KorAP: Find »[drukola/base=ocean & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...363 364 365 ...393 >

9,822 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

mulți că noi... Suspina. Asta fără să mai punem la socoteală aportul băieților, femeilor și chiar al bătrânilor... Avem de partea noastră factorul surpriză, răspunse Roonuí-Roonuí. Din câte am auzit despre ei, se consideră neamul cel mai puternic din Infinitul Ocean al Infinitelor Insule și își impun legea atacând, omorând și jefuind, fiindcă sunt convinși că vecinii lor din primele două Cercuri nu vor îndrăzni niciodată să treacă la represalii... Zâmbi, arătându-și dinții în mod amenințător. Dar de data asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
preocupe decât că vântul și vârtejurile apei să nu-i arunce pe coasta. Vâsliră pe întuneric până ajunseră în punctul dorit: un golf izolat, adăpostit de vânturile de răsărit, căci Miti Matái știa, din experiența, ca în acea parte a oceanului taifunurile băteau mereu dinspre sud-est spre nord-vest. La prova, doi oameni sondau încontinuu adâncimea apei și, când se știu la vreo cinci metri deasupra unui fund de nisip, Navigatorul-Căpitan ordona să se arunce ancoră. Zece războinici săriră în apă, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
tensiunea evenimentelor care se apropiau, în timp ce de afară se auzea un vânt de o sută cincizeci de kilometri pe oră, care parcă încerca să ia toată insula pe sus. Cand copacii începură să se frângă cu trosnete violente, iar mugetul oceanului care se lovea de recif se transformă într-un tunet continuu, care prindea ecou în pereții peșterii, nici macar flegmaticul Oripo nu reuși să închidă un ochi. Tapú Tetuanúi se pregătea de săptămâni întregi, cu mult entuziasm, ca să lupte împotriva sălbaticilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
l-au asasinat în propriul său pat... remarcă celălalt. Haide, Tapú, încheie, nerăbdător. Ne-am zbătut atâta să ne îmbarcam pentru că ne considerăm bărbați... Poartă-te că un barbat! Tapú Tetuanúi ar fi vrut să-i răspundă că cine înfrunta oceanul luni în șir sau cine suporta, fără să crâcnească, furia unui taifun se comportă fără îndoială că un bărbat, fără să mai fie nevoie să omoare adolescenți, însă își dădea seama că veniseră până aici ca să-și îndeplinească misiunea, deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
adăpostita. Pe înserate, Marara se apropie de Marae, inca plin de prizonieri, iar aceștia nu-și putură crede ochilor când descoperiră un semeț catamaran care parcă picase din cer, fără să bănuiască măcar că, de fapt, acesta se ridicase de pe fundul oceanului. Acum înțelegeau cum ajunseseră pe insula brutalii lor agresori, insă nu-și dădeau încă seama unde putuse să stea ascunsă enormă navă pe timpul furtunii. Roonuí-Roonuí și majoritatea oamenilor lui tăiară vegetația pe o rază destul de mare în jurul clădirii Marae și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Bora Bora, simți că toate orele acelea interminabile în care studiase stelele, pana i se împăienjeneau ochii, nu fuseseră în zadar. Însă nu putu să nu se întrebe dacă se simțea în stare să găsească drumul de întoarcere prin acel ocean infinit și se ruga, în mintea lui, zeului Taaroa să nu i se întâmple nimic aceluia care într-adevăr știa să ducă navă la liman. Tapú Tetuanúi reușise să-și facă o idee destul de clară despre stelele care traversau cerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
unor ființe respingătoare, care păreau să trăiască pândindu-le cea mai mica neatenție, ca să le sară la gât. Cățărate în palmierii cei mai înalți, gărzile cercetau cu atenție orizontul, așteptând cu nerăbdare să zărească navele dușmane, dar se părea că oceanul - sau poate taifunul- le înghițise pentru totdeauna. Ce facem dacă nu se-ntorc? întreba Chimé din Farepíti într-o seară, pe când se află așezat lângă cei doi prieteni ai lui, la pupă catamaranului, exprimând teamă tuturor participanților la expediție. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
care nu avea timp să se plictisească, fiindcă Miti Matái părea hotărât să depună în mâinile lui responsabilitatea conducerii Mararei înapoi, în Bora Bora. — Presimt că nu voi încheia aceasta calatorie, îi mărturisi într-o zi, pe când ședeau singuri, cu fața la oceanul liniștit. Iar Moeteráuri, care în mod logic ar trebui să mă înlocuiască la comanda navei, n-o mai poate face, de când cu peștele ăla zburător. Suferă de dureri groaznice de cap, uneori își pierde vederea și la ochiul sănătos și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Miti Matái și să-i ceară direct și fără ocolișuri: După moartea tatălui meu îți poruncesc, ca regina a insulei Bora Bora, să mă duci înapoi pe uscat, alături de soțul meu, regele Octar. Dacă lumea s-ar fi oprit, daca oceanul s-ar fi solidificat, daca soarele ar fi pornit înapoi către est, nici căpitanul Mararei și nici oamenii lui n-ar fi rămas mai uluiți decât au rămas în acel moment. —Ce ai spus? reuși până la urmă să bolborosească Navigatorul-Căpitan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
n-o accepți nici pe cea de a șasea și, în cazul acesta, îți pierzi statutul de moștenitoare legitimă a tronului regelui Pamáu. S-ar fi putut crede că urmau să se lase prinși într-o discuție juridică absurdă în mijlocul oceanului, si probabil că tocmai asta s-ar fi întâmplat dacă unul dintre cei de gardă n-ar fi dat chiar în acel moment alarmă, arătând spre extremitatea insulei, unde tocmai își făcuseră apariția două enorme catamarane care avansau rapid înspre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
trebuia să admită că, într-adevăr, carenele Mararei s-ar sfărâmă că o coaja de ou în fața provelor înalte, ascuțite și puternice, care păreau anume concepute pentru a provoca daune cât mai mari. Ce șanse mai aveau să supraviețuiască în mijlocul oceanului, câtă vreme se aflau la milă unor asemenea asasini? Se întoarse către prietenii lui. Vetéa Pitó era foarte palid, insă strângea cu putere sabia în mână, în timp ce puternicul Chimé din Farepíti, la rândul lui, isi încleștase dinții și ținea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Mararei erau cele care tăiau valurile ca niște cuțite. Catamaranul scârțai amenințător, câștigând viteza. Odată cu lăsarea întunericului, vântul începuse să se întețească. Întindeți cablurile! strigă Navigatorul Căpitan. Să nu cedeze catargele! Erau marinari; cei mai pricepuți care existau pe fata oceanelor, iar doi dintre ei se cățărară cu agilitate pe catarge, care tremurau din cauza tensiunii fantastice a velelor, ca să întindă cele două cabluri cu care acestea erau legate de pupe. Chiar și carenele tremurau, tânguindu-se pentru efortul la care erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
îndemânaticul dulgher era imposibil să astupe crăpăturile în timp ce vasul se deplasa. Însă, ceva mai tarziu, când cei de gardă confirmară că nu se zarea nici o urmă de ambarcațiune la orizont, Navigatorul-Căpitan ordona să fie oprit Peștele Zburător, pentru ca in nemișcarea oceanului, care părea acoperit cu ulei, să se facă reparațiile. Pentru aceasta, toți oamenii trecură pe puntea din stânga, făcând în acest fel că partea dreaptă a vasului să se ridice din apa atât cât era nevoie, insă încercând în același timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de o funie groasă în exteriorul vasului și „cârpindu-l“ cu ajutorul unui ac uriaș din os, pe care un ucenic de-al lui i-l trecea înapoi, din interior. Un observator străin de cultură acelui popor născut pentru viața pe ocean nu și-ar fi crezut ochilor că o asemenea manevră se putea desfășura la pește șaizeci de mile de coastă cea mai apropiată și cu patru mii de metri de apă sub chila, ceea ce fără îndoială demonstra cât de mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
că deja o omorâse, au reapărut că doi îndrăgostiți. Din acel moment a încetat să mai fie regina noastră, transformându-se în regina Te-Onó. Oró s-o trăsnească! — Iar Tané s-o condamne să bântuie în vecii vecilor prin adâncurile oceanului! veni imediat răspunsul. N-am mai auzit de nimeni care să fie atât de înghețat la suflet sau care să-și demonstreze răutatea cu atâta nerușinare în fața celor care până atunci fuseseră prietenele și tovarășele ei de suferință. —Incredibil! Fiica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
în ziua când s-a născut și am văzut-o crescând... A fost mereu o fetiță dulce și drăgălașa... Ei bine, în acele două zile s-a transformat în ființă cea mai perversa care a existat pe vreuna dintre insulele oceanului, îi răspunseră. O bestie cu mintea bolnavă, care și-a găsit perechea în altă bestie, pe masura ei. —Octar!!... Că și cum ar fi presimțit că vorbeau de ea și de iubitul ei, urletul i-a răsunat precum cel al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
toate sufletele de amărăciune și risipise toate iluziile. Eforturile atâtor bărbați, femei, bătrâni și copii care munciseră zi și noapte ca să construiască navă cea mai rapidă pe care și-ar fi putut-o visa; sacrificiile celor care o conduseseră peste ocean și, mai ales, singurătatea văduvelor celor care se prăpădiseră în această riscantă misiune, se transformau, peste noapte, într-un efort inutil, care nu reprezenta nimic în fața fascinației pe careo exercita asupra acelei copile demne de dispreț penisul nemăsurat al asasinului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Tapú Tetuanúi, deși, mai degrabă, aș spune că mă simt neputincios... Ar trebui să facem ceva ca să scăpăm de ea, dar nu-mi vine nici o idee. — O să ne vină, murmura Vetéa Pitó cu subînțeles. Mai avem mult timp și mult ocean în față. —Octar!!... Strigatul sfâșietor îi făcu să tresară și, pentru o clipă, chiar si vâslașii își pierdură cadența, căci, de fiecare dată când acel urlet inuman răsună peste puntea Peștelui Zburător, parcă se așteptau ca un alt urlet feroce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
alizeele, atât cele din nord, cât și cele din sud, își pierduseră, încetul cu încetul, toată forța, transformându-se într-o atmosferă densă și zăpușitoare. La căderea serii se ridică o briză ușoară, care se menținu vreo oră, lăsând apoi oceanul cufundat într-o nemișcare de moarte, în care totul era tăcut; nici macar apă nu mai clipocea, nici nu le mai șoptea vorbe dulci carenelor vasului. Urcară iarăși fantome din adâncuri și, după miezul nopții, Tapú Tetuanúi bagă de seamă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
o femeie între picioare. A fi navigator nu-i totuna cu a fi rege, pentru care nu-ți trebuie decât înțelepciune, sau cu a fi Mare Preot, pentru care-ți ajunge să ai credință. Navigatorul trebuie să știe totul despre ocean, iar oceanul este prea mare și prea adânc. Văzul, auzul, mirosul, pipăitul, inteligență și memoria ta trebuie să fie consacrate pentru ceea ce faci și, dacă ceva te distrage, trebuie îndepărtat. Atunci, tu nu-ți iubești soția? Ba da, o iubesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
între picioare. A fi navigator nu-i totuna cu a fi rege, pentru care nu-ți trebuie decât înțelepciune, sau cu a fi Mare Preot, pentru care-ți ajunge să ai credință. Navigatorul trebuie să știe totul despre ocean, iar oceanul este prea mare și prea adânc. Văzul, auzul, mirosul, pipăitul, inteligență și memoria ta trebuie să fie consacrate pentru ceea ce faci și, dacă ceva te distrage, trebuie îndepărtat. Atunci, tu nu-ți iubești soția? Ba da, o iubesc mult, recunoscu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
căsătorit doar cu marea, căci altfel riști să te trădeze. Schița un semn cu barbă, arătându-i apele liniștite. Acum, de pildă, pare calmă și inofensiva, dar mă tem că încearcă să ne joace o festă. Tapú Tetuanúi cerceta îndelung oceanul, care părea o oglindă, si cerul, care nu se diferenția cu nimic de cerul din oricare alta seară, si, după ce cugeta un timp, căutând vreun pericol ascuns, sfârși prin a-și recunoaște încă o dată neștiința. Nu văd nimic care ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
încă o dată neștiința. Nu văd nimic care ne-ar putea neliniști, spuse. Și totuși este aici, răspunse. Deocamdată e invizibil, dar, daca nu știi să-l descoperi la timp, nu va trece mult până îți va trimite navă pe fundul oceanului. —Cine? întreba băiatul nerăbdător. —Niho-Nui, fu surprinzătorul răspuns. Marele Dinte 1. —Un rechin uriaș? se neliniști Tapú. O balenă? — A, nu, rase celălalt. Deocamdată Marele Dinte abia are mărimea unui păduche și, când o s-ajungă la dimensiunile lui maxime, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
condițiile i se păreau identice cu cele din ziua în care se formase taifunul, însă, de această dată, mentorul lui nu părea dispus să-i dea explicații, ci își petrecu cea mai mare parte a zilei contemplând, absent, imensitatea unui ocean care părea să se fi topit sub soarele canicular. Tapú Tetuanúi observase că, de când părăsiseră insula sălbaticilor Te-Onó, eroul sau abia dacă mai dormea, si se întreba cât timp avea să mai reziste fără să cadă bolnav, ținând cont și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-i indice apă, printr-o mișcare aproape imperceptibila a capului. Se auzi un plescăit, un plâns de câteva secunde și, imediat, un rechin mic, cu ochi reci, puse stăpânire pe pradă însângerata și dispăru cu ea în adâncimile întunecoase ale oceanului. În noaptea aceea, nimeni nu pronunța nici măcar un sigur cuvânt. Doar spre răsăritul soarelui, se auzi un nou strigat: —Octar!!... Două zile mai târziu, cănd Miti Matái scoase scândurile din apă, inimile tuturor parura să se strângă, iar unele dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]