10,542 matches
-
obiceiul să facă un fel de bilanț al zilei. Și de fiecare dată, ei încheiau cu aceeași frază de apreciere (nu conta cine o rostea, ea era mereu aceeași...): Bă, ducem viață prima-ntâi acilea, mișto ce nu s-a pomenit, să-mi bag picioarele! Asta însemna că le căzuse cu tronc orășelul Serenite, îi bătea gândul chiar să se stabilească aici, deși unii ca ei se plictiseau repede și pe nepusă masă li se scula să-și ia tălpășița. Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
radio de la Timișoara-un băiețel de 9 ani a murit la Revoluție și acum ar avea 18 ani și mama lui tot plângea. Plâng și eu, plânge și ea...Dar câte suntem la fel de distruse....și tot la radio l-a pomenit pe Ilie, martir, libertate, o slujbă cu Teoctist. înainte aveam de la el calendar, dar acum n-am nimic, nici un calendar.” Am promis că-i aduc eu un calendar bisericesc, la vizita următoare. După o scurtă pauză măicuța Natalia reia: „S-
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
era prin curtea casei și teama că nu o voi găsi acasă s-a risipit: „Credeam că nu sunteți acasă.” „Mi-i rău tare, îmi este frig la picioare, mă rod oasele, poate din cauza vremii. Ascultam la radio, măcar să-l pomenească. Nu mai iese, mă tem, băiatul meu.” începe să plângă în hohote. încerc să-i dau vestea ca să fie pregătită, că luni, 10 mai, vin cu o mașină. Măicuța era tare distrusă, destul de bolnavă și nu putea să se bucure
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
nu putea să se bucure. Voia ca fiul ei să poată merge, să fie liber, să fie tată la copilașii săi dragi. „știu, știu, și mă rog. Nu mai iese băietul meu, eu nu-l mai văd. De ce nu-l pomenește nimeni? Am să plâng până am să mor. Cum nu l a văzut tata lui, așa n-am să-l mai văd nici eu. Mâine-poimâine am să mor. Picioarele mă dor, mâinile mă dor, totul mă doare (plânge cu spasme
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
bun nici el, da’ nici ea. Tot am dat de pomană, las’ să poarte alții, eu... De ce nu vine băietul meu? Când are să vină, când am să mor eu? Când am să mor eu atuncea are să vină! De ce nu-l pomenește nimeni, nici Iașul? De ce să nu ajungă băietul meu la Iași, la Putna? El să se ducă acolo, ce-mi trebuie mie să mă duc. Eu sunt bătrână, nu mai pot, unde să mă duc?... Poate a da bunul Dumnezeu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
telefon domnul Valentin Țigău, corespondentul de la Chișinău și mi-a spus că se va transmite la radio duminică, la orele 12”. „și apoi ce, are să spună de băietul meu?” „Da, și despre dumneavoastră.” „Pe mine nu-mi trebuie să mă pomenească. Pe băiet să mi-l pomenească, pe băiet. (face această rugăminte cu o voce de o duioșie greu să o redau cu cuvintele mele) Hai, băietule, roag-o pe Nina frumos, să-mi facă vâzul (viza pentru Transnistria n.s.) și să
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Chișinău și mi-a spus că se va transmite la radio duminică, la orele 12”. „și apoi ce, are să spună de băietul meu?” „Da, și despre dumneavoastră.” „Pe mine nu-mi trebuie să mă pomenească. Pe băiet să mi-l pomenească, pe băiet. (face această rugăminte cu o voce de o duioșie greu să o redau cu cuvintele mele) Hai, băietule, roag-o pe Nina frumos, să-mi facă vâzul (viza pentru Transnistria n.s.) și să-l mai văd o dată, să-l
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
deși personal am anunțat primăria din Iași, prefectura, presa. Unde au fost partidele? Toate, nu unul, toate, toate, absolut toate!?......... Slujba a fost oficiată de către preotul Victor, preotul satului Taxobeni. NECROLOGURI LA îNMORMÂNTAREA NATALIEI ILAȘCU 1 octombrie 1999 Părintele Victor: „Pomenește, Doamne, pe roaba lui Dumnezeu, ctitor Natalia, mama deținutului politic Ilie Ilașcu! Dumnezeu să primească tot ce s-a pregătit pentru sufletul adormitei! Dumnezeu să-i dea iertare și ușurință, să o așeze în ceata celor drepți și pe noi
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
practic nimic pentru eliberarea patriotului Ilie Ilașcu! Numai promisiuni, vorbe și vorbe... Sperăm ca, într-un viitor apropiat, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-l scoatem de acolo. Iertați acești părinți, mama Natalia și tata ștefan Ilașcu. Dumneavoastră să trăiți , să-i pomeniți. Dumnezeu să-i ierte! ” în acele momente grele, fratele patriotului a fost sprijinit de colegii săi de la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău. Printre ei a fost și Ioan Gurghiș, mereu regretatul Ioan Gurghiș. Prof. univ. Ioan Gurghiș, Institutul Pedagogic „Ion
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
zile de așa-zisă libertate. După nouă ani de detenție, de cumplite chinuri, simulări de execuții, venea de la casa părintească, venea de la mormintele părinților săi. Avea nevoie de liniște sufletească, de clipe de reculegere. Un oarecare, nu merită să-i pomenesc numele, zicea: „Trebuia, imediat ce a trecut Prutul, să sărute pământul. ”Domnilor!... Patriotul venea din Basarabia, de pe sfântul pământ românesc înstrăinat cu voia guvernanților. Nu venea din altă parte. Pământul Basarabiei merită să fie sărutat, că a putut păstra ființa neamului
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
murdărie, e cafea“. La fel s-a întâmplat când domnul Popa i-a atras cu delicatețe atenția doamnei Gângu că are o mizerie mare chiar pe fundul fustei. „Ei, și matale - s-a alintat doamna Gângu când i s-a pomenit de fund -, nu e pată, e desertul de la un parastas. M-am așezat, pardon, cu dosu’, pe o bucată de tort.“ După o lună, inginerul Vrabie a simțit că-l iau toți dracii și i s-a plâns administratorului: „Bre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
întreaga omenire“. Mama lui Petruș îi zicea mereu: „Dacă mă iubești, fugi și adu o găleată cu apă de la canal“. Sau: „Dacă mă iubești, ia note mai mari“. O verișoară cam spurcată la gură îl făcea să se rușineze, când pomenea de vreo colegă zicând: „Ți-o fi venit și ție, mă, puțoiule!“. Toate astea, plus faptul că în anul doi de facultate prietena sa, Roxana, cu care credea c-o să se însoare, l-a părăsit pentru Târnoveanu, un golan din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
doar că m-am îndrăgostit și de prietena ta, Sanda, iar ea n-o să știe. Că oricum e apucătoare și dragostea nu-i folosește la nimic.“ Și noi, ca ei De o seamă de lucruri e mai bine să nu pomenești. Cum ar fi, de pildă, fascinația exercitată de cărți asupra unor persoane cu delicate dificultăți de raportare. Târgurile de carte sunt pline de ciudați. Pe unii îi îmbată mirosul hârtiei tipărite, îi hipnotizează frumusețea coperților, iar sentimentul că sunt și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
palma cu românii fără caracter. La moartea tinerei, în 1951, i s-a tipărit o culegere de articole care a devenit, o vreme, depozitul de citate pentru cuvântările și referatele diriguitorilor vieții culturale. Apoi, cartea a devenit un exemplu rareori pomenit de moralitate în artă. Persoana murise, ce rost mai avea s-o anatemizezi? Studiind epoca, am citit cartea, dar întrebarea ce m-a urmărit n-a fost una de natură estetică. E genul de întrebare pentru care te bate Sfântul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și să te simți prost. Aici e diferența. Nu cred să existe vreun om zdravăn la cap care să moară fericit că s-a dus la serviciu ca un robot, iar acolo i-a reușit marea păcăleală nefăcând nimic. Dacă pomenesc de anii destul de mulți în care, pardon de expresie, am frecat menta, e pentru că în toți acei ani n-am fost deloc o excepție. Culmea e că nu mă preocupa atât sinuciderea mea lentă, cât uriașa recoltă de mentă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fapt ce explica situația. Nu aici era misterul, ci la conținutul mesajelor. Mai toate erau în legătură cu forma și, îndrăznesc să spun, fundul problemei. Iar problema era că fata chiar avea un fund deosebit, de vreme ce toți bărbații care o sunau nu pomeneau nici de părul ei, nici de zâmbetul sau sufletul ei curat. Mesajul care m-a decis să dezleg misterul a venit nu de la Costel cel galant, ci de la Gigi cel rău. În cele câteva rânduri trimise de domnul care semna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nici de zâmbetul sau sufletul ei curat. Mesajul care m-a decis să dezleg misterul a venit nu de la Costel cel galant, ci de la Gigi cel rău. În cele câteva rânduri trimise de domnul care semna „Gigi cel rău“ se pomenea de un divorț, de posibilitatea unui nou început, dar și de fundulețul de neuitat al primei proprietare a celularului. Dacă aș ști noul număr al domnișoarei, i-aș redirecționa oftaturile și chemările bărbaților pe care i-a abandonat. Celor care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mândru de el, le-am povestit copiilor cum eram noi colegi și cum am mâncat odată amândoi fasolea cu cârnați adusă de-acasă, de la mă-sa de Gyuri. Și acum, uitați-vă la impostor, are numai un metru șaizeci și cinci. Te pomenești că nici nu mai știi de Gyuri?!“. I-am răspuns că nu măsuram un metru șaizeci și cinci, ci un metru șaptezeci. Cât despre Gyuri, ce interes aș fi avut să neg că-i mâncasem fasolea? O știe întreaga omenire, fasolea de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
scrie tot timpul - din viciu, din lăcomie sau poate din plăcerea de a se ști ocolit de toată lumea. Masochismul are nenumărate manifestări, iar abnegația cu care unii se definesc drept slugi e o formă artistică de masochism. Poetul de care pomenesc a tipărit vreo treizeci de plachete. Dacă nu se petrecea răsturnarea din decembrie, ar fi continuat să mai semneze câteva. Ar fi interesant de știut ce-a fost în capul lui, dar poetul e retras, nu frecventează cârciumile culturale, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dat la televizor sau să fie tras în țeapă. Dar nu s-a întâmplat nimic. S-a enervat o singură dată, când poetul județului a întrebat de onorariul său. Îmbătându-se într-o seară cu contracandidatul opoziției, Agache, primarul a pomenit de poet într-un fel duios, la care nu s-ar fi așteptat nimeni. A zis: „E o chestie și cu arta asta. Dacă, bineînțeles, nu costă mult. Doar că detergentul pe care-l tot laudă la televizor nu scoate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
prostii pur și simplu. La douăzeci de ani, e oarecum admisibil să spui că Mozart era un șmecher, dar s-o repeți și la bătrânețe, asta se cheamă eșec. Cum să devii genial în numai jumătate de an Oricine îi pomenea numele venea cu precizarea: un dobitoc sinistru. Colonelul Clăpocea era, neîndoielnic, un dobitoc sinistru, iar colegii, cunoscuții și chiar generalii care nu avuseseră de-a face cu el, dar se bazau pe părerea subordonaților îi ziceau „dobitocul nostru sinistru“, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de o presimțire rea. Și tot el își răspunde: „Au ridicat câteva blocuri și, gata, răcăciunenii s-au trezit orășeni. Oare cum și-or fi zicând? Răcăciuneni? Iar femeile răcăciunence? Despre unele târguri de la noi nu-i bine nici măcar să pomenești. Localnicii știu că n-ai nici un motiv, decât dacă vrei să-ți bați joc de ei. Domnii mei, am tot respectul pentru răcăciuneni și răcăciunence. Totuși, de ce credea dobitocul nostru că inamicul va ataca numai dinspre Răcăciuni?! E un mister
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să nu conteze înfățișarea, dacă atâtea și atâtea persoane trăiesc bine și fac averi cu chipul și cu trupul lor? De un profesor venit pe lume cu imensa povară a unei urâțenii complete, și la cap, și la corp, colegii pomeneau cu un soi de tăgadă în glas, ca într-un caz de boală fără remediu. Ciudat e că, atunci când l-am cunoscut, dascălul m-a abordat mai mult decât direct: „Dacă te stânjenește înfățișarea mea - mi-a spus - poți să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
scap niciodată de ele și că fac un zgomot de fond misterios. Într-una dintre hoinărelile mele la hazard prin Paris, m-am trezit pe Rue de Grenelle. Tot ce știam despre Rue de Grenelle era că Georghes Simenon o pomenea mereu. Am simțit însă că n-aș mai fi eu, dacă n-aș lua strada Rue de Grenelle de la un cap la altul. Am mers și tot am mers cred că vreo trei kilometri, iar misterul, care era latent și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
poezie cu titlul „Merfanturizu“, apoi nu-l mai lăsai din mână și, după un ceas, două te trezeai zicând și tu: „Seduk merfanturizu kuba. Sedum mirfanturuba mizu...“. Cum te apropiai de ladă, parcă ar fi avut niște raze înăuntru, te pomeneai recitând chiar și fără un caiet dictando în mână: „Peram, peram, mersum coram/ Artimanduru hataram“. Cele mai multe poezii - mai ales alea cu hudurum, burburum, zurdurum - erau triste, dar existau și versuri optimiste, vesele, precum „Hița chița sița mița/ Diri diri brumburița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]