9,583 matches
-
sunt complice... Constanța e o cetate mizeră și arhi-defunctă, în care numai figurile levantine care-ți ies în cale pe străzi pun o pată de culoare. Seara însă se aprind în port lumini albe, roșii, verzi și chiar albastre, care tremură în mare ca necontenite semne și chemări. Constanța aceasta pe care n-am văzut-o niciodată împreună e populată cu cuvintele și înțelegerile dintre noi. Toate lucrurile și toate locurile sunt pline de înțelegerea dintre noi. Te sărut. Revenire probabilă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ce dacă se pierd? De ce atâta panică și preocupare zadar nică în jurul unei realități devitalizate, muribunde? Această tendință permanentă de a mumifica sentimentele și de a le păstra în cavouri frumos colorate... Lașitate, aceasta trebuie să fie. Lașitatea de a tremura pentru o fericire precară, pentru o dragoste călduță; frica de a tăia în carne vie... și totuși, va veni momentul în care însăși forța și natura lu crurilor vor spune: „Nu se mai poate! În locul acesta firul trebuie rupt...“ și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
alături de trupele Tratatului de la Varșovia, atunci când a fost înăbușită Primăvara de la Praga, Peter Nádas spune că „ștergătoarele automate ale vehiculelor militare ungare aflate în drum spre Praga nici nu mai funcționau de-atâta scuipat pe parbrize, iar soldații unguri dinăuntru tremurau și plângeau...“1 Scuipatul ca armă a civililor împotriva unei armate. În graiul satului, se zicea atunci când copilul semăna mult cu tatăl sau cu mama: copilul e „wie aus dem Gesicht gespuckt“ - seamănă cu tatăl (sau mama) de parcă i-ar
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
să tocim pe de rost, luni în șir, baladele lui Goethe și Schiller. Pe care le debitam mecanic, prostește, cu mintea aiurea, mereu cu accentul pe ultima silabă. Ca și cum am fi avut în cap ritmul bătutului de covoare. „Copile, tu tremuri, ți-e frică... Ce ai?/ Nu vezi, tată dragă, pe-al ielelor crai?“ sau „Scăpatu-m-ai, Zeus, din mâini de tâlhar,/ Trecutu-m-ai peste al apei hotar./ De setea acum mă doboară,/ Prietenul meu o să moară!“. Încă mai rău era
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
fi dus la fărâmițarea totală a conținutului din sac. Totuși, Mircea a găsit modalitatea să mă ajute; era un băiat isteț și inteligent. Mircea, am obosit, mi-e greu, te rog ajută-mă puțin! Eram tot o apă; "grisinele"-mi tremurau din cauza efortului iar sforile subțiri îmi intraseră adânc în carnea umerilor piperniciți. La semnalul meu S.O.S. care anunța o iminentă trecere a emitentului în "lumea drepților" Mircea a reacționat cu viteza luminii: Lică, oprește! Treci dincolo! Saltă! De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
un colț al camerei cu veleități multifuncționale. Merita din plin. Fără Leu mama noastră s-ar fi prăpădit. Ce ne făceam noi, șase copii, fără mamă și fără tată?? Greu de spus... În camera noastră, cei doi frați mai mici tremurau de frig. Focul se stinsese iar Țuki nu s-a priceput să-l aprindă din nou. La vederea mamei au început să plângă de frig și de foame. Dragii mei copii, dragii mei copii, imediat vă voi pregăti ceva la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
roșie. Fire-ai al dracului să fii!! Nu poți să stai naibii la locul tău, bestie ticăloasă?! Ai? Marș la locul tău! Mircea s-a ridicat buimac. Abia-abia se ținea pe picioare. Era alb la față și plin de sânge. Tremura tot. Noi am înțepenit. Fiți atenți, pui de viperă! Ce-ați făcut voi se numește furt. Se-aude? Ați furat, bă nenorociților! Ați furat din bunul poporului! În loc să munciți cinstit, furați din averea statului român și din bunurile clasei muncitoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de "miluiala" și de "îndurarea" Ta! Mă lipsesc de ele. Desigur, citind aceste rânduri veți considera că Dumnezeu mă va pedepsi și mă va trimite în iad pentru cutezanța vorbelor mele. Fie! Dacă o fi să mă ucidă, nu voi tremura, dar voi descurca în fața Sa firele pricinei mele." (Iov, 3:15) Dar să revenim. Timpul trecea. La orizont nu se întrevedea nici un ajutor, nici o salvare. În cameră era frig și întuneric. Tizicul se terminase. Mai aveam niște resturi de tulpini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de unde-l luasem. Pauza se terminase și colegii intrau gălăgioși în clasă, fiecare la locul lui. Aveam o oră de biologie cu doamna dirigintă Jichici. Stăteam cu inima cât un purice, nădăjduind că fapta nu va fi dată în vileag. Tremuram. Mă luase transpirația. Doamna profesoară tocmai făcea prezența. Deodată a picat trăsnetul: Doamna dirigintă, Aciocîrlănoaiei mi-a mâncat mălaiul! Am rămas paralizat. M-am înroșit instantaneu ca macii neprihăniți ai câmpului, cu ochii bulbucați și părul zbârlit în vârful creștetului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
gol", neexistând încă pe suprafața lui nici un exemplar din această corcitură hibridă, monstruoasă și bestială, cunoscută îndeobște sub denumirea empirică de "Om". Doamna dirigintă, deportată, studentă în anul al cincilea la medicină, a sesizat situația îngrozitoare în care mă aflam. Tremura carnea pe mine de rușine; începusem să mă bâțâi, zgâlțâit din străfundurile ființei de spasme viscerale. Mă înăbușeam. Doamna încerca să-mi ușureze supliciul. Ei Boris, ce spui tu, cum ți-a mâncat mălaiul? Văd că ești întreg și teafăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
acest moment. Ești mulțumit Boris? Da. Aciocîrlănoaiei, ia-ți cărțile și mută-te în ultimul rând. Așa. Începeam să urc Golgota rușinii sub privirile pline de uimire ale colegilor care-și vedeau liderul clasei transpirat, nădușit cu părul zbârlit și tremurând din tot corpul, târându-și împleticit servieta roasă și scorojită spre locul de ispășire a unei fapte abominabile... S-a sunat. Colegii au ieșit în recreație. Am rămas nemișcat la locul de osândă cu capul rezemat de mâinile puse pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de ore după operație, să cobor scările ținând într-o mână un flacon de glucoză care îmi picura în venă, iar cu cealaltă încercând să mă prind bine de balustradă. Hai curaj, că ești soldat, ia uite la iel' cum tremură pe picioare, mă încurajează amical o soră obeză de la capătul culoarului. Și, în final, minunatul, sublimul gust al unui morcov fiert, redescoperirea hranei, după ce timp de aproape o săptămână fusesem privat de mâncare... Întâlnire la Brăila, după doi ani și
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Lume multă și pestriță, alergătură infernală. Când ajung acasă, mâinile și picioarele nu mă mai ascultă. Mai ales mâna dreaptă, care a transportat sute, poate mii de farfurii și alte piese de veselă diversă peste zi, este cea mai neascultătoare; tremură nervos, neîncetat. (Adăugat ulterior, martie 2010, în timpul redactării finale a manuscrisului: "Acest Mirel Bănică, inginer la origine, trecut prin clișeele academice SNSPA marca Miroiu, a reușit să convingă niște elvețieni cu povestea lui tristă de român care vrea să descopere
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mai distractivă fază a zilei s-a petrecut atunci când unul dintre ei, de la McGill University din Montréal, universitate prestigioasă de altfel, smulgea lacrimi de emoție asistenței povestind cum buldozerele lui Ceaușescu rădeau sate întregi de pe hartă, în timp ce femei și copii tremurau în fața monstrului de metal fumegând; un fel de scenariu de fâșia Gaza avant la lettre. Evident, nu am mai suportat și am protestat împotriva minciunii, invocând statutul meu de martor, cuvânt sacru în vocabularul memorial. Doctorandul tace încurcat, sala este
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
au hăituit și mi-au otrăvit toată tinerețea. R.P. Am folosit cu bună știință formula cadriștilor - poate că trebuia să pun mai apăsat ghilimelele. Îmi cer iertare. A.R. Passons. Țin minte însă că, ori de câte ori treceam prin fața biroului de Cadre, tremura inima-n mine. Tovarășul director de la Cadre avea un nume predestinat, se numea Șfichi. Am scris în volumul antologic Primul meu job, apărut la Editura Art, cum am ajuns în Ministerul Culturii, întâi la Departamentul de Epurare a Bibliotecilor și
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
a luat Maniu de umeri și l-a felicitat. În aceste împrejurări, cu soțul mereu șomer, nevoiți să ne împrumutăm în perma nență, de la o chenzină la alta, nu numai că nu mă puteam gândi să-mi dau demisia, dar tremuram ca varga să nu fiu dată afară din slujbă, din cauza originii și a faptului că nu eram membră de partid. Am fi murit literalmente de foame. R.P. Am pus întrebarea nu atât ca să redeschid o rană sau să provoc o
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
a spus că toate tezele sunt slabe, mediocre, superficiale etc. Pe urmă a între bat: „Cine este domnișoara Stein Antoinette?“ (Eu în acte sunt Antoinette.) Am înghețat. Credeam c-o să mă facă de râs în fața tuturor studenților. M-am dus tremurând la catedră. M-a privit foarte încruntat peste ramele ochelarilor și mi-a spus: „Ți-am dat foarte bine, domnișoară. Ai teza cea mai bună.“ Al doilea succes l-am avut la Nina Façon, care m-a feli citat pentru
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
în brațe amândoi, Să dormi apoi cu mine, la stana, lângă hau, O noapte de poveste și n-o să-ți pară rău. Și de-o să vină noaptea, furtună, ca pe vremuri, Să stai cuprinsa-n brațe, de frică să nu tremuri. Afară de-o să treacă o lună, printre nori, Pe noi ne vor cuprinde ai dragostei fiori. Sa-asculti, după iubire, tăcerea aceea sfântă, S-auzi cum suna-n vale, pârâul care cântă. Cuprinși o să rămânem cu noaptea peste noi, Sa-auzi doinind
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93338]
-
nu mai decid destine. Harakiri pentru că ai pierdut un tablou modern. Onoarea, datoria, pasiunea țâșnesc din concret și se întorc în concret, ca țărâna. Nimeni nu mai consumă mit uns pe abstracții. Gândul morții fuzionează cu concretul - ar trebui să tremurăm în fața acestei fuziuni, ca în cazul celei atomice. EXTRAVERAL ACȚIUNE FARMACOTERAPEUTICĂ: Extractele de valeriană și crataegus au acțiune sedativă. Acidul feniletilbarbituric are efect sedativ și anticonvulsivant. INDICAȚII: Hiperexcitabilitate nervoasă; insomnii; tulburări neurovegetative; hipertensiune arterială; hipertiroidie. MOD DE ADMINISTRARE: 2-3 comprimate
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
le peuple le plus héroïque, nous sommes tous contre le fascisme roumain de votre Ceaușescu). După acest discurs, se întinse pe patul lui, pe o rână, întorcându-mi spatele ca un om mai mult dezgustat decât obosit. Am început să tremur - știam precis de ce: politica sovietică exprimată într-o franceză desfigurată de ură și combinată cu clarobscurul amurgului căpătase violența unei limbi extraterestre, semiumană, semibarbară. Aveam de ales între a-i spune cât iubesc literatura rusă de la Tolstoi la Babel sau
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
limbi extraterestre, semiumană, semibarbară. Aveam de ales între a-i spune cât iubesc literatura rusă de la Tolstoi la Babel sau a apăra politica externă a țării mele. Sau amândouă totodată, ținând secret că fac parte din „generația Budapesta”? Eram prins, tremurând, într-un curent forfecant, cum se zice în aviație. Atunci am comis o eroare: am urcat în patul meu și-am scos din valiză o sticlă de coniac cu care intenționam să găsesc, la Moscova, cele câteva ruble necesare cumpărării
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
dintr-un text al lui Gorki (Gorki sau...?, - oricum, un text care avea grijă să sublinieze că lui Tolstoi nu-i plăcea teatrul lui Cehov fiindcă nu avea un punct de vedere clar și răspicat). Din senin, începu să-mi tremure un picior, neplăcut, irepresibil - să fie o epilepsie? -, și îmi apăru, în loc de Kaminska, Bubi, un copil cu care jucam fotbal pe Poterași, primul pe care-l văzusem căzând, în plină joacă, la pământ, cu spume la gură, eu țipând în jurul
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
cu morala și că „societatea trebuie purificată“, nu pot să nu mă gândesc la unele sloganuri auzite demult, în copilăria mea sibiană, când superbii ofițeri germani, în uniformele lor impecabile, aproape că asediaseră Hermannstadt-ul, iar noi, mama și cu mine, tremuram când ieșeam la plimbare pe Corso cu Frau Weiss, proprietăreasa noastră evreică. Pe vremuri, când Madi (Mariana Marin) încă mai trăia și mulți poeți germani din Aktionsgruppe Banat veneau la ea acasă (locuiam foarte aproape și ne vedeam zilnic), ea
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
azi. Vlahul se cuvine fitecine să poarte cernit strai c-a murit Mihai, că și-au pierdut domnul viteazul și omul, cu nume de faimă de-l rosteau cu teamă cari mai de cari turcii și tătarii, ungurii și leșii tremurând ca peștii.“ scrie vistierul grec Stavrinos într-o poemă redactată în 1601. Aceste versuri sunt ale unui fidel și ale unui admirator, dar contemporanii și succesorii lui imediați nu au avut prețuire pentru performanța domnului muntean - întâia unire a românilor
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
putut să se întîmple, cînd deodată simți că se oprește brusc și o durere ciudată îl năpădi pe de-a-ntregul. Era ca o sfîrșeală. Vru să strige, dar nu reuși decît să deschidă de cîteva ori gura, fără nici un sunet. Tremura tot, iar cînd simți că se sufocă, cu privirea împăienjenită de-a binelea, văzu ca prin vis niște oameni care se strîng în jurul lui, se apleacă și îl cercetează curioși. Fălci Visul ăsta cu mine transformat în delfin este foarte
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]