13,008 matches
-
dintre Statul Montana și Statul Wyoming (S.U.A.), Lacul Michigan (S.U.A.), Lacul Huron (Canada), Statul New York (S.U.A.), Statul Quebec (Canada). Orașul scăldat de apele bătrânului Alutus este o veche așezare venită din umbra timpului, istoria sa milenară fiind atestată de săpăturile arheologice găsite în cartierele "Valea Răii" și "Stolniceni". Aici romanii au construit cetăți (castre) durabile care prin vestigiile lor atestă continuitatea de veacuri a așezării. Prima mențiune documentară datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea
Râmnicu Vâlcea () [Corola-website/Science/296966_a_298295]
-
Cândești) ce se găsesc în platoul Covurluiului, argile si lehmuri leossoide (pentru fabricarea cărămizilor de construcții), straturi acvifere (cu un grad ridicat de mineralizare, ce le-ar putea face utile în tratamente terapeutice), ape de adâncime (excelente surse potabile). Cercetările arheologice de pe raza orașului au scos la lumină urmele unor activități meșteșugărești cum ar fi reducerea minereului de fier și obținerea fierului din solurile feruginoase locale, fier din care se realizau în ateliere specializate diferite obiecte și unele unelte agricole, datând
Bârlad () [Corola-website/Science/296970_a_298299]
-
covoare orientale, prelucrarea pieilor). La sud-est de oraș, pe o terasă a dealului "Șapte cruci", la locul numit "Pietriș", au fost descoperite urmele unei așezări cu mai niveluri de locuire din neolitic, epocile bronzului, fierului, respectiv din epoca romană. Nivelurile arheologice sunt cuprinse într-un strat de 0,70m grosime. Repertoriul, alcătuit din vetre, ceramică, piese litice, securi, figurine, monede etc. au fost datate, catalogate și conservate de către E. Orosz. La sud de oraș, pe terasă deasupra șesului "Sf. Anton", la
Gherla () [Corola-website/Science/296963_a_298292]
-
se înregistraseră locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (94,44%). Pentru 5% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (93,75%). Pentru 5,04% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Descoperirile arheologice atestă că, încă din prima epocă a fierului, pe aceste meleaguri trăia o populație dacă, condusă de Dromichaetes (secolele IV - III î.Hr.). De asemenea, conform unor săpături arheologice efectuate de Nicolae Constantinescu, pe la 1200 aici exista o mică reședință voievodală
Curtea de Argeș () [Corola-website/Science/296981_a_298310]
-
75%). Pentru 5,04% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Descoperirile arheologice atestă că, încă din prima epocă a fierului, pe aceste meleaguri trăia o populație dacă, condusă de Dromichaetes (secolele IV - III î.Hr.). De asemenea, conform unor săpături arheologice efectuate de Nicolae Constantinescu, pe la 1200 aici exista o mică reședință voievodală și o bisericuță. Unii specialiști afirmă că tot aici și-ar fi avut curtea Seneslau, conducătorul unei formațiuni statale după cum apare pe diploma cavalerilor ioaniți. Legenda spune că
Curtea de Argeș () [Corola-website/Science/296981_a_298310]
-
necropolă domnitorilor munteni, ea adăpostește de pildă mormântul lui Vlaicu Vodă, și a fost renovată în secolul al XVIII-lea. Din această perioadă datează ancadramentele din piatră sculptată ale ferestrelor. În mormântul lui Vlaicu Vodă s-au găsit numeroase mărturii arheologice ale secolului al XIV-lea, printre care și „paftaua de la Argeș“. "Biserica episcopală", cunoscută mai bine sub denumirea de Mănăstirea Curtea de Argeș, o ctitorie a lui Neagoe Basarab (1512-1517), este caracterizată printr-un naos larg și turla înaltă deasupra naosului. Fațada
Curtea de Argeș () [Corola-website/Science/296981_a_298310]
-
de romi (5,63%). Pentru 9,18% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (89,76%). Pentru 9,2% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La Oltenița se află situl arheologic de interes național „Gumelnița” aflat la nord-est de oraș, unde s-au găsit urmele unei așezări eneolitice aparținând culturii Gumelnița. În rest, alte treisprezece obiective din oraș sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Călărași ca monumente de interes
Oltenița () [Corola-website/Science/296988_a_298317]
-
de oraș, unde s-au găsit urmele unei așezări eneolitice aparținând culturii Gumelnița. În rest, alte treisprezece obiective din oraș sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Călărași ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt alte situri arheologice situl de la „Valea Mare” și cel de la „Coada Lupului” (la de oraș, în stânga căii ferate) conțin urmele a câte o așezare din perioada Latène; iar situl de la „Renie” cuprinde urmele unei alte așezări eneolitice, atribuită culturii Cernavodă I. Opt monumente
Oltenița () [Corola-website/Science/296988_a_298317]
-
ale unei existențe umane datează din perioada neolitică. Înființat în anul 1962, muzeul municipal găzduiește numeroase exponate ce atestă o existență sedentară și ulterior în epoca bronzului și a fierului și prezintă vizitatorilor o bogată colecție de fosile și vestigii arheologice, precum și materiale etnografice de pe Valea Târnavelor. Din perioada evului mediu mijlociu datată scriptic în a doua jumătate a secolul al XIII-lea, mai exact 1278, localitatea a purtat numele de "Sent Marton" (Sfântul Martin), sau în limbajul latinizat al cancelarilor
Târnăveni () [Corola-website/Science/296990_a_298319]
-
orașului din 1966) Populația orașului Târnăveni împreună cu satele componente începând cu 1880: Conform recensământului din anul 2002 orașul are o populație de 26.537 de locuitori structurați pe etnii și religie astfel: Cu numeroase exponate, prezintă vizitatorilor o bogată colecție arheologică, precum și materiale etnografice de pe Valea Târnavelor. În perioada interbelică în clădire a funcționat prefectura județului Târnava Mică. A fost construită în stil gotic în secolul al XIV-lea. Biserica este declarată monument istoric. Târnăveniul este înfrățit cu următoarele două orașe
Târnăveni () [Corola-website/Science/296990_a_298319]
-
argint bizantine emise între anii 613-685, mormântul cuman din partea vestică a Bisericii Precista precum și o monedă bizantină din vremea împăratului Mihail IV Paflagonianul (1034-1041). Aceste descoperii demonstrează că Galații datează din perioada anterioară întemeierii statului moldovean. Cele mai vechi urme arheologice datează din neolitic, mai precis din epoca fierului. În mod cert în prima epocă a fierului au existat așezări umane aici, drept pentru care în Vatra Orașului s-au găsit vârfuri de săgeți din fier provenite dintr-un mormânt tumular
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
1956, obiectele din colectii au fost separate; astfel o parte dintre ele au format colectiile Muzeului de Știinte ale Naturii, iar o alta, colectiile Muzeului de Artă. Treptat, colecția Muzeului de Istorie s-a mărit prin noi achiziții și cercetări arheologice realizate în partea sudică a Moldovei, în principal la castrul roman de la Tirighina-Barboși, ajungând acum la un patrimoniu de peste 50.000 de exponate, unele fiind de o importanță excepțională. Construită pe locul fostei case a pârcălabului de Covurlui, de Alexandru
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
coccothraustes) și sitarul (Scolopax rusticola). Apele din zonă sunt populate cu mreană (Barbus jluviatilis), clean (Leuciscus cephalus), lipan (Thymolus thymolus), scobar (Chonarostoma nasus) și crap (Cyprinus carpio). Teritoriul actualului oraș Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele al II-lea și al III-lea exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a
Suceava () [Corola-website/Science/296956_a_298285]
-
Cyprinus carpio). Teritoriul actualului oraș Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele al II-lea și al III-lea exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar la sfârșitul secolului al XIV-lea, Suceava este menționată drept capitală a Moldovei. Cetatea Sucevei ("u gorodea Soceavea
Suceava () [Corola-website/Science/296956_a_298285]
-
Florea Marian, amenajat în fața casei în care a locuit folcloristul și etnograful Simion Florea Marian, astăzi deschisă publicului ca spațiu muzeal. În perimetrul cuprins între actualele străzi Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, Ana Ipătescu și Petru Rareș se află situl arheologic „Vechiul centru medieval al orașului Suceava”. Aici se găsește Curtea Domnească, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea și refăcută în timpul domniilor lui Ștefan cel Mare (1457-1504) și Vasile Lupu (1634-1653). Curtea Domnească (ce includea și Palatul Domnesc) a fost
Suceava () [Corola-website/Science/296956_a_298285]
-
găsesc în perimetrul vechiului oraș, zonă ce se întinde între Cetatea de Scaun (la est) și Cetatea Șcheia (la vest). Muzeul Bucovinei este cea mai importantă instituție de profil din județul Suceava. Înființarea sa este strâns legată de începerea lucrărilor arheologice și de restaurare la Cetatea de Scaun de la sfârșitul secolului al XIX-lea, sub patronajul arhitectului austriac Karl Adolf Romstorfer. La inițiativa câtorva intelectuali suceveni, la data de 7 noiembrie 1899 ia ființă Societatea „Muzeul”. Noua instituție își capătă statutul
Suceava () [Corola-website/Science/296956_a_298285]
-
a epocii fierului. Aici s-au descoperit o necropolă de incinerație, material ceramic, obiecte de metal (cuțite din fier, cu lama ușor curbată, sau cu lama mult curbată). În imediata vecinătate a confluenței Oituzului cu Trotușului, s-au descoperit așezări arheologice din a doua perioadă a epocii fierului - perioada . La punctul „Strâmba” s-au identificat resturile unei așezări din latenul geto-dacic. S-au descoperit fragmentele ceramice de tradiție geto-dacică, care au culoare cărămizie, decorate cu brâu alb, lucrate de mână și
Onești () [Corola-website/Science/296971_a_298300]
-
format din palat și parc), precum și (construită în 1899), ambele monumente istorice de arhitectură de interes național. În rest, un singur alt obiectiv din oraș este inclus în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monument de interes local situl arheologic de la „Cetățuia” de la marginea de nord a satului Vermești, sit ce cuprinde urmele unor așezări din neoliticul timpuriu (cultura Starčevo-Criș), eneolitic (cultura Cucuteni, două așezări corespunzătoare fazelor A și respectiv B), și din Epoca Bronzului. Comăneștiul se află în centrul
Comănești () [Corola-website/Science/296996_a_298325]
-
Dealu Mare, Hângani, Lucăcești, Lunca și Văsâești au fost atunci desființate și comasate cu localitatea urbană Moinești, satul Găzărie (fost Gârlele-Găzăriei) rămânând singura localitate distinctă aparținătoare orașului. Orașul a fost declarat municipiu în 2001. În municipiul Moinești se află situl arheologic de interes național de pe din fostul sat Lucăcești, unde s-au găsit urmele unei cetățui dacice din secolele I î.e.n.-I e.n. În rest, în municipiu se mai află trei alte obiective incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău
Moinești () [Corola-website/Science/296998_a_298327]
-
16 noiembrie 1393, din timpul domniei lui Roman I (1391-1394). Existența localității este însă mult mai veche, în aceste locuri descoperindu-se vestigii vechi de aproximativ 5.000 de ani care fac parte din cultura Cucuteni. În același timp, urmele arheologice din epoca pietrei și civilizației geto-dace situează vechimea localității în perioada de formare a poporului român și a limbii române. Se crede că oamenii s-au stabilit în zona actualului oraș Rădăuți coborând de pe dealurile din estul depresiunii, după retragerea
Rădăuți () [Corola-website/Science/296987_a_298316]
-
au fost făurite de meșteri locali. Holul era destinat primirii oaspeților, sălile de la parter erau folosite ca sufragerii și bucătărie, în timp ce încăperile de la etajele I și II erau locuințe. În prezent, în castel se află un muzeu istoric (bogate colecții arheologice) și de științele naturii, aici funcționând și biblioteca cu peste 80.000 de volume. Prin proiectul cofinanțat de Uniunea Europeană, sub numele "Castellum, "în interiorul castelului au fost realizate expoziții de interioare istorice și de istorie locală. Pe langă amenajarea porpriu zisă
Carei () [Corola-website/Science/296997_a_298326]
-
artistice (în special baroc, biedermeier, neo-renaștere), specifice ambientului eclectic de la finalul epocii moderne. Expoziția de istorie locală, numită ”Careiul de altădată” a primit loc la parterul Castelului Karolyi și cuprinde patru săli organizate tematic, abordând trecutul Careiului din perspectiva vestigiilor arheologice descoperite în zona orașului, a istoriei localității, a meșteșugurilor tradiționale, a artei și istoriei ecleziastice careiene. Alegerea temelor de expunere a avut la bază crearea unui muzeu axat pe specificul local, care să joace rolul unui muzeu orășenesc. Din acest
Carei () [Corola-website/Science/296997_a_298326]
-
nord (14,8%), din nord-est (10,8%), din sud-vest (8,6%), din est (8,5%) și din nord-vest (8,2%) Frecvența medie anuală a calmului este mare (35%).. Continuitatea vieții pe teritoriul actualului municipiu este pusă în evidență de siturile arheologice din cartierul Bârsanu, unde săpăturile efectuate arată organizări umane încă din paleolitic, neolitic și epoca bronzului. La circa 60 km de Drăgășani au fost găsite urme de umanoizi de acum 2.000.000 de ani, cele mai vechi din Europa
Drăgășani () [Corola-website/Science/297003_a_298332]
-
din cele mai mănoase părți ale țării, zona în care a apărut Băileștiul pe arena istoriei a fost locuită permanent încă din cele mai vechi timpuri, principala ocupație a primilor locuitori constituind-o, încă din epoca pietrei, agricultura. Primele descoperiri arheologice care dovedesc locuirea vetrei orașului datează din perioada anilor 680-1025. Ca nume de localitate, Băilești, provine de la numele "Băilă", un neam fruntaș de oieri. Băilă împreună cu ai săi au făcut popas de iernare, ani la rând, în această zonă și
Băilești () [Corola-website/Science/297005_a_298334]
-
desființate, localitățile lor fiind incluse în orașul Adjud. Adjudul a fost declarat municipiu în anul 2000. . Zece obiective din municipiul Adjud sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monumente de interes local. Șase dintre ele sunt situri arheologice așezarea de la „Movilița” din Epoca Bronzului (cultura Monteoru faza Ic3); așezarea de la „Lutărie” de lângă Adjudu Vechi (aceeași datare); așezarea medievală de la Lutărie (secolul al XVII-lea); situl de la „Islaz”, tot lângă Adjudu Vechi; așezarea din Epoca Bronzului (cultura Monteoru) de pe
Adjud () [Corola-website/Science/297012_a_298341]