10,880 matches
-
meu de ușurare parcă produce gropițe În obraji. În camera de alături dormeai tu și copilul nostru. Veioza de pe masa mea avea un abajur dintr-un con de hârtie albastră, și (o amuzantă precauție militară) lumina care rezulta dădea o nuanță lunară aerului greu În care pluteau nori de fum de țigară. Niște draperii opace mă separau de Parisul camuflat. Titlul din capul paginii unui ziar care atârna de pe un scaun anunța invazia hitleristă În Țările de Jos. Am În fața mea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
colț al foii de hârtie cu diagramă, observ un timbru ștampilat care Împodobește și alte hârtii și cărți pe care le-am scos din Franța pentru a le duce În America În mai 1940. Este o ștampilă circulară În ultima nuanță a spectrului - violet de bureau. În mijlocul ei sunt două majuscule de mărime cicero, R.F., Însemnând bineînțeles la République Française. Cu alte caractere mai mici, dispuse pe margine, este scris Contrôle des Informations. Cu toate acestea, abia acum, după atâția ani
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
obraji, spre care Îmi atrăgeai atenția cu un glas ce venea parcă din Întuneric, de departe, de parcă delicatețea cu care trebuia atinsă nu putea fi exprimată decât prin delicatețea produsă de depărtare; acel ceva care plutea, aluneca, Îți scăpa, din nuanța albăstruie Întunecată a irisului, ce părea să păstreze Încă În el umbrele pe care le absorbise din fabuloșii codri seculari unde erau mai multe păsări decât tigri și mai multe roade decât spini, și unde, Într-o adâncime pestriță, se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al celebrului „Bluebird“ al lui Sir Malcolm Campbell, din oțel vopsit și cu cauciucuri detașabile și se juca la nesfârșit cu el pe pământ, În timp ce soarele alcătuia un fel de nimb din părul lui blond destul de lung și dădea o nuanță caramel spatelui gol pe care erau Încrucișate bretelele pantalonilor scurți bleumarin (pe sub care, când era dezbrăcat, se arăta un model cu funduleț și bretele de un alb natural). N-am stat În viața mea pe atâtea bănci și scaune de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
jupânese. Ștefan oftează ușor, se înclină, o ia de mână și o conduce prin cărarea deschisă în adunare. Îi sărută mâna: Doamnă, nu mă uita în rugăciunile tale. Maria se înclină ușor și iese. În urma ei, Ștefan strigă cu o nuanță de poruncă: Și, nu uita! Simplu! Fără podoabe! Pușcile bubuie pe metereze... Bre, Neamțule! se răstește Ștefan. Suntem sătui de bubuială! Ne e dor de liniște! Jawohl! sare Herman un tânăr blond, roșcovan, grăsuliu, luând poziția de drepți. Rogu-te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zece bice la spinare! Un răsuflet de ușurare, trece prin țărănime. Ștefan continuă: Unde-am ajunge, dacă oricine și-ar permite obrăznicia... Ajung și cinci! lasă el mai ieftin. Să ia aminte cum vorbește "Măritului Domn", spune apoi cu o nuanță de autoironie. Cu... cu "slobozenia", cum rămâne? întreabă Tăutu. Ștefan pare foarte mirat de întrebare: Păi... am spus doar! Nu! Nu se poate!... Un vuiet ca un mormăit disperat, străbate țărănimea... Ștefan tușește, își șterge cu palma fruntea brobonită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
afectată și de moartea „neînsemnată”. O ședere la Paris îi e umbrită „din cauza unui porumbel mort, sfârtecat” (151). Un sentiment pe care îl împărtășesc cu Valeriu Cristea este acela al ororii de spectacolul funerar. Sau, mai exact, ne desparte o nuanță: la mine e oroare, la el rușine: „... mi-e rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor și neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor...” (278). Viața e atât de aspră încât, uneori, și cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
credea. Cum putuse să facă așa ceva? Numai pentru că era, nu ortodox, ci catolic? Apoi am înțeles că cele mai mari dușmănii se iscă atunci când, în planul convingerilor, pe oameni îi separă nu o prăpastie, ci șănțulețul aparent inofensiv al unei nuanțe (exemple mai recente: bolșevici și menșevici, comuniști și socialiști etc.). În sesiuni învățam împreună cu Corina, cu alte două-trei colege, la facultate, în câte o sală de seminar liberă. Câte o colegă mai conștiincioasă, Anca și nu mai știu cum de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de om simplu și muncit; un bărbat dintr-o bucată, pe care se poate pune temei, frust și spiritualizat în același timp. Culorile tabloului merită o atenție specială: pe un fond negru, Sf. Petru e îmbrăcat într-o cămașă verde (nuanțele sunt imposibil de descris), dar peste umărul său drept și peste o parte a pieptului cad (e amănuntul genial al portretului) faldurile unei hlamide de un galben fantastic ce iluminează întregul tablou și în care parcă se reflectă, ca într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cavitatea unor bomboane fără miez, cu pereți ca de sticlă, groși, translucizi, filtrând lumina zilei în funcție de culoarea lor, roză, verde, portocalie... A locui într-o bomboană parfumată, a privi lumea dinlăuntru, prin fereastra pereților ei, a te scălda în toate nuanțele spectrului cromatic - ce voluptate! Și ce inedită și fascinantă variantă de spațiu închis ocrotitor, fără de care capitolul dedicat acestuia îmi pare incomplet, neterminat. Scriind cartea despre Spațiul în literatură am înghițit nu o dată în sec, am salivat, gândindu-mă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
vom învia, că nu vom muri de tot. * Început de noiembrie cald, primăvăratic (1990). Frunzele, mari cât palma, ale teilor din dreptul ferestrei camerei noastre tind spre un galben fascinant, prepară, elaborează de câteva zile, cam tot pentru atâtea, o nuanță specială, numai a lor, extraordinară, indescriptibilă, pe care, efemeră fiind, din păcate, trebuie să o surprinzi exact în clipa când e „gata”. Atâta risipă de o frumusețe nebăgată în seamă; dar dacă ai norocul să o observi, ajungi să crezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
repetiția generală a unei piese a lui Mazilu, plină de vervă, e adevărat, ca aproape toate textele sale, prietena noastră Xenia, lângă care stăteam, râdea, literalmente, la orice replică, la orice cuvânt. Vroia să arate că nu-i scapă nici o nuanță, că îi descifrează orice aluzie. Se transformase într-un hohot continuu, exagera, evident, încât soțul ei, mai înțelept, deși el însuși un mare admirator al lui Mazilu, i-a făcut semn să se potolească. * Pe stradă, lângă Livada cu nuci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Galileii și câteva sate în împrejurimi. Această așezare este mai mult pe un șes. Apă aceasta este de un colorit frumos. De la bleu la albastru deschis, apoi închis, mov până la violet. Așa se schimbă ea din bleu în mai multe nuanțe, după curenții care-i poartă valurile de cleștar. Parcă-s boabe de mărgele - boabe de perle, așa-s stropii valurilor ușor ondulate plăcute inimii și ochilor. O privești cu ochii sufletului văzând acolo pe Mântuitorul cu ucenicii Lui. Aici a
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
mare decât cea de a-ți „pierde sufletul” ; a nu înțelege asta, a fi indiferent la pierderea propriului suflet, e pur și simplu imbecilitate ; imbecilitatea nu e niciodată o scuză, ci o circumstanță agravantă. Noțiunea de „spirit” are mai multe nuanțe, pe care nu trebuie să le confundăm, dar nici să le separăm prea etanș ; una e cea din De l’esprit des lois a lui Montesquieu, alta a lui Hegel din Phänomenologie des Geistes și care e cea la care
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Cu aceștia e bine să fim rezervați și prudenți. Sunt lucruri nedemonstrabile. Numai simțul divinului, care operează abrupt și infailibil, le poate discerne și discrimina. Es ist so. Rațiunea e bună, nu trebuie să ne lepădăm de ea. Dar neglijează nuanțele, lucrurile evazive, insesizabile. „Rațiunea, zice Sf. Augustin, e o forță care duce la unitate.” Inteligența, dimpotrivă, merge la detalii, la semne, la înțelesuri. Nu la „sensuri”, ci la înțelesuri. Nu e nici realist, nici rezonabil (și nici rațional) a nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
a plăcea, poate chiar în aparență mai egoist, poate uneori cu un caracter mai dificil. Nu e de pus multă nădejde în prietenia altruiștilor fără astâmpăr, maniaci ai negării de sine și idealiști nerăbdători ; aș crede chiar că o oarecare nuanță de mizantropie e mai curând proprie unor prietenii adevărate. Generozitatea, fără de care nu e de conceput o mare prietenie, nu e deloc tot una cu altruismul ; ea presupune o conștiință de sine mult mai sigură și mai cuprinzătoare decât la
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de simple divergențe de opinie și de opțiuni diverse sau opuse în cadrul unui regim stabil : acestea pot provoca uneori între prieteni nervozități trecătoare, ridicări de ton și ofense mai mult sau mai puțin suportabile și de regulă mici zgândăriri de nuanță epigramatică și ironică, aproape niciodată de natură să întunece prietenia. Dar marile crize politice, lovituri de stat, revoluții, război civil pot arunca buni prieteni în tabere opuse. În asemenea cazuri, adversitățile sunt ireductibile nu numai pentru că pasiunile se exacerbează extrem
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
apropiindu-l, o imensă iubire. Asta dacă ai destulă cuviință, dacă ai destulă inteligență. Dacă nu, îți poate inspira, desigur, și alte sentimente. Dar nu teamă. Discipolii lui Machiavelli, luându-l ad litteram, fără a-i percepe o totuși ocultată nuanță ironică, disprețuiesc un principe care nu inspiră teamă ; de fapt îl disprețuiesc pe Dumnezeu, care nu le inspiră teamă („Teama de Domnul, aceasta e înțelepciunea”). E drept că de la Renaștere încoace (și chiar înainte, dar rar și nu fără riscuri
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
asta într-un context în care recunoaște destrămarea mitului sartrian. Da, Sartre era supradotatul, omul (cândva) de spirit, artistul, iar Aron tocilarul, seriosul, plicticosul. Dar accentele s-au mutat. Sartre nu mai avea tort avec autorité, ci în chip autoritar. Nuanța îl defavorizează. Aron a avut dreptate, și nu fără grație. Iată că în cele din urmă Aron a avut les rieurs de son côté, iar Sartre, în aceeași vreme, pe lângă demonetizare și ieșirea din vogă a avut parte de un
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
genere de „bătrâni”, dar oaie neagră pentru „huligani”, devenise o piatră de încercare : a nu-l accepta era consecința unor opțiuni străine criteriilor propriu-zis literare. Într-un roman, Nuntă în cer (1938), Eliade îl amintește în treacăt, nu fără o nuanță de stimă culturală, dar prin gura unui personaj ; în Oceanografie nu-l menționează decât de 2-3 ori, tot în treacăt și nu fără conotațiile negative al căror țap ispășitor era autorul Crinului roșu. Pe France, eu îl admiram ; brutalitatea cu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
minimale trimiteri livrești (indiferent cât de „cult” e filozoful și „câtă carte știe”) și nu suportă deloc erudiția, care nu poate fi decât un impediment și o frână în desfășurarea traiectoriei de gândire. Eseul suportă, dar de regulă cu o nuanță de umor, o anumită ̀ ncărcătură livrescă și, chiar, voluptatea jocului cu erudiția (firește, până la o anumită limită, de altminteri variabilă). Mircea Eliade, expunând în lucrările sale științifice gândirea speculativ filozofică a doctrinelor cercetate, o face, pe de o parte
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
totodată egal de întemeiate logic. (Vezi tabla antinomiilor kantiene sau, în știință, fizica corpusculară și mecanica ondulatorie.) Polaritatea e, de asemenea, un cuplu, dar nu de teze deduse logic, ci de structuri tipologice opuse, între termenii extremi ai căreia există nuanțe intermediare, ce se întrepătrund (cum explică Goethe în Dichtung und Wahrheit). Este evident că nici antinomia, nici polaritatea nu lasă loc vreunei alternative. Între termenii unei polarități cineva poate avea preferințe, în raport cu propria sa afinitate și înclinație temperamentală, dar de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
participarea în altele, când, solicitate, competența și integritatea nu trebuie să se recuze. Refuzul tatălui lui Pantazi înseamnă mai curând inerție, comoditate sau îndărătnicie. Aceste idealizări ale renunțării, prezentate ca superior dispreț (mai curând dédain decât mépris, primul având o nuanță de semeție „mult nobilă”), ar putea da loc la oarecare psihanaliză cu privire la autor. Bovarismul lui Mateiu se hipostaziază în aceste întruchipări trufașe. Mult ar fi vrut să-și poată permite asemenea gesturi, dar nu i-au fost prilejuite de nici o
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
am impresia că e mai generalizat, oarecum ca de la sine înțeles. Faptul ar fi destul de explicabil la cei crescuți în anii cincizeci, când Ibrăileanu era recomandat în calitate de „critic științific” și prezentat pe latura sa cea mai caducă. Analizele disociative, infinitele nuanțe de o finețe arahneeană, observațiile în lanț, acute, penetrante, cordialitatea complice în patima literaturii, formulările scânteietoare, toate acestea, care, laolaltă, constituie esența spiritului său, rămâneau secrete, știute doar de cei ce apucaseră să le știe. Între cele două războaie, Ibrăileanu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
pentru fragilitatea trupească și umilința fiziologică a femeii, acea obsedantă curiozitate pentru sufletul femeiesc, care sunt proprii oricărui artist autentic. Căci asta a fost în realitate Ibrăileanu : un mare prozator, adică un artist. Un artist al captării celor mai evazive nuanțe, intelectuale sau sufletești, un psiholog de mare finețe, un artist al exprimării frapante și memorabile. Și, în ciuda reputației sale, un remarcabil stilist, adică unul care găsește stilul fără să-l caute, stilul imanent și fatal, dictat de stricta necesitate a
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]