11,835 matches
-
au fost adoptate și de alte curse cicliste, ba chiar și de domenii ce nu au legătură directă cu ciclismul. De exemplu, în Turul Marii Britanii, tricoul galben, cel verde și cel alb cu buline roșii au aceleași înțelesuri precum în Turul Franței. În schimb, întrucât Turul Italiei este organizat de ziarul La Gazzetta dello Sport, ale cărui pagini sunt colorate în roz, liderul clasamentului general al acestei competiții îmbracă un tricou roz. Tricoul galben () este purtat de liderul clasamentului general. Acesta
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
alte curse cicliste, ba chiar și de domenii ce nu au legătură directă cu ciclismul. De exemplu, în Turul Marii Britanii, tricoul galben, cel verde și cel alb cu buline roșii au aceleași înțelesuri precum în Turul Franței. În schimb, întrucât Turul Italiei este organizat de ziarul La Gazzetta dello Sport, ale cărui pagini sunt colorate în roz, liderul clasamentului general al acestei competiții îmbracă un tricou roz. Tricoul galben () este purtat de liderul clasamentului general. Acesta se întocmește prin însumarea timpilor
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
fiecare etapă. Ciclistul cu cel mai mic timp astfel totalizat, primește la sfârșitul fiecărei etape un tricou galben și dreptul de a porni primul în etapa următoare, îmbrăcat în respectivul tricou. Ciclistul care primește tricoul galben după ultima etapă a Turului, cea de la Paris, este declarat câștigătorul Turului Franței. Câștigătorul primului Tur al Franței nu a purtat ca semn distinctiv acest tricou, ci o banderolă verde. Tricoul galben a fost acordat pentru prima dată lui Eugène Christophe, care l-a purtat
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
timp astfel totalizat, primește la sfârșitul fiecărei etape un tricou galben și dreptul de a porni primul în etapa următoare, îmbrăcat în respectivul tricou. Ciclistul care primește tricoul galben după ultima etapă a Turului, cea de la Paris, este declarat câștigătorul Turului Franței. Câștigătorul primului Tur al Franței nu a purtat ca semn distinctiv acest tricou, ci o banderolă verde. Tricoul galben a fost acordat pentru prima dată lui Eugène Christophe, care l-a purtat în 19 iulie 1919, în etapa a
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
la sfârșitul fiecărei etape un tricou galben și dreptul de a porni primul în etapa următoare, îmbrăcat în respectivul tricou. Ciclistul care primește tricoul galben după ultima etapă a Turului, cea de la Paris, este declarat câștigătorul Turului Franței. Câștigătorul primului Tur al Franței nu a purtat ca semn distinctiv acest tricou, ci o banderolă verde. Tricoul galben a fost acordat pentru prima dată lui Eugène Christophe, care l-a purtat în 19 iulie 1919, în etapa a cărui start a fost
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
a fost acordat pentru prima dată lui Eugène Christophe, care l-a purtat în 19 iulie 1919, în etapa a cărui start a fost dat la Grenoble. Totuși, la vârsta de 67 de ani, ciclistul belgian Philippe Thys (câștigător al Turului în anii 1913, 1914 și 1920) a declarat pentru revista belgiană "Champions et Vedettes" că în 1913, Henri Desgrange l-a rugat să poarte un tricou distinctiv, oferindu-i unul galben. Thys a refuzat, argumentând că purtând acel tricou ar
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
și de anul următor când „am câștigat prima etapă, dar am pierdut-o pe cea de-a doua în fața lui Bossus, din cauza unui cauciuc. În etapa următoare, după o căzătură, tricoul galben a ajuns să fie purtat de Georget.” Istoricul Turului Franței, Jacques Augendre, l-a descris pe Thys ca fiind „un ciclist valoros ... recunoscut pentru inteligența sa” și a susținut că afirmațiile sale „par a fi lipsite de orice suspiciune”. Dar: „Niciun ziar nu menționează existența vreunui tricou galben în
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Franței, Jacques Augendre, l-a descris pe Thys ca fiind „un ciclist valoros ... recunoscut pentru inteligența sa” și a susținut că afirmațiile sale „par a fi lipsite de orice suspiciune”. Dar: „Niciun ziar nu menționează existența vreunui tricou galben în Turul Franței, înainte de război. Lipsindu-ne martorii, nu putem rezolva această enigmă.” Primul ciclist care a purtat tricoul galben din prima până în ultima etapă a fost italianul Ottavio Bottecchia, în 1924. Nicolas Frantz (1928) și Romain Maes (1935) sunt ceilalți doi
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
în anul 1948. Cel mai mare număr de cicliști ce au îmbrăcat tricoul galben într-o singură zi este trei: Nicolas Frantz, André Leducq și Victor Fontan au fost înregistrați în 1929 cu același timp la sfârșitul uneia din zilele Turului acelui an. În acel moment nu exista nicio regulă de departajare în astfel de cazuri. Patru cicliști au câștigat câte cinci ediții ale Turului Franței: Patru cicliști au câștigat câte trei ediții ale Turului Franței: Șapte cicliști au câștigat Turul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
și Victor Fontan au fost înregistrați în 1929 cu același timp la sfârșitul uneia din zilele Turului acelui an. În acel moment nu exista nicio regulă de departajare în astfel de cazuri. Patru cicliști au câștigat câte cinci ediții ale Turului Franței: Patru cicliști au câștigat câte trei ediții ale Turului Franței: Șapte cicliști au câștigat Turul Franței "și" Turul Italiei în același an: Cel mai tânăr câștigător al Turului Franței este Henri Cornet, care avea 19 ani în 1904. Următorul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
timp la sfârșitul uneia din zilele Turului acelui an. În acel moment nu exista nicio regulă de departajare în astfel de cazuri. Patru cicliști au câștigat câte cinci ediții ale Turului Franței: Patru cicliști au câștigat câte trei ediții ale Turului Franței: Șapte cicliști au câștigat Turul Franței "și" Turul Italiei în același an: Cel mai tânăr câștigător al Turului Franței este Henri Cornet, care avea 19 ani în 1904. Următorul pe listă este Romain Maes, cu 21 de ani în
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Turului acelui an. În acel moment nu exista nicio regulă de departajare în astfel de cazuri. Patru cicliști au câștigat câte cinci ediții ale Turului Franței: Patru cicliști au câștigat câte trei ediții ale Turului Franței: Șapte cicliști au câștigat Turul Franței "și" Turul Italiei în același an: Cel mai tânăr câștigător al Turului Franței este Henri Cornet, care avea 19 ani în 1904. Următorul pe listă este Romain Maes, cu 21 de ani în 1935. Cel mai în vârstă învingător
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
În acel moment nu exista nicio regulă de departajare în astfel de cazuri. Patru cicliști au câștigat câte cinci ediții ale Turului Franței: Patru cicliști au câștigat câte trei ediții ale Turului Franței: Șapte cicliști au câștigat Turul Franței "și" Turul Italiei în același an: Cel mai tânăr câștigător al Turului Franței este Henri Cornet, care avea 19 ani în 1904. Următorul pe listă este Romain Maes, cu 21 de ani în 1935. Cel mai în vârstă învingător este Firmin Lambot
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
astfel de cazuri. Patru cicliști au câștigat câte cinci ediții ale Turului Franței: Patru cicliști au câștigat câte trei ediții ale Turului Franței: Șapte cicliști au câștigat Turul Franței "și" Turul Italiei în același an: Cel mai tânăr câștigător al Turului Franței este Henri Cornet, care avea 19 ani în 1904. Următorul pe listă este Romain Maes, cu 21 de ani în 1935. Cel mai în vârstă învingător este Firmin Lambot, ce avea 36 de ani în 1922. Locul doi în
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
în acest clasament este ocupat de Henri Pélissier (1923), de Gino Bartali (1948) și de Cadel Evans (2011), fiecare având la acele momente 34 de ani. Gino Bartali deține și recordul în ceea ce privește cea mai mare distanță în timp între două Tururi câștigate. Între prima și ultima sa victorie este o diferență de 10 ani (1938 și 1948). Cicliștii din Franța au obținut cele mai multe succese (36), urmați de cei din Belgia (18), Spania (13), Statele Unite ale Americii (10), Italia (9), Luxemburg (4
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
au obținut cele mai multe succese (36), urmați de cei din Belgia (18), Spania (13), Statele Unite ale Americii (10), Italia (9), Luxemburg (4), Elveția și Olanda (câte 2 fiecare) și Australia, Danemarca, Germania și Irlanda (câte 1 fiecare). Vezi și Lista câștigătorilor Turului Franței Tricoul verde () este decernat liderului clasamentului pe puncte. La sfârșitul fiecărei etape se distribuie puncte primilor clasați. Astfel, se acordă mai multe puncte în etapele de plat și mai puține în cele de munte. Competiția pe puncte a fost
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
fiecărei etape se distribuie puncte primilor clasați. Astfel, se acordă mai multe puncte în etapele de plat și mai puține în cele de munte. Competiția pe puncte a fost creată în anul 1953, pentru a celebra 50 de ani de Tur. În acel an a fost denumită Grand Prix du Cinquentenaire și a fost câștigată de Fritz Schaer din Elveția. Primul sponsor al acestei competiții a fost La Belle Jardinière. Actualul sponsor este Pari Mutuel Urbain, o companie de stat de
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
pe puncte se întocmește prin adăugarea punctelor obținute pe parcursul etapelor și prin deducerea punctelor de penalizare. Punctele se acordă pentru primii cicliști care termină o etapă sau pentru primii care trec de sprinturile intermediare. În cazul în care la sfârșitul Turului Franței, doi concurenți se află la egalitate de puncte, câștigătorul tricoului verde este stabilit în urma numărului de etape câștigate, apoi a numărului de sprinturi intermediare câștigate, ultimul criteriu de departajare fiind locul ocupat în clasamentul general. Un ciclist a câștigat
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Un ciclist a câștigat competiția pe puncte de patru ori: Liderul clasamentului cățărătorilor se distinge în pluton prin faptul că poartă un tricou alb cu buline roșii (), inspirat de un tricou pe care Félix Lévitan, unul dintre primii organizatori ai Turului, l-a văzut în tinerețea sa la Vélodrome d'Hiver din Paris. Această competiție paralelă oferă puncte cicliștilor care ajung primii pe vârfurile dealurilor și munților repertoriați. Titulatura de cel mai bun cățărător a fost introdusă în anul 1933, premiile
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
fost creat în 1975. Primul ciclist care a purtat acest tricou a fost Lucien Van Impe. La momentul respectiv, Van Impe se afla în drumul spre cel de-al treilea titlu al său în acest clasament. Traseul primei ediții a Turului Franței nu a fost prevăzut cu străbaterea vreunui masiv muntos, ci doar cu câteva cățărări mai domoale. Prima dintre acestea a fost Col des Echarmeaux, ce a fost parcursă în chiar prima etapă, desfășurată între Paris și Lyon, pe ceea ce
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
cunoscută și sub numele de Col du Grand Bois, situată la periferia orașului Saint-Étienne. Prima cățărare majoră - Ballon d'Alsace din departamentul Vosges - s-a desfășurat abia în ediția din anul 1905. Dar etapele cu adevărat montane au apărut în Turul Franței odată cu prima traversare a Pirineilor în anul 1910. În acel an, cicliștii au pedalat, sau mai degrabă au pășit, pentru prima dată pe Col d'Aubisque și mai apoi prin împrejurimile cățărării Tourmalet. Nici de data aceasta Desgrange nu
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
schimbătoare de viteze, erau nevoiți să-și care cauciucurile de rezervă pe umeri, iar rucsacurile pline cu mâncare, haine și unelte și le agățau de ghidoane. Organizatorul adjunct, Victor Breyer, însoțit de cel care propusese includerea Munților Pirinei pe traseul Turului, Alphonse Steinès, i-a așteptat pe cicliști la finalul lui Col d'Aubisque. Breyer scria apoi despre primul sportiv care ajunsese în vârful cățărării: Corpul său dădea la pedale precum un robot pe două roți. Nu rula cu viteză, dar
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
discuta ceva cu un om aflat într-o asemenea stare ar fi fost o dovadă de cruzime și de prostie. Desgrange a fost atât de încrezător în reușita experimentului traversării Pirineilor, încât în 1911 a introdus și Munții Alpi în Turul Franței. Cea mai înaltă cățărare inclusă vreodată pe harta Turului Franței a fost Col Agnel în anul 2011, cicliștii ajungând atunci până la 2.744 m altitudine. Finalul de etapă petrecut la cea mai mare altitudine a fost cel de pe Col
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
ar fi fost o dovadă de cruzime și de prostie. Desgrange a fost atât de încrezător în reușita experimentului traversării Pirineilor, încât în 1911 a introdus și Munții Alpi în Turul Franței. Cea mai înaltă cățărare inclusă vreodată pe harta Turului Franței a fost Col Agnel în anul 2011, cicliștii ajungând atunci până la 2.744 m altitudine. Finalul de etapă petrecut la cea mai mare altitudine a fost cel de pe Col du Galibier (2.645 m), în ediția Turului Franței din
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
pe harta Turului Franței a fost Col Agnel în anul 2011, cicliștii ajungând atunci până la 2.744 m altitudine. Finalul de etapă petrecut la cea mai mare altitudine a fost cel de pe Col du Galibier (2.645 m), în ediția Turului Franței din 2011. Dificultatea unei cățărări este stabilită în funcție de panta, de lungimea și de poziționarea ei pe traseu. Cele mai accesibile cățărări sunt cele de categoria a 4-a, iar cele mai dificile sunt cele de categoria 1. Cățărările cu
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]