9,583 matches
-
nevoie de el atât cât vei trăi. Așa e lăsată viața, unii pleacă alții vin. Dintotdeauna lumea se rotește și trăiește între cele două elemente opuse: viața și moartea.” Sfârșind de spus acestea, așternutul îi păru rece și începu să tremure cuprins ca de friguri. Era îngrozitor de dureros să-i vezi puterea pierdută, iar chipul cu ochii aceia verzi atât de frumoși și expresivi nu mai avea strălucirea de odinioară. Obrazul îi era tras și înfierbântat, iar buzele palide mai căutau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și își pierede toată strălucirea. După câteva momente se auzi o comandă: „Atențiune! Drepți! Zece pași înainte, cinci pași înainte!” Uimiți, militarii stagiari priveau neînțelegând ce avea să urmeze. Apoi din nou aceeași voce strigă: „Foc!” Unii militari dârdâiau și tremurau de parcă ar fi fost în locul celor ce urmau să fie executați. Ochii soților Ceaușescu scăpărau scântei, mult mai multe decât un foc de artificii. Era dezgustător să participi la o asemenea ispravă neagră din istoria românilor. În pupile le ardea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lui, însă Carlinei i se păru că ochii lui albaștri erau amari și plini de o timiditate care ascundea mai multe decât lăsa să se vadă. Un freamăt de bucurie îi trezise toate simțurile când îl auzise zicând: - N-am tremurat niciodată în fața unei femei ca acum. Nu știu ce mi se întâmplă. De când te-am văzut mă simt ca un boxer când câștigă o competiție la ultima numărătoare. Carlina, la rândul ei, se gândi să nu fie cumva vreo manevră necinstită la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
În acest timp Leon își turnă vin în pahar dintr-o sticlă din frapieră și-l bău dintr-o dată. Când îl văzu o trecu un fior ca un fulger de intensitate mărită. Cafeaua fierbinte făcută la nisip începu să-i tremure, iar degetele abia mai puteau susține ceașca de porțelan. Dar ce putea face și nu făcea? Să fugă și să-l lase acolo? Nu avea de gând să facă asta. Voia cu tot sufletul să-l salveze, dar se părea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lângă niște dealuri împădurite. Aici se frecară cu zăpadă unul pe altul cu ultimile lor puteri pentru a-și reveni în simțiri și a conștientiza că încă sunt vii și nu morți. Se lipiră doi câte doi spate în spate, tremurând ca o trestie în vânt, încercând din această poziție să-și pună hainele pe trupșorul lor gol, încercat atât de greu de temperatura scăzută. Se așezaseră câteva minute să-și tragă sufletul atât cât le mai lăsase Dumnezeu. Alin le
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
că mă iubești, că mă dorești, că însemn ceva pentru tine, spuse Alin continuând s-o sărute și s-o mângâie dulce, ca un copil care nu vrea decât să-și păstreze jucăria. Lipindu-se cu mâinile peste mijlocul lui, tremurând ușor și fremătând de plăcere, zise într-un târziu cu un glas stins: - Mi-e frică! În același timp, brațele și trupurile lor se cuprinseră într-o îmbrățișare plină de iubire, de promisiuni și de dorință. - Vreau să fii a
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o dorință îndelung refulată. - Ador patul tău, zise dintr-o dată Alin. - De ce spui asta? - Pentru că miroase ca tine. - O, Doamne!, gemu ea. Își înfășură brațele în jurul gâtului său și se înlănțuiră unul peste altul, rostogolindu-se ca doi copii. Ea tremura din toate încheieturile. - Te-am dorit întotdeauna de când am plecat de lângă tine. Alta n-a însemnat nimic pentru mine. Îmi lipseau mângâierile tale. Mi-am reproșat mereu că te-am lăsat acolo. Mă dureau toate când îmi aminte-am de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dorit să te revăd! - Și eu mi-am dorit același lucru. Dar nu speram așa curând. - Ce mult a trecut de când nu ne-am mai văzut! - Ce să facem? Astea sunt ciudățeniile vieții, ale destinului. - Da!, articulă ea cu sfială, tremurându-i picioarele de emoție iar respirația i se blocă timp de o secundă. Mâna lui o cuprinse deodată pe a ei, rece, iar ochii lui tremurau în fântâni de lacrimi fierbinți, căutând imaginar dragostea de altă dată, pe când o primea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Ce să facem? Astea sunt ciudățeniile vieții, ale destinului. - Da!, articulă ea cu sfială, tremurându-i picioarele de emoție iar respirația i se blocă timp de o secundă. Mâna lui o cuprinse deodată pe a ei, rece, iar ochii lui tremurau în fântâni de lacrimi fierbinți, căutând imaginar dragostea de altă dată, pe când o primea de la ea. - De ce te uiți așa la mine? îl întrebă ea surâzând. - Nu te-ai schimbat deloc, mamă! - Chiar așa?! Așa mă vezi tu? Cred că
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îmbogăți atât de ușor cum cred unii. Trebuie să inventezi lucruri noi care să te reprezinte pe tine. Venise vremea fiecăruia să își sărbătorească sacrificiile făcute și să nu mai privească în urmă. Într-o zi, Julia simți că îi tremurau picioarele, stomacul și se prăbuși la pământ. Era anotimpul primăverii când pământul explodează cu toată forța lui la viață. O strigă din instinct pe maică-sa. Dacă ar fi trăit și nu ar fi lăsat-o la doisprezece ani i-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de a nu accepta eșecurile în viață. Mulțumită de ea, eliberată de toate gândurile care îi dădeau stări negative se liniști întrun somn adânc până dimineață, ca într-un leagăn al copilăriei, ca în brațele mamei. R. Schimbări neașteptate Îi tremurau picioarele de emoție iar respirația i se opri pentru o secundă. Se văzură într-un restaurant și după ce Valentin se aplecă și-i sărută mâna cu tandrețe, „diamantul” îi făcu semn să se așeze la masa ei. - Dacă cineva mi-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
8 la parter), urcă din nou în lift și puterea obișnuinței ! urcă la 4 și sună ; nevastă-sa îi deschide, se uită la el perplexă și privirea îi rămâne agățată (detaliul care ucide) pe papucii cu pampon de puf, care tremură ușor. Sfârșit. Un scurtmetraj de 18 minute (putea fi mai scurt fără a pierde nimic, dimpotrivă) în care nu se rostește nici un cuvânt și care nu stă în poantă : poanta este doar punctul dinspre care se ordonează (frumos) ceea ce-l
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Șerban : Dragă Liviu, știu că ”pe vremuri” (și ce vremuri !) erai un cinefil asiduu : ne-am întâlnit de câteva ori, dacă nu mă-nșel, la vestitele cozi de la Cinematecă, unde te așezai lunea la prima oră în zori și ajungeai tremurând în fața casierei după câteva ore tremurând pentru că nu știai niciodată cu siguranță dacă mai prinzi bilete la filmele pe care le voiai (subliniate sau încercuite frumos în program), așa că trebuia să ai pregătit un ”plan B”... Te-aș întreba mai
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
vremuri” (și ce vremuri !) erai un cinefil asiduu : ne-am întâlnit de câteva ori, dacă nu mă-nșel, la vestitele cozi de la Cinematecă, unde te așezai lunea la prima oră în zori și ajungeai tremurând în fața casierei după câteva ore tremurând pentru că nu știai niciodată cu siguranță dacă mai prinzi bilete la filmele pe care le voiai (subliniate sau încercuite frumos în program), așa că trebuia să ai pregătit un ”plan B”... Te-aș întreba mai întâi care îți erau reperele cinematografice
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de protectoratul familial, a cărei adresare cuprinde tot dorul și toată iubirea de mama: „Vioriță scump al mamei tale”. Îndeosebi de starea sănătății este îngrijorată biată mama: „Te doare iubitule capul când te școli?” sau „Ah, de ai ști cum tremur pentru tine și pentru sănătatea ta!”, dar se încurajează și își exprimă speranța că „vei termină cu bine anul și te voi vedea. Și așa se vor scurge anii și vei termină studiile și vei stă apoi lângă noi”. Anii
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
arunce îmbrăcat în patul meu și să exclame: "Mihai prietene, ce poate fi mai sublim ca dragostea?!... Lasă dracului conflictele sociale și scrie cărți de dragoste! Scrie despre dragoste acum cît ești tînăr, cît fierbe sîngele în tine; acum cînd tremuri lîngă telefon așteptînd să-ți spună un "da, ne putem întîlni"." Atunci, pe vremea acestor vorbe, Vlad mi-a mărturisit iubirea lui pentru inginera Brîndușa Roman. Sînt, poate, singurul din combinat care știu de iubirea lor. În ziua cînd Vlad
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
m-a cuprins dintr-o dată teama o teamă teribilă de înălțime. M-a mai cuprins de cîteva ori, dar nu așa de tare ca astăzi... Pur și simplu simțeam că trebuie să fug; să fug și să ajung jos... Altfel..., tremură el scurt, mă bătea gîndul să..., mă temeam c-am să... Ptiu!, fir-ar a dracului! Sînt om în toată firea! De ce asta?! Sînt obosit. În ultimele patru luni am muncit ca un apucat la programarea reviziei de vară, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
momentul lor de cumpănă, cînd își zic să se ridice de pe scaun și să plece acasă, dar există dorința care trece peste voința lor și-atunci ei întind mîna și prind din nou paharul. Și-n mine, acum, simt "mîna" tremurînd, vrînd să se întindă. Îmi vine să strig: Teona, pînă acum erai pentru mine una dintre femeile pe care le doream. Atît. Ieri ți-aș fi spus: Lasă-mi palmele să te alinte așa cum o face privirea mea. Azi, însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ușă, dar își dă seama că stau cu spatele lipit de ea și, oricine ar intra, ușa va fi întîi oprită de spatele meu, așa că-și revine; ochii i se umplu de freamăt pe toată întinderea lor albastră, buzele îi tremură, iar mîna i se retrage dintr-a mea, ca apoi, brusc, ambele palme să-mi cuprindă gîtul în timp ce ea se ridică pe vîrful picioarelor și-și lipește obrazul de-al meu, exclamînd: Doamne!... Ce greu au trecut atîtea luni!... Își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
magnolie gata să se desfacă... Ridic palma dreaptă și-i ating obrazul, continuînd să mă pierd în albastrul senin ce m-a învăluit. E un întreg abis în privirea ei!... Mă plec să o sărut, dar ea clatină din cap tremurînd: Nu!... Nu, Mihai, te rog!... Nu acum... Nu aici... Ar fi păcat să risipesc cîte puțin tot ce am adunat... Tot cît am adunat pentru tine. Vreau... vreau să-ți dăruiesc totul, odată, ca o explozie... Te rog!... Se retrage
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din nou, preocupată de telefon, dacă nu ai dreptate, te pălmuiesc pînă-ți crapă obrazul!... Alo, se adresează în receptor, un fir cu orașul, vă rog!... Stai aici, lîngă mine, să auzi discuția, îmi arată spre pat, aproape ordonîndu-mi, cu glasul tremurînd de furie. Imposibil! murmură ea. Cine știe ce-ai înțeles tu... Cine știe ce conflict de serviciu ai avut cu ea... Dacă nu ai dreptate, mă amenință din nou cu palma, să știi că-i spun. Tot! Tot ce-ai zis despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mîna mea o secundă mai mult, într-un gest de prietenie. Te rog! o întrerupe Brîndușa. E o chestiune urgentă: vreau să știu unde este acum tovarășul fizician Vlădeanu! Doamna Cristina tresare, iar mîna care ține receptorul începe să-i tremure. Îi prind cu putere palma care mi-a atins mîna și-i fac semn să fie calmă. Stai... nu... nu-nțeleg ce vrei, murmură doamna Cristina, m-ai trezit din somn, tocmai adormisem, ast-noapte am venit cu trenul... Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o imensitate albă, deasupra căreia ninge; ninge ca în noaptea mea de Ajun, cînd buclele astea brumate și-au scuturat albul odihnitor peste întreaga mea cămăruță. Ea dorește să înving, să înving în primul rînd pentru mine. O simt cum tremură toată, aproape cu sufletul la gură, să nu spun cumva "nu se poate" înainte de-a fi cîntărit îndelung toate posibilitățile. Tovarășe Vlădeanu, mi se adresează Tamara și vocea ei mă face să tresar. O privesc lung, fix, așteptînd-o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ochii mei, apoi, stăpînindu-și furia, își lasă mîna încet în jos și-mi șoptește: Știi prea bine că nu asta am vrut să-ți spun... Mă privește fix, în timp ce ochii ei devin rotunzi, iar buza de jos începe să-i tremure ușor. Îmi pare rău, dar azi nu sînt dispus să ghicesc ce-ați vrut dumneavoastră să spuneți, așa că spuneți deschis, vorbesc eu calm. Tamara surîde scurt, clătinînd din cap: Ascultă, Mihai, pentru tine, acum, separatorul este deja pornit. Da-da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ivită cu un înalt simț de răspundere, în chip tovărășesc. Succes! Îmi strînge mîna, apoi strînge mîna lui Vlad și pleacă. Inginerii îl urmează. Brîndușa se uită un timp fix în ochii lui Vlad, parcă îi spune ceva, buzele îi tremură ușor, ochii i se măresc și se închid într-o singură clipă, apoi înclină din cap, se întoarce și iese. Mă uit la Vlad: privește fix în urma Brîndușei, fără nici o expresie; aș putea crede că privește în gol. Îi cădea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]