11,835 matches
-
numărul de concurs scris cu alb pe fond roșu. Asta spre deosebire de restul cicliștilor al căror număr de concurs este scris cu negru pe fond alb. De asemenea, se acordă un premiu și pentru cel mai agresiv concurent pe toată durata Turului. Acest premiu a existat într-o anumită formă, incă din anul 1908. În acea vreme, revistele "Sports Populaires" și "L'Education Physique" au creat "Premiul pentru curaj ()", ce se acorda „ciclistului ce a încheiat cursa, chiar dacă neclasat, care a ieșit
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
cu câte 10 victorii fiecare. Între 1973 și 1988, a mai existat un clasament asemănător, întocmit însă pe baza clasamentului pe puncte; membrii echipei ce conducea acest clasament purtau pe cap câte o șapcă verde. A existat o perioadă în Turul Franței în care se întocmea și un clasament separat pentru sprinturile intermediare. Din anul 1984, liderul acestuia purta un tricou distinctiv de culoare roșie. Clasamentul se contura pe baza punctelor acordate primilor trei cicliști clasați la sprinturile intermediare. Totodată, punctele
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Totodată, punctele obținute în urma acestor sprinturi contau și în alcătuirea clasamentului pe puncte, în timp ce bonificațiile acordate pentru aceleași sprinturi intermediare erau luate în calcul la creionarea clasamentului general. Clasamentul sprinturilor intermediare și al său tricou roșu a fost eliminat din Turul Franței în anul 1989. Totuși, sprinturile intermediare exisă încă, în urma lor acordându-se puncte ce se contabilizează în clasamentul pe puncte, iar până în anul 2007 oferind bonificații luate în calcul la alcătuirea clasamentului general. Începând cu anul 1968, s-a
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
pe puncte și de cel al cățărătorilor. La început, tricoul distinctiv atribuit acestui clasament era alb, pentru ca ulterior el să fie reprezentat de un mozaic ce sugera cele patru tricouri enumerate mai sus. Acest tricou a dispărut și el din Turul Franței, tot în anul 1989. Ciclistul clasat pe ultimul loc în clasamentul general este supranumit „lanternă roșie” (comparație cu luminile roșii din spatele unei mașini) "()", iar în unele ediții trecute, respectivul sportiv purta sub șaua bicicletei o mică lanternă roșie. Atât
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
unei mașini) "()", iar în unele ediții trecute, respectivul sportiv purta sub șaua bicicletei o mică lanternă roșie. Atât de mare era compasiunea pentru acesta, încât el putea solicita onorarii mai mari pentru participarea la cursele locale de amatori ce urmau Turului Franței. În anii 1939 și 1948, pentru a încuraja competitivitatea, la fiecare sfârșit de etapă, organizatorii îl eliminau din competiție pe sportivul clasat pe ultimul loc. În majoritatea etapelor, cicliștii pornesc împreună. Primul kilometru al cursei, denumit start fictiv (') se
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
competitivitatea, la fiecare sfârșit de etapă, organizatorii îl eliminau din competiție pe sportivul clasat pe ultimul loc. În majoritatea etapelor, cicliștii pornesc împreună. Primul kilometru al cursei, denumit start fictiv (') se parcurge rulând ușor. Startul real (') este anunțat de directorul Turului prin fluturarea unui steag alb. Cicliștilor le este permis să se atingă, dar n-au voie să se împingă și să se înghiontească. Primul care trece linia de sosire este declarat învingător. Etapele plate sau cele cu dealuri joase, care
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Primul fotofiniș a fost realizat în anul 1955. Într-un contratimp, cicliștii concurează individual împotriva cronometrului, luând startul pe rând. Primul contratimp s-a desfășurat în anul 1934, între La Roche-sur-Yon și Nantes (80 km). În prezent, prima etapă a Turului este reprezentată de un scurt contratimp (prolog) menit să stabilească primul purtător al tricoului galben. Primul prolog s-a organizat în anul 1967. În 1988, această etapă de debut s-a desfășurat la La Baule și a purtat numele de
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
să stabilească primul purtător al tricoului galben. Primul prolog s-a organizat în anul 1967. În 1988, această etapă de debut s-a desfășurat la La Baule și a purtat numele de „la préface”. De obicei, în fiecare ediție a Turului se organizează două sau trei contratimpuri. Unul dintre acestea poate fi un contratimp pe echipe. Uneori, ultimul contratimp al ediției s-a desfășurat chiar în ultima etapă, dar de cele mai multe ori acesta este organizat în penultima etapă. În anul 1965
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
timpilor obținuți, sunt acreditați cu propriul timp. Contratimpul pe echipe a fost adesea criticat întrucât favorizează echipele puternice și defavorizează cicliștii puternici ce concurează în echipe modeste din punct de vedere valoric. Contratimpul pe echipe a fost reintrodus pe harta Turului Franței în anul 2009 după o absență de patru ani. Un an mai târziu el a fost din nou eliminat. Contratimpul pe echipe a fost reintrodus în ediția Turului din anul 2011. Etapa prolog din 1971 a fost reprezentată de
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
de vedere valoric. Contratimpul pe echipe a fost reintrodus pe harta Turului Franței în anul 2009 după o absență de patru ani. Un an mai târziu el a fost din nou eliminat. Contratimpul pe echipe a fost reintrodus în ediția Turului din anul 2011. Etapa prolog din 1971 a fost reprezentată de un contratimp pe echipe. În anul 1939, contratimpul pe echipe a traversat trecătoarea montană Iseran, străbătând distanța dintre Bonneval și Bourg-St-Maurice. Începând cu anul 1975, fiecare Tur al Franței
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
în ediția Turului din anul 2011. Etapa prolog din 1971 a fost reprezentată de un contratimp pe echipe. În anul 1939, contratimpul pe echipe a traversat trecătoarea montană Iseran, străbătând distanța dintre Bonneval și Bourg-St-Maurice. Începând cu anul 1975, fiecare Tur al Franței s-a încheiat cu circuitul de pe Champs-Élysées. Pe parcursul acestei etape se petrec foarte rar modificări în clasamentul general întrucât ea este o etapă plată și, de obicei, liderul acestui clasament are un avans considerabil înaintea ultimei etape. Dar
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
iar el și Roche au încheiat cursa în pluton, lucru ce a consfințit victoria finală a lui Roche. În anul 1989, ultima etapă a presupus un contratimp individual. Greg LeMond l-a depășit atunci pe Laurent Fignon, obținând victoria în Turul Franței cu o diferență de numai opt secunde. Aceasta reprezintă cea mai mică diferență cu care s-a câștigat vreodată Turul. Cățărarea Alpe d'Huez este una dintre favoritele publicului și nu numai, ea regăsindu-se pe harta majorității edițiilor
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
ultima etapă a presupus un contratimp individual. Greg LeMond l-a depășit atunci pe Laurent Fignon, obținând victoria în Turul Franței cu o diferență de numai opt secunde. Aceasta reprezintă cea mai mică diferență cu care s-a câștigat vreodată Turul. Cățărarea Alpe d'Huez este una dintre favoritele publicului și nu numai, ea regăsindu-se pe harta majorității edițiilor Turului Franței. În anul 2004, la Alpe d'Huez s-a încheiat un contratimp individual. Cicliștii s-au plâns atunci de
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Franței cu o diferență de numai opt secunde. Aceasta reprezintă cea mai mică diferență cu care s-a câștigat vreodată Turul. Cățărarea Alpe d'Huez este una dintre favoritele publicului și nu numai, ea regăsindu-se pe harta majorității edițiilor Turului Franței. În anul 2004, la Alpe d'Huez s-a încheiat un contratimp individual. Cicliștii s-au plâns atunci de insistențele spectatorilor și ca atare etapa nu a mai putut fi reluată în alte ediții. Mont Ventoux este adesea numită
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Huez s-a încheiat un contratimp individual. Cicliștii s-au plâns atunci de insistențele spectatorilor și ca atare etapa nu a mai putut fi reluată în alte ediții. Mont Ventoux este adesea numită ca fiind cea mai grea cățărare din Turul Franței din cauza condițiilor aspre la care-i supune pe sportivi. O altă etapă montană notabilă, frecvent prezentă în Tur, este cățărarea Col du Tourmalet. Col du Galibier este cățărarea cea mai frecventată în Turul Franței. Etapa din 2011 ce a
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
nu a mai putut fi reluată în alte ediții. Mont Ventoux este adesea numită ca fiind cea mai grea cățărare din Turul Franței din cauza condițiilor aspre la care-i supune pe sportivi. O altă etapă montană notabilă, frecvent prezentă în Tur, este cățărarea Col du Tourmalet. Col du Galibier este cățărarea cea mai frecventată în Turul Franței. Etapa din 2011 ce a conținut această cățărare a marcat aniversarea a 100 de ani de când Col du Galibier se regăsește pe harta Turului
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
fiind cea mai grea cățărare din Turul Franței din cauza condițiilor aspre la care-i supune pe sportivi. O altă etapă montană notabilă, frecvent prezentă în Tur, este cățărarea Col du Tourmalet. Col du Galibier este cățărarea cea mai frecventată în Turul Franței. Etapa din 2011 ce a conținut această cățărare a marcat aniversarea a 100 de ani de când Col du Galibier se regăsește pe harta Turului și a fost, de asemenea, etapa al cărei final s-a desfășurat la cea mai
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Tur, este cățărarea Col du Tourmalet. Col du Galibier este cățărarea cea mai frecventată în Turul Franței. Etapa din 2011 ce a conținut această cățărare a marcat aniversarea a 100 de ani de când Col du Galibier se regăsește pe harta Turului și a fost, de asemenea, etapa al cărei final s-a desfășurat la cea mai mare altitudine din istoria competiției: 2.645 m. Unele etape montane din istoria Turului Franței au devenit memorabile datorită condițiilor meteorologice. Ca exemplu, se poate
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
100 de ani de când Col du Galibier se regăsește pe harta Turului și a fost, de asemenea, etapa al cărei final s-a desfășurat la cea mai mare altitudine din istoria competiției: 2.645 m. Unele etape montane din istoria Turului Franței au devenit memorabile datorită condițiilor meteorologice. Ca exemplu, se poate aminti etapa din 1996 desfășurată între Val-d'Isère și Sestriere. Atunci, o furtună de zăpadă a determinat reducerea lungimii acelei etape de la 190 km la doar 46 km. Găzduirea
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
aduce bani și prestigiu unui oraș. Prologul și prima etapă sunt cu atât mai prestigioase. De obicei, un singur oraș găzduiește atât prologul (prea scurt pentru a se desfășura între două orașe), cât și startul primei etape. În 2007, directorul Turului, Christian Prudhomme, a spus că „în general, în decursul a cinci ani, Turul incepe de trei ori în afara Franței și de două ori în interiorul ei.” La începuturi, Turul Franței era urmărit doar de către organizatorii săi, jurnaliștii de la revista "L'Auto
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
mai prestigioase. De obicei, un singur oraș găzduiește atât prologul (prea scurt pentru a se desfășura între două orașe), cât și startul primei etape. În 2007, directorul Turului, Christian Prudhomme, a spus că „în general, în decursul a cinci ani, Turul incepe de trei ori în afara Franței și de două ori în interiorul ei.” La începuturi, Turul Franței era urmărit doar de către organizatorii săi, jurnaliștii de la revista "L'Auto". De altfel, cursa fusese creată tocmai pentru a spori vânzările acestui ziar aflat
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
desfășura între două orașe), cât și startul primei etape. În 2007, directorul Turului, Christian Prudhomme, a spus că „în general, în decursul a cinci ani, Turul incepe de trei ori în afara Franței și de două ori în interiorul ei.” La începuturi, Turul Franței era urmărit doar de către organizatorii săi, jurnaliștii de la revista "L'Auto". De altfel, cursa fusese creată tocmai pentru a spori vânzările acestui ziar aflat în derivă și redactorul său, Desgrange, nu avea niciun motiv să permită publicațiilor concurente să
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
L'Auto". De altfel, cursa fusese creată tocmai pentru a spori vânzările acestui ziar aflat în derivă și redactorul său, Desgrange, nu avea niciun motiv să permită publicațiilor concurente să profite de pe urma acestei competiții. Primele ziare acreditate să participe în Turul Franței, excluzând "L'Auto", au apărut abia în anul 1921 când 15 mașini de presă au fost rezervate pentru reporterii locali și străini. La câteva zile după încheierea acelei ediții a Turului Franței au apărut primele benzi magnetice cu imagini
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
acestei competiții. Primele ziare acreditate să participe în Turul Franței, excluzând "L'Auto", au apărut abia în anul 1921 când 15 mașini de presă au fost rezervate pentru reporterii locali și străini. La câteva zile după încheierea acelei ediții a Turului Franței au apărut primele benzi magnetice cu imagini din competiție. Prima radiodifuziune a cursei a fost realizată în anul 1929, când Jean Antoine și Alex Virot reprezentanți ai ziarului "L'Intransigeant" au transmis pentru Radio Cité, utilizând linii telefonice. În
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
național a utilizat două camere de 16 mm, un Jeep și o motocicletă. Filmul a ajuns la Paris cu ajutorul avionului sau al trenului. Acolo a fost editat, iar o zi mai târziu a fost difuzat. Prima transmisiune în direct a Turului Franței și a doua a oricărui sport în Franța a fost reprezentată de sosirea de pe Parc des Princes din Paris, pe 25 iulie 1948. Rik van Steenbergen din Belgia a câștigat acea etapă, după 340 km parcurși de la Nancy. Primele
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]