9,258 matches
-
1988) comentează că "minciuna este adeseori percepută de cel păcălit ca fiind un atac agresiv". Indiferent dacă îi simpatizăm sau nu pe mincinoși, sîntem cu toții conștienți că și noi putem deveni victimele lor. Drept urmare, este în interesul nostru să se mintă cît mai puțin posibil, mai ales dacă adoptăm punctul de vedere al celor păcăliți. Bok (1980:7) ilustrează clar diferența dintre cele două perspective. Ea vorbește despre Frederic II al Prusiei care, pe vremea cînd era prinț, a scris o
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că religia este o "minciună sacră". Această acuzație este totuși o afirmație neobișnuită pentru Nietzsche și nu se potrivește cu viziunea sa asupra minciunii în general, care e oarecum confuză. De exemplu, el spune (1968a:204): "Cei aflați la putere mint întotdeauna" și Avem nevoie de minciuni pentru a cuceri această realitate, acest "adevăr", cu alte cuvinte, pentru a putea trăi. Faptul că minciunile sînt necesare în viață face parte din aspectul înfricoșător și neclar al existenței. (Ibid.:451) În aceste
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
spune că numai cu ajutorul minciunilor "putem avea încredere în viață". Încă cînd face portretul "omului măreț", el favorizează în mod clar minciunile: Un om măreț un om în care natura a investit din plin ce este el?... El mai degrabă minte decît să spună adevărul; acest lucru cere istețime și voință. (Ibid.:505) În același stil este și reproșul său din Genealogia moralei: Oamenii educați din ziua de azi, "oamenii de elită", nu spun minciuni este adevărat; însă, acest lucru nu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pe o persoană care folosește cuvintele "pentru a face un lucru ireal să pară real". El vorbește despre om ca avînd "o înclinație invincibilă spre a se lăsa înșelat" și despre minciună ca fiind "o plăcere artistică". Tendința de a minți, spune el, este "fundamentală" (Nietzsche 1979:81, 89, 96, 97). Bok (1978:7, 29) nu aprobă părerile lui Nietzsche. Ea îl consideră pe el și pe Machiavelli avocați ai înșelătoriei și violenței. Pledoaria lui Nietzsche avea totuși un caracter diferit
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o anume ură față de minciuni și disimulare, care este rezultatul unui delicat simț al umorului; există de asemenea o ură similară care este însă rezultatul lașității, provenind din aceea că falsul este interzis de legea divină. Prea laș pentru a minți... (Nietzsche 1911:6) În comparație cu ceea ce s-a scris despre conceptul de adevăr, despre minciună s-a scris mai puțin din punct de vedere moral și filosofic, iar din punct de vedere sociologic nu s-a scris aproape deloc. Rousseau (1973
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
prindă vitalitate prin alternarea concesiei cu rezistența. Relațiile cu caracter intim, vehicolul formal a ceea ce este intimitatea psiho-fizică, își pierd farmecul și chiar conținutul dacă apropierea nu este alternativ înlocuită cu distanța și detașarea. Pentru a păstra "necunoașterea reciprocă", oamenii mint, cu toate că Minciuna este doar o formă rudimentară și deseori contradictorie, în care această necesitate se ridică la suprafață. A minți cu scopul de a împiedica pe cineva să știe mai multe este, după părerea lui Simmel, numai una din modalitățile
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
farmecul și chiar conținutul dacă apropierea nu este alternativ înlocuită cu distanța și detașarea. Pentru a păstra "necunoașterea reciprocă", oamenii mint, cu toate că Minciuna este doar o formă rudimentară și deseori contradictorie, în care această necesitate se ridică la suprafață. A minți cu scopul de a împiedica pe cineva să știe mai multe este, după părerea lui Simmel, numai una din modalitățile posibile, tehnica pozitivă și agresivă, cum s-ar spune, al cărui obiectiv este în general atins prin secretivitate și disimulare
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
efectele diferite ale minciunii în funcție de distanța socială dintre mincinos și păcălit. El spune (1950:313-314): Cu cît ne sînt mai puțin cunoscuți anumiți indivizi, cu atît mai ușor le acceptăm nesinceritatea, în sens practic, dar și psihologic în timp ce, dacă sîntem mințiți de persoane apropiate, viața devine insuportabilă. Apoi, el generalizează această teorie spunînd: se vede că gradele de sinceritate și minciună care sînt compatibile cu existența anumitor condiții, constituie o scară pe care poate fi măsurată intensitatea acestor condiții. Eu găsesc
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
am înțeles ce vrea Simmel să spună. Unii oameni se necăjesc foarte tare cînd descoperă că cineva în care au avut încredere i-a tras pe sfoară, însă le pasă mai puțin dacă, de exemplu, află că un politician a mințit. Însă există și dovezi, spre exemplu interviurile cu femeile americane, relatate de Werth și Flaherty (1986) și prezentate în capitolul 7, că uneori oamenii sînt mai dispuși să se arate îngăduitori sau iertători față de persoane apropiate decît față de cele necunoscute
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Alexander (1987: 239-240) "ar exista momente (nu neapărat previzibile) cînd adversarul mai puternic s-ar folosi de avantajele sale". Avînd în vedere capacitatea omului de a se auto-amăgi, precum și pe nenumărații politicieni ai secolului al XX-lea care s-au mințit singuri în conflicte internaționale, teoria lui Alexander poate fi pusă la îndoială, dacă s-a referit doar la înșelătoria care vizează alte persoane decît cea proprie. Totuși, chiar dacă Simmel ar fi preferat moduri de interacțiune acceptabile din punct de vedere
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciunile necesare? PERSPECTIVE EVOLUTIVE După cum am văzut, minciunile aduc și bune și rele. Dacă am vrea într-adevăr, am putea oare să ne lipsim de ele? Dacă nu ne putem dezbăra de tendința noastră spre nesinceritate și/sau preferăm să mințim în continuare, cît de mult ar trebui să abuzăm de acest lucru? În capitolul de față, care este și ultimul, încerc să ofer un răspuns hotărît la cea de-a doua întrebare și sper să pot răspunde mai precis și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
abuzăm de acest lucru? În capitolul de față, care este și ultimul, încerc să ofer un răspuns hotărît la cea de-a doua întrebare și sper să pot răspunde mai precis și la prima. Cu toții sîntem de acord că a minți este o activitate pe care omenirea o practică de multă vreme; însă noi, de cît timp am adoptat-o? Putem susține că dacă este prezentă în viața noastră de mai puțină vreme, ne va fi mai ușor să scăpăm de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
economică și, drept urmare, ar exista și posibilitatea de a fi modificată sau chiar desființată de noi schimbări economice. Pe de altă parte, dacă minciuna a putut să existe pe parcursul a mai multe mii de ani, posibilitatea ca tendința de a minți să se reducă este destul de mică. În trecut, mulți scriitori au crezut că modul de viață al societăților contemporane lipsite de scriere, în special acelea de vînători și agricultori, oferă informații asupra felului în care întreaga umanitate, inclusiv strămoșii noștri
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de față ne interesează bineînțeles cu precădere ultimele etape din evoluția minciunii, însă anumite referințe la etape mai timpurii pot pregăti terenul pentru următoarea întrebare, mai importantă din punct de vedere pragmatic: care sînt avantajele și dezavantajele capacității de a minți? Pentru a dezbate aceste două întrebări putem să cercetăm modul în care această capacitate este utilizată cel mai bine. Procesele sociale și mentale prin care oamenii mincinoși își păcălesc semenii sînt mult mai complicate decît acelea care au loc, spre
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
să inducă permanent în eroare. La un alt nivel, există păsări care încearcă să păcălească simulînd rănirea; trebuie să apară un stimul corespunzător, după care urmează involuntar reacția la acesta. La un al treilea nivel, întîlnim animale care învață să mintă, cum este spre exemplu cazul cîinilor care pretind că au un picior lovit deoarece experiența lor din trecut le-a arătat că acest lucru provoacă oamenilor reacții de compasiune. În sfîrșit, la nivelul patru, avem înșelătoria plănuită, avînd scopul de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
facă diferența între ceea ce este real și ceea ce este imaginar, înainte de a învăța să atribuie celorlalți atitudini diferite de cea pe care o au ei. După cum afirmă Cheney și Seyfarth (1990:244) un copil mic care încă nu reușește să mintă cu privire la firimiturile de pe obrazul său, poate totuși să invite un ursuleț de pluș la o cană de ceai. Avînd la dispoziție atît abilitatea imaginativă cît și cea de a ghici gîndurile altora, minciuna devine realizabilă. Piaget (1932: 135; cf. Vasek
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
să invite un ursuleț de pluș la o cană de ceai. Avînd la dispoziție atît abilitatea imaginativă cît și cea de a ghici gîndurile altora, minciuna devine realizabilă. Piaget (1932: 135; cf. Vasek 1986:285) susține că "tendința de a minți este naturală... este o componentă esențială a egocentrismului copiilor". Victor Tausk (1933:46 n.5), susținea, în 1919, că minciunile spuse de copii în primul lor an de viață nu sînt un fapt neobișnuit. James Sully (1895:258), un pionier
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
egocentrismului copiilor". Victor Tausk (1933:46 n.5), susținea, în 1919, că minciunile spuse de copii în primul lor an de viață nu sînt un fapt neobișnuit. James Sully (1895:258), un pionier în psihologie, relata cazul unui copil care mințea la vîrsta de 17 luni și jumătate. Mai recent, Judy Dunn (1988:160, 163) scrie despre accentuarea "plăcerii de a fi nesincer și a denatura faptele" la copiii de doi ani și consideră acest lucru "încă o dovadă a înțelegerii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Tensiunea între folosirea sinceră și cea înșelătoare a acestei capacități este inevitabilă. Locke (1894:147) nu a greșit în întregime cînd a spus că "oamenilor le place să fie păcăliți"; totuși în majoritatea timpului oamenilor nu le place să fie mințiți. Ei au senzația că mincinosul încearcă să-i manipuleze și nu mai au încredere deloc în el. De aceea, au o atitudine ostilă față de nesinceritate, chiar dacă și ei spun minciuni la rîndul lor. Oricare ar fi motivele pentru care talentul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ARANJAMENTE OPTIME În absența unor rezultate oficiale ale cercetărilor, nu putem decît să speculăm cu privire la avantajele și dezavantajele unui exces sau unei lipse a minciunii în viața socială. Filosofii și sociologii par să fie de acord că dacă toată lumea ar minți permanent, viața socială ar fi un dezastru; într-adevăr, nici n-ar putea exista. Nu avem la dispoziție nici măcar date empirice în acest sens. Totuși, presupunerea pare îndeajuns de plauzibilă. Am putea eventual afirma că dacă tot ce s-ar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ar trebui să subliniem că înșelătoria este uni-direcționată; fetele care lucrează ca maseuze își păcălesc prietenii, însă aceștia, în cazul în care încrederea fetelor în ei este justificată, se presupune că sînt sinceri cu ele sau cel puțin dacă le mint, nu o fac în mod sistematic. În plus, numai activitatea sexuală a fetelor este aspectul în privința căruia se minte față de prieteni și se spune adevărul față de clienți; acest sistem nu se aplică și altor activități, valori sau convingeri. Într-adevăr
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cazul în care încrederea fetelor în ei este justificată, se presupune că sînt sinceri cu ele sau cel puțin dacă le mint, nu o fac în mod sistematic. În plus, numai activitatea sexuală a fetelor este aspectul în privința căruia se minte față de prieteni și se spune adevărul față de clienți; acest sistem nu se aplică și altor activități, valori sau convingeri. Într-adevăr, dacă prietenii și persoanele cunoscute pe plajă înțeleg regulile jocului, nu se vor considera mințiți, ci doar dezinformați. Nesinceritatea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
se protejează reputația atît a unor instituții respectabile, cît și a saloanelor de masaj. În capitolul 3 am văzut că pînă și atunci cînd există o încredere absolută între avocați și soțiile lor, acestea din urmă se așteaptă să fie mințite, dacă minciuna este necesară pentru a proteja vreun aspect al vieții profesionale a avocaților. În aceeași situație se află și soțiile militarilor sau psihologilor; într-adevăr, acest lucru este valabil pentru toate situațiile în care se distinge clar între domeniul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
puterii. Modelul societății sugerat de autori ca Sissela Bok, care propune evitarea minciunii acolo unde este posibil, pare să se caracterizeze prin cooperare și armonizarea intereselor. Pe de altă parte, avem perspectiva pragmatică exprimată în proverbul Rundi: "Omul care nu minte nu-și poate hrăni copiii" (Albert 1972:90). Eu propun un model intermediar, zugrăvind comentariul lui Simmel cu privire la diversitatea "structurilor sociologice", după cum le numește el. Unele instituții sociale, însă nu toate, pot funcționa corespunzător numai dacă frecvența minciunilor este minimă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a cunoaște complexitatea ambiguității și a incertitudinii. În această privință, Robert Murphy a făcut o observație interesantă, comentînd studiul lui Thomas Gregor asupra populației Mehinacu din zona rîului Xingu din Brazilia. Conform părerii lui Murphy (1971:228), băștinașii Mehinacu se mint foarte mult unii pe alții pentru că au la dispoziție "prea multe informații". Cei 77 de membri ai comunității trăiesc în locuri învecinate; "aproape orice activitate este vizibilă". Ei află multe detalii privitoare la activitățile fiecăruia, însă o mare parte din
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]