KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...363 364 365 ...393 >

9,812 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

talpa țării, vrem să fim reprezentați pe măsură, să nu ni se atingă nimeni de bătături, dați-ne ghete pentru marșuri victorioase cu nume românești «Clujana» de pildă, sau revoluționare ca «Flacăra Roșie».“ Directorii tremură și mai cad, redactorii șefi tremură și mai cad, pantofii escarpen sînt dați la topit și odele răsună prin munți și prin cîmpii și flamurile roșii cu sutele de mii. Sună telefonul. Ridic. Alo... țsughițuri, plîns de femeie, icnituri) Cum, a murit Rudolf? Nu se poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
meniți parcă amîndoi să-ți propună scurte repetiții de somn În vederea marelui spectacol al tăcerii. Viermi mici, albi, grăsciori ca niște prunci se cuibăresc În carnea ta, caută căldură și hrană, vezi ca prin ceață, flacăra lumînării pîlpîie și imaginea tremură, fecioara Își alăptează pruncul. Sub pleoape lumina se Înghesuie dinlăuntru. Culorile vor să fugă din tine și se-nvălmășesc toate acolo Între gene. Chipuri galbene, chipuri violete, date cu bronz, ca fetele noastre la demonstrația de chimie În laboratorul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
mai termina ca podul de la Cerna Vodă și un bărbat de fier m-a prins În brațe și eu m-am zbătut să scap dar jos era prăpastia și m-am prins mai tare de gîtul dorobanțului m-am trezit tremurînd toată de frică și de rușine e prea Îngrozitor prea Îngrozitor frumoasa mea caraghioasa mea fetiță... oricum trebuie să recunosc că animismul vecinei mele e mai inofensiv și mai creștinesc) — ... da nu-mi mai spuseși nimic de băiatu dumitale, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Bravo Guță! Vivat pomana rediviva! Pentru merite deosebite i se decernează menestrelului titlul de Cavaler al Ordinului Anna. — ... muntele lunii. Călătorii, aventuri. Atracția banului, dar și vocația eșecului. Fanatism. CÎtă cruzime. CÎtă impulsivitate. Ai două fețe, madonna... de ce-ți tremură mîna? — Berbecul vinee! — Ce-au cu tablourile mele, domnule, fă-mă să Înțeleg ce i-a supărat, Împărații, femeile goale, Fiara? Somnul rațiunii naște monștrii! Ți-aș spune eu ce al rațiunii - gaura neagră bosule, gaura neagră. — Da noi ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
purtat pe ulicioara cotită pînă departe În cîmpul afinat unde se căsca ieșirea din vechile catacombe ale Ursulinelor, toate poveștile acelea cu vampiri, umbrele lor lingînd noaptea pereții În care erau zidite osemintele călugărițelor, numele lor bizare Încrustate În piatră tremurînd sub lumina feștilelor, Hroswitha, Stanisla, Benedicta, Fidelius, Benigna, Ferdinanda, așteptam din clipă În clipă să le văd trupurile firave ieșind din ziduri - sentimentul divinului este uneori la fel de terifiant ca imaginea iadului - cutremurarea aceea a descoperirii unui nou teritoriu, a ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
deghizată la telefon, invitația ei Într-un pat vesel și drăgălaș la ora cinci cînd febra atinge nivelul maxim. O, țigară săracă și stoarsă de spermă ce vizitatori mai aduci În confesionalele creierului, cu brize răcoroase mai fac feriga să tremure și cangurul să-și Închidă bine puiul În marsupiu pînă la trecerea acestei mărunte furtuni iluzorii pe care un grup de celule Încearcă s-o reaprindă zadarnic. O, Poldi, Poldi, noi doi nu vom ști niciodată unul de altul, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
la prima vedere par netede și fără expresie - „să exiști În oglinzi paralele / șansa de-a răsplăti două patrii deodată“, nu știu, nici nu vreau să aflu ce mecanism secret le-a declanșat, ce amintire sau ce presimțire și-a tremurat pentru o secundă imaginea pe retină ca să-și lepede apoi de bunăvoie forma reală topindu-se docil În cîteva cuvinte. Am mai vorbit despre toate astea cu el mai de mult; mi-a spus că Înainte de a scrie adormea, o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
cetățeanului față de acest bun, de obiectul patrie. Oamenii devin astfel nu doar slujitorii, ci chiar prizonierii ei. În numele acestei posesii sînt transformați Într-un fel de iobagi legați de moșie, de unde derivă supunerea, compromisul, frica. Suportă toate chinurile posibile, dar tremură la gîndul că cineva le-ar putea răpi țara, singura avere! Așa proliferează xenofobia: Străinii sînt agenți! Străinii sînt dușmani! Înțelegi, toate acestea traumatizează moral - nu mai respecți omul pentru că e om, e pentru că e român și are un certificat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
profil cu omoplații ieșiți și cu fesele teșite parcă i-ar fi răsucit cineva capul și i-a mutat fața la spate poți ușor să-i confunzi burta cu fundul rău ne mai schimbăm și acum cincisprezece ani cum mai tremuram să ajung În patul ei pe cîți nu i-o fi păcălit cu aerul ei de damă cu decolteurile scandaloase cu teribilismele o frigidă prefera patul conjugal pentru că acolo nu era obligată să pîndească momentul cînd să geamă altfel cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
de struguri. Prin pînza de apă umbre, țipete, rîsete, fluierături. Nisipul se Învolbură, apoi rămîne mut, neclintit, cum dintotdeauna deșertul. Și deodată singură, atît de singură Încît simți În tine cum se mișcă diavolul, cum ți se umflă glandele și tremură, cum ai aștepta să-ți muște cineva creierul, să-ți umple gura cu o limbă străină, aprigă... așa venea altădată poezia, așa venea dragostea și fața ta rămîne aceeași, placidă, nemișcată, un oblon, În spatele căruia se săvîrșește o crimă. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
să faci artă mai ales din ură slăbănogul ăla de Albu auzi Îl făcură și evreu Îl compătimesc cu toții acum ce-o fi fost la gura lor după plecarea mea nu pot să-i văd neputincioși să-i văd cum tremură cînd le dai de pomană păi dacă nu eram așa mă călcau și pe mine În picioare toți belferii și nu-mi mai ridicam capul după ce m-au dat afară și am fost la pîrnaie tremuram cu bulendrele În traistă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
să-i văd cum tremură cînd le dai de pomană păi dacă nu eram așa mă călcau și pe mine În picioare toți belferii și nu-mi mai ridicam capul după ce m-au dat afară și am fost la pîrnaie tremuram cu bulendrele În traistă În gara de nord de mi-a dat femeia aia În doliu cincizeci de lei ca la cerșetori și mi-am cumpărat parizăr și penteleu și o pîine neagră de toți banii și-am Înfulecat ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

de la lipsa completă de aer la avalanșa din plămâni m-a amețit, a făcut podeaua să mi se clatine sub degete. În spatele ochilor, un vârtej ca un roi de bacterii m-a împins spre un nou leșin și, orbit și tremurând, mi-am lipit strâns gura umedă de palme și am încercat să-mi controlez respirația, trăgând aer printre degete... Încet, încet-încet, lumea a început să se ivească din nou în tonuri bolnăvicioase de verde și purpuriu pulsatil și, poate după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
poate fi presat și pus la păstrare, așa cum presezi și pui la păstrare o floare între paginile unei enciclopedii. Memorie presată în text. Fragmentul becului era un soi de jurnal sau de transcriere, o fereastră scrisă spre trecutul meu lipsă. Tremurând, am deschis din nou caietul. 4 Fragmentul becului (Partea întâi) Cu masca de scafandru pe față, Clio ieși la suprafața apei și făcu din mână. Era un salut amplu și lent; mai întâi spre stânga până la capăt, apoi spre dreapta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
adânc de patru-cinci ori, apoi, cât mai ușor posibil, m-am dat jos din pat și m-am furișat pe palier. Bubuitul și trosnetul, zăngănitul și răpăitul veneau din spatele ușii încuiate și creșteau în intensitate, devenind din ce în ce mai agresive. Stând acolo, tremurând, controlându-mi respirația, păstrând tăcerea, am început să-mi dau seama că era ceva în neregulă cu sunetele alea. Mi-a luat câteva secunde să înțeleg ce anume, dar în cele din urmă am reușit: bubuitul și zăngănitul din spatele ușii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
dintre ei sunt înghițiți. Ceva țâșnește din gândurile lor dinăuntrul propriilor capete, prin actul însuși privirii și-al gândirii - pentru că adâncul albastru se află și acolo, înăuntru, înțelegeți? Și-i înghite. Lăsă ecoul cuvintelor sale să se stingă, cu mâinile tremurând și strângându-și genunchii. Cât mai e până să-mi iau pastilele? Ascultați, am spus, îmi cer scuze că întreb. Dacă e prea mult să discutăm despre toate astea... Cât mai e până să-mi iau pastilele alea afurisite? Șocat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de soare păreau vechi și murdari. Și era atât de ud... Transpirația picura de-a dreptul de pe el, stropi mari atârnându-i și căzându-i de pe nas, bărbie, chiar de pe manșetele jeanșilor. Pic pic pic pic. — Patru, am spus. Îmi tremurau mâinile. Nu știam ce să fac. — Știți că sunt mort, nu-i așa? spuse Nimeni. Uitați. Întinse palma. De pe vârfurile degetelor, cu un răpăit egal, îi picura un lichid. Pic pic pic pic. — Vedeți? Nu... — Acum vedeți. Totul. E evident

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
înainte ca un alt acces de vomă să-mi golească plămânii. De data asta însă n-am scos decât un icnet care m-a congestionat întreaga față. Apoi încă unul, și încă unul. În cele din urmă, m-am ridicat, tremurând și ștergându-mi lacrimile de pe față. — Angajatorul meu e un om de știință, ți-am spus asta, nu? Domnul Nimeni stătea lângă scaunul său, cu ochelarii din nou pe nas. Avea geanta de piele deschisă și era întors cu spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Lampa își încetini mișcarea - înapoi și înainte și din nou înapoi și înainte. Cercul de lumină nu se mai mișcă. Totul era neclintit. Eram singur. Mi-am recăpătat ochii - Mark Richardson Mark Richardson Mark Richardson. Dar teama mă făcea să tremur și, în vreme ce repetam în gând numele iar și iar, buzele murmurau ceva ininteligibil. — Mmm, mm-mmm. Încercam să nu mă gândesc la podea, încercam să nu mă gândesc la suprafața plată și solidă care putea ceda sub mine, și la faptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Clio și Eric.] Figura ????? Picioarele îmi erau slăbite și moi și aproape că nu le simțeam. Am trăit o clipă de groază cumplită gândindu-mă că vor ceda sub mine imediat ce voi încerca s-o iau din loc, dar, deși tremurau, m-am ținut. Am pornit într-o alergare dureros de lentă, o alergare cu încetinitorul, un miliard de ani scurgându-se între un pas și celălalt, cu geanta de piele a lui Nimeni plină de dictafoane legănându-mi-se incomod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
suprafața lumii și fata se aplecă și apucă laptopul și strigă „Vino“ și se urcă pe scaun și se aruncă pe geam și dispăru și apoi... am rămas doar eu. Doar eu, alergând. Doar eu, alergând, fiindu-mi greață și tremurând din tot corpul și neștiind dacă voi mai putea face încă un pas, așteptându-mă ca de fiecare dată să mi se scufunde piciorul și să-mi fie tras în jos sau prins și rupt și smucit. Doar picioarele mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
să deschidem? Scout se uită la mine. — Lumea, zise. Orașele zumzăie și huruie, expiră abur și fum în somn și-și umplu aleile de fiori. Am închis portiera jeepului și mi-am strâns mai bine haina pe lângă corp. Și Scout tremura în jacheta ei mare, de camuflaj, frecându-și brațele cu palmele și lovind cu călcâiele în asfalt. — Bine, atunci, zise ea. Cel mai bine e să strângem tot ce ne trebuie, haine pentru câteva zile și orice nu te poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
și inspiră adânc. — Rahat, chiar nu aveam de gând să ajung la asta. Voiam s-o spun pe șleau, să încerc să-ți explic totul folosind doar cuvintele potrivite, dar... Își dădu părul pe după urechi. Bărbia, gâtul, tot trupul ei tremura. — Dumnezeule, Eric, regret să spun asta, dar ești foarte norocos. Umbli de colo-colo într-o stare constantă de năruire și asta nu te deranjează; adică, exiști în felul ăsta. Unii oameni ar putea lăsa impresia că dețin controlul asupra vieților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
jos, uitându-se țintă la un punct de pe podea. — Nu te-am mințit cu nimic, zise în cele din urmă, fără să ridice ochii. — Cum poți să spui asta? Simțeam că mă cutremur; gâtul, mâinile, toate îmi erau slăbite și tremurau, lipsite de orice vlagă. — Pentru că ai avut grijă să-ți alegi cuvintele așa încât, practic, să nu spui nici o minciună? Ideea e că nu mi-ai spus de ce mă aduceai de fapt aici. M-ai lăsat să cred că mă ajuți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cu mâna, cu o mișcare rapidă. Se uită drept la mine. Nu, Eric, n-aș fi putut. Am nevoie de rechinul ăla. — Sigur. Îmi pare rău, dar așa stau lucrurile. Mi-am turnat un whisky din carafa de lângă scaun. Îmi tremurau mâinile; când am ridicat paharul ca să beau, pe suprafața lichidului se propagară unde mici. Să nu observi că-mi tremură mâinile. — Deci, când trebuia de fapt să aflu motivul pentru care ai pornit în căutarea mea? Chiar vrei să știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]