11,537 matches
-
Dumnezeu: după ce a făcut din lut chipul lui Adam, trebuie să-i dea viață..." această "suflare divină înseamnă talent" (p. 61). Se întâlnesc în acest capitol și alte idei legate de opera dramaturgului: legătura sa cu creștinismul și muzica, preludiul etern etc., dar spațiul nu permite comentarea pe larg a ipotezelor avansate. Motivului "focul" îi rezervă criticul un capitol aparte. Caragiale avea "obsesia" focului, trăind o adevărată spaimă față de acest fenomen atât de puțin controlat și azi, dar modul de manifestare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tristă, în mereu dovedite iluzii). O realitate dureros căzută sub simțuri și percepția corectă a faptelor din spatele ușilor închise, l-a pus pe omul Eminescu în conflict cu toată lumea. Inflexibil, inadaptabil (în limite totuși normale) și incapabil de "sfânta" și eterna obediență (adesea discretă) a meseriei, omul Adevărului s-a trezit repede incomod pentru toți, fără deosebire de apartenență la tabără... Și, de fapt, în acest context, se află și cauza, și locul de naștere a tragediei care a grăbit finalul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu, cel care după vorba lui Păunescu stăpânea literatura română intra în conflict cu această disciplină de program, de fibră ardelenească. Azi, killerismul cultural pe care îl practică unii cu osârdie nu mai are legătură cu o astfel de motivație. Etern ca poet, actual prin gândirea sa politică, Eminescu este privit, ciudat, ca un exemplu anacronizat. În replică, un grup de eminescologi, printre care și Th. Codreanu, stăruind asupra contextelor face demonstrația că testul Eminescu rămâne o piatră de încercare. Iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Th. Codreanu o numește ethos transmodern. Atât postmodernistul cât și transmodernul gândesc postmetafizic, dar dacă primul are nevoie de ipoteza morții lui D-zeu, cel de-al doilea este prea realist pentru a se confrunta cu o asemenea imposibilitate ontologică. Eterna reîntoarcere produce sentimentul zădărniciei universale, nefiind altceva decât devenirea întru devenire, cum considera Noica și nicidecum devenirea întru ființă. Postmodernismul a dus nihilismul până la capăt, cu eliminarea identicului. J. Derrida, G. Deleuze, M. Foucault au încercat să răspundă cum e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
echitabil, în respectul pluralităților identitare ale popoarelor și indivizilor, în conformitate cu ritmurile arheale. El este recuperator deopotrivă al sacrului și originilor, definitorii pentru etnic, etnos și ethos. Nu înseamnă și nu trebuie să însemne renunțarea la identitate, ci sporirea acesteia ca eternă reîntoarcere. Autorul cărții specifică în mod legitim că adevăratul moștenitor al lui Noica este Alexandru Surdu prin viziunea sa pentamorfică în domeniul artei. Ethosul creștin reprezintă o dimensiune constitutive a transmodernității. Dogma Sfintei Treimi: D-zeu Unul manifestat în trei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Codreanu. După cum se poate observa la N. Stănescu și în opera lui Milan Kundera, repetiția ca simulacru elimina greul ființei. Aici, consideră Th. Codreanu, se produce ruptura dintre postmodernism și transmodernism. Repetiția ca simulacru se îndepărtează de stratul profund al eternei reîntoarceri a identicului. De aici, abandonul sacrului de către omul concret, "omul recent" ca ființă a divertismentului fără limite. "Numai omul de caracter nu renunță la încercare". (idem, p. 272). A avea caracter înseamnă a dobândi trăiri-tip, cristalizate în mod
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dincolo de etnie și de spațiul căruia îi aparține, în clipa ce este de drept a eternității. O altă teză la care ține foarte mult autorul Transmodernismului este că acesta (conceptul) presupune elementul național, întrucât renunțarea la identitate, înțeleasă ca o eternă reîntoarcere la origini, ar avea consecințe catastrofice. Multiculturalitatea, susținută trufaș de postmoderniști, este înlocuită de interculturalitate, o dată ce transmodernismul privește "întreaga sferă a ființei și ființării", nici spirit, nici materie, cu depășirea ambelor forme. Pe de altă parte, noua mișcare spirituală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dimensiunea profunzimii, din momentul în care aduce în miezul "dezbaterii" noțiuni ca "ușurătate" și "greutate". "Așa se produce despărțirea radicală a lui Kundera de postmodernism, căci repetiția ca simulacru elimină greul ființei și se depărtează, fatalmente, de stratul profund al eternei întoarceri a identicului" (p. 267). Așa se desparte Tereza de mama sa, care nu putea trece de goliciunea mată și pustie a corpului său; în schimb, fiica sa va descoperi transparența trupului, prin care își "zărește sufletul ascuns", ceea ce în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
el o contradicțiune adâncă. Fiecare om are în sine ceea ce numim noi o destinațiune internă. Facultatea, puterea, voința chiar de-a dezvolta mereu, de-a produce prin sine însuși o viață nouă. Nu e niciun om mulțumit de-a rămâne etern pe același punct omul e oarecum naștere eternă. Această devenire eternă află în om putere numai mărginită. Din această contradicțiune a puterei mărginite și a destinațiunii nemărginite, rezultă ceea ce numim viață omenească. Viața e lupta, prin care omul traduce destinațiunea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sine ceea ce numim noi o destinațiune internă. Facultatea, puterea, voința chiar de-a dezvolta mereu, de-a produce prin sine însuși o viață nouă. Nu e niciun om mulțumit de-a rămâne etern pe același punct omul e oarecum naștere eternă. Această devenire eternă află în om putere numai mărginită. Din această contradicțiune a puterei mărginite și a destinațiunii nemărginite, rezultă ceea ce numim viață omenească. Viața e lupta, prin care omul traduce destinațiunea sa, intențiunile sale în lumea naturei" (M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
noi o destinațiune internă. Facultatea, puterea, voința chiar de-a dezvolta mereu, de-a produce prin sine însuși o viață nouă. Nu e niciun om mulțumit de-a rămâne etern pe același punct omul e oarecum naștere eternă. Această devenire eternă află în om putere numai mărginită. Din această contradicțiune a puterei mărginite și a destinațiunii nemărginite, rezultă ceea ce numim viață omenească. Viața e lupta, prin care omul traduce destinațiunea sa, intențiunile sale în lumea naturei" (M. Eminescu, Opere, volumul VI
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
hotarele moderației" putem câștiga respectul Europei; schimbând realitățile, nu vorbele, pentru a ne apropia civilizatoriu de cei care stau în "capul luminilor". Zeflemeaua, deprecierea de sine sunt însă năravuri vechi. Slabe speranțe să se schimbe ceva. Asta ar fi, bănuim, eterna noastră problemă, "blestemul" românesc care ne macină energiile, risipite de o necurmată și păguboasă gâlceavă... "Limba Română", nr. 7-8, iulie-august 2010 Adrian JICU Theodor Codreanu și "a doua schimbare la față" a României Subintitulată "o cercetare transdisciplinară a civilizației române
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
apelor, o demarcare clară între transparența deschisă a întregului, care înglobează, apropie și armonizează diferențele, și opacitatea părții închise, criticiste, înverșunate, exclusiviste. Pe o latură se află iubirea integratoare din treimea creștină, terțul inclus, timpul kairotic al arhetipului, al mitului eternei reîntoarceri, organicismul istoric, identitatea națională, canonul eminescian, România profundă, poporul român, istoria românilor, intelectualii care se raportează la un destin (al Patriei ori al vocației proprii) în absolut, pe cealaltă se regăsesc: Demiurgul cel Rău (antiteza Dumnezeului treimic), terțul exclus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poet "un mare bolnav", teză din care se subînțelege unde se vrea a se ajunge: la absolutizarea nefericirii. Trebuie înțeles că există o criză a diferenței între realitate și fantezie, pe care o trăiește Eminescu și care are în centru eterna reîntoarcere spre faptul real. Timp de șase ani Eminescu a plutit pe o corabie nefastă, constată comentatorul, pentru că internarea sa în oficiul dr. Alexandru Șuțu și tratamentul cu mercur, aplicat de acesta, n-aveau decât să-i fie defavorabile. Altfel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
din cartea profesorului Alexandru Mânăstireanu este una obișnuită, utilizată cum ne este cerința zilnică, în familie sau între prieteni, rude și cunoscuți, esențială și valoroasă, noi socotind-o un Imn închinat căsniciei și prieteniei. Un cânt al iubirii și prieteniei eterne care înseamnă familia, față de care personajele, ca și noi, manifestă mare responsabilitate. La drept vorbind, de ce să nu mărturisim?, cuprinderea în acest spațiu a corespondenței dintre oameni de generații diferite se vrea a fi și o mare lecție de viață
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
cu anii, le-am pierdut urma... Fie ca vestea ajunsă la noi să vă aducă sincerele noastre condoleanțe cu regretele că „întâlnirea” prietenilor noștri a venit prea repede. Dea Domnul să-i fericească în liniștea și lumina Dumneezeiască binecuvântată ! Regrete eterne Familiei, prietenilor noștri rămași să le păstreze pururi amintirea. Iași, ROMÂNIA, Ion N. Oprea, Ana Dumitrescu”. În aceeași zi, din Edmonton-Canada, de la Nausicaa Rogoz, din partea întregii familii, soseau la Iași, cuvintele care nu se uită: „Mulțumiri pentru cuvintele calde și
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
cu aripi larg deschise către viitor, spre libertatea care părea să nu mai vină. Aici am muncit cu drag, cu pasiune și dăruire pe ogorul școlii. Aici mi-am desăvârșit pregătirea pedagogicoprofesională și tot aici voi rămâne definitiv în pacea eternă ce va urma... Rândurile de față le consider ca o spovedanie, ca o mărturie a trecerii mele prin vălmășagul vieții și al vremii !”... Evocări: Paul Constantinescu, profesorul lui Alexandru Mânăstireanu ... Cu urmași, cu prieteni... Din cauza aceasta simt tot mai mult
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
și-i respect hărnicia, modul ordonat și prețuirea cuvântului dat, atribute de care a dat dovadă toată viața, prietenul, mentorul și consăteanul meu Alexandru Mânăstireanu care, repet, a plecat la Domnul, în Călătoria cea Mare, la sfârșitul lui octombrie 2011. Eternă amintire, OM HARNIC și CINSTIT, care ați făcut să rămână veșnică prietenia noastră! Prof. A. Dumitrescu Postfață Scrisori și textul epistolar Alexandru Mânăstireanu - CORESPONDENȚĂ - este pentru Ion N. Oprea, ca și pentru noi cititorii, o carte aparte față de ce ne-
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
Sarmane muritor de rând, Tu seama oare nu ți-o dai Că vei dispare-asa curând Cu toate c- azi speranțe ai ? Etern te crezi în lume când E totul veșnic trecător ? Când toți se duc pe rând, pe rând Tu vei ramane-n urma lor ? O, nu...Te duci pe acelaș drum, Spre- aceleași lumi puștii și reci, Cum toți s-au
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93303]
-
Coada-i groasă, /De Cotnar! vezi subsol, Păstorel Teodoreanu, "Hronicul măscăriciului Vălătuc", roman bahic etc., stație "Petrom" la șosea, coboară călătorii ostentativ de mulți ce sînt și mai ales de actul prezenței lor, orașul Tîrgu Frumos speculat și de ploaie, eterna miză pe viitor, în vîrtej se adună nădejdea ochilor noștri, trei copii, eu dorm în brațe la mama, cu suzeta în gură, eu saltul dintr-o privire de doi ani jumate, al treilea cu maturitatea de șapte-opt ani, stăm cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
cu plop înalt, în interior vocația lor economică, cf. Poghirc, Cicerone, "Satul din Colinele Tutovei", depozitul înăbușă depărtarea, Negrești, ce să mai apuci cu privirea, prea dai în plin peste toate! succedaneele, de rezervat legende explicative pe secunde, dar în etern pretinsul aici și acum ai să faci numai punctul pe i, istorie a mesajului determinat grafic, nălucire de peisaj-act-peisaj, cînd pacea nopții încă este și lumina lunii este Hristos! Radu Gyr în închisoare poet, cf. mîna de lut din articolul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
tot ce se uită într-o literatură este de dinainte de Eminescu, fiindcă de acolo uită și el, ce-a fost după el e înainte de el! pierduți de ființa lor în instrumente specializate, șublerul de artă, florarul de artă, instrumentarul autogenerativ eterna manifestare a artei, setea de moarte ce-l mai apropie, cu apa vie și apa moartă, abur neajuns încă suflete, cum arată visul trupului lor? țeapăn în metrologia călătorie, în care deliberat cazi, fața pe braț, somn în picioare, pulpele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
amorțitei ierne, la cușcă mai înfundată motivul nostru viața, Domnul ține partea cuștilor, între noi și închidere motiv decorativ floral maimuța, tălpile-n sus pe zăbrele / De-mi zîmbea-ntristat cu ele, cu toatele în matematica instinctul, etiologie este matematica, pe mitul eternei întoarceri, abstractizăm din instinct sinucigaș, puii nu-și dau rînd în cușcă, maturi, refuză meseria de la părinți, leul fătat alături are labele din față strîmbe și să te mai joci pe lamela de cultură, în privirea de programat jocul! meioză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
prima atestare documentară cursus honorum, ți-o băgat Mihaela tăti prostiile-n cap, lasî-mă-n pașì! n-am audzît! mi-o zîs sî nu mă comentezi! melodia frazei este lexicul, suprasegmentalele secvențele semantice, Tîrgu Frumos pe zăpadă crucea de lumină, șah etern pe regim de șah la rege, la așa nivel al limbajului așa nivel de transport, bandă netezită peste reliefuri, oricum e la fel, cum de le puteam deosebi! chicotim, constantele disperării, prezența în scris în primul rînd, zoi, îți face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
străduie să păstreze aparențele supunerii sale față de Imperiul de Răsărit. Întru aceasta, întreține cu împăratul o corespondență respectuoasă, bate monedă de aur cu efigia acestuia, respectă privilegiile senatorilor, hrănește și amuză poporul roman, ba chiar restaurează unele monumente ale Orașului Etern. De asemenea, el păstrează administrația imperială, legile și tribunalele de la Roma, împarte sarcini magistraților. La Ravenna, el organizează o curte după modelul celei de la Constantinopol și favorizează împrospătarea civilizației latine, reprezentată de filosoful Boethius și de poetul Cassiodorus. Poziția sa
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]