19,920 matches
-
tot, peste toate , ca o aură”. Și aș fi adăugat, nu o singură lacrimă... Prezentate astfel, cărțile din volum, C. Hușanu cheamă cititorii la ele, cum mi s-a întâmplat și mie. Reflectând... de ce un anumit poet și prozator îl acuză pe Emilian Marcu de faptul că ar fi făcut același lucru și în socialism, C.H., fără a da un verdict, clamează “Oameni suntem și a trebuit să mâncăm o pâine” și reamintește că „însuși Alexandru Tacu, poetul care a suferit
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93023]
-
Gândirea”, îi apare în 1997. D., bun cunoscător al vieții culturale, literare și politice din Bucovina interbelică, elaborează două remarcabile cărți în domeniu: Mircea Streinul. Viața și opera (1998) și Mișcarea „Iconar”. Literatură și politică în Bucovina anilor ’30 (1999). Acuzată în anii comunismului de iraționalism, spiritualism și misticism, mișcarea „Iconar” este examinată acum în ambianța, contextul și ideile epocii, fiind socotită un fenomen cultural care exprimă un anume spațiu cultural. Autorul argumentează că în Bucovina, care din 1775 până în 1918
DIACONU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286753_a_288082]
-
o veritabilă tradiție a profeților persecutați - invocată și de arhidiaconul Ștefan în momentul martiriului său, relatat de Faptele Apostolilor -, o tradiție alcătuită de Ilie, Isaia și Miheia, și de care se prevalează, nu fără mândrie, comunitatea profeților sirieni. Beshira îl acuză pe Isaia de blasfemie în fața regelui Manase: „Iată, Isaia însuși spune: «Mai mult decât Moise prorocul mi‑a fost dat să cunosc», căci zis‑a Moise: Nu va fi om care să vadă pe DOMNUL și să fie viu»; iar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
profetesă „se grăbea să îl recompenseze [pe mag], nu doar oferindu‑i bunurile sale, ci și trupul său, dornică să se unească întru totul cu el, ca să coboare împreună cu el în Unul” (I, 13, 3). Ca și Simon, Marcu este acuzat de folosirea filtrelor magice (amatoria) și de farmece (adlectantia) (I, 13, 4). Irineu amintește decepția provocată de soția unui diacon ortodox, victimă a acestor artificii, care și‑a oferit spiritul și trupul acestui impostor și pe care „frații” nu reușeau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de soția unui diacon ortodox, victimă a acestor artificii, care și‑a oferit spiritul și trupul acestui impostor și pe care „frații” nu reușeau să o readucă pe drumul cel bun. Păcatul capital de care Marcu și discipolii săi sunt acuzați este mândria. Ei se consideră îndreptățiți să poruncească chiar Duhului Sfânt, să învestească cu darul profeției pe oricine, în orice împrejurare, fără cel mai mic respect pentru ierarhie. Cu ironie ușor îngrijorată, Irineu afirmă: „Își atribuie loruși titlul de desăvârșiți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cea transmisă de Apostoli și preoți; mai mult, prin comportamentul lor insolent, compromit Biserica în ochii păgânilor, cărora le este greu să distingă între diferitele nuanțe în sânul noii religii, între adevărații și falșii creștini. Cu câțiva ani înainte, Iustin acuza deschis ereticii că dărâmă din interior creștinismul. Pentru el, doctrinele lui Simon, Ptolemeu sau Marcion reprezintă tot atâtea simptome evidente ale unei reactivări a păgânismului. Raționamentul său poate fi rezumat în schema următoare: erezie = păgânism; păgânism = demonism; în consecință, erezie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Carpocrat refuză să creadă în învierea trupului. Ei sunt atât de departe de adevărata credință, ut ne credant hoc in totum posse fieri. Pentru ei învierea are loc în mod invizibil și ascuns, în interiorul fiecăruia, la nivel strict spiritual. Irineu acuză falșii taumaturgi de pragmatism și de mercantilism - ei vindecă în schimbul banilor, din interes, din sete de recompense. Urmează o întreagă serie de opoziții: în cazul membrilor Bisericii este vorba de miseratio, misericordia, firmitas și ueritas; în cazul ereticilor, de egoism
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este considerat doar un simbol al opoziției față de adevăr”. În cele ce urmează vom nuanța afirmația cercetătorului italian arătând că poziția exegetului alexandrin nu poate fi redusă la acest „alegorism” dus la extrem, dogmatic și caricatural, de care va fi acuzat de‑a lungul timpului, ci este caracterizată de o extremă deschidere și de o reală „politropie”, redefinindu‑se în funcție de contextul ales și de auditoriul vizat. Astfel, în Contra Celsum, scriere polemică și apologetică, Anticristul apare ca vrăjitor cu pretenții mesianice și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
numai în a doua jumătate. Ilie propovăduiește și face minuni în Iudeea, așadar, în partea orientală a Imperiului. El închide cerul, abătând secetă asupra pământului, preschimbă apele râurilor în sânge (cf. Apoc. 11). Nu lipsește nici ciuma. Îngroziți, iudeii îl acuză pe profet în fața senatorilor, cerând moartea sa: Incenduntque prius senatum consurgere in ira/et dicunt Heliam inimicum esse Romanis (vv. 849‑850). La rândul lor, senatorii îl conving pe Nero, prin daruri și rugăminți, să‑l ucidă pe profet, aducându
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tradiția teologică monarhianistă, care încearcă să „salveze” unitatea divină afirmând preeminența Tatălui în sânul Treimii. Ea precedă „teologia logosului” care pentru a ajunge la același rezultat, proclamă inferioritatea Fiului față de Tatăl. Dacă „teologii logosului” (Origen, Eusebiu ș.a.) au fost adesea acuzați de a fi „păgânizat” dogma creștină, monarhianiștii, la rândul lor, s‑au văzut acuzați de „anacronism iudaizant”. Accentuarea divinității Fiului‑logos se află la originea seriei de erezii subordinaționist‑deiste, apărarea unității monolitice a divinității constituind premizele ereziei monarhianiste, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Treimii. Ea precedă „teologia logosului” care pentru a ajunge la același rezultat, proclamă inferioritatea Fiului față de Tatăl. Dacă „teologii logosului” (Origen, Eusebiu ș.a.) au fost adesea acuzați de a fi „păgânizat” dogma creștină, monarhianiștii, la rândul lor, s‑au văzut acuzați de „anacronism iudaizant”. Accentuarea divinității Fiului‑logos se află la originea seriei de erezii subordinaționist‑deiste, apărarea unității monolitice a divinității constituind premizele ereziei monarhianiste, cu cele două variante: adopționism și patripasianism sau modalism (sabelianism). Încercând să salveze unitatea divină
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o regăsim la Victorin și Commodian. Potrivit spuselor acestuia din urmă, Nero ar fi fost de asemenea păstrat în iad după dispariția sa și de aici își va face apariția la sfârșitul lumii. Apocrifa ne spune că arhistrategul Mihail îl acuză pe Anticrist în fața profetului că a înșelat lumea, făcând‑o să creadă că el este Mesia: „Acesta a spus: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu», înmulțind pâinile și prefăcând apa în vin” (4, 27). Ezdra îi cere atunci călăuzei sale să‑i
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asemenea, capitolul despre Chiril al Ierusalimului al prezentei lucrări. . Adu. haer. I, 13‑21, pentru întregul text referitor la Marcu. . Potrivit calculelor lui Irineu, Marcion se situează chiar la jumătatea perioadei cuprinse între cele două parusii. . Carpocrat este și el acuzat de magie, dar pe un ton destul de moderat (I, 25, 3). . Despre acest tip de acuzații, foarte răspândit în epocă, cf. cartea lui F. Heintz, Simon „le magicien”, Actes 8, 5‑25 et l’accusation de magie contre les prophètes
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Φ∀Δ6≅∃Δ≅< ΦΒ∀ΔςΦΦ≅< ∠<Λ>∴< ϑγ 6∀ℜ ∉∗≅¬Φ4<. . Venirea lui Cristos marchează apogeul puterii romane; ulterior, „apostolii au chemat toate neamurile și toate limbile pentru a face un singur popor al credincioșilor creștini” (IV, 9). Imperiul Roman este acuzat de a‑și fi însușit, „asemenea lui Satan”, două mari proiecte creștine: dominația universală și unitatea. . 6∀ϑζƒ<ΞΔ(γ4∀< ϑ≅¬ Φ∀ϑ∀<. Hipolit citează explicit 2Tes. 2,9. . Cf. paginile consacrate lui Iustin de prezenta lucrare. . O foarte bună
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
98, p. 196). . Theodoret a fost implicat in controversele cristologice care au opus multă vreme Bisericile Alexandriei si Antiohiei. În timp ce Chiril redacta Anatemele împotriva condiscipolului său, Nestorie, care nu recunoștea Fecioarei însușirea de „maică a lui Dumnezeu”, Theodoret îl apără, acuzându‑l pe Chiril de apolinarism (în Cristos, natura umană este absorbită de cea divină). La sinodul de la Efes, alexandrinii se impun cu forța și au câștig de cauză. Nestorie este condamnat, iar împăratul Theodosie al II‑lea cere depunerea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Theodoret redactează un „Act de conciliere”, dar nu îl semnează, pentru a nu subscrie implicit la condamnarea prietenului său, Nestorie. Cristologia lui poartă numele de diofizism, întrucât separă cele două firi, umană si divină, în Cristos. Adversarii săi l‑au acuzat sistematic, dar pe nedrept, de a fi distins două „persoane” în Cristos (altfel spus, de a fi propovăduit credința în „doi Fii”). „Un évêque exégète”, op. cit., p. 359. . Nu este vorba, în cazul lui Theodoret, de o sinteză a tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
științifice și practice. Începe redactarea istoriei românilor și caută posibilități de editare. După 1808 existența sa mai este atestată doar de încercările de a-și tipări opera, iar după 1814, anul în care cenzura guvernului Transilvaniei îi confiscă manuscrisul cronicii, acuzându-l ca instigator la răscoală, biografia sa intră aproape în legendă. Pătruns de spiritul european, în care s-a format, afin cu ideile filosofiei lui Christian Wolff și ale discipolilor acestuia, raționalistul Ș. se aliniază la gândirea iluministă. Modul și
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
în cronici și în hrisoave; Constantin Brâncoveanu, judecându-l de trei ori pe paharnicul Staicu Bucșanu din Merișani - cel însurat cu Marica, fiica marelui spătar Diicu Buicescu, înrudit, deci cu Buiceștii și cu Cantacuzinii 75 -, îl obliga, cinic, chiar pe acuzat - un uneltitor pe care pusese mâna cu greutate - să citească dispozițiile legii în cazul atentatelor împotriva siguranței statului: „însă de la al treilea divan, s-au cunoscut sfârșitul lor, că aduse vlădica pravila și au deschis la un loc și la
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
turcii nu te apuca de luptă”), pedeapsa - mai întâi mazilirea (dorită de marele vizir Mehmed Sökölu123 obținută, mai ales, în urma insistentelor intervenții la înalta Poartă ale lui Alexandru al II-lea Mircea, care retezase și el destul capete, dar îl acuza pe Ion Vodă de cruzime, dorind să-l așeze pe tronul Moldovei pe fratele său, Petru Șchiopul), apoi bătălia pierdută cu turcii, cu lupte la Jiliștea, în țara Românească, la Brăila, Tighina, Cetatea Albă, Roșcani și Cahul, și, în fine, uciderea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Buzescu (însurat cu Sima, fiica lui Gheorghe Pribeagul din Bogdănești, rudă și ea cu Doamna Stanca a lui Mihai Viteazul) l-a răpus (a murit în 1602) o rană făcută de un tătar la Ogretin 183. De „hiclenie” și-a acuzat Aron Tiranul adversarii. în a doua domnie - chiar înainte de a se sui pe tron - făcuse liste cu cei ce urmau a fi lichidați. Grigore Ureche (de la care Miron Costin împrumută caracterizarea domniei lui Aron: „Până la cumplita domniia lui Aron-vodă [așì-i
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de neam domnesc - pe Ilinca (ori Elena), fiica lui Nicolae Pătrașcu și a Anei, fata lui Radu Șerban 239 („hiclean” și el, omorât tot în 1658); marele vistiernic Pârvu Vlădescu era ginerele lui Ivan Șufarul, căsătorit fiind cu Anca (aceeași acuză: „hiclenia”)240. Un an mai târziu, în 1659, au căzut capetele lui Vlad (ori Preda ori Radu) Bârsescu, însurat cu Dobra (o soartă asemănătoare au avut marele postelnic Danciu Pârâianu, rudă cu Bârsescu, ginerele comisului Gheorghe din Mehedinți, și Preda
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la „gros” reaprind mânia vistierului și declanșează violența. Neagu Drăgulinescu se năpustește în casa văduvei, o bate și apoi o târăște prin târg - el, boierul, avea privilegiul de a-și face singur dreptate - până la „grosul” de unde abia ieșise. Cade și acuza cum că Dumitrache ar fi tatăl copiilor Tudorei. Cronologia venirii lor pe lume îi arată a fi făcuți cu soțul legiuit. Și totuși Tudora ajunge din nou la închisoarea ispravnicilor, iar bunurile ei rămân confiscate. Soluțiile ar fi fost eliberarea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pe bărbați) și mereu prezent în lumea medievală românească 425, alcătuit din femei de toate vârstele și de toate condițiile (de la reprezentante ale nobilimii maghiare ardelene și boieroaice - Șarolta Solcan le pomenește pe „doamnele Anușca Zora și Voica” din Făgăraș, acuzate de vrăjitorie prin 1508426 - până la slujnice sau persoane cu o situație materială precară, precum acea ciobăniță în vârstă din Aiud, acuzată de vrăjitorie în 1683427), din femei singure ori căsătorite (ca acea jupâniță Neacșa, soția lui Ion Logofătul, acuzată de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
reprezentante ale nobilimii maghiare ardelene și boieroaice - Șarolta Solcan le pomenește pe „doamnele Anușca Zora și Voica” din Făgăraș, acuzate de vrăjitorie prin 1508426 - până la slujnice sau persoane cu o situație materială precară, precum acea ciobăniță în vârstă din Aiud, acuzată de vrăjitorie în 1683427), din femei singure ori căsătorite (ca acea jupâniță Neacșa, soția lui Ion Logofătul, acuzată de nepoata ei, nevasta popei Badea, că este „vrăjitoare și strigoaică” și că „îi otrăvea pe fiii popei”; pe reclamanți - aflăm din
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Făgăraș, acuzate de vrăjitorie prin 1508426 - până la slujnice sau persoane cu o situație materială precară, precum acea ciobăniță în vârstă din Aiud, acuzată de vrăjitorie în 1683427), din femei singure ori căsătorite (ca acea jupâniță Neacșa, soția lui Ion Logofătul, acuzată de nepoata ei, nevasta popei Badea, că este „vrăjitoare și strigoaică” și că „îi otrăvea pe fiii popei”; pe reclamanți - aflăm din hrisovul dat de Mihnea Turcitul în 1586 - pâra i-a costat moștenirea 428) se îndreptau spre practici magice
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]