9,812 matches
-
mașini blocate În trafic. — Sunteți pe mână, nu? a chestionat-o Gioconda pe fata speriată, până când clătinarea acesteia din cap i-a potolit avântul. — Trebuie să existe totuși o explicație, a spus Gioconda. — Și dacă nu există? a Întrebat fata, tremurând sub brațul protector al prietenului. Întotdeauna există, a precizat, cu buzele strânse, Gioconda. — Păi, să le luăm pe rând, am intervenit eu, numărând pe degete. Mai Întâi, dispariția băiatului care spăla parbrize, apoi blocarea tuturor mașinilor, și acum funcționarea unor
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
când au apărut imaginile de arhivă cu Volkswagen T. Guevara, iar ea, până atunci atât de mândră În fața mașinetului plebeu, aidoma unui ou Fabergé silit să stea Într-un cofraj alături de banale produse galinacee, s-a ridicat În picioare și, tremurând, cu degetul ațintit În direcția ecranului, a spus: „E mașina mea!“ Pentru că, da!, liderul mișcării motorizate, denumit acum pe toate posturile de televiziune Mașinăția Sa, Far Unic al Înaintării pe Autostrada Progresului, Girofar Călăuzitor, Ax Planetar și Mare Demaror al
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și-l las Încet În furcă. Parc-au trecut ore sau ani, dar au fost numai clipe. Podeaua e udă, apa care s-a scurs a format deja o băltoacă. Telefonul Începe să sune din nou, iar spinarea neagră-i tremură, ca și cum ar urla În somn, străpuns de-un coșmar. Din spatele celeilalte uși a camerei se aud pași. Ridic privirea să văd cine va intra, dar atunci, ca și cum visul și-ar consuma de fiecare dată combustibilul În același punct, mă trezesc
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
deodată, toți izbucniră în hohote. Mi-am dat seama de năuceala mea. Punîndu-mi „batista” după gît, femeia mă tîra către paravan. - Să nu faci nasoale, îmi hotărî ea la ureche Sau oi fi din ăia care fac dragoste cu palma?!... Tremuram. Simțeam cum ard și mă prăvălesc în haos. Cînd totul se ilumină, descoperii o Madlen veselă. Ridica paharul. Zgomotoși, băieții ne-au urat să ne fie de bine. Cînd femeia se pregăti să plece, toți voiau s-o conducă. Am
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
înfipte săgeți. Pe umeri aveam aripioare de ceară iar trupul îmi fusese poleit cu aur. Doar albul ochilor scăpase de pojghița strălucitoare. Cu glăscior subțire cîntam cuplete obscene, oferind perechilor singuratice o rodie străpunsă de săgeată. Deodată am început să tremur: poleiala îmi otrăvise pielea. Cuprins de convulsii, muream. Mi-am adus aminte că citisem asta undeva și, căutînd să mă liniștesc, am adormit din nou. Deșteptat în lăuntrul meu, m-am pomenit deodată într-un vîrtej de oameni negri care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
-mpletește, Când și adâncul se măsoară-n înălțime; Mă-ntreb mereu, de ce numărăm anii, De ce mă simt adesea pripășit, Pe care drum nu întâlnesc dușmanii, De ce viața are un sfârșit?... De ce, din jocul zbuciumat al vieții, Cu remușcări și glasul tremurând, Când vor apune anii tinereții, Va trebui ca să plecăm pe rând?...
DE CE? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83773_a_85098]
-
mâna are îndemânare și finețe. Știe cum să procedeze. Să numere bani străini, câtă vreme e lumină afară, iar acum, în întunericul anonim, să ducă mâna unei fete la centrul vieții. Acolo‑i centrul, iată‑l, desigur, e penisul. Bună ziua! Tremurând ca gelatina se ridică precum un monument închinat unor lucruri mărețe. Ei, nu‑i așa că‑i din cale‑afară de frumos? Acum! Ana le face semn scotocind puțin, de formă, prin stofa soioasă a pantalonilor, dar nu‑l găsește - unde‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
exact așa cum a fost descris. Fără cap, Anna n‑ar avea de unde să știe acum că e doar trup și nimic altceva. Anna îl descheie pe Hans la cămașă, cu mișcări tremurânde, pentru că așa se spune mereu, că trebuie să tremuri. Și Hans tremură, dar numai fiindcă ce are el pe dedesubt nu‑i chiar așa de curat cum s‑ar cuveni; însă când ești excitat, nu observi asemenea detalii. Asta nu înseamnă că te iubesc, se grăbește el să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fost descris. Fără cap, Anna n‑ar avea de unde să știe acum că e doar trup și nimic altceva. Anna îl descheie pe Hans la cămașă, cu mișcări tremurânde, pentru că așa se spune mereu, că trebuie să tremuri. Și Hans tremură, dar numai fiindcă ce are el pe dedesubt nu‑i chiar așa de curat cum s‑ar cuveni; însă când ești excitat, nu observi asemenea detalii. Asta nu înseamnă că te iubesc, se grăbește el să spună. Nici eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
când în realitate ea e atât de aproape, așa cum aproape se află și lucrurile bune din viață. Cu toate astea, el trebuie să hoinărească prin depărtări. Neplăcut pentru ea, nu și pentru el. * Scuturați de vânt, copaci de tot felul tremură proiectându‑și crengile pe cerul nopții. Arată de parcă ar fi scuturați de niște cârlige de fier; în realitate, această imagine de dezordine aparentă e ceva ordonat și a fost creată special de grădinar, care a grupat astfel copacii. Aceștia oftează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
moment, pentru că omul e prea laș ca să‑și pună capăt vieții înainte de vreme; îl mai așteaptă încă atâtea lucruri în viitor, ceea ce e întotdeauna o eroare, dar lumea așa crede și asta contează, de fapt. Rainer stă jos pe mal, tremurând și alb ca varul, încasează o scatoalcă și spune, n‑am vrut decât să te sperii, am știut exact când să frânez, sunt un șofer cu experiență, tăticule. Te‑ai speriat? Și dacă n‑ar fi funcționat frânele, hă? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
țipăt și dispare plescăind sub apă. Precaut, fratele ei încearcă s‑o apuce pe sub apă, ca s‑o protejeze. Sophie vine și ea iute, ca un pește zglobiu, să dea o mână de ajutor, dar Anna e deja salvată. Rainer tremură, încât Sophie observă acum că nu știe bine să înoate; dar Sophie nici n‑are nevoie să observe așa ceva, ea nu face decât să savureze senzația pe care ți‑o oferă propriul corp angrenat într‑o activitate particulară în calitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și subliniază acum încă o dată, cu hotărâre, acest lucru pe care l‑a susținut deja de mai multe ori. Iubirea este fericire, fericirea fără iubire este pur și simplu de neconceput. Adevăratul sentiment de fericire îți face (se pare) să tremure inima tulburată, numai dacă‑ți dai seama, numai dacă știi că un om îți aparține doar ție, că te iubește cu fiecare fibră a ființei sale și din toată inima, că‑ți este fidel orice s‑ar întâmpla - atunci, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
a decupat câteva postere cu fete din niște reviste ilustrate, dar le‑a îndepărtat sânii și restul corpului cu ajutorul unei foarfeci, doar chipul a ajuns să ocupe acel loc de cinste, pe ușa de la șifonier. O pată uriașă de lumină tremură pe peretele de faianță, un cretin fără creier în cap s‑a jucat cu o oglindă de buzunar. Punțile, scărițele și galeriile se clatină și vibrează sub tălpile ude ale înotătorilor. E o lumină care nu iartă. Anna stă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care‑ți încleștează inima tânără. Dacă ești aproape de cel iubit, te copleșește un sentiment de liniște profundă, pentru ca în clipa imediat următoare să fie înlocuit de o neliniște puternică, atât de puternică, încât mâinile ți se albesc și încep să tremure ușor. Exact asta mi se întâmplă mie. Rainer se agață de balustradă, care e pusă acolo ca să nu‑l lase să cadă, el nefiind un bun înotător. Încheieturile degetelor îi sunt iarăși albe, așa cum bine a spus mai înainte. Astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
i faci pe alții nefericiți de dragul adevărului sau nu. Ce este adevărul, ce este lipsa de onestitate și ce este ipocrizia? Să asculți discuri și să discuți la lumina lumânărilor. Rochii frumoase, prima rochie de seară pe care o îmbraci tremurând de nerăbdare ca să ieși la Burgtheater, unde ți‑a plăcut atât de mult. Don Giovanni la Operă, care de asemenea ți‑a plăcut foarte mult. Dintr‑odată, băiatul pe care‑l cunoști doar ca partener la jocul de tenis - unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ProTV-ul local. Le zice și lor. Ce face? E bine, păzește intrarea. Turcește. Cu țigara În mână. Dar ei? Domnul Manolescu, faceți cunoștință, are de filmat emisiunea, o face aici, cu Konrad Gyorgy, faceți cunoștință. Cătă e la pământ, tremură de emoție. Întinde o dreaptă moale, probabil instantaneu nădușită. Face abuz de bruma lui de maghiară și, strângându-i mâna și privindu-l În ochi pe Konrad Gyorgy, zice Szivesen. Adică: Cu plăcere. Și asta nu e tot. Fiindcă Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de maci și de mușețel, În iarbă bâzâie cosași. Iar eu mă gândesc doar la legenda orgasmului femeii călare pe-un șiț de velociped. Coana Mița biciclista, cum ar veni. Cristineta s-a-ncurcat cu bicicleta. Cri, Cri, Cri, Îți tremură bucili. Mă trec toate apele. Nu de excitat, aș vrea eu. Ieșise soarele, eu nu-s prea obișnuit cu bicicletele, obosesc repede, nădușesc. Mă Înviorează un alt gând, cel mai tare de până acum: Cristina e femeie măritată, are acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Ce faci, mă, ce faci? De ce dai? Pârvu nu mai dădea, se oprise În pragul ușii de la budă. Îl vedea pe Bej În mijlocul nostru; noi, deși nu eram decât curioși, păream niște răsculați. - Treceți În clasă imediat! În clasă! Îi tremura vocea. Bej era din ce În ce mai furios. - Zi, mă, de ce dai? Lasă, că-ți prind eu copiii! Le bag eu pumnul pe gură! Îți bag eu pumnul pe gură, Pârvule! Chiar așa a zis. Nu mai auzisem niciodată amenințarea asta cu pumnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
vânjos, un lanț de aur gros cât degetul meu mic, destul de decent În lumea prin care se mișcă. Dar acum se mișcă Încet, prea Încet, tocând și porționând praful mult prea pe Îndelete. Eu sunt al naibii de curios, e prima oară, tremur tot. Ceilalți mă Învață, cât timp așteptăm pe margine, să rulez o bancnotă de plastic, Îndeajuns de strâns cât să-mi Încapă În nară. Adelin pregătește linie după linie, dar ce linie! Mama, bunica și străbunica liniilor de coca, lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mi se umezesc ochii. Mă Întorc cu spatele, privesc raftul cu băuturi: - Îți dau ceva de băut? - Orice, ce vrei tu. Ceva bun. Nimeresc ceva, Îi place. Beau și eu, whisky la Început, trec apoi pe suc de portocale. Încă tremur. Mi-a adus un cadou, un disc cu Manu Chao În concert la Madrid, ea Îl văzuse, ofta povestindu-mi. Bag CD-ul În calculator, nu-i cea mai potrivită muzică În momentele alea, dar ea dansează, se prostește, mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
el. Din spate Leac Îl apasă pe umeri, Îl ține locului. Pârvu simte Împotrivirea, dar nu se Întoarce. Nici nu-i dau răgaz: - Astăzi vei fi judecat pentru că ți-ai trăit viața În nerușinare. Respir greu, copleșit, cred că-mi tremură glasul. Dar citesc mai departe: - De câte ori ai avut ocazia, te-ai dovedit laș. Ai dat dovadă de cruzime, chiar și față de niște copii nevinovați. Pentru a-ți atinge scopurile ai torturat și ai violat. Ai crezut că totul ți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
CARE CINEVA MOARE Mi-a povestit Leac cum s-a Întâmplat. Fiindcă eu, după ce-am vărsat sângele senatorului, am luat-o la fugă, am ținut-o așa până la Clara acasă. M-am vârât În pat și am Început să tremur, să transpir. Câteva ceasuri, cam până la ziuă, n-am știut de mine. O febră ca-n romanele rusești, cu delir, m-a copleșit, m-a Înmuiat. Când mi-am mai venit În fire, așternuturile erau leoarcă, eu eram pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
-i pună vreo Întrebare, trebuie să mă sune din nou, să mă asigure că totul a mers cum trebuie. Ar fi trebuit să mă liniștesc, s-a Întâmplat pe dos. Scufundat În apa fierbinte, simțeam cum Îngheț de frică. Icneam, tremuram, n-aveam aer. Am ieșit din cadă, am Încercat să vomit, n-a ieșit nimic din mine. Mi-am băgat degetele pe gât până mi-au dat lacrimile, n-am reușit să plâng. M-am stropit pe față cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de două ori pe săptămână, confirmă Poetul, potrivindu-și cravata lată, bordo, care ieșise peste haină. Un om plăcut și serviabil, de bună-credință. Fără strălucire, din păcate... Sticlele s-au tot golit, coborând la piciorul mesei ; degetele albăstrii ale fetei tremură, cerc, în jurul paharului, pe care îl strânge cu ambele palme. Tremură și umerii ei fragili, gâtul subțire și cald. — Sunt vechi prieten cu nevastă-sa, revine după un timp vocea afumată. — Doamna aceea distinsă, mai în vârstă decât soțul ? țopăie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]