10,156 matches
-
dim. 12x90 cm), Maica Domnului cu Pruncul (dim. 120x90 cm), Iisus Hristos (dim. 50x40 cm) și Sf. Arhanghel Gavril (dim. 120x90 cm). Icoana Iisus Hristos ne dă de gândit. Dimensiunile sale sunt aceleași cu cele ale icoanei Sf. Arhanghel Mihail, pictată de zugravul Constantin în anul 1776 și aflată, din anul 1936, în colecția Episcopiei din Arad. Un ansamblu insolit îl constituie crucea Răstignirii și moleniile. La picioarele crucii sunt reprezentați doi îngeri care țin în mâini cămașa lui Hristos. Nicăieri
Biserica de lemn din Groșii Noi () [Corola-website/Science/316803_a_318132]
-
fost făcută în anul 1969 prin contribuția credincioșilor, dar și cu ajutorul primit de la Patriarhia Ortodoxă Română. Numărul mic al credincioșilor, posibilitățile materiale reduse ale acestor oameni dintr-un sat de munte, se reflectă și în împodobirea bisericii. Biserica a fost pictată în anul 1865 așa cum glăsuiește pisania rău păstrată din partea dreaptă a catapetesmei: “SA ZUGRĂVIT ACEASTĂ BISERICĂ C.O. ÎN TEMPULU 1865 SUB INPERATORULU FRANCISCU IOSIF I, EPISCOP DIECESEI ARADULUI, PROCOP...IVASC...PROTOPRESBITERU...PĂRINTELE PETRU MOLDOVAN, PREOT MAXIMU...CURATORI TOLCIU PETRU
Biserica de lemn din Cristești () [Corola-website/Science/316824_a_318153]
-
IOSIF I, EPISCOP DIECESEI ARADULUI, PROCOP...IVASC...PROTOPRESBITERU...PĂRINTELE PETRU MOLDOVAN, PREOT MAXIMU...CURATORI TOLCIU PETRU PACU ȘI MIHAI C-TIN...AURORA TOLCIU DIN...”. Picturile făcute direct pe lemn, afumate foarte tare, se pare că au același autor care a pictat și biserica de la Tisa, așa cum afirma Coriolan Petranu: „Pictura de la Cristești, ca și cea de la Tisa, este de factură apuseană.” În biserică se află mai multe cărți, dintre care unele cu însemnări manuscrise interesante - Octoih mic, sec.XVIII; Strastnic, Blaj
Biserica de lemn din Cristești () [Corola-website/Science/316824_a_318153]
-
bachimen" (撥面) care este fie o altă placă de lemn, fie o fâșie de piele sau stofă, fie un strat de lac mai gros. Pe această placă de protecție (care are aceeași funcție cu placa de protecție la chitară) se pictează uneori ceva artistic. Cu toate că stilurile moderne de cântat la biwa sunt caracterizate de folosirea plectrului mai sus, unde nu este placa de protecție, din tradiționalism, toate biwele au bachimen-ul în același loc, adică aproape de căluș. Plectrul ("bachi") este mic și
Biwa () [Corola-website/Science/314990_a_316319]
-
tablourile sale se recunosc prin tușa lor precisă și virilă. Subiecte adeseori simple, și totdeauna extrase din realitate, ilustrează o înțelegere în profunzime a naturii umane, a peisajelor românești și a oamenilor umili, de care era apropiat (Moș Androne, 1972). Picta repede și avea darul de a comunica emoția spontană resimțită în contact cu motivul. Este în ziua de astăzi considerat ca unul din cei mai importanți reprezentanți al postimpresionismului românesc. "Nepriceput în înconjurări de orice fel, încerc să redau cu
Călin Alupi () [Corola-website/Science/315010_a_316339]
-
Michonznic (n. 22 martie 1902, Chișinău, - d. 29 decembrie 1982, Paris) a fost un pictor francez din Basarabia, actuala Republică Moldova, pe atunci aparținând Imperiului Rus. Între anii 1919-1922, Michonze a studiat la o școală de arte locală, unde a pictat icoane rusești. Și-a continuat studiile la academia de arte din București, unde s-a împrietenit cu Victor Brauner. În 1922, se mută la Paris, unde îi cunoaște pe Benjamin Fondane, Ilarie Voronca, Henry Miller și Max Ernst. Acesta din
Grégoire Michonze () [Corola-website/Science/315130_a_316459]
-
studiile până la vârsta de șaptesprezece ani. Când abandonează școala, John Constable se ocupă deja de câțiva ani de pictură. Prin mijlocirea mamei sale, Constable face cunoștință cu sir George Beaumont, pictor amator și colecționar de artă. Beaumont îl încurajează să picteze și îl sfătuiește să execute copii după lucrările marilor maeștri. La doi ani de la întâlnirea cu Beaumont, Constable vizitează pentru prima dată Londra. Aici îl cunoaște pe gravorul John Thomas Smith (poreclit Antiquity Smith, pentru că îi plăceau scenele antice), care
John Constable () [Corola-website/Science/315137_a_316466]
-
se dedice serios studiului artelor. La 3 februarie 1799, Constable își începe viața londoneză. Este admis ca practicant la "Royal Academy", școala oficială de pictură. În 1802, cumpără un atelier la East Bergholt, unde revine tot mai des pentru a picta în aer liber. Constable călătorește mult pentru a studia natura. Coboară cu o corabie pe Tamisa și pictează nave plutind pe apa fluviului, în 1806 cutreieră lacurile din nord-estul Angliei, unde realizează peisaje noi ce lasă urme în dezvoltarea lui
John Constable () [Corola-website/Science/315137_a_316466]
-
la "Royal Academy", școala oficială de pictură. În 1802, cumpără un atelier la East Bergholt, unde revine tot mai des pentru a picta în aer liber. Constable călătorește mult pentru a studia natura. Coboară cu o corabie pe Tamisa și pictează nave plutind pe apa fluviului, în 1806 cutreieră lacurile din nord-estul Angliei, unde realizează peisaje noi ce lasă urme în dezvoltarea lui ulterioară. O mare influență asupra lui o exercită Thomas Girtin, care a promovat acuarela și a creat din
John Constable () [Corola-website/Science/315137_a_316466]
-
tabloului este temeinic gândită, privirea spectatorului este îndreptată spre valea râului Stour, iar în centrul imaginii - pe planul al doilea - apare orășelul Dedham. Desprinși din fundalul deschis, copacii dau profunzime tabloului. Timp de câteva săptămâni din vara anului 1809, Constable pictează portrete comandate. Apoi se întoarce la East Bergholt, unde o întâlnește pe Maria Bicknell. O dragoste puternică se înfiripă între cei doi tineri, dar familia Mariei (tatăl este consilier al amiralității) este împotriva acestei legături. Șapte ani așteaptă Constable pentru
John Constable () [Corola-website/Science/315137_a_316466]
-
moartea soției sale. Pentru a pătrunde în cercurile largi ale publicului. Constable decide să-și editeze gravurile într-un volum, întreprindere în care este ajutat de un tânăr pictor, fiindcă mâna dreaptă era chinuită de durei reumatice. Din același motiv, pictează acuarele, mai puțin obositoare. Măestria lui Constable în această tehnică este demonstrată, printre altele, de tabloul "Muntele din Old Sarum", realizat în 1833. Vârsta și boala încep să fie o povară tot mai grea. La 31 martie 1837 încetează din
John Constable () [Corola-website/Science/315137_a_316466]
-
de exemplu, apar oameni și animale, dar și niște pete a căror semnificație rămâne neînțeleasă. Oricum, este vizibilă capacitatea omului primitiv de a lucra cu imagini, simboluri și semne. Cu peste 5.000 de ani în urmă, egiptenii încep să picteze pereții mormintelor faraonilor cu reprezentări din mitologie și ale unor aspecte ale vieții cotidiene. Pentru a ilustra importanța, faraonii sunt reprezentați la o scară mai mare decât persoanele înconjurătoare. Minoicii, strămoși ai grecilor, au creat picturi realiste pe pereții palatelor
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
șefi de stat sau subiecte de tip exotic. Consideră ca artistul trebuie să fie realist, să reflecte evenimente cotidiene, la care să participe oameni obișnuiți. Mediul ales de Courbet pentru multe din pânzele sale îl constituie satul său natal, Ornans. Pictează muncitori construind o șosea, orășeni participând la funeralii sau oameni stând la masă și care ascultă muzică sau fumează. Alți pictori care pot fi considerați realiști sunt: Honoré Daumier (1808-1879), cunoscut mai ales pentru litografiile care reflectă scene de pe străzile
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
-lea. Și opera lui Gauguin prezintă distorsionări ale liniilor și culorilor, dar este diferită de cea a lui van Gogh, fiind mai degrabă simbolistă decât expresionistă. Astfel, Gauguin devine figura centrală a unui nou curent, denumit sintetism sau simbolism. Toulouse-Lautrec pictează figuri și siluete umane, cum ar fi: cântăreți, dansatori, actori și prostituate, opera sa devenind o expresie a decadenței sociale a Parisului. În aceasta perioadă, în Europa au apărut noi curente ca: fauvismul, expresionismul, cubismul, futurismul, constructivismul, neoplasticismul, dadaismul și
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
și ochii îndreptați în depărtare. Pe un umăr se afle zeul Horus, în ipostaza de șoim, ceea ce semnifică faptul că faraonul este considerat urmaș al zeilor, un Horus reîncarnat. Ca materiale folosite pentru statui avem: Multe din asemenea statui sunt pictate, iar ochii personajelor sunt realizați cu ajutorul altor materiale (pietre prețioase fin prelucrate), astfel redându-se expresivitate figurii. S-au descoperit și grupuri statuare care prezintă scene din viața cotidiană. Printre marile realizări ale acestei perioade amintim: Arta basoreliefului, supusa aceluiași
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
romani, Egiptul, prin artă și cultură, avea să impresioneze Imperiul Roman, exercitând o puternică influență asupra civilizației acestuia. Astfel la Roma, se dezvoltă cultul lui Osiris și Isis. Romanii bogați din Egipt își conservau trupurile, după moarte, în mumii. Artiștii pictau portretul persoanei decedate și îl atașau sicriului, la fel ca măștile din Egiptul Antic. Arta antică egipteană a exercitat o influență considerabilă asupra tuturor civilizațiilor cu care a venit în contact. Artiștii greci îi datorează foarte mult, ca și cei
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
și ziduri de piatră fasonată. Viața cetății înceteză la scurt timp după distrugerile produse de tătari, la năvălirea din 1241. De la vechea biserică de lemn -radical modificată- provin două frumoase icoane împărătești, aflate în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Cluj-Napoca. Pictate în stil tradițional brâncovenesc, aceste icoane sunt operele lui David Zugravul, artist ce își are obârșia la sudul Carpaților, la Curtea de Argeș. Icoana „Maria cu Pruncul” este semnată „David Zugraful”, iar pe cea cu „Isus Pantocrator” apare inscripția „Acestă icoană o
Biserica de lemn din Moldovenești, Cluj () [Corola-website/Science/315217_a_316546]
-
un cartier muncitoresc, pe strada "Saint-Denis" din Paris. Se întâlnește cu artiști fascinați de ideile revoluționare, cum ar fi pictorul Diaz de la Peña (1808-1878) și sculptorul Auguste Préault (1809-1879). Majoritatea timpului Daumier o consacră litografiei, dar - ori de câte ori poate - sculptează și pictează. În anul 1835, au fost adoptate decizii referitoare la limitarea libertății presei. ""La Caricature"" încetează să mai apară; Daumier va începe din acel moment lunga sa colaborare cu revista ""La Charivari"". Deoarece caricatura politică devine imposibilă, noul subiect preferat al
Honoré Daumier () [Corola-website/Science/315208_a_316537]
-
din sudul Cehiei. Îl însoțește Valérie Neuzil, cunoscută sub numele de Wally, pe care o cunoscuse prin intermediul lui Klimt. Artistul realizează numeroase desene având un pronunțat caracter erotic, ale căror sursă principală de inspirație este Wally. Începe, de asemenea, să picteze compoziții simbolice care pun în discuție tema morții. Pe la sfârșitul anului 1911, Egon și Wally sunt nevoiți să părăsească orașul Krumlov, ai cărui locuitori condamnă concubinajul pictorului, mai ales cu o fată foarte tânără. Se vor muta la Neulengbach, în
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
galeriile vieneze, dar, din momentul anexării Austriei de către cel de-al III-lea Reich german în anul 1938, Schiele a fost considerat de către naziști ca făcând parte dintre "artiștii degenerați". Autoportrete Fascinat de propriul său aspect fizic, Egon Schiele a pictat peste o sută de autoportrete. Trăsătura comună a majorității acestor tablouri este felul extraordinar de expresiv în care tratează mâinile. În mare parte dintre acestea - și mai ales în "Autoportret cu ceramică neagră" (1911) - regăsim degetele răsfirate misterios în formă
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
ales în "Autoportret cu ceramică neagră" (1911) - regăsim degetele răsfirate misterios în formă de "V", atitudine probabil desprinsă din manualele ilustrate ale "gesturilor patologice" care se bucurau de o foarte mare popularitate la acea vreme în Viena. În schimb, când pictează propriul său nud, artistul pare să-și chinuiască trupul, îl prezintă descărnat, schilodit; chipul și părul care i se ridică în cap, ca și cum ar fi fost electrizat, exprimă groaza. Specialiștii recunosc în autoportretele lui o îmbinare de narcisism cu anxietate
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
uman, până la "scoaterea la suprafață" a secretelor sufletului omenesc. Abordând fără încetare problematica erotismului nedisimulat în spirit freudian, a transpus pe pânză sau pe foaia de hârtie - mai ales în nuduri - cele mai profunde instincte ale ființei umane. Schiele a pictat multe nuduri, atât de femeie, cât și de bărbat, care prezintă personajele în poziții erotice foarte îndrăznețe, adeseori provocatoare, cu organele genitale ostentativ expuse ("Fată cu păr negru și fustă ridicată", 1911). Dar cum spunea el însuși, "într-o operă
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
erotică există totodată și o fărâmă de sacru". Acest fapt se reflectă, printre altele, în compoziția de mari dimensiuni intitulată "Îmbrățișare" (1917) sau în "Pereche de femei îmbrățișate" (1914). Peisaje Încă de la începuturile carierei sale, Schiele este interesat de natură. Pictând peisaje în aer liber cu influențe cert impresioniste, începe să zărească în natură ilustrarea procesului de trecere de la viață la moarte și-și transformă peisajele într-o "oglindă a sufletului". În tabloul "Patru copaci" (1917), unul din castani și-a
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
pământul și cerul. Peisajele urbane, cum sunt reprezentate în ciclul de tablouri cu case din Krumlov, nu corespund unor redări realiste, artistul asociază după bunul plac clădiri și străzi, fără nici o considerație față de perspectivă și volum. În aproape toate tablourile, pictate de regulă din perspectiva zborului păsării, Schiele prezintă orașul ca un loc nepopulat, doar uneori câte o lenjerie care se usucă la geam sugerează prezența omenească.
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
secolul al XIX-lea, fiind renovată în 1854 de către zugravul Fialcondri din Suceava și în 1897 de pictorul Gheorghe Berlinschi (1855-1929) din Satu Mare (în prezent în județul Suceava). Nu există urme care să conducă la concluzia că biserica a fost pictată. În naosul bisericii sunt două pietre de mormânt: una este cea a mamei ctitorului, Marena Hârovici, pusă chiar de ctitor la 8 septembrie 1542, iar cea de-a doua este a Anastasiei Pacu și datează din 1639. În urma cercetărilor arheologice
Biserica Sfântul Dumitru din Zaharești () [Corola-website/Science/318522_a_319851]