10,353 matches
-
îi salută într-un stil a lor și spuse cu o voioșie în glas: „Băieți, e timpul să plecăm și încă iute!” Nimeni nu protestă, ca și cum le-ar fi fost agreabil acest lucru. Aproape că nici nu îndrăzneau să mai respire. Stăteau neclintiți ca stanele de piatră și afișau un surâs încremenit pe față, aveau ochii larg deschiși. Îl priviră în cele din urmă cu îndrăzneală pe Alin, punându-și toate speranțele în el, sperând că va fi demn de călăuză
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
printre dinți, ceva ce nu se putea înțelege. Alin murea de nerăbdare să ajungă dincolo de fâșia interzisă. Când ajunseseră acolo, ochii lor înguști aruncau scântei de frig strigând totodată de bucurie, atât cât să audă ei:Am reușit, am reușit! Respirăm cu toți și nu-i nici o cioară care să croncăne pe aici vrând să ne ciugulească trupurile. Alin își atinse gâtul căutându-și artera principală să vadă dacă inima-i mai bate în parametri normali. - Așadar s-a sfârșit. E
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
întotdeauna să rezolv aceste probleme pe căi cât mai ocolite, să nu ai tu de suferit, dar inevitabilul s-a produs. O să-ti ofer tot ce meriți. Ai să vezi. Nu sunt simple promisiuni. Tu ești aerul pe care îl respir, fără el aș muri. Ochii tăi sunt ca razele de soare care mă încălzesc. Ești totul pentru mine și sunt puțin cam egoist. Nu mă interesează decât copiii mei. O să am grijă de tine ca de o bucățică de anafură
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cei dragi și să se hrănească cu zorile fiecărei dimineți a fiecărui anotimp, bucurându-se ca orice pământean care nu trece cu ochii închiși prin viață. Reușise să iasă la suprafață prin ei și cu ei. Să pipăie și să respire lumina la care visase să ajungă și pe care o chemase necontenit. Inima îi bătea într-un ritm regulat iar vibrațiile ei încercau cu mari emoții de fericire ajunsă într-o lume fără confuzie, după atâta timp. Viața o încătușase
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ruptură tranșantă dintre existența muncitorilor și cea a intelectualilor, din prima fiind excluse valorile spirituale. Structura poematica, sincopata este produs al narațiunii aparent realiste, obiective, dar întretăiate de elemente mitice, anticipative, tratate în derizoriu:,,Neclintit, acoperit până sub bărbie, bărbatul respira ușor și egal în felul în care la iarmaroc sub un capac de sticlă Marc Antoniu doarme curajos și nepăsător. Alături, regina Cleopatra. Sufletul lor nemuritor este un arc de ceasornic. Farsala, lume, lume, soarta unei regine și bătălia de la
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
ani va mai citi cineva romane vor afla și ei cum era pe vremea tinereții bunicilor lor; și nu în ultimul rând, tuturor celor de la fostul Combinat de Fire și Fibre Sintetice Săvinești, cu care am împărțit bucuriile și neîmplinirile, respirând același aer poluat (la propriu) și pe care i-am simțit mereu alături, iar fiecare, în felul său, mi-a inspirat măcar un rând din cele scrise. 1 iunie 2008 Constantin Munteanu Piatra Neamț Recomand spre lectură acest roman tuturor celor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stă în covată, la sărat; chișca, umplută deja, se află în oală, pe plită, iar cîrnații stau agățați pe furca de tors lînă, deasupra sobei. Eram copil și dormeam la spatele mamei. Ea dormea, istovită de munca de peste zi, tata respira adînc prin somn, în cameră plutea miros de cîrnați și de untdelemn ars în candelă, totul părea cufundat în liniște, pe cînd eu, încă treaz, visînd la ce-o să-mi aducă Moș Crăciun, scoteam din cînd în cînd capul de sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rămîn în combinatul ăsta?! Voi pleca, poate chiar mîine. Voi pleca să mă fac bucătar, să mă angajez la ,,Spații verzi", ori... Găsesc eu un loc unde să lucrez! Vreau s-o iau de la capăt, în altă parte, unde să respir aer curat... să nu mai trebuiască să-mi fie rușine că am o diplomă de studii superioare. Ies în stradă și pornesc aiurea, de-a lungul trotuarului, gîndindu-mă să intru undeva, să beau o vodcă. La dracu jurămîntul ce mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe doamna blondă să declare că m-am purtat urît, ba chiar scandalos. Altfel, declarația dumneavoastră va ajunge în mîinile soțului delegatei. Don Șef stă cu privirea fixă, undeva spre mănușile din mîna mea; își mușcă rar buza de jos, respirînd adînc, de parcă ar ofta. În lumina slabă a becului de deasupra capului, văd cum un mușchi de sub ochiul drept începe să-i zvîcnească. Păcat! murmură el. Eu trăiam împăcat cu gîndul că am făcut-o spre binele dumitale, dar... Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mi mai dau seama ce simt, sunt zăpăcită, înnebunită și frământată de neliniște, tristețe și Dă-mi vești! Vechea mea afecțiune lui Georges și Greg, buna mea amintire d-nei și d-lui B. Munteanu, vechea mea tandrețe Parisului, în care respiri în sfârșit. Eu, una, am rămas în țara asta pe care o iubesc, exilată la țărmul mării, ca să uit că tot ce înseamnă rostul vieții mele se află departe de mine... Te strâng în brațe cu disperare. Mamina 3/1947
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Îmi pare că strigând sumbru și feroce toate astea, te apăr. Scrie-mi; mă gândesc cum să fac să-ți trimet mai repede bani. Fii fără grije. Vor veni. Te vei descătușa de grijile meschine, ca să poți trăi mai liber, respirând larg, fără preocuparea meschină a banului ce trebuie înapoiat. Te strâng lângă mine. Te adun din lumea toată. Știi tu că nu te pot realiza? Și te iubesc atât de mult! Mamina 7/1947 I Duminecă, 5 octombrie 1947 Astăzi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la cap. A spus amuzat, înduioșat și melancolic „Elle va se tirer de l’affaire, la gosse“. I-am citit pasajul Cinci , unde nu era nimic de ascuns, pentru că mi-a spus: „Tiens, l’écriture de Cinci“. Și după ce abia respirasem de emoția ce mi-o da apropierea la lectură cu teama de a nu citi peste umăr cele ce nu trebuiau citite, a sosit Maria melodramatică și eftină. cu declarația că ceea ce o mai interesează în viață ești tu, cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
marea indignare a sălii, care, în timpul verificării, recunoscuse în unanimitate marea mea putere de muncă: sosită prima la școală, plecam întotdeauna ultima. Dar, cum ți-am spus, eram istovită de muncă și, dacă n-ar fi teama de urmări, aș respira mai liber, n-aș mai avea insuportabila senzație că zilnic calc pe morminte dragi, atât de iubite. Trebuie, cu orice preț, să-mi continui munca, să nu-i fac să creadă că „sabotez“ partidul fiindcă am fost exclusă. Motiv de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
gata să leșin în fața ușii apartamentului nostru. Fuga, fuga, pe divanul tău drag, care mi-a fost leagăn și pat de odihnă, în amintirea ta. Puteam eu să-mi închipui că dormeam în el pentru ultima oară? Fiindcă nu puteam respira, am rugat-o pe Mabell să-mi pună ventuze. Era ora 3. Iarăși sună. Mabell îmi spune: „Domnii de azi dimineață au venit iar, așteaptă în vestibul“. Nu erau decât doi, dar m-au terorizat cât 100 000! Pe scurt
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în când: nivea nu știu cum, cactus grassulus. Era atât de plăcut, era cu totul altceva; și apoi, el desprindea rădăcinile cu atâta delicatețe, cu grijă și cu dragoste, le curăța și le replanta, încât aproape că am văzut florile destinzându-se, respirând, trăind sub ochii mei. [...] Spune-i lui Georges că mai trăiește cactusul lui, că l-am transplantat azi într-un vas mare, suficient de larg. Nu mai știu nimic de Rodica de aproape două luni și scriu la întâmplare, lăsându
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Degeaba aș telefona, degeaba aș încerca orice și mă simt umilită, ca și când aș suferi de vreo boală rușinoasă. Draga mea, tare mi-aș dori să se sfârșească odată toate astea! Dar mai bine să ne gândim la florile mele, care respiră grație sacrificiului pe care l am făcut, la cina la care sunt invi tată diseară de niște cunoștințe noi, la o lecție, o lecție nouă în perspectivă; să încercăm să ne inventăm fericiri, nu chiar de nivelul nostru (ar fi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
chiar înainte de 1 noiembrie, care e la zi cu între ținerea locuinței și cu combustibilul și care mâine își achită o restanță de trei luni la chirie și are să fie la zi și cu plata asta! În favoarea lui Ly, care respiră mai ușor, care s-ar zdrobi muncind, numai să evite situația dintre 2 și 15 sep tembrie. Lecțiile astea mi-au venit aproape nesperat. Cum părinții elevilor mei ar fi vrut ca ele să înceapă încă de anul trecut, când
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o țin în mâinile mele care vor fi zbârcite ca pergamentul. Cu mâi nile împreunate, ca pe o icoană, așa i-aș duce-o tatei. [...] Am o singură dorință fierbinte pentru ziua ta de naștere: să fii sănătoasă și fericită. Respiră adânc, trăiește fericită, departe de cuptorul de aici. Îngrijește-te, scumpa mea, ca să faci față la tot ce s-ar putea întâmpla. Să ne luăm ca deviză: „Fă ceea ce ești dator să faci, întâmple-se ce s-o întâmpla“. Te
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
întrebam: „Cu cineva?“ - „Cu siguranță, fiindcă se tot învârtește pe lângă glasvand; probabil are o gaură prin care se uită, căci aud parchetul scârțâindu-i sub pași, pe acolo.“ Cu răsuflarea tăiată, ascultam/pândeam ca niște condamnate plecarea lui, după care respiram, ca scăpate de la ospiciu. Vezi deci de cine și de ce am scăpa, dacă acest cuplu reușește să rămână. Un lucru neplăcut: așteaptă un bebeluș în august. Dar mai este până atunci!! Am primit ieri cartea ta poștală din 25 ianuarie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe buze în clipa în care remarcă faptul că agenda albastră „Mama lui“ a rămas pe masă, în mijlocul hârtiei de împachetat. Elinor și-a uitat organizerul de nuntă! țipă, luând-o repede. Becky, fugi după ea, poate-o prinzi. — Mami... Respir adânc. Sinceră să fiu... Eu una nu m-aș obosi. Nu sunt convinsă că o interesează câtuși de puțin. — Eu n-aș conta pe ajutorul ei în nici un fel, zice tati. Ia frișca și își toarnă din belșug pe plăcintă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cum mă îmbrac când știu că mă întâlnesc cu oameni cu pretenții, spune Michael. Se uită în jur amuzat, și eu îi urmăresc privirea. Un grup de șase femei între două vârste discută cu însuflețire, uitând parcă și să mai respire. Le cunoști? Nu prea, recunosc. Nu știu prea multe persoane de aici. — Mi-am închipuit. Îmi zâmbește ironic și mai ia o gură de șampanie. Și... cum te înțelegi cu viitoarea ta soacră? Are o expresie atât de inocentă, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la ceva. — Danny, spun în treacăt. Am impresia că redactorul-șef de la Women’s Wear Daily e pe undeva pe aici. — Pe bune? Unde? Capul lui Danny se răsucește disperat în toate direcțiile. Vin imediat. Dispare în mulțime, iar eu respir, ușurată. — Cât am stat la ei, n-au făcut altceva decât să se certe cât de mare să fie cortul, spune Suze chicotind din nou. Ne-au pus să stăm pe peluză și ne prefacem că suntem invitați de la nuntă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu ce să mă atace. Cum de am putut fi atât de proastă? Elinor pur și simplu nu are nici un gram de suflet. Pur și simplu, nu a fost dotată cu așa ceva. — Stai așa, să mă lămuresc și eu, spun, respirând precipitat. Tu crezi că eu nu nu vreau altceva decât să pun mâna pe banii lui Luke. — Becky, bineînțeles că nu crede asta! exclamă Luke. — Ba da, așa crede! — Un contract prenupțial nu este altceva decât un pas extrem de rațional
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să ud florile. Dacă e ceva urgent, pot să caut numărul pe care mi l-au lăsat... — Nu, e... OK. Frustrarea începe să mi se risipească. În adâncul sufletului, sunt chiar ușurată. Asta îmi mai dă un mic răgaz să respir. Nu e vina mea că sunt plecați, nu? — Ești sigură? spune Janice. Dacă e important, fac imediat rost de număr... — Nu, sincer, nu e nici o problemă! Nimic important, mă trezesc spunând. Păi, îmi pare bine că te-am auzit... pa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și nimeni n-a zis nimic de New York și m-am gândit că înseamnă că, până la urmă, Bex s-a hotărât să facă nunta la ea acasă... — Suze, te rog mult. Nu-ți face griji, zic repede. Stai calmă... și respiră adânc... — Cum să nu-mi fac griji, îmi spui și mie? țipă Suze. Cum să nu mă-ngrijorez? Bex, mi-ai promis c-o să rezolvi chestia asta de-acum câteva luni! Mi-ai promis! — Știu! Și o s-o fac. Doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]