11,805 matches
-
un colț de masă, Înjur de durere. Iau camera de la ochi, Îl văd În fine pe Pârvu În celălalt capăt al camerei, așezat În fund pe covor, lângă o canapea. Întors pe jumătate către ușă, Încercând să nu pară prea mirat de venirea noastră sau poate nereușind să pară În nici un fel, anesteziat cum era. Nu vede nici camera video, fiindcă eu sunt chircit de durere, țin camera la sân. Nu cred că m-a recunoscut imediat, dar, nu știu de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
se unduie galeșă, patinează. E mai trează decât credeam, se mișcă bine, trece de mine, ușor atingându-mă, se apleacă peste măsuța unde lăsasem camera video: - Beți ceva? Hai, Adi, ia ceva! N-apuc nici să răspund, nici să mă mir că-s poftit doar eu. Dar poate că Leac trebuie să rămână treaz, să-i pună planul În aplicare. Și În definitiv cu mine petrecuse și până acum. Așa că iau ceva: - Orice. Cu gheață. - Cu gheață să fie! Și iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
stea drept, oscilează periculos când în față, când în spate și cu aceea larghețe a omului aflat sub efectul consumului etilic cheamă insistent pe agent la un pahar cu vin. Nu se poate, domnule. Eu nu beau. Nu bei?! se miră el cu glas tare de parcă ar fi auzit cine știe ce enormitate. Se apleacă către fața vardistului, un chip obișnuit bătut de vânturi și ploi, spunându-i confidențial și folosind un ton didactic: Foarte bine... hâc... mai ales că ești în timpul serviciului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
trei ani. Da, la petrecerea de Crăciun. Nu ați stat mult, soția dumneavoastră trebuia să nască și erați un pic îngrijorat. Da, aveți dreptate, dar până la urmă totul a decurs foarte bine. Doctorul care a asistat-o chiar s-a mirat că soția mea a născut așa ușor, parcă nici nu ar fi fost la prima sarcină. Tot el a fost cel care mi-a spus că am un băiețel frumos și voinic de aproape patru kilograme. Iar acum o lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cele două bufete, cel mare și cel mic, precum și fața de masă plușată În varii culori din sufragerie erau nemișcate. În afară de asta, prezența fizică de acum șapte ani a lui Keti se simțea În preajmă atît de firească Încît mă miram că n-o vedeam aievea deschizînd și Închizînd ușile acelor odăi În care eu Însumi Începusem să mă simt ca În propria mea locuință. „Keti!” o chemai În sinea mea; nu primii nici un răspuns, la care se adăugă și tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
SÎntem Încă tineri. Și cînd ești tînăr...” Poarta casei lui Lung se dă În lături. Un bărbat scund, În jur de treizeci de ani apare În prag și-l strigă, cică e „convocat” la primărie, deși e duminică. Lung se miră, Întreabă de ce, dar cel venit dă din umeri că nu știe. Lung se scarpină În creștetul capului, intră În casă, Își pune căciula. Iese. - Acu’? - Acu’, răspunde celălalt, În timp ce traversează drumul spre poarta de vizavi. - Da ’ cine mă, cheamă don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Ușa se deschise, sora Anei ieși din casă, eu eram Încă În cerdac (Îi spuneam cînd prispă, cînd cerdac), ea se rezemă de balustradă după ce făcu o piruetă, știindu-se neobservată, Îmi dădui seama că nu mă vede, asta mă miră foarte mult, se pregătea să plece la biserică. Aș fi vrut să-i vorbesc, mi-era teamă, nu mă văzuse, s-ar fi speriat, și-apoi, ce căutam eu acolo? 13. Peste o săptămînă, Lung se plimbă - pentru importanța ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
deodată spuse: „De-ar fi aici și mătușa ta sau de-am fi acasă la ea să ne facă plăcinte, - mi-e dor să mîncăm iar Împreună”, și, ca prin minune, ne trezirăm În casa mătușii mele, ea trăia, mă miram cum de trăia, ca În vremea cînd eram elev În penultima clasă de liceu, ne conduse În bucătărie unde sporovăiam de obicei - nu-și dădea seama că murise de mult, era chiar veselă de oaspeți, vechii oaspeți gălăgioși, de atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
bun. Ca portar e În tură cu un fost colonel care a luptat În răsărit, asta era vina lui. Închipuiți-vă unde am ajuns... Toți știu, zîmbesc un zîmbet artificial, tuturor le e teamă, o societate sub conveniența minciunii. Mă mir, Îmi spusese, că treburile merg Înainte deși totul e anormal. O să vină o zi, nu se poate să nu vină, Încheie el. - Vedeți, domnule judecător? De fapt secretul acesta Îl cunoaște toată lumea. Tatăl dumneavoastră ce zice? - Același lucru, Însă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tardiv al narațiunii” Îl văd ridicîndu-se: - „CÎnd am ajuns acolo, am fost «poftit» (acesta e cuvîntul), ca un musafir, Într-o Încăpere cu mobilă simplă dar cu o oarecare eleganță, o preocupare pentru estetică ai fi spus, ceea ce m-a mirat. PÎnă acolo Însă, am străbătut niște culoare, totul curat. Poftit În birou, fui Întîmpinat de șeful acelei instituții, așa mi se spuse, stătea În picioare, fie Întîmplător, fie pentru a crea o ambiguitate de politețe, după care se așeză pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Îl Întrebă, dar el rămase mut. „Ești tînăr - n-ai iubit niciodată? Iată, acum te tutuiesc. Să-i spui domnului Pavel, dacă nu, Îi spun eu. O să rămînă uluit, iritat, el care e atît de protocolar. Doamne, ce-o să se mire!” Încheind vorbirea Întinse mîinile - culcată cum era - chemîndu-l să se aplece să-l sărute, și fără să-și dea seama, intră În somn. Era anul 1954. 21. Doamna Pavel Își ținea, În ziua aceea de iulie, una din obișnuitele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ales partener de conversație? - Vai de mine! răspunse derutat, și despre ce anume să vorbim? - Ei asta! Doi oameni inteligenți au Întotdeauna despre ce să vorbească. Noi, de pildă, să vorbim despre dragoste. - Despre dragoste? - Da, despre dragoste. Ce vă mirați? Dar despre ce-ați vrea să vorbim? despre legi? nu v-ați săturat? - SÎnteți bine dispusă astăzi, spuse și rîse, invitînd-o, să se servească singură „ca la ea acasă”, de pildă să-și facă o cafea, dar ea preciză că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ați fi scriitor, cum ați trata un asemenea subiect? - Nu știu... Vorbiți ca „un cadru didactic”. Ea Îmi prinse mîna dreaptă, mi se uită În ochi, dar ce luci În ei nu putea fi descifrat cu datele acestei lumi. Eram mirat pentru că niciodată n-o cunoscusem astfel. Eram puțin tulburat. Dacă aș fi scriitor aș ști exact ce se Întîmplă cu ea. Dar nu sînt decît un biet om care nemaiavînd ce face Își caută trecutul, tîrÎș-grăpiș, așa cum poate, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
secretă, - și cîte alte asemenea, nenumite, - care hrăneau din umbră istoria, fiecare făcîndu-se a nu Înțelege. „Chiar nu Înțelegeți, domnule judecător?” părea să-i spună băiatul În vîrstă de 18 ani ce desfăcea o sticlă cu bere, și eu mă miram că un tînăr la vîrsta lui poate pricepe asemenea lucruri. Ana privea spre fluviu, dar de la masă, perspectiva, Închisă parțial de dunga lată a gardului de la capătul Grădinii și a platoului unde ne aflam, nu permitea deslușirea lucitoare a apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
fel ca altădată, să ieșim pe cerdac, În bătaia sticlindă a stelelor, dar un instinct, care regla perfect, Îmi porunci să refuz, - motivația se găsi fără nici o greutate: „gerul de afară”. Ea rămase descumpănită, nu se aștepta. Nici eu: mă miram de mine, dar asta era porunca, simțeam că e bine, mai ales față de imprevizibilitatea ființei ei. Mai erau și alte lumini și Întunecimi În joc, mă abțineam cu greu ademenirii lor. Mă privi drept În ochi, trecură cîteva secunde, fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și statura dictatorilor care au bîntuit acest secol, că pentru unii s-au ridicat statui la care uitîndu-ne de jos ne dominau. Turnul parcă era mai Înalt ca În realitate, noi ne țineam de mînă; lîngă noi o doamnă se mira de tinerețea noastră, dar deodată apăru și soțul meu, era uluit, eu am Încercat să-l liniștesc spunîndu-i că ne cunoaștem dintr-o altă viată, adică mult Înainte de a mă naște din nou, dar el, greu de cap, nu pricepea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
eu, ci noi toți de atunci. Asta nu putea să fie istorie. Nu mă tem; la vîrsta mea nu mai am voie să mint, nici pe mine și nici să mă mai tem. Nu așa ceva am visat atunci. Poate vă mirați că vă spun acestea. Trebuie să cred În Dumnezeu: numai faptul că m-am Întîlnit cu dumneavoastră e o dovadă a existenței lui, căci mi s-a Împlinit dorința de a vă Întîlni odată și dată, să vă pot mărturisi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și să și torci? ť a întrebat-o Blaga pe nevasta care tocmai ne ajunsese din urmă. ŤNu, domnule, i-a răspuns aceasta. Noi nu ieșim niciodată de-acasă fără cujeică. Nici pînă la boaldă să cumpărăm sare ori te miri ce. Așa am apucat-o de la mamele și bunele noastreť". Așa cum un pictor vede pretutindeni peisajele artei sale, Blaga vedea pretutindeni mituri. Plimbîndu-se pe un deal din preajmă, ochiul său se umple, holderlinian, de fantasmele Eladei amestecate cu cele ale
Printre amintiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8354_a_9679]
-
șubrezite pe dinăuntru prin diluții acumulate în timp și care nu se știe niciodată ce consecințe vor avea pentru viața oamenilor. îngrijorarea dă naștere la dezbateri în care sub denumiri fudule (pacte, strategii etc.) se caută soluții. Ceea ce însă mă miră pe mine, unul, e că, de câțiva ani de când ne agităm pe această temă, n-am auzit niciodată vorbindu-se deschis și serios, fără ocolișuri prudente, despre cauza adevărată a efectului. Ba, suntem în situația paradoxală că avem, în sfârșit
Unde ni sunt profesorii... by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8347_a_9672]
-
muzical, fost deținut politic, mort în închisoarea de la Dej, n-a putut vorbi mai mult, ca și despre perioada 1944-1947 a colaborării autorului la "Dreptatea", în nici un fel amintită (cartea a fost scrisă înainte de 1989!) - e de înțeles. Ceea ce mă miră este că Șerban Cioculescu omite anii studiilor pariziene, unde voia să-și pregătească o teză de doctorat și unde i s-a născut și fiul său Barbu. Dar, să trecem. Volumul de Amintiri al lui Șerban Cioculescu în recenta ediție
"Mâncătorul de cărți" by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8653_a_9978]
-
Isus și, totodată, o interpretare cristică a circumstanțelor politice din ultimele săptămîni din România. Conform acestui text codat, legionarii sînt jertfa de răscumpărare pentru speranțele României. După aceste aluzii ingenios întrețesute în trama cristică (și nu mai trebuie să ne mirăm că, în 1940, Cioran l-a comparat pe Zelea Codreanu cu Isus), Nae Ionescu flutură amenințarea: binele și răul se plătesc deopotrivă, chiar și atunci cînd omul nu e decît "unealta" lui Dumnezeu: "Pedeapsa pentru cele rele" vine, chiar dacă "mai
Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/8608_a_9933]
-
nimic nu arde mai rău pe ticăloși decât râsul." Plasându-și personajele - pe cele mai multe dintre ele! - în categoria ticăloșilor, autorul lor va avea, evident, față de acestea, prin comic, o atitudine necruțătoare. Apropiindu-mă de încheierea acestor rânduri, nu m-aș mira deloc de împrejurarea ca oarecine să-și pună sau să-mi pună întrebarea dacă ori de câte ori va vorbi, într-un context oarecare, despre comic, ar fi nevoie să desfășoare această, altfel, fastidioasă dizertație. Bineînțeles, nu. Sintagmele de la care am pornit pot
Folosirea conceptelor by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8692_a_10017]
-
sechestrând totodată averea și hârtiile societății dizolvate "Arboroasa". Membrii acestei societăți erau studenții români de la Universitatea din Cernăuți și dările de seama a tinerei reuniuni erau atât de serioase, atât de departe de orice veleități politice, încît într-adevăr ne mirăm auzind această veste neașteptată și nu știm cării împrejurări {EminescuOpX 4} avem a atribui măsurile aspre ale guvernului provinciei vecine. Neînsemnatul fond de bani, ni se pare că vro 400 de galbeni, datorit în mare parte munificenței românilor de la noi
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
ordin verbal, ca nu cumva țăranul să le lucreze pe moșie. Pentru acest scop se desființează legea tocmelelor, pentru ca cel ce au dat bani țăranilor să n-aibă lucrători, iar cel ce n-au dat să-i angajeze cu te miri și mai nimica, cu înscrisuri pline de clauze penale, pe cari apoi tot subprefectul liberal le judecă în absența împricinatului țăran și-l condamnă să-i dea arendașului liberal până și cenușa din vatră. Familii ultraliberale s-au deprins și
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
a afla că moldovenii din Cetatea Albă sânt minunat de bine administrați, căci, singur călărind pe lângă Nistru, a fost prădat și poliția de atunci i-a aflat în câteva zile pe hoți și i-au adus legați înaintea lui. Cavalerul, mirat de această justiție expeditivă, se roagă lui Vodă să-i ierte, căci i-au dat banii toți înapoi. În fine, la a[nul] 1475, Ștefan Vodă cel Mare trimite la Cetatea Albă pe un arhitect grec, anume Teodor, ca să facă
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]