24,313 matches
-
străbătute de cabluri de sub străzi, și pe cărările imateriale ale cerului, câtă violență răbufnea prin New York? Cum se va termina? Probabil că prost. Toate replicile dintre doi îndrăgostiți erau răstălmăcite și mârâite prin alte o sută, pline de obscenități și amenințări. Am dat în femei. Da, știu, știu: nu e o bravură. Și totuși, într-un fel, e greu s-o faci. Ai făcut-o vreodată? Fetelor, doamnelor, ați încasat-o vreodată? E greu. E vorba de un adevărat pas, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
circuitele de curbe aud sunetul sec de la capătul liniei, chiar înainte de a-și începe discursul. Vocea lui e abjectă, amară, săracă - vocea lui e atât de josnică. Poți auzi în ea ura de sine, rușinea și suferința. Îndrugă vrute și nevrute. Plânge. Amenințările lui atât de vii și detaliate sunt o adevărată ușurare pentru mine. Știu ce să fac atunci când sunt amenințat. — Cum te cheamă? l-am întrebat eu odată. — Voi fi Frank 1, a spus el și a râs mult timp, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sunat aici, în New York. Eram cuprins de febră când, într-o bună zi, am auzit, din mijlocul babiloniei, o voce omenească. De acum m-am învățat să văd în telefon isteria și răutatea însăși, o păpușă tâmpită din care străbat amenințări și lingușiri ventriloce. Fă așa, gândește așa, prefă-te așa. Apoi a apărut vocea omenească. Mă trântisem pe pat lățit cât cuprinde, mascul până-n ultima fibră, în chiloții mei pleoștiți. Tăticu, sunt o forță. Zăceam acolo, asudând și înjurând, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
care dau ochilor lui licărul unui dihor bătrân, ce știe totul despre cursele de iepuri și găurile de șobolan. Aș zice că Fat Paul nu-și prea face griji din cauza accentului. Nu umblă cu ocolișuri. Fiecare silabă are claritatea unei amenințări. Niciodată n-ai putea să prețuiești un asemenea glas la adevărata lui valoare, ia ascultă-l: — M-am întâlnit cu el duminică pe stradă, spuse Fat Paul. Am zis pfui! Ai mâncat curry? El a zis: „Nă. Asta a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
omul pentru care îmbrăcămintea conta atât. M-am întors pe același drum pe care venisem. Criminalii își îmbrățișau și încurajau femeile, dintre care multe își începuseră deja plânsul mut de fiecare zi. Copiii fuseseră potoliți și făcuți să tacă cu amenințări proaspete. Am trecut pe la punctul de control, prin vestiarul cu bănci înșirate pe margini, până dincolo de lăzile de gunoi pline și de clemenții de calorifere vechi. Următorul val de familii era adunat în grupuri: următorul val de proști, spărgători și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
așa de înfloritoare, vocea subțire de la capătul liniei reprezintă pur și simplu zvonul străzii, bolboroseli, vocea pământenilor anonimi - ultimii sosiți, experții în încheierea plutonului - al căror sens e imposibil să-l intuiești. Și de ce ai face-o? În comparație cu telefoanele de amenințare obișnuite, aceste telefoane de amenințare sunt de-a dreptul amicale. În California, șoferii care au fost condamnați pentru conducere în stare de ebrietate trebuie să participe la întâlniri ale societăților abstinenților, ale fraternităților foștilor alcoolici și așa mai departe. Pedeapsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de la capătul liniei reprezintă pur și simplu zvonul străzii, bolboroseli, vocea pământenilor anonimi - ultimii sosiți, experții în încheierea plutonului - al căror sens e imposibil să-l intuiești. Și de ce ai face-o? În comparație cu telefoanele de amenințare obișnuite, aceste telefoane de amenințare sunt de-a dreptul amicale. În California, șoferii care au fost condamnați pentru conducere în stare de ebrietate trebuie să participe la întâlniri ale societăților abstinenților, ale fraternităților foștilor alcoolici și așa mai departe. Pedeapsă prin condamnare la plictiseală. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Telefon e olog, șchiop, cumva diminuat fizic. Cu siguranță sper acest lucru. — O să ne întâlnim noi într-o bună zi. — O, știu asta. — O să ne întâlnim noi cândva. Și atunci... Și, ca de obicei, încheie cu vreo două mârâituri și amenințări de duzină. O fi ca sperietoarea aia de mâna a treia pe care se oare că tatăl meu l-a angajat împotriva mea. E greu să-i iei pe tipii ăștia în serios. N-au bani care să-i susțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
regină deja înăbușită de slugile ei paranoice. Era un adevărat coșmar de prindere în clești, de fixare în ace, furci și frigări. Am înghițit niște scotch și am încercat să descopăr căi de ieșire. Erau două, fiecare cu marile ei amenințări - un pion blocat, un culoar deschis care ducea până la turn, care atunci... Taticule, puteam pierde chiar în momentul ăla! E groasă, mi-am zis eu, și mi-am dus o mână la fața-mi vătămată. — Ținând cont de starurile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a omului”5. Michel Foucault crede că există distanța între cele două forme de nebunie: „viziunea cosmică, element tragic și reflecția morală, element critic”; de o parte o Corabie a nebunilor cu chipuri întunecate, pierdute în noaptea timpurilor, alchimia, științele, amenințările bestialității, sfârșitul timpului; de cealaltă parte o Corabie a nebunilor ca un exemplu didactic al defectelor umane. Ni se pare însă că ambele provin din aceeași îndepărtare de Scriptură, de sacru. Prima, prin știința care nu poate aduce cunoașterea, sau
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
ei îi spori bărbatului povara vinovăției. PATRUZECI ȘI NOUĂ în ziua următoare Vultur-în-Zbor s-a dus în K pentru a cumpăra mâncare și alte lucruri de la magazinul domnului Moonshy. Din momentul în care a intrat în oraș, a înțeles că amenințările lui Peckenpaw nu fuseseră vorbe goale. Oamenii se opreau și se uitau lung în urma lui, parcă înfricoșați de cutezanța sa. Senzația din filmele acelea vechi, văzute în cinematograful murdar și sărăcăcios din Phoenix, umplea străzile. K devenise teritoriul lui Peckenpaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară pitisem. Țăncușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din stângul. Mi-o furase probabil garderobiera sau, cine știe, îmi căzuse și o pierdusem pe drumul spre stație. Într-un acces de revoltă, m-am întors spre Mihai Viteazu, care, nepăsător, desigur, stătea cu brațul întins, arătând ceva, undeva, amenințare, triumf, reproș, cine știe ce-i mai trecea statuii pe sub cușmă în clipa aceea. L-am privit trist. Am scos cealaltă ceapă din buzunar și i-am arătat-o. Nu-i reproșam ceva anume, nu aveam tupeul ăsta. În general, nu reproșam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și un măr pe drum.“ „De-asta ți s-a făcut rău. Să nu le mai amesteci.“ Am simțit, de multe ori, frica. Nu paralizantă, dar amenințătoare. Întinsă în preajma mea, alor mei, ca o pâclă sufocantă din care mereu pândeau amenințări felurite. Încetul cu încetul, am învățat că rostul tău, viața ta puteau fi schimbate, distruse de un oarecare, pornit cu furie oarbă împotriva ta din cele mai stupide motive. Am învățat să mă feresc de astfel de lovituri neașteptate. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
O dorință amestecată cu furie, cu scârbă, cu stupoare. Și cu frică. Parcă aerul din amfiteatrul acela, îmbibat cu frică, pătrunsese în mine. O frică surdă, absurdă, difuză, fără un chip anume. Simțeam doar cum undeva, în preajmă, învăluitoare, pândea amenințarea. Începuse să-mi fie frică și de Lia. Întărâtat i-am spus: „Vreau să te fut“. O împingeam spre o bancă de lângă cuier. „Ce te-a apucat?“ „Vreau s-o facem acum!“ M-a privit dintr-odată schimbată. Ușor disprețuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atât de ușor deturnată. Măsluiala este arta scrutinurilor noastre. Nu de acum. Dintotdeauna. Cel puțin din câte cunosc eu din cele citite. Poate acum, sub presiuni din afară, să se mai potolească măsluitorii. Să se retragă în așteptare, sub cine știe ce amenințări. Astfel, nu cedează. Democrația mulțimii este doar muzica de fundal a panoramei. Alegerile la noi - spectacolul buletinului periodic, național, prilejuind afirmarea celor mai năbădăioase talente ale mulțimii. Patimi dezlănțuite, certuri adânci, pomeni la tot pasul, ocări și dezvăluiri senzaționale. Păcatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu privirile rămase priponite, împiroiate țintă de butucul spuzit, înecați în tăcerea lor, păreau atât de înmicșorați încât, ciudat sentiment al neputinței de a-i înțelege, eu însumi deveneam un fel de duh grozav. Duh spăimos, pogorât peste ei cu amenințări dintr-un timp neînțeles, într-adevăr, de ei și care nu făcea altceva decât să-i tragă în sorbul patimii de a-i ucide doar. Mi-era atunci scârbă de mine, de timpul meu care ucidea țărani, de toate jocurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cenzură. Apoi fusese dat afară. Simpla rostire a cuvântului cenzură îmi stârnea frisoane de spaimă. Știam prea bine ce era cenzura, cum cotrobăia prin toate cotloanele textului (începusem deja să public câte ceva), cum construia ea însăși din interdicții, suspiciuni și amenințări un text cu aparență de adevăr. Mi-era teamă de cenzură, de puterea ei nevăzută, ocultă, pentru că știam, simțeam că-mi modifica însuși textul meu autentic. Trăiam parcă după canoanele ei, după tainele ei, după calapodul ei. Începusem să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Carax? — Nu, asta tocmai am scornit-o eu ca să te impresionez. — Și cum mă vezi tu pe mine? — Ca pe un mister. — Ăsta-i cel mai ciudat compliment care mi s-a făcut vreodată. — Nu-i un compliment. E o amenințare. Ce vrei să spui? — Misterele trebuie să le rezolvi, să cercetezi ce ascund ele. Poate că o fii dezamăgit atunci cînd o să vezi ce-i Înăuntru. — Poate că o să fiu surprins. Și tu la fel. — Tomás nu mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la bun sfîrșit făcînd uz de anumite tehnici avansate de camuflare. — N-o să meargă, Fermín. Om lipsit de credință! Ia să vedem, dar ce ți-a spus tatăl fetei ăleia de te-a adus Într-o asemenea stare? E din pricina amenințării? Nu-l băga În seamă. Ia să vedem, ce ți-a zis energumenul? Am răspuns fără să vreau. — Adevărul. — Adevărul după sfîntul Daniel Martirul? — Poți să rîzi cît poftești. Tare-mi mai e de folos. Nu rîd, Daniel. Doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Paris. Julián Își cîștiga existența cîntînd după-amiaza la pian Într-o casă de toleranță și scria pe timp de noapte. Proprietara localului, o femeie pe nume Irène Marceau, avea contacte cu majoritatea editorilor din Paris și, mulțumită rugăminților, favorurilor sau amenințărilor ei cu anumite dezvăluiri, Julián Carax izbutise să publice mai multe romane, la diferite edituri, cu rezultate comerciale dezastruoase. Cabestany cumpărase În exclusivitate drepturile de editare ale operei lui Carax În Spania și America de Sud, contra unei sume derizorii unde era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Julián: la Paris, așteptînd-o. Dacă se prefăcea că nu-i cunoaște ascunzătoarea, a reflectat Miquel, era ca să-l protejeze. Tocmai din acest motiv, Miquel nu izbutea să priceapă ce ar fi putut-o determina să scrie acele rînduri. Ce alte amenințări putea azvîrli asupra ei don Ricardo, pe lîngă faptul că o ținea Închisă de luni de zile În dormitorul acela, ca pe o deținută. Penélope știa mai bine ca oricine că acea scrisoare era o lovitură de pumnal otrăvit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dinaintea mașinii de scris cîte două-trei ore pe zi, slăbiciunea și febra Îl Împiedicau să aștearnă cuvinte pe hîrtie. Pierduse mai multe colaborări din pricina Întîrzierilor În predarea manuscriselor. Alte ziare se temeau să-i publice articolele după ce primiseră mai multe amenințări anonime. Nu-i mai rămăsese decît o rubrică zilnică În Diario de Barcelona, pe care o semna cu numele Adrián Maltés. Fantoma războiului plutea deja ]n văzduh. Țara duhnea a frică. Fără serviciu și prea slăbit chiar și pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
speranță. Încetul cu Încetul, obținusem cîte ceva de lucru ca traducătoare. Acum nimeni nu-și mai amintea de Cabestany și se practica o politică a iertării, a uitării grabnice, lăsînd la o parte vechile rivalități și resentimente. Eu trăiam sub amenințarea permanentă că Fumero se va hotărî să scormonească iar prin trecut, pornind-o din nou pe urmele lui Julián. Uneori, mă convingeam singură că nu, că l-o fi dat drept mort o dată pentru totdeauna sau că o fi uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
plan secundar, și Zița are o tragedie, nenorocul: „fir-ar al drcului de viață și afurisită! Că m-a făcut mama fără noroc!”, iar Rică e pus într-o postură tragică de îndârjirea urmăritorilor. Până și Spiridon are drama lui: amenințarea cu bătaia, care planează în permanență deasupra-i. În Conu Leonida față cu reacțiunea spaima bătrânilor „asediați” atinge paroxismul. Zoe din O scrisoare pierdută folosește în exces metoda dramatizării suferinței, provocată de șantajul cu scrisoarea. Cațavencu are și el momentul
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]