9,387 matches
-
grupul de prieteni recunoaște însă că fiecare familie ascunde secrete întunecate. Nuvela se încheie fără un răspuns. Nuvela este împărțită în trei părți: o introducere fără titlu și două capitole nenumerotate („Gândul și fapta”, „Cele două judecăți”). Balzac a scris nuvela „Hanul roșu” în mai 1831, dedicând-o marchizului Astolphe de Custine, scriitor și aristocrat francez. Ea a fost publicată în numerele din 10 și 27 august 1831 ale "Revue de Paris", apoi republicată în 1832 de editorul Gosselin în volumul
Hanul roșu (nuvelă) () [Corola-website/Science/335216_a_336545]
-
publicată în numerele din 10 și 27 august 1831 ale "Revue de Paris", apoi republicată în 1832 de editorul Gosselin în volumul "Nouveaux contes philosophiques". În 1846 a fost inclusă în volumul II (Études philosophiques) al seriei "La Comédie humaine". Nuvela, publicată în același an cu "Pielea de șagri", a marcat un punct de cotitură în cariera literară a lui Balzac și i-a creat autorului o reputație veritabilă de mare scriitor, capabil să trateze toate genurile literare, să combine motive
Hanul roșu (nuvelă) () [Corola-website/Science/335216_a_336545]
-
lui Balzac și i-a creat autorului o reputație veritabilă de mare scriitor, capabil să trateze toate genurile literare, să combine motive realiste și fantastice în aceeași operă literară și să imprime o notă personală unui subiect fantastic. Succesul acestei nuvele a făcut ca faima lui Balzac să atingă proporții considerabile în rândul marilor personalități culturale ale epocii precum George Sand sau Charles Philipon. Ea a trezit, de asemenea, gelozia unor literați contemporani, care au ridiculizat falsele sale pretenții de noblețe
Hanul roșu (nuvelă) () [Corola-website/Science/335216_a_336545]
-
este adesea confundat, prin intermediul adaptărilor cinematografice, cu Hanul Peyrebeille din Ardèche, care a fost locul unei afaceri criminale (cincizeci de morți, numeroase violuri și perversiuni) cu un puternic ecou mediatic și care poartă, de asemenea, numele de "L’Auberge rouge". Nuvela lui Balzac nu are nici o legătură cu acest incident. Întreținând voit această confuzie, editura Gallimard din Paris a realizat în 2007 o retipărire a nuvelei publicate anterior în colecția „Folio 2€” în 2004, folosind pe coperta noii ediții ce păstra
Hanul roșu (nuvelă) () [Corola-website/Science/335216_a_336545]
-
cu un puternic ecou mediatic și care poartă, de asemenea, numele de "L’Auberge rouge". Nuvela lui Balzac nu are nici o legătură cu acest incident. Întreținând voit această confuzie, editura Gallimard din Paris a realizat în 2007 o retipărire a nuvelei publicate anterior în colecția „Folio 2€” în 2004, folosind pe coperta noii ediții ce păstra ISBN-ul ediției din 2004 o reproducere a afișului filmului "L'Auberge rouge", lansat în 2007, film al cărui subiect nu are nimic în comun
Hanul roșu (nuvelă) () [Corola-website/Science/335216_a_336545]
-
colecția „Folio 2€” în 2004, folosind pe coperta noii ediții ce păstra ISBN-ul ediției din 2004 o reproducere a afișului filmului "L'Auberge rouge", lansat în 2007, film al cărui subiect nu are nimic în comun, cu excepția titlului, cu nuvela lui Balzac. „Hanul roșu” este o povestire în ramă, în care naratorul inițial prezintă un banchet parizian, la care unul din invitați, bancherul Hermann, relatează celorlalți oaspeți o poveste. În ciuda poveștii senzaționaliste relatate de Hermann și a atmosferei dramatice a
Hanul roșu (nuvelă) () [Corola-website/Science/335216_a_336545]
-
lui Balzac. „Hanul roșu” este o povestire în ramă, în care naratorul inițial prezintă un banchet parizian, la care unul din invitați, bancherul Hermann, relatează celorlalți oaspeți o poveste. În ciuda poveștii senzaționaliste relatate de Hermann și a atmosferei dramatice a nuvelei, opera literară balzaciană este considerată în primul rând un fel de poveste filozofică, confirmând în mod repetat nihilismul moral al înaltei societăți pariziene și existența unor secrete întunecate ascunse în familiile personalităților publice. Criminalul Taillefer este menționat în mai multe
Hanul roșu (nuvelă) () [Corola-website/Science/335216_a_336545]
-
sale, reamintirea unui trecut infam și cauzarea bolii și a morții sub influența poveștii prezentate de altcineva) evidențiază influența majoră a tradiției literare romantice asupra scrierilor timpurii ale lui Balzac. Potrivit studiului pe care filozoful Alain l-a dedicat acestei nuvele și după analiza literară a lui Anne Marie Meininger : "Hanul roșu" dezvăluie o tehnică de scriere în întregime inovatoare potrivit căreia întrebările sunt puse și în același timp evitate, societatea apare cu bunele și cu relele sale, iar Études philosophiques
Hanul roșu (nuvelă) () [Corola-website/Science/335216_a_336545]
-
opera literară este importantă. Prima traducere în limba română a fost realizată de către Al. Popovici și tipărită parțial în perioada interbelică (prin anii 1926-1927) în broșura nr. 87 a colecției „Lectura - floarea literaturilor străine” publicată de Editura Adeverul S.A. București. Nuvela a fost tradusă apoi de Gavril Marcuson și publicată în volumul "O dramă la marginea mării", editat în 1974 de Editura Dacia din Cluj. Nuvela balzaciană a fost adaptată cinematografic în două filme franceze omonime ("L'Auberge rouge"), realizate în
Hanul roșu (nuvelă) () [Corola-website/Science/335216_a_336545]
-
broșura nr. 87 a colecției „Lectura - floarea literaturilor străine” publicată de Editura Adeverul S.A. București. Nuvela a fost tradusă apoi de Gavril Marcuson și publicată în volumul "O dramă la marginea mării", editat în 1974 de Editura Dacia din Cluj. Nuvela balzaciană a fost adaptată cinematografic în două filme franceze omonime ("L'Auberge rouge"), realizate în alb-negru și fără sonor. Primul film a fost regizat de Camille de Morlhon și lansat în 1910, iar cel de-al doilea (cu o durată
Hanul roșu (nuvelă) () [Corola-website/Science/335216_a_336545]
-
B...”, și o ilustrație semnată „Henri B ...”, provenind dintr-un proiect literar intitulat „Deux amis” și rămas nefinalizat. Acest fragment va forma începutul primei părți a viitorului roman. Aceste câteva pagini vor fi incluse un an mai târziu într-o nuvelă intitulată „Le Rendez-vous”, ce va fi publicată în numerele din 15 septembrie și 1 octombrie 1831 ale "Revue des deux Mondes" și anunțată ca "Une nouvelle scène de la vie privée". „Le Rendez-vous”, compusă din cinci capitole, va deveni mai târziu
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
Revue des deux Mondes" și anunțată ca "Une nouvelle scène de la vie privée". „Le Rendez-vous”, compusă din cinci capitole, va deveni mai târziu prima parte a romanului. În același an (1831) au mai apărut în "Revue de Paris" alte două nuvele: „Les Deux rencontres” (publicată în edițiile din 23 și 30 ianuarie 1831 și compusă din două capitole: „La Fascination” și „Le Capitaine Parisien”), care va forma cea de-a cincea parte a romanului, și apoi „Le Doigt de Dieu” (publicată
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
parte a viitorului roman este completată cu un epilog moralizator intitulat „Enseignement”, în care este descris sfârșitul trist al Hélènei. În anul 1834 Madame Charles-Béchet a publicat cea de-a treia ediție a seriei "Scènes de la vie privée", în care nuvelele sunt reunite pentru prima dată sub un titlu comun, "Même Histoire", având două adaosuri importante: „Souffrances inconnues” (redactat în vara anului 1834 și care va deveni cea de-a doua parte a viitorului roman) și „La Vallée du torrent” (datat
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
Le doigt de Dieu”, în timp ce textul inițial primește titlul „La Bièvre”). Titlul ultimului capitol, „L'Expiation”, devine „Expiation”. Eroina feminină poartă șase nume diferite. Balzac realizează începând din noiembrie 1835 un efort de unificare a textului și de transformare a nuvelelor în roman. Crearea unei continuități narative îi dă bătăi de cap, iar autorul o roagă pe sora sa să-l ajute: „Te rog să-mi scrii... ceea ce mi-ai spus că ai găsit într-o noapte când nu puteai să
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
doctor în litere. Concomitent, frecventează și: L'École pratique des hautes études (între doi și șase ani), Școala de Belle-Arte (patru ani), Școala Muzeului Luvru (un an), La Collège de France (circa trei ani) 28 ianuarie 1904: Debutul literar, cu nuvela „Moș Gheorghe” („Adevărul”, suplimentul cultural „Literatură și Arte”) 1910 și 1911: repetitor la Școala de Limbi Orientale din Paris 1912-1913: lector de limba română la „École des Langues Orientales” din Paris 1.09.1913-5.11.1937: profesor titular la Catedra
Oreste Tafrali () [Corola-website/Science/335258_a_336587]
-
în 1970. Honoré de Balzac a publicat aici "L'Élixir de longue vie" și "Sarrasine" în 1830, apoi cea de-a doua parte din "La Femme de trențe ans" în 1831, înainte de a preda rivalei sale, "Revue des deux Mondes", nuvelă intitulată "Le Rendez-vous" care constituia prima parte a aceluiași român. El a publicat aici și alte scrieri: "L’Auberge rouge" în 1831, "La Grenadière" sub titlul "Leș Orphelins" în 1832, "La Femme abandonnée" în 1832, o parte din "Histoire des
Revue de Paris () [Corola-website/Science/335303_a_336632]
-
Institutul de Limbi și Culturi Orientale) din Paris. A publicat postfața romanului "Rozsdatemető" (Horizont, București, 1974) al lui Endre Fejes. A tradus volumul "Kortárs román drámák" (București, 1983), volumul "Korok, írók, művek" (București, 1983) al lui Tudor Vianu și o nuvelă fantastică a lui Mircea Eliade („Un om mare”). În anul 1992 a fost distins cu premiul IRAT.
Péter Zirkuli () [Corola-website/Science/335334_a_336663]
-
Holocaustul din Polonia și România (romanul "Срок давности", "Termen de prescripție", 1966). În 1970, el a publicat o biografie literară a scriitorului român I.L. Caragiale, al cărui volum de opere traduse, selectate și comentate de Ilie Constantinovschi, apăruse în 1953. Nuvelele lui I.L. Caragiale, traduse de Ilie Constantinovschi, au fost, de asemenea, incluse în volumul de literatură clasică română publicat de editura "Inostrammaia Literatura" în seria Biblioteca de Literatură Universală în 1975. A tradus literatură clasică și contemporană din limba română
Ilie Constantinovschi () [Corola-website/Science/335377_a_336706]
-
dată în anul 1895. Romanul a mai fost tradus în limba română cu titlurile "Palatul lui Almayer" și "Trăsnaia lui Almayer". Autorul a fost inspirat de o persoană care a existat cu adevărat, întâlnită în timpul unei călătorii în India Orientală. Nuvela se centralizează pe viața acestui comerciant olandez, Kaspar Almayer, care visează sa gasească o mină de aur și sa devină foarte bogat. Este de origine Europeană dar e căsătorit cu o femeie din Malaezia, cu care are o fată, Nina
Hanul lui Almayer () [Corola-website/Science/331626_a_332955]
-
(1956) (titlu original "The City and the Stars") este un roman science fiction de Arthur C. Clarke. Romanul este o versiune extinsă și revizuită a nuvelei sale "Against the Fall of Night", publicată în 1948 în revista "Startling Stories". Versiunea prezentă în roman diferă în detalii față de nuvelă, aceasta din urmă rămânând suficient de populară pentru a fi reeditată și după ce a fost publicat "". Clarke a
Orașul și stelele () [Corola-website/Science/331615_a_332944]
-
Stars") este un roman science fiction de Arthur C. Clarke. Romanul este o versiune extinsă și revizuită a nuvelei sale "Against the Fall of Night", publicată în 1948 în revista "Startling Stories". Versiunea prezentă în roman diferă în detalii față de nuvelă, aceasta din urmă rămânând suficient de populară pentru a fi reeditată și după ce a fost publicat "". Clarke a relatat în cuvântul înainte al unora dintre ediții anecdota despre discuția purtată de un psihiatru cu un pacient aflat la terapie, în
Orașul și stelele () [Corola-website/Science/331615_a_332944]
-
a fost publicat "". Clarke a relatat în cuvântul înainte al unora dintre ediții anecdota despre discuția purtată de un psihiatru cu un pacient aflat la terapie, în care ei nu și-au dat seama că unul citise romanul, iar celălalt nuvela. În 1990 a fost publicată cartea "Beyond the Fall of Night", care cuprinde nuvela lui Clarke și o continuare scrisă de Gregory Benford. Continuarea a fost criticată pentru nepotrivirile sale atât cu faptele prezentate în nuvelă, cât și cu cele
Orașul și stelele () [Corola-website/Science/331615_a_332944]
-
despre discuția purtată de un psihiatru cu un pacient aflat la terapie, în care ei nu și-au dat seama că unul citise romanul, iar celălalt nuvela. În 1990 a fost publicată cartea "Beyond the Fall of Night", care cuprinde nuvela lui Clarke și o continuare scrisă de Gregory Benford. Continuarea a fost criticată pentru nepotrivirile sale atât cu faptele prezentate în nuvelă, cât și cu cele din roman. Omenirea s-a avântat în spațiu, unde s-a alăturat altor civilizații
Orașul și stelele () [Corola-website/Science/331615_a_332944]
-
citise romanul, iar celălalt nuvela. În 1990 a fost publicată cartea "Beyond the Fall of Night", care cuprinde nuvela lui Clarke și o continuare scrisă de Gregory Benford. Continuarea a fost criticată pentru nepotrivirile sale atât cu faptele prezentate în nuvelă, cât și cu cele din roman. Omenirea s-a avântat în spațiu, unde s-a alăturat altor civilizații galactice. Dornice să creeze o minte supremă, nemuritoare, aceste civilizații au dat naștere unui adevărat monstru, pe care cu greu au reușit
Orașul și stelele () [Corola-website/Science/331615_a_332944]
-
pare a fi dintr-un viitor situat la un miliard de ani în viitor, ci cel mult un mileniu și își exprimă dezamăgirea pentru apelarea la telepatie fără ca aceasta să fie justificată științific. Romanul constituie o extindere și revizuire a nuvelei "Against the Fall of Night", cauzată pe de o parte de nemulțumirea lui Clarke față de primul text și, pe de altă parte, de progresele științifice. Cele două texte au circulat o vreme în paralel, nuvela având succes și fiind reditată
Orașul și stelele () [Corola-website/Science/331615_a_332944]