92,267 matches
-
și Yi Bang-seok, exterminând facțiunea ministrului și omorandu-si frații și pe mama lor, regina Sindeok. Apoi l-a împins pe fratele său, Jeongjong să fie prinț moștenitor. Dezamăgit, Taejo abdica în 1399 iar Jeongjong accede la tron. În 1400, generalul Bak Po dezamăgit de faptul că Taejong nu l-a răsplătit pentru ajutorul dat în revoltă din 1398, s-a aliat cu fratele lui Taejong, Yi Bang-gan(prințul Hoean) împotriva acestuia. Taejong învinge cu success trupele fratelui său, îl execută
Taejong de Joseon () [Corola-website/Science/336899_a_338228]
-
Bătălia de la Bahmaci sau Ocuparea stației Mariinsk de către Legiunea Cehoslovacă. De asemenea, în cadrul cooperării româno-cehoslovace a reorganizat și condus, cu succes, Legiunea Română din Siberia (noiembrie 1918 - mai 1920). Revenit în Cehoslovacia a suit treptele ierarhiei militare până la gradul de general de armată, fiind, însă, în 1937, pensionat forțat, ca efect atât al intrigilor, cât și al opțiunilor prosovietice ale politicii externe cehoslovace. Asemenea altor legionari cehoslovaci, Kadlec s-a căsătorit în Rusia, luând de soție pe fiica unui comerciant, care
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
prelungită repetat. În luna octombrie 1920, ca delegat al Președinției Cehoslovace, a participat la festivitățile încoronării din România. La 1 ianuarie 1921 a fost numit comandant al "Diviziei 10 Infanterie" din Banská Bystrica, poziție pe care a preluat-o de la generalul francez Pierre-Victor Fournier, după care acesta a devenit comandant al regiunii militare cu sediul la Bratislava. În această calitate, Kadlec a condus, în perioada 27 octombrie - 5 noiembrie 1921, măsuri de mobilizare la granița cu Ungaria, după care a participat
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
granița cu Ungaria, după care a participat la un curs pentru ofițeri superiori la Versailles, susținut de Franța pentru armatele aliate. Promovat general clasa a V-a, în iunie 1921 , în 28 octombrie 1925 i-a fost atribuit gradul de general clasa a IV-a (grad redenumit general maior, în 1926). A părăsit comanda diviziei pe care a condus-o cu autoritate și profesionalism, în septembrie 1931, când a preluat comanda "Diviziei a 7-a" din Olomouc. În 1934 (1933 după
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
Cehoslovacia lui Edvard Beneš i-a fost potrivnică. Alături de Radola Gajda și Stanislav Čečka a fost printre comandanții Legiunii Cehoslovace care au fost adversari notorii ai bolșevismului, iar faptele sale de arme au reprezentat momente epice ale aventurii siberiene cehoslovace. Generalul Kadlec nu a fost un ofițer al Legiunii foarte popular, fiind eminamente un cadru prototip al Armatei Austro-Ungare: organizator militar și profesionist cu experiență în conducere. Superiorii săi l-au caracterizat ca având un caracter impecabil și un simț foarte
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
de vedere al acestora, prea integru, prea corect și prea direct, precum și cu un puternic grad de independență, "„nu mergea întotdeauna în direcția dorită”". Ca efect, a fost omis la ocuparea locului de comandant militar regional după moartea prematură a generalului Václav Kopal și a fost numit, la 15 noiembrie 1935, comandant al armatei terestre din districtul militar Brno, funcție pe care a deținut-o până în 1937 și în care s-a dovedit a fi excelent. Cu toate acestea, însă, asupra
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
până în 1937 și în care s-a dovedit a fi excelent. Cu toate acestea, însă, asupra sa s-au exercitat presiuni pentru a pleca din Armata Cehoslovaciei. Deși, în mai 1937, a fost promovat, în mod excepțional, la rangul de general de armată, a ieșit la pensie forțat în același an (prematur, „la cerere”). A fost cel mai tânăr general de armată al Cehoslovaciei, dar fiind antibolșevic a fost, de fapt, îndepărtat în liniște, din pricina intrigilor și a condițiilor politice asociate
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
exercitat presiuni pentru a pleca din Armata Cehoslovaciei. Deși, în mai 1937, a fost promovat, în mod excepțional, la rangul de general de armată, a ieșit la pensie forțat în același an (prematur, „la cerere”). A fost cel mai tânăr general de armată al Cehoslovaciei, dar fiind antibolșevic a fost, de fapt, îndepărtat în liniște, din pricina intrigilor și a condițiilor politice asociate negocierii cu Uniunea Sovietică a acordului de ajutor militar. Este posibil să fi contribuit la îndepărtarea sa și disputa
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
armată al Cehoslovaciei, dar fiind antibolșevic a fost, de fapt, îndepărtat în liniște, din pricina intrigilor și a condițiilor politice asociate negocierii cu Uniunea Sovietică a acordului de ajutor militar. Este posibil să fi contribuit la îndepărtarea sa și disputa cu generalul de armată Krej. În timpul mobilizării din 1938 a fost reactivat. În perioada ocupației celui de-Al Treilea Reich, fiind permanent păzit de Gestapo, nu a putut adera la mișcarea de rezistență. După eliberare a fost pus la dispoziția Ministerului Apărării
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
1938 a fost reactivat. În perioada ocupației celui de-Al Treilea Reich, fiind permanent păzit de Gestapo, nu a putut adera la mișcarea de rezistență. După eliberare a fost pus la dispoziția Ministerului Apărării, fiind, însă, confirmat cu calitatea de general în retragere, deși în anul 1945 și-a oferit serviciile ministrului apărării naționale, Ludvik Svoboda. Prigoana rușinoasă împotriva sa a continuat și după sfârșitul războiului. În luna februarie 1948 a fost evacuat din vila în care locuia, iar în primăvara
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
și după sfârșitul războiului. În luna februarie 1948 a fost evacuat din vila în care locuia, iar în primăvara anului 1950, autoritățile comuniste l-au degradat la rangul de soldat, i-au retras decorațiile și i-au tăiat pensia de general. A fost obligat să trăiască numai cu 200 de coroane pe lună, pentru a supraviețui trebuind să vândă din lucruri.A murit în sărăcie și într-o totală uitare la data de 19 august 1961, fiind înmormântat în Cimitirul central
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
Brno. Văduva sa, din cauza sărăciei, a fost nevoită să vândă lucrurile rămase ei după succesiune, până chiar și ordinele și decorațiile care supraviețuiseră. După momentul Revoluției de catifea a fost reabilitat post-mortem, în noiembrie 1989, fiindu-i redat gradul de general și decorațiile. O stradă din Brno-Řečkovice a primit numele său, iar muzeul din orașul său natal deține câteva portrete ale sale. Kadlec a descris bătălia de la Mariinsk într-un manuscris pe care a intenționat să-l publice sub forma unei
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
bal" realizat după un scenariu scris în colaborare cu Șerban Velescu. Rolul principal a fost interpretat de Ștefan Iordache (Lai Cantacuzin), în timp ce restul distribuției era format din Sergiu Tudose (Irimie Ortac), Giony Popovici (ajutorul de primar Vasile Mazu), Florian Potra (generalul Argintar), Gabriela Baciu (Aglaie Argintar), Șoimița Lupu (Daria Mazu), Gabriel Costea (Emil Mazu), Corneliu Revent (doctorul Barboni), Cătălina Murgea (Frosa Barboni), Victoria Cociaș-Șerban (Amalia Mazu), Cornel Scripcaru (căpitanul Cataramă), Valentin Popescu (hingherul) ș.a. Filmul are o durată de 99 de
Locul unde nu s-a întâmplat nimic () [Corola-website/Science/336907_a_338236]
-
în octombrie 1983 un spectacol de teatru radiofonic cu o durată de 106 minute în regia artistică a lui Cristian Munteanu. Distribuția a fost formată din Alexandru Repan (Lai Cantacuzin), Mirela Gorea (Daria Mazu), Gina Patrichi (Aglae Argintar), George Constantin (generalul), Dorina Lazăr (Frosa Barboni), Constantin Dinulescu (Rudi Barboni), Ștefan Mihăilescu-Brăila (Grigore Mazu), Corado Negreanu (maiorul Ortac), Dan Damian (căpitanul Cataramă), Nicolae Luchian-Botez (Matei Dumbrava), Mia Macri (bătrână), Dan Condurache (Emil Mazu), Mihai Mereuță (moș Iordache), Sorin Gheorghiu (Alexandru Marcus), Mitică
Locul unde nu s-a întâmplat nimic () [Corola-website/Science/336907_a_338236]
-
și românizată Cantacuzin sau Cantacuzino, a fost una dintre cele mai importante familii nobiliare din Imperiul Bizantin în ultimele secole ale existenței sale. Familia a fost una dintre cele mai bogate din imperiu și a dat mai mulți guvernatori și generali importanți, precum și doi împărați bizantini. Membrii familiei Cantacuzino s-au căsătorit cu membrii altor familii nobiliare bizantine precum Paleolog, Filantropen, Asan și Tarhaneiot. Forma feminină a numelui este Kantakouzene (în ), latinizată Cantacuzena. Originea numelui familiei, potrivit lui Donald Nicol, „se află
Dinastia Cantacuzin () [Corola-website/Science/336914_a_338243]
-
s-a căsătorit cu Nicefor al II-lea Orsini al Epirului și Teodora s-a căsătorit cu beiul otoman Orhan I. Cei doi fii ai lui Matei, Ioan și Dimitrie, au condus pentru scurte perioade Despotatul Moreei. Se crede în general că Ioan, despre care s-au păstrat relativ puține documente, a murit fără copii și că numeroșii Cantacuzini din generația următoare, precum și istoricul Theodoros Spandounes și soția genealogistului Hugues Busac, sunt descendenții lui Matei prin Dimitrie. Urmașii posibili ai lui
Dinastia Cantacuzin () [Corola-website/Science/336914_a_338243]
-
fragedă. În timpul anilor de școală, a devenit interesat de lirica simbolistă rusă și a început să scrie poezii el-însuși. Mirski a fost încorporat în Armata Rusă în timpul Primului Război Mondial și s-a alăturat Mișcării Albe ca membru al statului major al generalului Denikin. Mirski a emigrat în Marea Britanie în anul 1921. A predat literatura rusă la Universitatea din Londra și a publicat un studiu de referință intitulat "O istorie a literaturii ruse: de la începuturi până la 1900". Vladimir Nabokov l-a recomandat studenților
D. S. Mirsky () [Corola-website/Science/336932_a_338261]
-
sfârșit viața în 1873, ca cetățean de onoare al Brașovului . Ioan V. Socec s-a căsătorit la 9/21 noiembrie 1858 cu Marie-Theresia n. Bayer (n. 10 ian. 1841, d. 17 oct. 1902 ). Au avut împreună nouă copii: patru fii - generalul Alexandru Socec (1859-1928), Victor Socec (1861-1910), Ion (Jean) Socec (1866-1950), Emil Socec (1872-1939) și cinci fete, din care au supraviețuit vârstei de trei ani numai două: Victorina Socec (1864-1908), căsătorită cu Constantin Enescu, un bogat proprietar, nepot al Mitropolitului Nifon
Ioan V. Socec () [Corola-website/Science/337048_a_338377]
-
Ion (Jean) Socec (1866-1950), Emil Socec (1872-1939) și cinci fete, din care au supraviețuit vârstei de trei ani numai două: Victorina Socec (1864-1908), căsătorită cu Constantin Enescu, un bogat proprietar, nepot al Mitropolitului Nifon , și Alexandrina Socec (1868-1952), căsătorită cu generalul Constantin Z. Boerescu. Lily (Elena) Socec, actriță de film cunoscută în anii 1928-1935, era o nepoată a lui Ioan. V. Socec. După ce a urmat cursurile Școlii comerciale din Brașov, Ioan V. Socec s-a refugiat de la vârsta de 18 ani
Ioan V. Socec () [Corola-website/Science/337048_a_338377]
-
1797 Corfu a fost ocupată de armata republicană franceză. Deși fortificațiile existente aveau o oarecare valoare, coaliția ruso-otomană-engleză comandată de amiralul Feodor Ușakov, utilizând trupele trimise de Ali Pașa a recucerit Corfu în 1799 după un , când garnizoana comandată de generalul Louis François Jean Chabot, ducând lipsă de provizii și în urma pierderii poziției de pe insula Vido de la intrarea în port, s-a predat și i s-a permis să se întoarcă în Franța. În secolul al XIX-lea dezvoltarea muniției explozive
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
artă. Prima donație importantă a fost un cadou de la Comitetul Seringapatam din 3 februarie 1808, ce a constat dintr-o colecție aflată anterior în Biblioteca Palatului lui Tipu Sultan. Biblioteca a primit colecția de manuscrise și desene a colonelului - inspector general Mackenzie în decembrie 1822. Muzeul societății a fost fondat în 1814, sub conducerea lui Nathaniel Wallich. Creșterea rapidă a colecțiilor este evidențiată de primul său catalog, publicat în 1849. Prin 1849 Societatea avea propriul său muzeu alcătuit din inscripții în
Societatea Asiatică din Bengal () [Corola-website/Science/337080_a_338409]
-
cerest este masiv, cu atât atracția gravitațională este mai tare, ceea ce ar-putea conduce la o atmosferă mai groasă. Niște studii indică că există o limită naturală de , sub care aproape toate planetele sânt telurice, compuse în principiu de piatră-fier-apă. În general, obiectele având o masă inferioară la au, foarte probabil, o compoziție similară cu cea al Pământului. Peste acesta limită, densitatea planetelor scade, planeta devine o planetă ocean, și un gigant gazos. Masa importantă la un super-pământ ar împiedica tectonica plăcilor
Planetă super-locuibilă () [Corola-website/Science/337074_a_338403]
-
De un punct de vedere geologic, masa optimă de o planetă este aproximativ . Adâncimea medie al oceanelor afectă de asemenea locuibilitatea de o planetă. Cont ținut de cantitatea luminii și căldurii care primesc, zonele maritime un pic profunde sânt, în general, mai propice la specile acvatice ; este deci probabil că exoplanetele cu adâncimea medie slabă sânt mai adaptate la viață. Cu cât o planetă este mai masivă, cu atâta gravitatea este mai mare și mai puțin bazinele sânt adânce ; sânt deci
Planetă super-locuibilă () [Corola-website/Science/337074_a_338403]
-
de digitalizare a informatiilor despre situril arheologice și a listei excavațiilor din Israel, cu ajutorul ordinatorului central al Ministerului Educației și al Culturii. În anul 1986 a ocupat pentru scurtă vreme funcția de arheolog al Districtului de Centru. Apoi, după intrarea generalului în rezervă Amir Drori în funcția de director general al Oficiului Antichităților al Israelului, Reich l-a asistat pe acesta în transformarea Oficiului într-o instituție guvernamentală. Înanul 1989 Reich a revenit pe teren conducând săpături arheologice la Ierusalim. Mai
Ronny Reich () [Corola-website/Science/337072_a_338401]
-
a lipsei de facilități. Astfel a decis să combine bogatele colecții ale celor două biblioteci. Biblioteca nou formată, denumită Biblioteca Imperială, a fost deschis oficial pentru public pe 30 ianuarie 1903 în Metcalfe Hall. Această clădire fusese anterior locuința guvernatorului general; Wellington, Cornwallis și Warren Hastings au locuit în clădire, iar ultimul dintre ei a avut acolo un duel cu un membru al comitetului guvernamental. "Gazette of London" a consemnat: "Ea este destinată să fie o bibliotecă de referință, un loc
Biblioteca Națională a Indiei () [Corola-website/Science/337081_a_338410]