11,589 matches
-
cu restul lumii", și ajungând la conștientizarea impasului celor două forme de timp, "poetul cheamă nepăsarea, renunțarea și intrarea în stingerea definitivă". E pus în discuție, într-un paralelism ideatic, și poemul Povestea magului călător în stele, văzând aici "eul geniului" ca o "conștiință pură supratemporală". În fine, cel de al treilea eseu Eliberarea dincolo de dincolo se structurează pe întrebarea: "Ce este libertatea metafizică absolută?" Apelul se face la filosofia brahmaniană, eseistul venind apoi la gândirea lui Giordano Bruno, care "se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
opera acestuia, atrage atenția că pentru ilustrul italian "suprema eliberare însemnează întoarcerea la Neînceputul absolut, dincolo de orice model de ființare, de orice model de "lume"", concepând o transcendență de "dincolo de orice sistem ontologic, o antilume". Aici devine concluzia este "sălașul geniului". George Popa constată că această suprarealitate este relevată de știința contemporană nouă, astfel încât acel Archaeus eminescian "nu este o speculație gratuită a minții sau misticism, ci o "fulgurație intelectuală" a instinctului metafizic relevând un adevăr ultim, cel al decondiționării metafizice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
meditații privind relația dintre Faust-ul goethean și Luceafărul lui Eminescu, punctând convergențele și divergențele ideatice și factologice semnificative ale subiectelor și tratării acestora, în cele două capodopere. Mai este atașat și un frumos exercițiu liric, un poem personal Lume și geniu pe care autorul îl vede ca o "continuare imaginară a dialogului ceresc", inspirat din poemul eminescian și din textele filosofice ale lui Giordano Bruno, dar sugerând și contactul cu ideile hegeliene, pentru a poetiza, encomiastic, un soi de definire a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și contactul cu ideile hegeliene, pentru a poetiza, encomiastic, un soi de definire a personalității lui Eminescu: "Da, zice Demiurgul lui George Popa pe pământ apare-un ins,/ O altă lume-n lume,/ Cât vecii gândul lui e'ntins/ Și geniu-i al său nume". IMAGINARUL CATILINAR (Ioan Derșidan) Cercetător pasionat al operei lui Mihai Eminescu (Sărmanul Dionis, 2000; Monologul dramatic eminescian, 2001; Iconi și literatură, 2002 etc.), Ioan Derșidan face acum o sinteză din propriile studii, nuanțând însă și aprofundând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
experiențe gânduri, speranțe, sentimente, vise, ale eroilor și ale cititorilor, la întâlnirea cu literatura și la despărțirea de poveste". Discuția privind această tipologie a catilinarilor demarează din tocmai observația că Mihai Eminescu a dorit, la început, să-și intituleze romanul Geniu pustiu, cu genericul Naturi catilinare, el dovedindu-se astfel a fi preocupat și documentându-se "asupra tezei naturilor catilinare", definind sau, mai bine zis, înțelegând prin aceasta "un anumit mod de valorizare a existenței". Exegetul marchează faptul că pentru poet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de răul veacului și crearea straturilor catilinare". Astfel, alături de temperatorii caragialieni, ei depun mărturie "despre viața publică și privată românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea". Evident, primul exemplu în ilustrarea acestei tipologii se dă din romanul Geniu pustiu, un "roman erotic și eroic", în care se face "evocarea revoluției, a prădărilor și a uciderii, a legii talionului". Exegetul vorbește acum despre "iconica familie a neliniștiților și însinguraților, a naturilor catilinare", apelând, în acest sens, la observațiile făcute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
într-o triadă a formelor", poetul practicând o construcție polifonică, "după mișcările interioare ale eului", amalgamând și compoziționând "structurile lirice ale aceluiași text, care aparent par dificil de asociat", convenind că aceste creații ce rezultă din "hibridizare", dau "măsura originalității geniului eminescian, care se mișcă cu dezinvoltură între diferite registre lirice". Situație pe care o consideră valabilă și pentru proza ca și pentru publicistica eminesciană. Într-un prim capitol este luat în discuție canonul estetic, raportat la alte tipuri canonice: canonul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
lirici, purtători de ontos"). Se continuă prin identificarea unor atari "tipuri de eroi lirici" demonul, titanul ș.a., stabilindu-se trei categorii esențiale pentru creația lui Eminescu: eroi reflexivi ("vizionari onirici și magi, înțelepți ai lumilor"), eroi afectivi ("sensibilitatea emoțională a geniului, un geniu care trăiește intens și cu maximă tensiune lăuntrică o gamă variată de sentimente și atitudini") și eroi creatori ("purtători ai eului eminescian, la nivelul imaginarului creator, în ipostaza plenară a poetului"). Capitolul central al studiului, firește, este acela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de ontos"). Se continuă prin identificarea unor atari "tipuri de eroi lirici" demonul, titanul ș.a., stabilindu-se trei categorii esențiale pentru creația lui Eminescu: eroi reflexivi ("vizionari onirici și magi, înțelepți ai lumilor"), eroi afectivi ("sensibilitatea emoțională a geniului, un geniu care trăiește intens și cu maximă tensiune lăuntrică o gamă variată de sentimente și atitudini") și eroi creatori ("purtători ai eului eminescian, la nivelul imaginarului creator, în ipostaza plenară a poetului"). Capitolul central al studiului, firește, este acela consacrat analizei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
nu este resemnare, este singurătate liber consimțită", în care "nu încap, aș zice eu, neliniștea și norocul trecător al celor doi protagoniști ai cercului strâmt") și Constantin Noica ("După opinia mea /.../ sensul neputinței și vina "orbirii" din natura superioară a geniului, de care vorbea Noica, sunt înscrise în profunzimea textului"), de la Dan C. Mihăilescu ("Cătălin devine într-o exegeză ca aceea semnată de Dan C. Mihăilescu, personajul principal al poemului. În viziunea mea, portretul semantic al lui Cătălin are o mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Marian urmează un drum analitic distinct și novator în interpretarea poemului eminescian, ea însăși caracterizându-și cercetarea într-o paradigmă programatică, astfel: "Demersul de față propune argumentarea unei noi înțelegeri a sensului profund al poemului, în locul tezei sensului alegoric al geniului neînțeles, teză reductivă și denaturatoare, care printr-o lungă istorie era și este încă obstinat guvernatoare a receptării și interpretării celebrului poem". ÎN CONTEXT UNIVERSAL Iustin Tambozi * Dumitru Garofil * Lefterie Naum * Dumitru Copilu-Copilin EMINESCU ÎN BALCANI (J. Tambozi, D. Garofil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
care face parte caută să-l enucleeze, să-l elimine ca pe un corp străin, supărător. Dar după un timp mai ales după moarte când opera aceluia se impune cu tot mai multă forță, masa îl ridică la rang de geniu, erou, zeu, adică tot un fel de eliminare din rândul oamenilor. Cu alte cuvinte întâi îl răstignește și pe urmă se târăște în genunchi, cu fruntea în țărână înaintea lui". Diagnosticarea este cât se poate de exactă și rămâne valabilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
retrăsese în odaia lui... și se plimba cu pași mari prin casă. Era brunet și cam poetic... Acum stătea cu mirare în fața oglinzii, se uită cu mirare în ochii lui proprii și părea că-i întreabă ceva"; Toma Nour din Geniu pustiu, zice și el: "altădată mă pomeneam că mă uitam ore întregi în oglindă și mă strâmbam la mine singur"; la fel marchizul din Avatarii faraonului Tlá: "seara după ce închise ușa după sine se puse în dreptul oglinzii și se privi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Poeme ca Ursitoarele, Mușatin și codrul, Miron și frumoasa fără corp etc., dar mai ales Călin Nebunul, din care exemplifică sugestiv, sunt "capodopere" ale "graiului românesc", în care se "dezvoltă o inspirație proprie și tradițională, contopind minunat creația individuală cu geniul poetic al unui neam întreg". Fără a știrbi cu nimic măiestria poeziei lui Vasile Alecsandri, o culme până atunci a fertilizării poeziei populare, Ion Pillat denunță în acesta "un model" ce "trebuia neapărat depășit" subliniind faptul că "formulei de artă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
care se citează amplu este, în concluzie, capodopera unui "nihilism filosofic teribil", este "punctul cel mai înaintat într-o metafizică a haosului și a disperării". Se punctează poemele Gemenii, Strigoii, cu stăruință asupra Odei (în metru antic), o odă a geniului "mistuit de propriul vis, o rugă abstractă", aflat în fața "însingurării cosmice". O recapitulare a poeziei erotice (Floare albastră, Făt-Frumos din tei, Lacul, Dorința, Atât de fragedă etc.) relevă "o poezie mozartiană", o poezie "îngândurată, melancolizată, în tonalități moi" ce structurează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
românesc, în care "modelele istorice și miturile naționale" sunt integrate într-o "imensă panoramă a istoriei". Epica aceasta se desfășoară pe două spații: unul fantastic și filosofic (Avatarii Faraonului Tlá, Umbra mea, Sărmanul Dionis, Archaeus ș.a.), celălalt, istoric și realist (Geniu pustiu, Aur, mărire și amor ș.a.). Urmând demersul din studiul Proza lui Eminescu (1964), practicând rigoarea unor sistematizări ce slujesc unei mai bune abordări a fiecărui text în parte și apoi la raportarea în întregul ansamblu al operei eminesciene, domnia sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
adecvate". Prima este cea "confesivă", care tratează "plenitudinile și contradicțiile omului romantic", cu perspectivele de împlinire a acestuia pe coordonatele "demonice (faustiene) și titanice", cu firești reflecții politice, cu descripții istorice și cu "încercarea de studiu tipologic". Aici se încadrează Geniu pustiu, roman tezist, o proză cu caracter programatic. Cea de a doua direcție este "proza fantastică și metafizică" (Umbra mea, Sărmanul Dionis, Archaeus), epică ce glisează în "vaste panorame cosmice și de reflecții care pun în discuție fundamentele lumii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a șasea direcție, în care sunt concentrate "reveriile" pământene, "viziunile paradisiace", într-un soi de "rousseauism", propunând o "filozofie de existență sau un model de existență", aduce tipologia individului ce "se reintegrează ritmurilor cosmice" (Cezara). În detaliu sunt abordate romanul Geniu pustiu ("romanul unei generații insurgente") și nuvelele Sărmanul Dionis ("personajul /.../ cu bune lecturi din Kant și Schopenhauer, începe să aibă ambiții faustice), Cezara ("aici demonismul și titanismul se domolesc și se convertesc în serafim"-ism). Toate aceste proze, unele doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Anturajelor poetului (Cernăuți-Viena-Berlin-Iași-București). Discuție incisivă susține Mihai Cimpoi în subcapitolul intitulat Mitul Eminescu ("e un mit ce crește piramidal pe baza personalității puse sub semnul deplinătății culturale"), dedus de către unii comentatori după decalcul coordonatei esențiale a mitului romantic al Tânărului Geniu. O percepție prea puțin satisfăcătoare pentru Mihai Cimpoi care consideră, expunând argumente demne de luat în seamă, că "Eminescu preschimbă evenimentele conjuncturale în destin, dând vieții sale o redirecționare originală, valorizând toate însușirile sufletești cu care l-a înzestrat natura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Luceafărul la centenar 7 de George Uscătescu, se constituie într-un eseu, la urma urmelor, pe mai multe voci, de proslăvire a memoriei acelui ""Vates" național", cum este numit de către personajul Filosoful, Mihai Eminescu, "o întruchipare a împlinirii creatoare a geniului românesc". Conceput în trei acte, trei trepte, trei momente de cunoaștere și recunoaștere a poetului, construcția dramatică a lui George Uscătescu este o înscenare encomiastică privind viața și opera autorului Luceafărului, într-o suită de imagini cu amplă deschidere spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
unui început care, identificându-se cu infinitul, nu poate fi numai un început. Imobilitatea cosmică fixând pe ea dinamica stelelor și traiectoria unui Hyperion deosebit de oricare alt Luceafăr poetic din orice literatură ar fi vorba. A perceput cu seninătate destinul geniului atotcuprinzător și a știut să ilumineze cu lumina calmă a omenescului distanța între Hyperion-El și oricare Gretchen-Cătălina-Veronica-Leonora. Totul instaurat sub perspectiva Infinitului: "Un cer de stele dedesubt. Deasupra-i cer de stele"..." Gestul lui George Uscătescu de a-l evoca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
LATEȘ, George. Mihai Eminescu: orfism și gnomism. Iași: Junimea, 2001, 285 p. (Eminesciana. Serie nouă; 3) * HUSAR, Al. Pro Eminescu. Iași: Junimea, 2001, 296 p. (Eminesciana. Serie nouă; 4) * LIVESCU, Cristian. Întâiul Eminescu: studiu critic. Copiii lui Saturn: digresiuni despre geniu. Iași: Junimea, 2002, 245 p. (Eminesciana. Serie nouă; 5) * Detractorii lui Eminescu: vol. 1. Ediție îngrijită și prefață de Alexandru Dobrescu. Iași: Junimea, 2002, XLIV, 337 p. (Eminesciana. Serie nouă; 6) * LATEȘ, George. Gradul zero al receptării eminesciene. Iași: Junimea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Importanța esteticei pentru educațiune. Principii psihologice. Idealismul și materialismul în psihologie. 5. Temperamentele. 6. Viața de zi și viața de noapte a sufletului; vis, viziuni, stafii. 7. Memoria și fantazia. 8. Voința și caracterul. 9. Voința și inteligența, talentul și geniul. 10. Recapitularea. Mijlocul justifică scopul. Inutil să spun că aceste interesante prelegeri, ținute în mijlocul unui public inteligent, de cătră un om de o vastă cultură și de un talent oratoric superior, au avut un succes imens și au produs un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
punea, dragă Doamne, în lumină înclinările noastre germanofile. Dar, oricât de violentă a fost această ceartă, ea a avut efectul bun de a întrona imperiul ideei în locul beției de cuvinte și a detrona câțiva pseudosavanți și pseudopoeți cu pretenții de genii. Aș putea zice că a fost chiar interesantă această polemică care a pasionat vreo doi-trei ani publicul cetitor nu numai din România liberă, ci și din Transilvania și Bucovina. A fost singura luptă ce s-a dat în țara noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
paranteză fie spus, n’am fost niciodată În stare să fac o analiză literară; de aceea Încerc una ecologică. Incontestabil, Eminescu a fost un romantic. Nici nu putea poporul român, lipsit de libertatea oferită de putere și bogăție, săși manifeste geniul În altă parte decât În cadrul tumultului frondei culturale a romantismului, pe bună dreptate definit de unii ca “revolta romantică”. Iar el, Eminescu, se autodefinește ca atare În una dintre ultimele sale poezii. Iar ecologia, fie numai ca simplă definiție, vine
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]