91,782 matches
-
Ghidîndu-se după firea sa, și-a părăsit țara în suferință și, îmbrăcat într-o uniformă de ofițer rus, a plecat la Odessa cu dansatoarea Zizi Lambrino ca să se căsătorească cu aceasta. După acest gest pripit, a fost arestat și, drept pedeapsă, exilat pînă în toamnă la Mănăstirea Bistrița. Carol era elevul lui Iorga. Primise cea mai bună educație posibilă și nu numai de la Iorga. Nu felul în care fusese educat constituia problema prințului Carol, ci mai curînd felul cum se comporta
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
toate edițiile Istoriei românilor, putem găsi și unele pasaje deranjante. Descriind domnia lui Mihai Racoviță din Moldova, Giurescu nu găsește nimic mai bun să afirme decît următoarele: "și, motivat de lăcomia sa el nu le-a aplicat mai multor evrei pedeapsa pe care o meritau din plin (care comiseseră în ziua de Paști a anului 1726, la Onițcani, o crimă rituală, ucigînd un băiețel de cinci ani). În loc să-i spînzure așa cum ar fi meritat -, aceștia au fost întemnițați în schimb, după
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de pe Calea Victoriei au fost condamnate ca să facă loc extinderii acestuia. Fratele Magdei Lupescu, Constantin (Șloim) a făcut milioane cu acest proiect. Supraviețuitorii Gărzii de Fier au decis că era convenabil să evite furtuna. A fost emisă o lege care instituia pedeapsa cu moartea pentru oricine conducea o organizație politică din afara granițelor țării. Iorga a observat starea aceasta care îl revolta. Într-un editorial, Beligeranți și neutri, el sublinia că România este tehnic neutră, dar nu și sentimental, și asigura pe toată lumea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
exista un element discordant: un numeros grup de rude ale legionarilor uciși înveșmîntate în haine de doliu, cei dragi lor fiind încă nerăzbunați. Grupul acesta prevestea amenințător lucruri care aveau să se petreacă. Antonescu respingea orice formă de răzbunare anarhică. Pedepsele urmau să fie stabilite pe cale legală și să fie aplicate la modul general. Dacă nu erau încă răzbunați, legionarii uciși erau exhumați aproape zilnic și înmormîntați din nou în cadrul unor ceremonii celebre. Un diplomat străin numea regimul legionar "un regim
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
tipografia sa scăpase nevătămată 32. Dar a existat un corolar la cutremur, care s-a răspîndit în rîndul legionarilor. Legionarii, datorită "cultului morții" atît de drag lor așa cum îi explica Boeru autorului acestei cărți considerau cutremurul drept "un avertisment", o pedeapsă de la Dumnezeu, deoarece Legiunea nu reușise să-și răzbune martirii". Boeru își amintea că "circula tot timpul în cercurile legionare un zvon potrivit căruia Iorga era vinovat de moartea lui Codreanu". După cutremur, pe măsură ce se apropia ziua înmormîntării din nou
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Szvatkó scria: "În ultima clipă a vieții sale, Iorga ar fi trebuit să exclame: "În polemicile mele cu Ungaria am ieșit pe locul doi", și cuvintele acestea ar trebui să fie încrustate ca un epitaf pe mormîntul lui, ca o pedeapsă pentru cei care vor răspîndi pe viitor minciuni de-a lungul și de-a latul hărții Europei"51. La un alt nivel, în publicația intelectuală "Magyar Szémele", savantul Lájos Gáldi scria: "Iorga a fost un dușman neîmpăcat al Ungariei, Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
toate persoanele strămutate erau la fel de Încântate. Supraviețuitorii lagărelor de concentrare au avut de suferit pentru felurite „crime”, precum opoziția politică sau religioasă Împotriva nazismului ori a fascismului, rezistența armată, atacurile Împotriva soldaților sau a instalațiilor Wehrmachtului (pentru care se dădeau pedepse colective), Încălcări minore ale regimului de ocupație, diverse delicte reale sau inventate, nerespectarea legilor rasiale naziste. Ei au supraviețuit unor lagăre care, la sfârșitul războiului, erau Înțesate de cadavre și pline de boli endemice: dizenterie, tuberculoză, difterie, febră tifoidă, tifos
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nici un rost, dar unii oameni nu-și aveau locul În lumea pe care visam s-o construim. Simone de Beauvoir Pentru cel mai mare dintre trădători, onoarea națiunii cere un verdict aspru și drept. Rezoluția organizațiilor rezistenței cehoslovace, cerând o pedeapsă severă pentru părintele Jozef Tiso (noiembrie 1946) Pentru ca guvernele Europei eliberate să fie legitime, să poată invoca autoritatea unor state adecvat constituite, trebuiau mai Întâi să se confrunte cu moștenirea regimurilor discreditate din timpul războiului. Naziștii și aliații lor fuseseră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oportunism avantaje politice și economice, profitând de război. Uneori, ei reprezentau o minoritate națională, religioasă sau lingvistică și, ca atare, erau deja disprețuiți sau temuți din alte motive. Deși „colaboraționismul” nu exista ca delict, neavând o definiție legală și o pedeapsă corespunzătoare, colaboraționiștii puteau fi acuzați În mod plauzibil de trădare, o infracțiune reală, comportând sancțiuni destul de severe. Pedepsirea colaboraționiștilor (reali și imaginari) a Început Înainte de sfârșitul războiului. Mai exact, a avut loc În toți acei ani, fie sub formă de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
e revelatoare. Multe dintre acuzații nu erau complet false: prestarea de servicii sexuale În schimbul mâncării, al hainelor sau ajutorului reprezenta deseori singura salvare pentru femeile și familiile aflate la strâmtoare. Dar popularitatea acuzei și plăcerea dușmănoasă pe care o suscitau pedepsele demonstrează că, pentru femei, ca și pentru bărbați, ocupația a fost resimțită În primul rând ca o umilință. Jean-Paul Sartre descria colaborarea În termeni deliberat sexuali, ca „supunere” În fața puterii ocupantului; În numeroase romane din anii ’40, colaboraționiștii sunt fie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de sânge era apanajul exclusiv al statului. Tranziția a avut loc de Îndată ce noile puteri s-au simțit suficient de puternice pentru a-i dezarma pe partizani, a impune autoritatea propriei poliții și a descuraja cererea populară de sentințe aspre și pedepse colective. Dezarmarea partizanilor s-a dovedit surprinzător de necontroversată, cel puțin În Europa Centrală și de Vest. Diversele infracțiuni și crime deja comise În euforia eliberării au fost uitate: guvernul provizoriu al Belgiei a proclamat o amnistie pentru toate delictele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au mai rămas decât 1.500. Între 1944 și 1951, curțile judecătorești din Franța au condamnat la moarte 6.763 de persoane (3.910 in absentia) pentru trădare și delicte similare. Dintre aceste sentințe, numai 791 au fost executate. Principala pedeapsă aplicată colaboraționiștilor francezi a fost „decăderea din drepturi”, introdusă imediat după eliberarea Parisului pe 26 august 1944 și comentată sardonic de Janet Flanner: „Decăderea din drepturi șdégradation nationaleț Înseamnă să pierzi tot ceea ce francezii consideră agreabil: dreptul de a purta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
martor, dreptul de a conduce o editură, un post de radio sau o companie de producție cinematografică și, mai ales, dreptul de a fi director de bancă sau Într-o companie de asigurări”. 49.723 de francezi au primit această pedeapsă. 11.000 de funcționari civili (1,3% dintre angajații statului, dar mult mai puțini decât cei 35.000 care și-au pierdut slujba În timpul regimului de la Vichy) au fost dați afară sau sancționați, cei mai mulți recăpătându-și posturile În următorii șase
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vremii - rămâne o Întrebare legitimă. Dar soarta lor nu a fost nici mai rea, nici mai bună decât, să zicem, cea a lui Pierre Laval. Justiția cehoslovacă postbelică folosea noțiunea vagă și Îngrijorătoare de „crime Împotriva națiunii”, o metodă de pedeapsă colectivă, ideală pentru germanii sudeți. Dar În acei ani procedeele justiției franceze, de exemplu, erau chiar și mai lipsite de temei. Succesul proceselor și al epurărilor antifasciste din zonele europene ce fuseseră ocupate este greu de măsurat. La vremea respectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
temei. Succesul proceselor și al epurărilor antifasciste din zonele europene ce fuseseră ocupate este greu de măsurat. La vremea respectivă, sentințele au fost aspru criticate: cei judecați când războiul era Încă În plină desfășurare sau imediat după eliberare au primit pedepse mult mai aspre decât cei inculpați ulterior. Prin urmare, delincvenții mărunți judecați În primăvara anului 1945 au primit sentințe mai lungi decât diverși colaboraționiști notorii, care nu au compărut decât abia după un an. În Boemia și Moravia, foarte multe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
răzbunare pe germani. După cum spunea George Kennan, „singura concluzie la care ducea această procedură era că astfel de crime erau justificate și iertate dacă fuseseră comise de membrii unui anumit guvern, În anumite circumstanțe, dar impardonabile, injuste și pasibile de pedeapsa cu moartea dacă autorii erau membrii altui guvern, În alte circumstanțe”. Prezența sovietică la Nürnberg era prețul plătit pentru alianța militară și pentru rolul crucial al Armatei Roșii În Înfrângerea lui Hitler. Cel de-al doilea neajuns era inerent procesului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
planificarea de stat nu s-a materializat decât În Franța. Ca și cele britanice, guvernele franceze postbelice au naționalizat: transportul aerian, băncile, 32 de companii de asigurări, utilitățile, minele, industria de armament, fabricile de avioane și concernul gigant Renault (ca pedeapsă pentru contribuția proprietarului la efortul de război german). În mai 1946, o cincime din capacitatea industrială a Franței devenise proprietate de stat. Între timp, la 4 decembrie 1945, Jean Monnet i-a prezentat președintelui Charles de Gaulle un Plan pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Basilicata, votase pentru rege (În Napoli, de exemplu, În proporție de 80%). Grecii, În schimb, au votat În septembrie 1946 pentru menținerea monarhiei. Belgienii și-au păstrat și ei monarhia, dar l-au detronat pe Leopold al III-lea ca pedeapsă pentru colaborarea cu naziștii. Luată sub presiunea populară, această decizie ignora dorința a peste jumătate din populație și a creat diviziuni ce reflectau granițele comunitare și lingvistice: valonii au votat pentru detronarea lui Leopold, În timp ce 72% dintre flamanzi erau În favoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Cehoslovacia, se estimează că la Începutul anilor ’50 existau 100.000 de deținuți politici la o populație de 13 milioane, cifră care nu include zecile de mii de oameni puși la muncă silnică În mine. O altă variantă a pedepsei erau „lichidările administrative”: femei și bărbați Încarcerați au fost Împușcați În secret, fără judecată și fără publicitate. Familia unei victime afla că aceasta „dispăruse” abia după un an sau mai mult. Trei luni mai târziu, fără altă confirmare oficială, persoana
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
când „violența albă” capitalistă face victime În fiecare zi. Dar În Franța, apelul la soluții violente nu reprezenta doar proiecția În viitor a unei experiențe recente. Era și ecoul unei moșteniri mai vechi. Acuzațiile de colaborare și trădare, setea de pedeapsă și visul unui nou Început nu au apărut odată cu Eliberarea. Ele recapitulau o venerabilă tradiție franceză. Încă din 1792, cei doi poli ai vieții publice franceze, revoluționar și contrarevoluționar, au exemplificat și perpetuat marea sciziune națională: pro sau contra monarhiei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
el În martie 1944 la Alger, „este Începutul dictaturii”. Poziția lui Camus a devenit mai nuanțată În timpul proceselor și epurărilor postbelice din Franța, când comuniștii au adoptat o poziție extrem de radicală, proclamându-se Partidul Rezistenței și solicitând excluderea, Întemnițarea și pedeapsa cu moartea pentru mii de colaboraționiști reali sau Închipuiți. După 1947, pe măsură ce apartenențele politice și intelectuale se anchilozau, Camus a Început să se Îndoiască din ce În ce mai mult de buna-credință a aliaților săi politici - dubii pe care le-a Înăbușit inițial, din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1955, de belgieni un an mai târziu (Marele Ducat de Luxemburg, Însă, a ajuns la un acord cu nemții abia În 1959, iar Olanda abia În 1960). Se Încheia astfel, fără o proclamație oficială, o eră de crime și pedepse: războiul european și urmările sale. Aceste evoluții liniștitoare aveau loc pe fondul unei curse internaționale a Înarmării. Acest fenomen - faptul că pacea europeană se contura În timp ce cele două mari puteri ale momentului se Înarmau până-n dinți, pregătindu-se pentru un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Italiei, Mezzogiorno, era notorie. Norman Lewis, un ofițer al armatei britanice staționat la Napoli În timpul războiului, a fost frapat de numeroșii cărăuși de apă napolitani, „identici cu cei din frescele de la Pompei”. Carlo Levi, doctorul piemontez exilat de Mussolini ca pedeapsă pentru activitatea lui din Rezistență, făcea observații similare În Hristos s-a oprit la Eboli, bine cunoscuta-i povestire (publicată În 1945) despre viața Într-un sătuc Îndepărtat de pe Înălțimile golașe din sudul Italiei. Dar Sudul nu era doar neschimbat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
22 noiembrie 1956 către Comitetul Central sovietic, lucrul În minele de cărbune ale Ungariei fusese redus la 10% din capacitate. Dar În numai o lună noile autorități căpătaseră suficientă Încredere ca să preia inițiativa. La 5 ianuarie 1957 a fost introdusă pedeapsa cu moartea pentru „instigare la grevă” și represiunea a Început În forță. Pe lângă cei 2.700 de maghiari uciși În cursul luptelor, alți 341 au fost judecați și executați În următorii ani (ultima condamnare la moarte a fost executată În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost sever restricționat, odată ajunși acolo speranța lor de viață se Îmbunătățea considerabil. Un Decret al Relațiilor dintre Rase din 1965 a interzis discriminarea În spațiile publice, a introdus măsuri contra discriminării la locul de muncă și a stabilit pedepse pentru instigare la ură rasială. Unsprezece ani mai târziu, un alt decret a scos definitiv În afara legii orice formă de discriminare rasială și a Înființat o Comisie pentru Egalitate Rasială. În anumite privințe, noua populație non-europeană a Regatului Unit (și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]