9,879 matches
-
a coordonatelor principale ale memoriei colective. Gestiunile anterior separate ale trecutului românesc au fost înlocuite de un cadru singular în interiorul căruia trecuturile principatelor au fost contopite într-o unică memorie națională. Odată cu ștergerea granițelor politice dintre principatele danubiene au fost dizolvate și liniile de separație ale istoriilor provinciale. Procesul poate fi descris ca unul de naționalizare a trecutului românesc, în urma căruia memoriile regio-centrice ale principatelor au fost omogenizate într-o memorie națională românească. În deceniul al șaselea, și cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
registru teritorial-politic (Țara Românească, Moldova și Transilvania), țesând astfel o împletitură narativă a istoriei românilor. Principiul unității este cu atât mai vizibil în manualul lui I. Heliade Rădulescu (1861), Prescurtare de historia românilor sau Dacia și România. Pe lângă faptul că dizolvă trecuturile provinciale într-o singură istorie a românilor, Heliade evidențiază superpozabilitatea geografico-politică dintre vechea Dacie și actuala Românie. Însă abia începând cu un deceniu mai târziu, prin manualele lui Melidon, Tocilescu și Xenopol, istoria românilor este manifest naționalizată. Progresele în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
utilizează permanent în istoria sa denominativul "Dacia" pentru a se referi la întregul teritoriu românesc. Mădularele despărțite ale trupului primordial al Daciei sunt numite "Dacia australă" (Țara Românească), "Dacia orientală" (Moldova) și "Dacia cisalpină" (Transilvania). Identitățile nominale ale părților sunt dizolvate în cadrul unitar al Daciei. Iar A.D. Xenopol deplânge faptul că românii "nu alcătuesc un singur stat, ci eĭ trăesc împărțiți în deosebite grupe, fiind parte neatârnațĭ, parte supuși unor stăpâniri străine" (Xenopol, 1897, p. 9). Pe lângă unitatea etnică, lingvistică și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a Transilvaniei a fost ținută de Consiliul Dirigent alcătuit din 15 membri (printre care se numărau Iuliu Maniu, Vasile Godiș și Onisifor Ghibu). Autonomia provizorie negociată de transilvăneni a luat sfârșit în 1920, când guvernul condus de generalul Averescu a dizolvat Consiliul Dirigent. Acest fapt însemna, pe lângă unificarea instituțiilor politico-statale, și pierderea autonomiei educaționale. Specificitatea ardelenească în materie de învățământ în raport cu celelalte provincii românești o constituia cadrul confesional al educației transilvănene. Slăvite pe plan cultural ca "azilurile naționalității românești", Bisericile ardelene
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
între națiune și ortodoxie (cazul românesc), întrucât "singură ortodoxia oferă sinteza și în această privință ca în toate marile probleme ale vieții" (pp. 45-46). Catolicismul păcătuiește pentru că este antinațional, neținânt cont de formele naționale eterne pe care încearcă să le dizolve într-o monolitică supra-unitate confesională. Protestantismul, dimpotrivă, este prea individualist, raționalist și impersonal. Între aceste extreme, ortodoxia singură este "ritmul în care se regăsește însăși suflarea cea mai autentică a vieții totale" (p. 66). Direcționându-și raționamentul pe calea polemicii cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
formă, socialist în conținut: "Chiar dacă nu prin conținut, totuși prin formă, lupta proletariatului împotriva burgheziei este mai întâi o luptă națională" (Marx, 1958, p. 476). Doar după această etapă intermediară, a luptei de clasă în cadrele națiunii, proletariatul va putea dizolva demarcațiile naționale și aboli antagonia dintre națiuni. Linia dreaptă a radicalismului de stânga marxist a fost continuată de Rosa Luxemburg care a tranșat "chestiunea națională" în sensul internaționalismului proletar, în fapt, un sinonim pentru doctrina antinaționalismului comunist. Într-un articol
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
configurat către sfârșitul secolului al XIX-lea și desăvârșit în formula sa radical exclusivistă, xenofobică și antisemită pe parcursul interbelicului, este înlocuit cu doctrina patriotismului socialist, în care accentul cade pe ultima componentă. Noua doctrină antinaționalistă se străduiește din răsputeri să dizolve identitățile etnice consolidate în tradiția politică românească. În fapt, este un atentat identitar la adresa românismului ca produs nemijlocit al naționalismului etnic exclusivist. Politica stalinistă a chestiunii naționale își vădește caracterul antinaționalist în legiferarea "Statutului naționalităților" din 1945, care consacra, printre
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
au mai făcut după criteriile verticale ale etniei, ci în funcție de criteriile orizontale ale liniilor de separație clasială. În acord cu această răsturnare, ideea de unitate a fost la rându-i orizontalizată. Unitatea națională, creând frontiere verticale între grupuri etnice și dizolvând clivajele sociale interne în urmărirea idealului de omogenizare simbolică a entității naționale, contravenea noii sensibilități socialiste, care lucra similar doar că în sensul orizontal, al omogenizării intra-clasiale. Drept urmare, întregul concept mitic al unității a fost redefinit radical, forțându-se glisarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și solidaritatea și colaborarea dintre țările socialiste, internaționalismul proletar pe de altă parte, sunt două laturi ale construcției socialismului care nu numai că nu se exclud, ci, dimpotrivă, se află într-o strînsă unitate dialectică" (p. 146). Contradicția ideologică este dizolvată în unitate dialectică! Oricine crede contrariul săvârșește o "gravă eroare". Iar "orice alt mod de abordare a acestei probleme - negarea rolului națiunii, opunerea acesteia internaționalismului sau invers - este greșit și dăunător" (p. 147). Turnura naționalistă pe care a luat-o
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în partid politic nu a rămas fără efect. A doua zi, cetățeni înfuriați de partinizarea subită a FSN-ului, pe care îl vedeau pe bună dreptate ca fiind avatarul postcomunist al PCR, au protestat pe străzile Bucureștiului. Liderii partidelor istorice, dizolvate în 1948, care începeau să se reînchege organizațional după o jumătate de secol de inactivitate, au denunțat și ei decizia FSN, acuzând imposibilitatea de organizare a alegerilor libere în condițiile în care administratorul este parte implicată în procesul electoral. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-a și a XII-a, istoria românilor își pierde caracterul exclusiv național: "Istoria românilor", titlu sub care treceau manualele convenționale, devine, simplificat, "Istorie". Alături de această renunțare la identitatea nominală națională, disciplina istoriei își redefinește substanțial și conținutul: istoria românilor este dizolvată în istoria europeană, iar panteonul figurilor eroice românești este amestecat cu personaje istorice europene. De exemplu, programa școlară de istorie pentru clasa a IV-a din 2005 nominalizează următoarele personalități: Alexandru cel Mare, Decebal, Traian, Carol cel Mare, Dragoș, Mircea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
democratic au condus ineluctabil înspre o radicală reconstrucție identitară a cărei victimă colaterală este tocmai identificarea exclusivă a individului cu statul națiune. Idealul de democrație deliberativă cosmopolită încarnat în comunitatea politică transnațională a Uniunii Europene favorizează un simț identitar postnațional, dizolvând relația ombilicală care îl lega biologic pe individ de națiunea sa de apartenență definită în termeni precumpănitori etnici. Finalitatea educativă a manualelor de cultură civică este crearea "cetățeanului postnațional" (Szakács, 2013, p. 14), posesorul unei "identități multiple" și solidarități sociale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
voci reflexive sau chiar postmoderne. Conștiința istorică promovată de manualele școlare de istorie a fost ulterior dislocată din matca sa tradițională a statului-națiune și a ideologiei naționaliste începând cu 2004, când programele școlare de istorie elaborate de autoritățile statale au dizolvat practic cadrele naționale ale trecutului românesc. Începând din clasa a IV-a până în clasa a XII-a, "Istoria românilor" s-a prefăcut în "Istorie", iar trecutul românesc a fost abordat doar din perspectivă europeană și într-un cadru de referință
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cărămizii care i-a curmat viața. O întreagă arie de scriitori mărunți se pierd când scriu doar simbolic, fără intrarea în concret, despre lucruri pe care cu timpul lumea nu le mai acceptă sau nu le mai înțelege: simbolurile se dizolvă într-un halou de seme. Dacă, peste timp, nimeni nu acceptă rațional că Eminescu mai putea să creeze după 1883 sunt dați la o parte ca netrebuincioși cei care atestă tocmai capacitatea de creație a poetului. Nu este mai puțin
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
nimic și a-l lăsa pe celălalt să afirme ceva. Acesta este punctul de vedere pe care mă situez acum. Ceea ce celălalt nu poate este să expună regulile pas cu pas și în ordinea corectă, astfel încât toate întrebările să se dizolve de la sine.“37 În lumina unor asemenea considerații distincția dintre acel mod de a gândi care își pune amprenta și asupra Tractatus-ului și cel care caracterizează gândirea mai târzie a lui Wittgenstein ni se înfățișează drept distincția dintre formularea unor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
pentru gânditorii epocii luminilor, viața bună și guvernarea bună, inspirate și conduse de rațiune, se situau deasupra tuturor acelor deosebiri WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 347 care se exprimă în mentalități și tradiții culturale. În exercițiul rațiunii, Russell vedea forța capabilă să dizolve pasiunile și idiosincraziile care îi despart și-i opun adesea pe oameni. Acel spirit raționalist pe care l-a promovat prin întreaga sa operă se opunea exaltării romantice și postromantice a artisticului și religiosului, adică a valorilor care particularizează culturile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sprijinit de întreg corpul de clerici, care priveau această situație ca fiind momentul potrivit pentru a face comentarii, cu toată nepolitețea și virulența pe care o considerau necesară, față de acțiunile conducătorilor lor. Regele, furios, a ordonat consiliului bisericii să se dizolve. Black a fost acuzat de sfidare, iar pedeapsa a fost stabilită de consiliul particular al regelui, care, după ce a trasat câteva soluții de compromis, l-au exilat pe preot dincolo de râul Spey și au solicitat tuturor clericilor să semneze un
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
regelui cu parlamentul se deteriora din ce în ce mai mult, starea de tensiune dintre monarh și această instituție a regatului fiind dublată de problemele cauzate de inflația tot mai accentuată care se făcea simțită în întreaga Anglie. În 1614, regele a decis să dizolve parlamentul, conducând țara singur până în anul 1621, angajându-și consilieri bine pregătiți care l-au ajutat să scoată regatul din criza financiară în care se aflase. Desigur, nu putem nega existența mult prea multor calomniatori care au încercat să diminueze
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
grea, aceea a unui atac îndreptat asupra Spaniei continentale. Războiul cu Spania a cauzat pierderi serioase Angliei, datorită proastei organizări a soldaților britanici, conduși de către ducele Buckingham. La solicitările nobililor de a-l demite pe duce, Carol a preferat să dizolve parlamentul. Astfel, haosul și incertitudinea au început să își facă simțită prezența în interiorul țării. La un an după asasinarea ducelui, în 1629, regele a reconvocat parlamentul. Dar, datorită neînțelegerilor privind taxele impuse cetățenilor englezi, a fost dizolvat din nou, regele
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
a preferat să dizolve parlamentul. Astfel, haosul și incertitudinea au început să își facă simțită prezența în interiorul țării. La un an după asasinarea ducelui, în 1629, regele a reconvocat parlamentul. Dar, datorită neînțelegerilor privind taxele impuse cetățenilor englezi, a fost dizolvat din nou, regele Carol începând astfel cei unsprezece ani de domnie fără o adunare parlamentară, perioadă cunoscută sub numele de„cei unsprezece ani de tiranie”. În acea perioadă regele a impus o serie de impozite absurde, care nu au făcut
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
mai agresiv în acuzațiile privind diverse comploturi catolice care vizau asasinarea regelui, fără a aduce însă probe concrete privind aceste incriminări, care o vizau până și pe regină. Charles, vizibil deranjat de toate aceste lupte politice interne, a decis să dizolve parlamentul. A luat această hotărâre în ianuarie 1679 și a condus singur, în poziție de monarh absolut, până la moartea sa din 1685. Regele Carol al II-lea nu a avut moștenitori legali, însă a avut aproximativ doisprezece copii de la șapte
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
frază repetată de zeci de ori înainte: „Domnilor, am venit să vă văd pentru a-mi exprima afecțiunea și bunăvoința pentru Parlamentul meu. Consilierul meu vă va prezenta dorința mea.“ Astfel, micuțul rege solicita ca grupul de regenți să fie dizolvat, iar regența să îi revină numai Anei de Austria. Avocații Parlamentului au dat repede curs acestei cereri, din două motive: primul, pentru a-și dovedi așa zisa loialitate față de regină. Al doilea motiv era mai pragmatic. Parlamentarii și aristocrația nu
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
este dificil să nu comunicăm, iar secretele de natură profesională sau personală sunt (foarte) puține. Sentimentele de vinovăție sau de rușine sunt folosite pentru a corecta, a sancționa comportamentele de "închidere"; • timpul de muncă/de lucru și timpul liber se dizolvă unul în celălalt. Relațiile strânse de muncă se pot transforma ușor în grupuri de prieteni; munca devine un mod de a trăi, de a fi împreună, • indivizii se identifică cu scopurile și cu valorile organizației. O identificare excesivă poate (con
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
care cresc transpirația, contribuind astfel la eliminarea toxinelor și scăderea temperaturii. Tratamente populare Frecții cu gaz, cu zeamă de hrean, cu oțet; cu oțet din flori de trandafir, cu rachiu, spirt, mujdei de usturoi, saramură concentrată (cât mai multă sare dizolvată În apă). Inhalații cu aburi din apă, de rachiu sau oțet, cu fum de făină de porumb, de busuioc, coji de ceapă sau de usturoi, de flori de mentă uscate și pisate, puse pe jar. Ventuze puse pe spate, urmate
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
apă sau apă În care s-au adăugat plante calmante, precum: tarhon, levănțică, cimbru de grădină, cimbru de câmp. Mâncați 2-3 căței de usturoi de 3 ori pe zi, timp de o săptămână. Sinusurile se vor decongestiona În mod sigur. Dizolvați o tabletă de vitamina C de 500 g Într-o ceașcă cu apă călduță. Aplicați soluția direct În nări cu o pipetă, folosind o jumătate de doză pentru fiecare nară, de 2 ori pe zi. La țară, pe alocuri, bolnavii
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]