93,928 matches
-
și Sheol (denumirea ebraică a lumii morților), "moksha"/Scrijelitorul în Carne este cunoscut și ca "Jehannum" (similar ebraicului Gehinnom și arabului Jahannum, care desemnează Iadul sau Purgatoriul), iar "turiya"/Ucigașul Neamului este și Herem (ebraicul pentru proscris, exilat, excomunicat). Numele poporului Elohim reprezintă termenul ebraic pentru Dumnezeu. În 1986, David Langford a publicat un eseu al lui Nick Lowe, în care acesta propunea "un mod de a găsi plăcerea în cărțile lui Donaldson. (Inutil să spun că asta nu implică citirea
Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul () [Corola-website/Science/320367_a_321696]
-
publicat primul său poem, "Bidmey Yeush" "בדמי ייאוש" în anul 1919 în revista ebraică „Hashiloah” care apărea la Berlin. În 1921 el a emigrat iarăși în Palestina, care trecuse sub regimul mandatar britanic în vederea reclădirii acolo a căminului național al poporului evreu. În primii ani Shlonsky a fost "halutz" (pionier al reconstruirii Israelului), a făcut parte din așa numitul "Detașament al muncii" - "Gdud Haavodá". A locuit în kibuțul Ein Harod, a lucrat ca muncitor în construcții, la săparea de șosele, în
Avraham Shlonsky () [Corola-website/Science/321014_a_322343]
-
Fantezia eroică este un sub-gen al fantasticului care cuprinde cronici ale poveștilor unor eroi în ținuturi imaginare. Spre deosebire de fantezia sabie și vrăjitorie, fantezia eroică are un scenariu mai complicat, prezentând mai multe popoare, națiuni și teritorii. Mari bătălii și soarta lumii sunt teme comune, punându-se de obicei o anumită emfază pe conflictul universal dintre bine și rău. Frecvent, personajul central este reticent în a deveni un campion și/sau este sărac sau
Fantezie eroică () [Corola-website/Science/321037_a_322366]
-
numeroși prizonieri prinși cu arme în posesie, sau care fuseseră bănuiți că au luptat, au fost împușcați pe loc. Comuna adoptase un „decret privind ostaticii” la 5 aprilie 1871, conform căruia orice complice al Versailles-ului va deveni „ostatic al poporului parizian”. La articolul 5 se stipula că execuția de către Versailles a oricărui prizonier de război sau partizan al guvernului Comunei din Paris va fi urmată pe loc de execuția unui număr triplu de ostatici. Acest decret nu a fost, însă
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
în bătălia de la Navarino; ca urmare, Imperiul Otoman a trebuit să recunoască independența Greciei prin Tratatul de la Constantinopol din iulie 1832. Acest eveniment, dublat de ocuparea provinciei otomane Algeria de către Franța începând cu 1830, a marcat începutul dezmembrării Imperiului Otoman. Popoarele neturce de pe teritoriul Imperiului, mai ales din Europa, au început să lupte pentru independență. Printre cele mai importante acte ale domniei lui Mahmud al II-lea s-a numărat abolirea ienicerilor în 1826, ceea ce a permis înființarea unei armate în
Mahmud al II-lea al Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/321064_a_322393]
-
în unele versiuni românești Booz), care s-a dovedit a fi rudă cu Naomi. Acesta, văzând condiția umilă a tinerei Rut, dorește răscumpărarea acesteia și o ia de soție. Copilul acestora, Oved, va fi bunicul regelui David, suveran al întregului popor evreu. După propoziția cu care începe povestirea, actiunea se desfașoară în Epoca Judecătorilor, înainte de înființarea regatului ebraic antic unificat. Cartea Bava Batra din Talmudul babilonean o plasează în vremea judecătorului Ibtzan (Ibțan) (și chiar identifică personajul Boaz cu acest judecător
Cartea lui Rut () [Corola-website/Science/321047_a_322376]
-
Betleem și reapariția ei (כִּי פָקַד ה' אֶת עַמּוֹ לָתֵת לָהֶם לָחֶם - Domnul cercetase pe poporul Său și-i dăduse pâine) este și ea un motiv literar. Personajele cărții poartă și ele nume cu înțeles. Fiii lui Elimeleh (nume sugerând o bună poziție socială) se numeau Mahlon (mahalá = „boală”,în ebraică)și Kilyon (în ebraică „pieire
Cartea lui Rut () [Corola-website/Science/321047_a_322376]
-
i (, "el shaab el libnene") sunt o națiune și grup etnic de locuitori ai Libanului și strămoșii acestora, incluzându-i pe cei care locuiau în Munții Liban înainte de crearea statului modern libanez . Patrimoniului cultural și lingvistic al poporului libanez este un bogat amestec de elemente atât indigene cât și străine, care au venit să conducă țara și pe locuitorii acesteia său pe parcursul a mii de ani. Libanul nu colectează date oficiale la recensământ pe fundal etnic și de
Libanezi () [Corola-website/Science/321085_a_322414]
-
lărgit armata centrală imperială ("nizam"), a introdus noi taxe și a complicat birocrația otomană. Aceste reforme au dus la slăbirea statutului special și a privilegiilor de care se bucura aristocrația bosniacă în Imperiul Otoman și, combinat cu creșterea puterii altor popoare europene aflate sub dominație otomană, a dus la alarmarea și agitarea spiritelor în rândul bosniacilor. Viitorul lider al mișcării pentru autonomie, Husein Gradaščević, pe atunci funcționar local, nu s-a opus la început reformelor. În 1826, când Sultanul a emis
Marea Revoltă Bosniacă () [Corola-website/Science/321073_a_322402]
-
lor de 2.000 de soldați, obligându-i să se retragă și distrugând posesiunile familiei Sulejmanpašić. La 21 mai, Namik-pașa a plecat la Stolac în urma unui scurt asediu. După aceea, Gradaščević s-a proclamat "Comandant al Bosniei, ales prin voința poporului". La 31 mai, Gradaščević a cerut ca toți aristocrații să i se alăture armatei sale, împreună cu oamenii de rând care doreau să o facă. Mii de oameni i s-au alăturat, inclusiv mulți creștini. Gradaščević și-a împărțit armata în
Marea Revoltă Bosniacă () [Corola-website/Science/321073_a_322402]
-
împotriva unioniștilor, simpatizanților mișcărilor se stânga și, în special, împotriva comuniștilor Poziția politică a lui Venizelos a fost puternic afectată de Marea Criză Economică de la începutul deceniului al patrulea. La alegerile legislative din 1932, liberalii au fost înfrânți de Partidul Poporului condus de Panagis Tsaldaris. Climatul politic a devenit mult mai încordat și, în 1933, Venizelos fost ținta unui al doilea atentat de asasinare. Tendințele promonarhice ale noului guvern au făcut ca generalul Nikolaos Plastiras să încerce în două rânduri, în
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Israel inițiată sub domnia regelui iudeu Iozia. Scopul acestei campanii de propagandă religioasă era eliberarea de sub jugul suzeranității egiptene și anexarea teritoriului israelian (pe atunci ocupat de asirieni) la Iuda. Ca atare, regele Iozia era prezentat drept Mesia, adică eliberatorul poporului evreu. Din păcate, Iozia a fost ucis la ordinul faraonului Necho și nu a mai putut îndeplini acest rol istoric. Textele Bibliei ebraice au fost rescrise pentru a mușamaliza această înfrângere. Reforma monoteistă și istoria deuteronomistă au conferit identitate națională
Biblia dezgropată () [Corola-website/Science/321138_a_322467]
-
evreu. Din păcate, Iozia a fost ucis la ordinul faraonului Necho și nu a mai putut îndeplini acest rol istoric. Textele Bibliei ebraice au fost rescrise pentru a mușamaliza această înfrângere. Reforma monoteistă și istoria deuteronomistă au conferit identitate națională poporului evreu după reîntoarcerea din exilul babilonian și au constituit baza pentru crearea a două noi mari religii: creștinismul și islamul. Pentru istorici cartea nu prezintă noutăți absolute: "" a fost bine primită de cercetătorii biblici și de către arheologi. Baruch Halpern, profesor
Biblia dezgropată () [Corola-website/Science/321138_a_322467]
-
-lea din Spania. Aliații au cerut însă niște condiții mai umilitoare: ca Ludovic să folosească armata franceză pentru a-și detrona propriul nepot. Acesta a respins oferta și a ales să continue lupta până la capăt. A făcut un apel la poporul francez, obținând numeroși noi voluntari pentru armată. În 1709, Aliații au încercat trei invazii ale Franței, dar două au fost foarte mici. O tentativă mai serioasă a fost lansată când Marlborough și Eugen au avansat spre Paris. Ei s-au
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
de bună vecinătate între teritoriile sub mandat Palestina, Siria și Liban. Ministrul de externe britanic, lordul Curzon, împreună cu reprezentanții guvernelor francez și italian, au respins primele versiuni ale mandatului datorită unui pasaj care spunea că se recunoaște „legătura istorică a poporului evreu cu Palestina” și „pretenția” îndreptățită a acestuia să i se permită „reconstituirea ei [Palestinei] drept căminul lui național...” Comitetul Palestinei organizat de Foreign Office a recomandat să se omită termenul „pretenție”. Aliații subliniaseră deja legătura istorică a evreilor cu
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Foreign Office a recomandat să se omită termenul „pretenție”. Aliații subliniaseră deja legătura istorică a evreilor cu Palestina în cadrul Tratatului de la Sèvres, dar nu recunoșteau acestora niciun drept legal. Opinia Aliaților era aceea că orice urma să se facă pentru poporul evreu, avea să fie bazat pe motive sentimentale. Mai mult chiar, exista părerea că era necesar doar să li se permită evreilor să emigreze în Palestina, nu și transformarea întregii regiuni în cămin național. Lordul Balfour a sugerat o formulare
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
emigreze în Palestina, nu și transformarea întregii regiuni în cămin național. Lordul Balfour a sugerat o formulare alternativă care a fost în cele din urmă acceptată: „ținând seama de recunoașterea dată prin aceasta acesta [tratatul de la Sèvres] legăturii istorice a poporului evreu cu Palestina, și de motivele [sentimentale] pentru reconstrucția căminului lor național în acea țară...” . Liderii de la Vatican, Paris și Roma au continuat să facă presiuni pentru satisfacerea propriilor pretenții, bazându-se pe fostele Protectorate ale Sfântului Scaun și a
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
că în cazul Convenției Ligii Națiunilor existau prevederi care recunoșteau comunitățile din Palestina drept națiuni independente. Mandatele au marcat doar o perioadă tranzitorie, cu singurul obiectiv acela al administrării teritoriilor pe drumul spre independență. Judecătorul Higgins a explicat faptul că poporul Palestinei este îndreptățit să-și administreze propriul teritoriu, să-și exercite dreptul la autodeterminare și să aibă propriul stat. Curtea a afirmat că toate garanțiile cu privire la liberul acces la Locurile sfinte conținute în Tratatul de la Berlin din 1878 au rămas
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
comanda nominală transiordaniană, dar sub cea reală britanică, în chestiunile polițienești și pentru controlul frontierelor Palestinei. Purtătorul de cuvânt al Agenției Evreiești a declarat că Transiordania reprezenta o parte integrantă a Palestinei și că, în conformitate cu articolul 80 al Cartei ONU, poporul evreu are un interes legitim în acest teritoriu. Tratatul anglo-american, cunoscut și cu numele de „Convenția mandatului Palestinei”, permitea Statelor Unite să amâne orice acțiune britanică care ar fi vizat încheierea mandatului. Proclamarea independenței Siriei și Libanului cu ceva timp mai
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
la o ciornă în care, la sfârșitul romanului, călătorul vizita epoca puritanismului, fiind atacat de un preot puritanist și de cavalerii lui Cromwell, lucru care îi permitea naratorului să speculeze că originea eloilor/morlocilor ar fi în diviziunea veche a poporului englez în puritaniști și cavaleri. (vezi: "Nation & novel: the English novel from its origins to the present day", de Patrick Parrinder, pagina 293) Comentarii savante semnificative legate de "Mașina timpului" au început din primii ani ai deceniului al șaselea, fiind
Mașina timpului (roman de H.G. Wells) () [Corola-website/Science/321155_a_322484]
-
I d.Hr. Regiunea era cunoscută cu numele Dardania, după ce un trib traco-iliric se așezase în acea regiune. În 284, Dardania a devenit provincie a Imperiului Român iar ulterior a Imperiului Bizantin în 395 d.Hr. Până în secolul VII în timpul migrației popoarelor, Slavii au ocupat teritoriul și s-au amestecat cu autohtonii, din această sinteză formându-se poporul sârb. În secolul XI a fost cucerit complet de statul sârb Rașka, transformat în regat în 1217 și târât în 1346. Odată cu prăbușirea să
Kosovo de Nord () [Corola-website/Science/321216_a_322545]
-
regiune. În 284, Dardania a devenit provincie a Imperiului Român iar ulterior a Imperiului Bizantin în 395 d.Hr. Până în secolul VII în timpul migrației popoarelor, Slavii au ocupat teritoriul și s-au amestecat cu autohtonii, din această sinteză formându-se poporul sârb. În secolul XI a fost cucerit complet de statul sârb Rașka, transformat în regat în 1217 și târât în 1346. Odată cu prăbușirea să în feudalismul în anii 1370, partea de nord a provinciei Kosovo a aparținut Casei de Lazarevici
Kosovo de Nord () [Corola-website/Science/321216_a_322545]
-
pentru prima dată de către boierii sârbi. După 1455, otomanii au cucerit regiunea și au integrat-o în provincia Rumelia. De-a lungul istoriei noul imperiu a populat regiunea cu religia și cultură islamică, inclusiv popularea turcilor, albanezilor și a altor popoare printre sârbii ortodocși. Între 1689 și 1690 habsburgii au reușit să preia controlul asupra regiunii cu ajutorul sârbilor răsculați. În secolul XIX a fost creat Vilaietul Kosovo în timpul restructurării otomane. A devenit unul dintre centrele culturii sârbești în tărâmul otoman. Congresul
Kosovo de Nord () [Corola-website/Science/321216_a_322545]
-
tipic secolului al XVII-lea. Gheorghe Balș se întreba chiar dacă biserica nu ar fi din vremea lui Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615, 1621-1623), astfel putând fi explicată atribuirea ei lui Ștefan cel Mare, “printr-o confuzie (existentă) în amintirea poporului între cei doi Ștefan Vodă”. Este probabil ca biserica să fi fost incendiată de oastea otomană în anul 1672 odată cu palatul domnesc. Michal Floryan Rzewuski, starostele de Helm, secretarul soliei poloneze a lui Ioan Gninski (1677-1678), relata că la 22
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
urbane eliberase, însă, terenul pentru Saloth Sar (cunoscut și ca Pol Pot), Ieng Sary și Son Sen—liderii maoiști ai grupărilor comuniste. Ei și-au condus adepții în zonele montane din nord-est și pe pământurile locuite de Khmer Loeu, un popor primitiv ostil atât khmerilor din zonele joase cât și guvernului central. Pentru Khmerii Roșii, care nu erau susținuți nici de nord-vietnamezi, a fost o perioadă de regrupare, organizare și pregătire. Hanoiul și-a ignorat aliații susținuți de chinezi, iar indiferența
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]