11,853 matches
-
terase, buticuri și clătitării. La periferia vestică a Estrellei de Mar, dinspre un dig din blocuri de beton ce răsărea din mare, accelera În direcția noastră un camion Încărcat cu chioșcuri de iarmaroc. Crawford apucă volanul și schimbă traiectoria Porsche-ului. Călcă accelerația cu tot cu piciorul meu, făcînd mașina să țîșnească Înainte, În vreme ce camionul trecea pe lîngă noi urlînd din claxon. — La mustață..., spuse Crawford, făcîndu-i cu mîna șoferului și trăgînd mașina către fîșia nisipoasă de lîngă dig. Am un mic comision de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
eu mă tem. Ideea asta are ceva profund dezgustător. Am mirosit eu de multă vreme că psihiatria e forma supremă de seducție. M-am dus lîngă ea la fereastră și am privit În jos la tivul de iarbă brăzdat și călcat În picioare de turiști. — Am stat de vorbă cu el Înainte să plec... Cred c-o să se ducă la poliție. Poftim? făcu Elizabeth Shand, și machiajul păru gata să-i crape. O să se reclame pe sine pentru comportament nepotrivit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
am traversat piața, sperînd să dau de Crawford și să-l conving să adopte o poziție mai combativă În relația cu Elizabeth Shand. Festivalul luase sfîrșit și ultimii turiști părăsiseră barurile și cafenelele, Întorcîndu-se la mașinile lor parcate lîngă plajă. Călcam pe confetti și petale obosite, Însoțit de cîteva baloane cu heliu care pluteau la Întîmplare peste gunoaie, urmărindu-și propriile umbre. Carele alegorice care amuzaseră și antrenaseră mulțimea erau strînse În incinta supermarketului și cîțiva copii mici se zbenguiau În jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de intens, încât îmi revine pentru o secundă visul că înot prin aer, înălțându-mă ușor, și deodată văd cu mirare cum fetița mică și abătută pare să se înalțe brusc în fața mea. O măsor ne dumerită și o zăresc călcând pe aer ca pe niște trepte nevăzute du când tot mai sus, înspre un nor alb șugubăț care pare să o aș tepte, iar fetița se pierde cu ghiozdan cu tot în nor, călcând apăsat, cu mersul ei abătut, fără
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
măsor ne dumerită și o zăresc călcând pe aer ca pe niște trepte nevăzute du când tot mai sus, înspre un nor alb șugubăț care pare să o aș tepte, iar fetița se pierde cu ghiozdan cu tot în nor, călcând apăsat, cu mersul ei abătut, fără să observe că plutește. Copiii din fața ei își continuă drumul sporovăind nepăsători și se urcă gălăgioși într-un tramvai. Rămân cu privirea în sus, la norul alb care și a schimbat înfățișarea. Acum pare
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nisipul umed - abia atunci zări Eduard tălpile mici și goale ale fetei, nefiresc de albe și de mici, pășind hotărâte pe nisip. Eduard se ridică în capul oaselor, urmărind tălpile care se îndepărtau fără să lase vreo urmă, nici măcar atunci când călcau peste mici movilițe de nisip. își ridică mirat privirea, neînțelegând, și atunci o văzu pe Carla pă șind tot mai sus, în aer, ca pe niște trepte nevăzute, trăgând șalul după ea și dispărând într-un nor de un albastru
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cu ochii minții. Intră încruntată în supermarket. Se deschisese de sărbători, la scurt timp după mutarea lor, și ea nu apucase să-l viziteze sau, mai bine zis, nu dorise să-l viziteze, o dezgusta ideea că avea să se calce în picioare cu o șleahtă pestriță, urât mirositoare și slobodă la gură. Nu o interesau oamenii, ar fi făcut ori ce să nu se atingă de ei. Acum însă, da, era bine ales momentul, după sărbători magazinele sunt pustii, își
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pasiunea pentru istoria naturală și peisajul de țară, adică dorința de a scăpa de pomii extrem de nefirești din grădina din spatele casei, ca și de tot ceea ce reprezentau ei. Iar asta Însemna, fără să-mi dau seama, că Începusem deja să calc În picioare sufletul tatălui meu. Tânjeam din ce În ce mai mult, În taină, după ceea ce nu găseam la noi: spațiu, sălbăticie, dealuri, păduri... Cred că tânjeam mai cu seamă după crânguri, după copacii „adevărați“. Cu una sau două excepții - și anume terenurile mlăștinoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
în pildele lui Iisus Hristos. Dar cine mai știe? Că la taică-său, acasă, iarna, nu se ostenea nici unul să rânească troienele... Ședea ograda la bătrânul Galan plină de omăt, până primăvara, târziu... Că ei nu făceau cărări, ca gospodarii. Călcau zăpezile, toată iarna, din drum și până în prag, ca neoamenii, lăsând soarele, să le desfunde casa și curtea de nămeți... Nicanor rămase pe gânduri, la marginea drumului, privind șleahul cenușiu, ca un ștergar murdar, cum se alungește pe sub căruța lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vremea lui socru-său, și ieși cu el pe poartă. Fără să pornească vreun iureș, printre potlogarii cu picioarele pline de rapăn nici socialismul, cea mai înaintată societate a omenirii, nu face vreo brânză cu desculții! medită goldăneșteanul sări șanțul, călcă nepăsător prin lanul de lucernă al colectivei și ieși, cu Stalin de lanț, pe cuprinsul Baisei. "Am ajuns la Loturi", se corectă el, oficial: "împreună cu bătrânul Stalin". Se opri, admirativ, lângă patrulaterul sclipitor de sfere lucii, tolănite pe urzeala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nou să murmure melodios: Die gedanken sind frei Wer kann sie erraten, Sie fliehen vorbei, Wie nächtliche Schatten Kein Mensch kann sie wissen, Kein Jäger erschiessen Mit Pulver und Blei Die gedanken sind frei!11 Lui Vladimir, care era destul de călcat pe ureche de laba ursului, dar avea o fenomenală memorie auditivă, i-au fost de-ajuns primele rânduri muzicale, ca să-și aducă aminte de neuitata melodie, întrucât văzuse filmul acela cu scene atroce în care bravura prizonierilor din lagărele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mai de pe urmă turiști se îndreptau către locul de pik-nik, scânci rugător: Albert! Albert, te rog, fii cavaler! Please!... Profesorul se întoarse și-i dădu mâna. Doamna slăbuță, temătoare și neajutorată, mare adoratoare fiind a mirificului landșaft al Munților Violeți, călcă neatentă în gol: astfel, pe neașteptate, se trezi culcată în iarba verde. Rușinată de episodul pe care îl provocase, fără de voia ei, începu să scâncească, râvnind compătimirea generală. Soțul ei salvă situația de la o distorsionată percepție publică, îndemnând-o cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Profesorul ridică din umeri, intrigat de lipsa ei de perspicacitate: Îți imaginezi că numai și numai al meu, al meu, al meu s-a pătat? Nu, ma biche! S-au stropit de cafea și pantalonii noștri, pe care abia-i călcaseși... Cufundându-se în groapa meditațiilor sale, Profesorul nu-și mai auzi consoarta. Simți că depărtarea capătă formă în aducerea-i aminte, sunând asemenea veșniciei. Desfăcându-și încet de tot palma cu un gest furiș, precum cel al unui elev ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o cascadă de bucle roșcat-strălucitoare ce acoperă umerii și se revarsă generos către piept. Ochii vii dezvăluie candoarea unui suflet curat, fără vanități și orgolii. Buenos dias1, Amalia! Bărbatul vorbește spaniola cu un pronunțat accent slav. Se ridică, traversează camera călcând pe pardoseala de piatră cu un ușor șchiopătat al piciorului drept și toarnă cafea pentru ea din ceainicul roșu aflat pe soba de fier. Buenos dias, Antonio! După ce pune coșul pe masă și se debarasează de pălăriuța mică, purtată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
contrariate atunci când trec pe lângă el. Dar asta nu-l deranjează. Ca o torță uriașă ce alungă frigul dintr-un loc înghețat, un sentiment plăcut de bine îl cuprinde și inspiră adânc aerul plăcut răcoros al dimineții. Ce reală desfătare să calce din nou pe asfaltul curat fără să mai fie nevoit să stea cu cizmele înfundate până la glezne în mocirla și mizeria frontului! Pe Calea Griviței, două tramvaie pline ochi cu călători se hurducă zgomotos pe șine. Automobile, birje și camioane militare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu ar mai fi respect și rușine unde am ajunge? Bine moș Ilie, faci cum vrei mata, văd cu nu te pot scoate din obișnuințele dumitale. Acum, spune-mi, ce s-a întâmplat? Anatol s-a accidentat la picior. A călcat pe o greblă acum două zile. Nu mi-a spus decât azi când a văzut că nici măcar nu poate pune talpa pe pământ. În primăvara anului 1942, în locul muncitorilor plecați la război, cinci prizonieri ruși fuseseră repartizați doamnei Hagiaturian pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pregătită de plecare. Pe plutoane, încolonați câte patru, cu arma la picior, soldații așteaptă ordinul de marș. Ca niște dulăi ciobănești, gradații aleargă de colo până acolo, se stropșesc, împart pumni și palme pentru o tunică murdară, un pantalon prost călcat sau o moletieră strâmbă. Se aud răcnete, cruci, grijanii. Lângă una din barăci, doi ofițeri țin în mâini o hartă, urmărind atent detaliile topografice ale terenului. Recunoaște în cel care explică traseul pentru deplasare, un tip de treizeci și cinci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fețelor epuizate și murdare tresaltă ritmic în cadența impecabilului pas de defilare prin care-și fac intrarea pe poarta regimentului. Chiar dacă curelele echipamentului taie dureros omoplații iar bătăturile și rosăturile le fac impresia că pășesc pe sticlă pisată, picioarele tuturor calcă precis și uniform, ca unul. Companie, stai! Spre dreapta în repaus, rupeți rândurile, marș! Tăcuți, oamenii se așează la rând, în fața cazanului de bucătărie instalat în aer liber. După ce bucătarul le toarnă zeama de fasole în gamelă, se îndreaptă către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
bufeul lui protestatar nu va schimba absolut nimic. Un soldat agață cu bocancul patul unei arme și puștile puse în piramidă se prăbușesc cu zgomot metalic, înfundat. Caporalul urlă către recrutul ghinionist: Grijania mătii de răcan împuțit, nu vezi unde calci? Ostașul se oprește și în timp ce încasează stoic înjurăturile și afuriseniile pline de năduf ale gradatului, continuă cu un aer tâmp să mănânce din gamela plină pe jumătate cu fasole. Căprarul numai că nu ia foc. Roșu de enervare la față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
În timpul bombardamentelor se așeza cu soția tot timpul în același loc, pe băncuța din coridorul de trecere, strâmt și rece, înghesuit cu lucruri vechi ale celorlalți locatari. Era incomod, mirosea a vechi, a mucegai, lumea când trecea pe lângă ei îi călca pe picioare. Marius nu înțelegea de ce tocmai acolo alegeau să rămână. Poate din dorința inconștientă ca în cazul în care planșeul se prăbușește să fie cât mai aproape de ieșire. El nu-și făcuse astfel de iluzii niciodată. Dacă încasau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
voi putea să-ți ofer, financiar vorbind, viața pe care ai fost obișnuită să o duci. Știi foarte bine că tot ce mă leagă de tine este mult mai presus decât orice materialism efemer. Cum crezi că aș putea să calc în picioare fericirea, speranțele, toată ființa mea care deja se reflectă și respiră prin tine pentru un rang social sau cine știe ce interese mercantile? Ce simțim unul pentru celălalt e prea puternic, iar prezentul ce vine dintr-un trecut minunat împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
după alta cu repeziciune și o mulțime de oameni năvălesc afară. Femei pe jumătate dezbrăcate sau goale și bărbați cu pantalonii în mână aleargă, se lovesc unul de altul, mânați de frică și de impulsul inconștient ce îi face să calce tot în picioare numai să fugă departe, cât mai departe din calea bombardierelor care se apropie inexorabil, aducând cu ele avalanșa de foc, sânge si moarte. Dar nu aceștia îl îngrijorează pe Marius ci prezența a doi tipi masivi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nouă! strigă șeful din prag. Hai, ușcheală la mașină. Aici tot nu mai avem ce face. Dau să plece, dar nici unul nu apucă să iasă. Încremenesc, fără să mai riște nici o mișcare, atunci când scrâșnetul scurt al unei bucăți de sticlă călcată în picioare îi anunță de prezența cuiva în spatele lor. Mâinile sus! Aruncați armele! Vocea este neutră, fără nici o inflexiune, tocmai de aceea teribil de înspăimântătoare. Un profund dispreț îl cuprinde pe Gaie. Îndreptat spre dânsul, către propria lui persoană. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aruncând cioburile în interior. Un geamăt surd de durere îi scapă printre buze lui Manfred. Scapă automatul din mână. Ești rănit? Așa se pare, dar nu-i momentul pentru îngrijiri medicale ... Tu? Sunt în regulă! Bine. Dă-i bice! Marius calcă și mai tare accelerația, storcând toată viteza din mașină. În vuietul infernal al motorului ambalat la maximum, automobilul prinde o asemenea viteză încât parcă sparge aerul cu bara din față. Atent la drum, Marius privește în oglinda retrovizoare. Se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să ciulească înfiorați urechile. Marius se oprește, ascultând cu atenție. Urletul crește, ajunge la o notă înaltă, subțire, apoi se stinge încet. "Lupii!" gândește el. "Să sperăm cu nu nouă ne-au luat urma." Lângă el, aude gâfâitul lui Suflețel. Calcă anevoie pe panta incomodă cocoșat sub greutatea echipamentului. Contactul bocancilor lui țintuiți cu pojghița de gheață îi oferă în plus și chinul unor alunecări ocazionale. Schițează un zâmbet fugar atunci când surprinde privirea locotenentului. Cu un gest scurt, își înlătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]