10,251 matches
-
și invizibil. Și chiar dacă nu am „dreptate” - poetul din mine s-a obișnuit a trăi În „ne-dreptate”, ba a observat că această hulită de mulți ne-dreptate este, nu de puține ori, un câmp extraordinar de fertil, dacă ai răbdare, acel tip special de răbdare psihică, morală de a „trăi În nedreptate”, putere pe care mulți oameni nu o au nici preț de cinci minute! - chiar dacă nu am dreptate să răstorn Întreg firmamentul În mine Însumi, propunându-mă și simțindu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
am „dreptate” - poetul din mine s-a obișnuit a trăi În „ne-dreptate”, ba a observat că această hulită de mulți ne-dreptate este, nu de puține ori, un câmp extraordinar de fertil, dacă ai răbdare, acel tip special de răbdare psihică, morală de a „trăi În nedreptate”, putere pe care mulți oameni nu o au nici preț de cinci minute! - chiar dacă nu am dreptate să răstorn Întreg firmamentul În mine Însumi, propunându-mă și simțindu-mă - În unele, fericite, momente
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
un deceniu sau cinci, de acum Înainte. Mie mi se pare - poate cu un accent paranoic de care nu mă dezic Întotdeauna! - că nu numai țările Estului Europei Își caută noile valori și așteaptă, cu mai multă sau mai puțină răbdare și abilitate, să se nască „a doua revoluție”, cea a mentalităților, dar și Apusul continentului nostru trece prin criză sau crize! Poate, Într-adevăr, capitalismul și-a atins apogeul sau post-apogeul, faza terminală, și trecerea de la producția de mărfuri și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
falsa-adaptare, caracterul, temperamentul și tipul meu de reflexe ideatice și umorale se potrivesc acestui „război etern, cu toată lumea”! Pentru a ilustra cu amuzament această „poziție”, eu dau uneori, În colocviile pe care le am cu unii tineri care mai au răbdarea sau curiozitatea să stea la un taifas cu un bătrân meșter, exemplul strategiilor creatorilor de modă. Majoritatea acestor „geniali creatori”, care fac parte azi din elita europeană a zonei numită haute-couture, se adaptează cererilor pieței, modei - ei Înșiși servitorii ei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
obstinat și rigid, Într-un fel, În faldurile acelorași motive, acelorași obsesii ideatice cărora Încerc să le dau diversitate stlistică doar prin strategii epice cât de cât diferite. Dar... Înțeleg că azi În România literelor „lumea” nu are timpul sau „răbdarea” să se ocupe de astfel de probleme oțioase care țin de criteriile estetice și psihologice clasice; iar cât despre „abisalitate”, ea, această mare descoperire a spiritului modern, decelată chiar și la „Întemeietorii”, dacă vreți, ai spiritului modern, un Cervantes sau
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
când, se pare, pentru câteva luni a servit și ca informator serviciilor secrete locale. Dar... ce prost ciudat, un „prost” care, cum o spuneam, e suficient de „nebun”, de „mândru” de infirmitatea sa socială, Încât, În loc s-o ascundă, cu răbdare, calm, prudență până la marginile vicleniei - se știe, prostia și nebunia folosesc adesea viclenia, pentru a se „strecura”, pentru a se „masca!” -, „Îi” face un loc, modest la Început, printre ceilalți, acestei „prostii” la care ține, pe care o crede o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Abraham, Moise și David, a lui Ieremia și Iezechil, dar și pe cea triumfătoare, enormă și orgolioasă, cea romană. Acesta a fost În tinerețea mea „orbecăitoare” și „entuziastă” modelul prim pentru a avea Încredere În „proști” și pentru a avea răbdarea și curajul de a nu fugi de lângă ei, Încercând nu numai să-i aduc „lângă mine”, dar uneori chiar făcând, În felul meu stângaci și izbutit doar pe jumătate, eforturile cuiva pe care oamenii de bun-simț Îl caracterizează ba de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
anti-autoritar, deși fețele autorității erau total diferite. Nimeni nu va putea vreodată, În timpul unei astfel de „revolte”, „mișcări”, să deosebească o „revoluție” de o „rebeliune”. Se luptă pentru „Înnoire”, bineînțeles, deoarece unele forțe ale societății nu mai au Încredere sau răbdare În acele mecanisme care efectuează aceste Înnoiri la modul lent, previzibil. Interesant este că, de pe o zi pe alta, Întreaga Europă a pierdut unul din „principiile” cele mai bătătorite ale „Înnoirii”: lupta de clasă. Ca prin miracol, clasa muncitoare sau
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
firești, logice, conține indubitabil și „semne” sau „rezerve” secrete pe care le putem identifica abia după un timp, și anume dacă avem dreptul la aceasta: dacă, cum o spuneam, ne-am fost „credincioși nouă Înșine”, dacă am avut puterea și răbdarea - acea răbdare existențială care este una din formele ascunse ale curajului moral! - de a nu ne fi lăsat Înșelați de „fața negativă” a norocului. Deoarece, iată, norocul - norocul cel adevărat, cel mare, cel esențial, cel pe care-l merităm - nu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
conține indubitabil și „semne” sau „rezerve” secrete pe care le putem identifica abia după un timp, și anume dacă avem dreptul la aceasta: dacă, cum o spuneam, ne-am fost „credincioși nouă Înșine”, dacă am avut puterea și răbdarea - acea răbdare existențială care este una din formele ascunse ale curajului moral! - de a nu ne fi lăsat Înșelați de „fața negativă” a norocului. Deoarece, iată, norocul - norocul cel adevărat, cel mare, cel esențial, cel pe care-l merităm - nu este câștigul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
portretele care apar În acest text sunt, nu rareori, doar „socluri” pentru „alte statui”, așa cum Brâncuși În lucrările sale din ultima perioadă dădea aceeași importanță, simbolică, uneori, soclului, ca și lucrării plastice propriu-zise. (Dar, evident, fără a avea minuția și răbdarea genială și inspirată pe care o avea maestrul originar din Dolj cu figurile sale, Întruchipări ale aerului sau visului, ale spiritelor naturii, apei și pietrei sau lemnului!...Ă Ce rămâne atunci, Își va spune lectorul, din acest „amalgam” de date
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
patosul mântuit” al lui Rainer Maria Rilke, cu care l-am „infectat” și pe prietenul meu de destin, Nichita. După cum se vede, totul poate sluji la ceva, chiar și o boală, un „defect” dacă... dacă te exersezi Într-o anume răbdare cu tine și dacă nu te apleci iute după toate rafalele de vânt social, după modele, atât de tiranice, ale artei. Patosul acesta Îmi vine probabil și de la antecesorii mei nemți, șvabi, deși „ei”, Nemții, Germanii de azi l-au
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
iluzii: riști să fii chiar mai dezamăgit decât e cazul. Din păcate, guvernarea Convenției și a aliaților ei a sfârșit prin a stârni o și mai mare dezamăgire decât regimul Iliescu, dat fiind că și speranțele fuseseră mai mari, și răbdarea românilor prea mult timp pusă la Încercare. Ar fi nedrept să spunem că lucrurile au mers mai prost. În unele privințe, ele au mers ceva mai bine ca Înainte de 1996. Departe Însă de schimbarea radicală anunțată! Privatizarea s-a desfășurat
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
guvernare. O grupare condusă de Stolojan a sfârșit prin a se desprinde din partidul liberal, transformându-se În partid „liberal-democrat“; obiectivul său este de a duce mai departe cu democrații proiectul de unificare a dreptei. Democrații n-au mai avut răbdare să aștepte și s-au proclamat ei Înșiși partid popular, trecând la dreapta spectrului politic, cu nonșalanța românească caracteristică (după ce se desprinseseră din marele partid al lui Iliescu, urmașul neoficial al partidului comunist, și trecuseră apoi printr-o fază social
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
dușului. Ocazional, când dădeam autografe pe cărțile mele, câte o adoratoare îmi dădea de înțeles că posedă droguri și mă târa după ea înapoi în camera de la hotel încercând să mă trezească cu prafuri sau sex oral (ceea ce necesita multă răbdare din partea adoratoarei). „Nu e nevoie decât de-o săptămână ca să-ți revii după heroină“, mi-a declarat una dintre fetele mai optimiste când și-a dat seama că îi consumasem toate cele șase pachețele. Fără să iau droguri am fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în mine se cam înmuiase de la începutul lui octombrie - o bănuială că poate reîmpăcarea noastră fusese o greșeală - încă nu devenise un moment de criză. Deși îmi era foarte clar că e temătoare, încă se controla și nu-și pierduse răbdarea. Iar eu credeam că am destul timp s-o conving de contrariu. Dar nu de Halloween. Pentru că totul era pregătit. Casa fusese decorată de compania de catering ca să semene cu un imens castel bântuit, cu pânze de păianjen atârnând peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
m-a sunat prin intercom și mi-a spus că cineva - fără să fie pe listă, costumat în cadavrul lui Slim Pickins - aștepta nerăbdător în dreptul cordonului de catifea. Îndreptându-mă spre ușa de la intrare, i-am spus lui Pete: „Ai răbdare, vin imediat, frate“, după care i-am tras un râset de fantomă. Kentucky Pete era un dinozaur din anii ‛70 care se încăpățâna să supraviețuiască și cu care îmi făcuse legătura unul din studenții mei. Supraponderal, cărunt, cu plete și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
suflam cheagurile de sânge din nasul meu dureros și paradit. După care a vrut să discute despre Robby, dacă mai nutream vreun resentiment, ca apoi să sară subit la Jayne și la ce anume aveam de gând cu ea. Așa că răbdarea mea s-a evaporat curând, trebuind să întrerup ceea ce aducea a interogatoriu. Ținea în poală un carnețel și își lua notițe cu mare repeziciune. - Uite ce, mă aflu aici doar pentru că i-am promis soției că voi căuta un pic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
când mi-au oferit și mie o ceașcă, am rămas să mai sporovăiesc. În momentele acelea eram tatăl care se jurase că nimic din asta nu se va schimba (plus că pastilele de Klonopin erau nemaipomenite în a-ți augumenta răbdarea), un tată care din fericire apărea perfect normal deși eram exasperat de spectacolul pe care îl urmăream. Tot spectacolul părea inofensiv - doar o altă zi de naștere haioasă de mare profil - până când am început să-mi dau seama că toți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
deși emana un aer cu totul opus - l-am localizat în faptul că a căscat după ce mi-a destăinuit titlul lucrării („Destinație inexistentă“), în indiferența studiată, în hohotele calculate, în „plictiseala“ ei - toate acestea simple mecanisme defensive - dar am avut răbdare, fiind atât de priceput în a părea cu adevărat interesat de femeile cu care nu voiam decât să mă culc, încât ajunsesem să joc la perfecție un personaj corespunzător: rânjetul drăcesc, încuviințările profunde și persuasive, comentariile ușor sarcastice despre amante
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
baie, un perimetru spațios de marmură inundat de lumină. De-acum plângeam furibund, lovindu-mă peste genunchi în timp ce priveam, hipnotizat fără scăpare. - Ce se-ntâmplă? gemeam întruna. După care aparatul traversă holul și se opri din nou. Manifesta o certă răbdare înnebunitoare. Tata își privea chipul tras în oglindă. Apoi aparatul se apropie încet-încet de el. Eram conștient de faptul că avea să se deconspire, tot trupul meu tremurând în anticiparea grozăviei. Ajunse acum mai aproape de el ca niciodată. Exact în cadrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
zis asta cu o voce scăzută. - De ce-ar fi păpușa sub pat, domnule? - Deci mai e în casă? am întrebat, murmurând ca pentru mine. - Domnule, ce mai e în casă? O’Nan mă întrebă asta cu un soi de răbdare încrâncenată. Clarke se uita la mine de parcă i-aș fi irosit timpul. Și ce avea de gând să facă? m-am gândit furios. Cine ce avea de gând să facă? Eram căsătorit cu Jayne Dennis. Eram un scriitor faimos. Trebuiau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ar fi cerut opinia asupra unei cărți citite recent, însă pentru mine avea conotații sinistre. - Ce vrei să spui? Că e vina mea sau ceva în genul ăsta? - Domnule Ellis, nu e vorba de vină aici, zise Miller cu o răbdare prudentă. Nu făceam decât să întreb dacă nu cumva ai antagonizat - la modul inadvertent - casa în sine. A făcut o pauză, să mă gândesc. Crezi că prezența ta în casa asta - care, conform celor spuse, nu era infestată în momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
geam pentru ultima oară. Se uita la povestirea asta cu afecțiune. Mi-am dat seama că fiul meu îmi lăsase un desen: un peisaj lunar. Era atât de detaliat încât a trebuit să zăbovesc îndelung asupra lui, minunându-mă de răbdarea de care fiul meu fusese capabil ca să poată desena anume acest peisaj lunar. De unde această determinare ardentă, neostoită? Am văzut atunci că era scris un cuvânt pe desen și l-am atins cu mâna. Nu știam ce îl adusese aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a găsit să Împrumute un „blitz”. Zilele trecute i-am răspuns și lui D-l Ciurea, care și el are cuvinte prea frumoase pentru modesta mea activitate. Eu vă mulțumesc foarte mult pentru tot ce faceți și vă felicit pentru răbdarea și priceperea cu care veți scoate la lumină faptele bătrânilor trecători prin viața Fălticenilor! Bine că se mai găsesc astfel de oameni ca Dvs., care să poată face și binele acesta, să puie În ochii tineretului munca dezinteresată și devotată
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]