9,532 matches
-
refuz de a vorbi despre sine altfel decât prin poezie (,,Nu sunt decât poet...”, ,,Istoria e una singură: propria noastră prezență”), o lungă și dramatică perioadă de detenție (cincisprezece ani), ce l-a scos din viața publică, fac ca traseele biografiei lui M. să rămână aproximative. ,,Cu sânge muncitoresc”, fiul ,,celui mai nerecunoscut marxist din Craiova”, cum vag mărturisea, a copilărit pe strada unde locuise Traian Demetrescu și a învățat la Colegiul iezuit din Bănie. Sfidând constrângerile educației stricte din școală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
românesc, și în ,,Observatorul” (1935), cu manifestele Către generația mea de ambele sexe, Meșteșugul de a scrie, Lupta pentru existența spirituală, M. reface teribilist aceleași deziderate: câștigarea unei autonomii absolute a ,,gândului”, dezlegarea lui de actul de prezență (starea civilă, biografia, moravurile autorului) și înlocuirea livrescului (desuet) printr-o spontaneitate adeverită de atracția ,,sexologică” a cuvintelor. În ,,Reporter” (1934-1935), la rubrica „Zigzag”, M. îi prezintă pe poetul simbolist belgian Karel van de Woestijne (din care și traduce), pe expresionistul Erich Kästner
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
Ramowici, Dulssy, Ileana Nadia Tarasov) se conformează jocului ascuns și ,,pervers” al inconștientului cu eul (,,ăsta exercită o influență magnetică asupra ăluia și-l atrage de oriunde s-ar afla”), răsfrânt în măștile unui autor căruia ,,experimentul direct al propriei biografii” îi rămâne străin. Și cum nu înțelege să cedeze puterea auctorială (,,personajele sunt personale, aparțin scriitorului”), el va domina scena prin comic. Umbrele din Banchetul lui Platon le ,,angajează” să lucreze pentru el, ,,fură” scenele unei enigmatice crime dintr-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
extaz retrăit, o plenitudine ce vine din amintire, un minut pe care l-a Înghițit deja timpul și-l „muncește” la infinit sufletul Îndrăgostit. Numai așteptarea este descrisă de poet la prezentul indicativului. Un prezent În care introduce, totuși, trecutul (biografia, loviturile soartei...). La celălalt capăt al retoricii amoroase se află prieteșugul: figura renunțării cordiale, a eșecului acceptat cu resemnare. La Bruyere considera că nu există o posibilitate de Împăcare Între iubire și prietenie. Drumurile lor sînt diferite: „l’amour et
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
borealice. Cu mai puțin talent și cu o spiritualitate redusă, Bolintineanu Îl precede În ambiția de a depăși granițele inspirației locale, dar Într-o direcție contrară. El are În față cîteva modele romantice (Hugo, În primul rînd), are și o biografie care-i Îndreaptă fantezia spre sudul mirific unde, după cum singur spune: „Cer, pămînt, eter și lună, aiurează, se-nfior.” Este greu și, În fond, fără prea multă importanță să deducem din aceste poeme atinse de vreme ce reprezintă imitație și ce aparține inspirației
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Zori de zîuă să răvarsă Și ochi Încă n-am Închis...” Petrecerile sînt scurte (și, mai ales, trecute), așteptările sînt lungi. Existența erotică a lui Conachi este, În fond, o interminabilă „noapte[a] privegherii”. 20. N-a trecut neobservată implicarea biografiei În poezia erotică. Numele lui Conachi este legat de acela al Zulniei. Asachi a devenit celebru prin amorul pentru Bianca. Alecsandri prin romanul lui de dragoste cu Elena Negri, celebra Steluță. Zoica, Lucsandra, Elenco trec prin poezia Văcăreștilor. Prestigiul modelului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un sonet de dragoste pe portretul Biancăi, moartă de mult. Conachi, așijderea, nu contenește să plîngă pe Zulnia mult timp după ce Zulnia dispăruse. Poeții vor să-și creeze, astfel, o biografic amoroasă bazată pe o mare, absolută și unică pasiune. „Biografia unei ființe originale, puternic personalizate, fiind adesea creația sa totală și continuă” (Denis de Rougemont), poetul caută să transforme evenimentele existenței lui În mituri literare. Iubirile lui Conachi sînt numeroase (am citat deja numele Anicăi, Casandrei, Lucsandrei, Elencăi, Marioarei, Marghioalei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu se simt imorali pentru că n-au conștiința păcatului. Codul curtenici medievale cere ca bărbatul să-și Închine viața unei Doamne (Stăpîne). Mai aproape de Orient, primii noștri poeți caută unicitatea (esența metafizică a feminității) În varietate. Cu alte cuvinte: o biografie lirică Într-un număr fără capăt de experiențe erotice. Culmea e că reușesc. Zulnia este Isolda unui Don Juan pe care scriitura (voința de mitizare) Îl transformă Într-un Tristan, Carnavalul de nume feminine nu ne mai sperie. Poezia l-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
erotică a lui Alecsandri continuă, Într-o parte Însemnată a ei, poezia populară cu simbolurile și onomastica de acolo. Nu ignorăm, firește, pe Ioana, macedona lui Bolintineanu. E greu de spus În ce măsură aceste nume (simboluri, modele) se leagă de o biografie sentimentală și, mai ales, În ce măsură ajung să capete o identitate poetică. În afara Zulniei, Elenei (Alecsandri) nu mai pot fi citate alte simboluri feminine de oarecare reputație În literatură. Se impun mai degrabă cîteva tipuri de sensibilitate erotică. De la Zoica lui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
articole și eseuri în reviste prestigioase din țară și din străinătate. Este autorul următoarelor volume: Ion D. Sîrbu de veghe în noaptea totalitară (2003); Fragmentarium. Impresii despre oameni și cărți (2006); Ibrăileanu. Către o teorie a personalității (2007); Literatură și biografie. În căutarea omului din carte (2011). Ediții: "Convorbiri literare". Corpus de texte ilustrative, I (2009); G. Ibrăileanu. Scrieri alese (în colaborare cu Roxana Patraș, 2010). Antonio Patraș, Scriitorul și umbra sa. Geneza formei în literatura lui E. Lovinescu (c) 2013
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
reprezinte convingător ideea lovinesciană de personalitate, cu acea psihologie negociată invariabil între temperament (aprioric determinat) și voință (afirmată prin liber arbitru). În același sens, Marian Papahagi sublinia că Lovinescu "nu izbutește să se desprindă din viața literară", deoarece propria sa biografie desemnează o "diagramă a lui ca figură socială (în contextul vieții literare)", iar "datele critice din Memorii sau din Istoria literaturii sunt întotdeauna cumulate cu cele ale personalității autorului"4. Așadar, scriindu-și Memoriile, Lovinescu descoperă o sursă fertilă de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Mai exact, prozatorul învață de la memorialist cum trebuie confecționată o "istorie" ad usum Delphini, în care să se regăsească și alter-ego-ul auctorial (făptura abstractă a intelectualului cu personalitate scindată, ca Andrei Lerian), și autorul însuși, adică omul care scrie, cu biografia și cu toate "teoriile" sale. Ei bine, odată redescoperit filonul memorialistic, era necesar ca prozatorul să abordeze din nou romanul (genul "obiectiv" prin excelență), de data aceasta cu experiența scriitorului ce știe să asculte timpul și să relateze corect o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ce corporalizează scriitura și mărturisește calitatea esențială a viziunii. Apoi, la Proust, filonul autobiografic nu era transpus literar în manieră memorialistică, ci numai ca document psihologic susceptibil de a furniza materia primă a unei opere de ficțiune, fără legătură cu biografia scriitorului care s-a și grăbit, de altfel, să-i contrazică pe curioșii vânători de amănunte picante (nu altfel va proceda Lovinescu). Adânc ancorat în viață, În căutarea timpului pierdut nu rămâne, totuși, un roman tributar exclusiv bergsonismului (i.e. antiintelectualismului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Bizu debutează în nota proustiană a unei reverii subiectiv-paseiste30, care atribuie autorului rolul de personaj central, ulterior același "autor" dispare din text, iar romanul se "obiectivează" în forma unei narațiuni omnisciente ce trasează, într-o succesiune riguroasă, etapele esențiale din biografia unui "erou" fictiv, imaginat după chipul și asemănarea lui Lovinescu însuși. Mai mult, portretul psihologic al lui Bizu corespunde perfect cu cel pe care i-l schițează criticului, în volumul omagial din 1942, "Anonymus Notarius" caz unic în opera lovinesciană
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
diversitate doar aparentă în spatele căreia se întrezăresc aceleași reacții stereotipe semn că viața "evoluează într-un cerc fără noutate". Cu alte cuvinte, nu conținutul "amintirilor" în sine determină diferența calitativă dintre artist și omul comun (până și cea mai spectaculoasă biografie se compune tot din niște "fapte mărunte"), ci atitudinea față de viață și față de timp. Naratorul identifică patru situații specifice: 1. "sentimentul obștesc", trăit de fiecare membru al unei comunități ce se regăsește cu bucurie în "ambianța de altădată" și în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lui Bizu trebuia să genereze o formă de artă modernă, anti-sămănătoristă, puternic individualizată din punct de vedere estetic. Înțelegem astfel de ce, pentru Lovinescu, miza explicită a romanului se vădește a fi, potrivit propriilor teorii, reconstituirea memorialistică "ușor romanțată" a unei biografii oarecare, menită însă a evidenția profilul psihologic al scriitorului virtual, aflat într-un stadiu contemplativ-reflexiv (de "visare"), premergător actului creator propriu-zis. Primul roman al ciclului "autobiografic" relatează povestea vieții lui Bizu la modul dramatic și reflexiv totodată, în maniera unui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
vizibile", manifestările primare ale sufletului, mai întâi prin relatarea unor episoade semnificative din copilăria și tinerețea lui Bizu, cu un rol decisiv în conturarea personalității sale psihice. 1.4. Trecutul, un depozit de fapte mărunte Cele mai importante evenimente din biografia eroului lovinescian sunt legate, firesc, de revelațiile pretimpurii ale sexualității și de obsesia thanatică, iubirea și moartea fiind experiențele fundamentale asupra cărora se opresc, insistent, reflecțiile naratorului. Bizu se simte exclus din sânul comunității mai întâi prin originea sa dubioasă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
singura care conferă criticului literar (discernătorului de valori) o indiscutabilă autoritate. Mai mult, "omenia" pare a fi văzută, aici, ca reprezentând finalitatea morală a culturii înseși. 1.5. De ce plânge Bizu? Revenind la "roman", remarcăm că, după relatarea sumară a biografiei lui Bizu (de la anii copilăriei până la momentul întoarcerii în țară, o dată cu încheierea studiilor), autorul face un salt peste timp ca să se regăsească pe sine, regăsindu-și eroul (acum cu un sfert de veac mai bătrân) din nou acasă, la Fălticeni
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de zbucium". Profund tulburat, fiul armurierului începe să se gândească "la trecutul lui", pe care încearcă să și-l amintească mai întâi în mod conștient, cu ajutorul imaginilor adânc întipărite în minte. Rezultatul acestei rememorări voluntare se dovedește a fi chiar biografia schițată anterior, biografia omului fără însușiri, pe care naratorul lovinescian, la momentul bilanțului lucid, o consideră complet inutilă: Bizu "trăise fără evenimente", "nu i se întâmplase nimic în tot acest sfert de veac", "nu fusese niciodată nenorocit în adevăratul sens
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
tulburat, fiul armurierului începe să se gândească "la trecutul lui", pe care încearcă să și-l amintească mai întâi în mod conștient, cu ajutorul imaginilor adânc întipărite în minte. Rezultatul acestei rememorări voluntare se dovedește a fi chiar biografia schițată anterior, biografia omului fără însușiri, pe care naratorul lovinescian, la momentul bilanțului lucid, o consideră complet inutilă: Bizu "trăise fără evenimente", "nu i se întâmplase nimic în tot acest sfert de veac", "nu fusese niciodată nenorocit în adevăratul sens al cuvântului, pentru că
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fericit în același înțeles" și "își trăsese substanța vieții din toate virtuțile negative ce-l apărase de ravagiile furtunilor". Concluzia e că viața lui Bizu (lipsită de tragism, "banală și fără interes") nici nu trebuie, de fapt, "povestită". Într-adevăr, biografia omului fără însușiri nu poate inspira un povestitor (de tipul "moldovenilor" Creangă, Sadoveanu sau Dragoslav), dar poate face foarte bine obiectul unui roman ceea ce Lovinescu, ambițiosul romancier, n-avea cum să nu intuiască. Nu întâmplător, secvența următoare realizează explicit tranziția
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
insuccesul cărții, judecată tendențios, în trena sămănătorismului și a literaturii de atmosferă, aducând totodată nefericitului erou lovinescian un serios prejudiciu de imagine printre locuitorii patriarhalului târgușor moldovenesc. Într-adevăr, situându-se imediat în vecinătatea memoriilor (și cronologic, și estetic), (auto)biografia lui Bizu era sortită să eșueze atât ca narațiune mimetic-realistă (mistificarea e vădită), cât și ca operă de ficțiune stricto sensu ("romanțarea" nu reușește decât pe jumătate). De aici vine și insatisfacția agronomului, care mărturisește că intenționa să-și încredințeze
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cu preocupări metafizice) un inocent personaj de melodramă, un om în fond mediocru, care nu vede idei, dar visează cu ochii deschiși la idealul burgez al fericirii în doi și la pacea căminului conjugal. Prin urmare, dacă intenționa să transforme biografia personajului său într-o melodramă, prozatorul trebuia neapărat să imagineze o poveste de dragoste, iar pentru asta era constrâns să se întoarcă din nou în trecut (în melodramă, doar tinerilor le e permis să iubească), la momentul revenirii lui Bizu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
enunțarea temei și ilustrarea aproape didactică a discursului (psiho)analitic lovinescian, interesant e că următorul roman al ciclului, Diana, propune o relectură a situațiilor-cheie din Firu'n patru menită a spulbera "enigma" și a reconfigura estetic ficțiunea romanescă, abandonând procedeele biografiei romanțate sau ale analizei psihologice, utilizate până acum, în favoarea unor soluții epice surprinzătoare (inadecvate, s-a spus), din repertoriul comediei de moravuri și al romanului polițist. Incipitul e din nou regizat cu migală, până la cele mai mici detalii, pentru că, așa cum
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
o bătrână decrepită, ducând dorul căminului părintesc și al copilăriei pe veci pierdute. În acord cu cerințele melodramei și ale compoziției ciclice, seriale, autorul îl va reintroduce pe Bizu în scenă într-un sfârșit, nu înainte de a-i rezuma, succint, biografia. În exilul său voluntar, agronomul se vindecă de boală (mai mult psihică decât biologică, după cum recunoaște chiar el) și simte că locul lui e tot acasă, în propria țară, cum ține să-i atragă de altfel atenția un coleg elvețian
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]