KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...366 367 368 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

Londrei. Se pare că mătură străzi Întregi. Am auzit că nemții, spuse Mickey, asamblează un fel de armă cu las... Vaporul se Înclină, pentru că cineva se urcase pe el dinspre cablul de remorcare. Kay, care fusese atentă la pași, se aplecă și-și puse paharul jos. Spuse În șoaptă: — Asta-i probabil Helen. Țineți minte: nici un cuvînt despre pijama, zi de naștere sau ceva de genul ăsta. Urmă o bătaie, ușile se deschiseră, și apăru Helen. Kay se ridică s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
căută o oglindă. — Arăt groaznic? zise ea, cînd nu găsi nici una și Începu să-și aranjeze părul. — Arăți minunat, spuse Kay. Vino aici și stai jos. Își petrecu brațul În jurul taliei lui Helen, și se așezară. Binkie și Mickey se aplecaseră să mai facă un rînd de cocktailuri. Încă discutau despre armele secrete. — Nu cred o iotă, zicea Binkie. Raze invizibile...? — Ești bine, scumpo? murmura Kay, atingînd cu buzele obrajii lui Helen. Ai avut o zi tîmpită? — Nu prea, zise Helen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
se ciocneau unele de altele. Muzica era lentă. Kay Încă Își ținea brațul În jurul taliei lui Helen, mîngîind-o și netezind-o ușor, În timp ce Binkie și Mickey pălăvrăgeau În continuare. Căldura sobei și ginul din cocktail o moleșiseră. Apoi Helen se aplecă să-și ia paharul și să mai bea, iar cînd reveni, se Întoarse și surprinse privirea lui Kay cu oarecare stînjeneală. — Pe cine crezi că am văzut azi? spuse ea. — Nu știu. Pe cine? — Pe-o prietenă de-a ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
de palat. Cuvîntul Îi ieși ca o șoaptă. Apoi tresări. Cadrul patului se clătinase și ceva cald și ușor Îl lovise În față. Își puse mîna pe față și simți ceva umed și lipicios pe obraz. Probabil că Fraser se aplecase pe marginea patului și azvîrlise cu spermă În el. — Ți-a plăcut, zise Fraser cu amărăciune. Vocea i se auzi aproape o clipă. Apoi reveni sub pătură. Ți-a plăcut, poponarul naibii! 4 — Dumnezeule, zise Helen, deschizînd ochii. Dar ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
scutură jucăuș. CÎnd Începu să scoată capacul, cu multă delicatețe, Kay rîse de ea. — Desfă-l odată! Nu vreau s-o stric. — Nu contează. Nu, zise Helen. E prea frumoasă. Oh! Tresări uimită. În cele din urmă Îndepărtă capacul cutiei aplecate pe genunchii ei, iar pliurile hîrtiei se desfăcură și pijamaua, se rostogoli fluidă, ca argintul viu. O privi o clipă, fără să se clintească, apoi, ca și cum s-ar fi Împotrivit, luă cămașa și o ridică. — Vai, Kay. — Îți place? — E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
acela cînd omoplații se strîngeau, lăsîndu-te să Întrezărești desuurile sau carnea roz și strînsă... Spatele lui Helen era tare - nu musculos ci grăsuț, elastic. Avea un gît frumos, cu o umbră de păr blond. După ce Kay Închise ultima copcă, se aplecă și o sărută. Apoi o luă pe Helen de talie, Își așeză mîinile pe stomacul ei și o trase mai aproape. Helen Își frecă ușor obrazul de maxilarul lui Kay. Credeam că vrei să ieșim. Dar arăți atît de frumoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
clipă. Nu, era doar o idee. — Vrei să trecem pe la Mickey În drum? — Nu. N-are a face, e bine așa, pe bune. Se Îndreptă rîzÎnd de una singură, iar fața Îi era destul de roz de la efortul de a se apleca și a ajunge la pantofi să Înnoade șireturile. PÎnă la urmă nu s-au dus la Grădina Zoologică. Helen spuse că nu-i surîdea ideea de a se uita la atîtea creaturi mici stînd În cuștile lor. O luară Încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
În același timp contrariată și jenată. CÎinele călca În urma ei și amușina tocurile pantofilor lui Helen. Toată scena dură ceasuri nesfîrșite. — Smuts! țipă femeia, Înroșindu-se din ce În ce mai tare. Smuts! CÎine rău ce ești! — Dumnezeule! spuse Helen, după ce cîinele trecu. Își aplecă fruntea să-și pună cercelul la loc, cu mîinile pe maxilar și cu degetele umblînd furioase În jurul micului șurub. Kay, În schimb, rîdea. — Ei, și ce-i cu asta? La naiba, nu sîntem În secolul al nouăsprezecelea. Dar Helen nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
prea simți aici? Duncan se gîndi la Întuneric, le Giggs care striga, la ofițerii care coborau În adăposturile lor. Își mișcă scaunul — Depinde ce Înțelegi prin asta, zise el, adică „să le simți“. Probabil că bolborosise cuvintele. Tatăl lui se aplecă și se strîmbă din nou. — Ce-ai zis? — Depinde de ce... Dumnezeule! Nu, nu prea simțim mare lucru. Nu, răspunse taică-său domol. Nu, nu-mi Închipuiam că le simțiți. Domnul Daniels se plimba prin spatele deținuților, tîrșindu-și pantofii. Copilul plîngea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
puse mîna pe scaunul lui Duncan, Îl răsuci și se așeză oarecum stîngaci, oftînd inconfortabil. — Uite ce-i, spuse el În acest timp. Trage o țigară. Uite ce-am aici. Scoase un pachet de țigări Player’s, Îl deschise, se aplecă, și-l oferi lui Duncan. Haide, ia, zise el scuturînd țigările. Duncan luă o țigară. Arăta la fel de groasă ca un trabuc scurt, În comparație cu țigările făcute În Închisoare. Tutunul din interior era Îndesat În foița moale și de bună calitate - și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
introduse pe Helen Într-un hol minuscul, apoi o duse În salon, printr-o ușă acoperită c-o draperie. Lumina era scăzută, dar părea orbitoare, după aceea din străzile camuflate pe care mersese, iar Helen se simți expusă. Julia se aplecă să ia o pereche de pantofi azvîrliți la Întîmplare, un prosop de baie aruncat, o haină căzută. Părea abstrasă, preocupată, deloc bucuroasă, În sensul obișnuit al cuvîntului, că Helen venise. Avea părul negru intens și curios de lipit de cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Ai mai văzut păr ud Înainte, nu-i așa? Nu fi proastă. Stai jos. O să aduc ceva de băut. Am vin! Îl am de săptămîni și nu s-a ivit nici un prilej să-l deschid. E algerian, dar oricum! Se aplecă să deschidă dulapul și Începu să schimbe locul lucrurilor dinăuntru. Helen o urmări o clipă, apoi făcu un pas nervoasă și se uită din nou În jur. Se duse spre un raft cu cărți și Își aruncă privirea peste titluri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și i se văzu cămașa descheiată la ultimul nasture; cele două părți se depărtară lăsînd liber stomacul palid și buricul plat. Helen se uită, apoi privi repede În altă parte. Una dintre perne căzu de pe divan pe podea. Helen se aplecă s-o ridice - și, În acest timp, Își dădu seama că nu era o pernă decorativă, ci una de noapte, că divanul probabil era patul Juliei În apartamentul acela de două camere, că În fiecare seară, Julia stătea acolo, Întindea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cărui adîncime n-o puteai măsura... Senzația de a te simți sprijinit, la o anumită Înălțime deasupra lui, de un pod aproape invizibil, era cumplit de descurajantă. Helen și Julia nu se mai țineau de braț pentru a se putea apleca și privi; acum Însă, se apropiară din nou. CÎnd Helen simți apăsarea umărului Juliei, Își aminti cu o prospețime neînchipuită, cum stătuse pe podețul acela bizar din Hampstead Heath, cu Kay, acum cîteva ore. — La naiba, zise ea Încet. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
la țigări. Apropo, vrei una? RÎseră, și tensiunea dispăru. Helen Își retrase mîna. Julia scoase un pachet din buzunar, bîjbîind puțin din cauza mănușilor. Aprinse un chibrit, iar fața Îi reveni brusc la viață, colorată În galben și negru. Helen se aplecă peste flacără, Își Îndreptă spatele și făcu un gest de a se depărta. Lumina Îi dădea din nou senzația că e oarbă. CÎnd Julia o trase de braț, se lăsă condusă. Apoi Își dădu seama unde se Îndrepta Julia - spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
una de alta pentru a se uita afară. Ca Înainte, Helen era atentă la respirația Juliei, la felul În care-i sufla În ureche și obraz; știa că nu trebuie decît să-și miște capul - să-l Întoarcă, să-l aplece, atît - ca buzele ei să le găsească pe ale Juliei prin Întuneric... Dar rămase nemișcată, incapabilă să facă vreun gest, și, În cele din urmă, Julia luă inițiativa și o sărută. Ridică mîna și-i atinse fața și ghidă cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
el se duse de la o fereastră la alta, izbind mici piese de mobilier care-i erau În drum, lovindu-se la fluierele picioarelor, făcînd vasele de porțelan să zăngăne. — Pentru Dumnezeu, spuse ea slăbită, cînd ceva căzu, iar el se aplecă să-l ridice Înjurînd. Lasă În pace camera asta. Să ajungem În primul rînd la baie. — Aș merge, zise el pipăind locul, dacă aș ști unde este. — Nu vezi? — Nu. Dar tu? Aprinde o lumină, doar un minut. — Asta o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
arăta de parcă fusese vopsită În stacojiu; luă mai multe bucăți de hîrtie și Încercă s-o curețe, să curețe apoi și scaunul pe care stătea și marginea vasului de desubt. Apoi văzu o mică pată de sînge pe covor: se aplecă dar ameți - i se părea că podeaua băii se Înclină. Întinse mîna să se sprijine de perete, dar lăsă o urmă roz pe una dintre plăcuțele de faianță sidefie; se destinse și rămase nemișcată, cu capul În mîini. Dacă ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
o forță pe Viv să se ridice, coborî capacul vasului și puse prosopul pe el. Stai pe el, draga mea, spuse, ajutînd-o pe Viv să se așeze la loc. — Foarte bine. Și acum să scoatem și izmenele astea, vrei? Se aplecă, bîjbîi pe lîngă genunchii lui Viv și-i ridică picioarele. E mai bine. Nu-i prea frumos să te vadă ăl bătrîn cu izmenele În vine, nu-i așa? Aș zice că nu. Gata - cînd eram de vîrsta ta, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cred, răspunse Mickey. Vrei să mă duc și să-l caut? Viv Încă se lupta cu cureaua. — Bine, spuse Kay, dar fă-o repede! Mickey o șterse. CÎnd se Întoarse după un minut-două, gîfÎia. Își ridică marginea caschetei și se aplecă să intre În dubiță. — Nu-i nimeni acolo, spuse ea. Am căutat peste tot. — Bine, să plecăm, zise Kay. O poate găsi la spital. — Dar era acolo, spuse Viv cu răsuflarea tăiată. Probabil că nu v-ați seama... prin Întuneric

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-mă să vin cu tine. O să te duc pînă acasă. Helen scutură din cap refuzînd-o. — Dă-mi voie, spuse Julia. Prefer să vin, decît să rămîn aici, știi asta. Începu să se Îmbrace. Hainele-i zăceau amestecate pe podea; se aplecă și culese un sutien și chiloții, Își trase pe ea pantalonii și o bluză, coborîndu-și bărbia și Încruntîndu-se În timp ce-și Încheia nasturii. Se așeză În fața oglinzii și-și netezi fața. Helen stătea În continuare Întinsă și o urmărea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
mister pentru tine. — Nu vreau să fii un mister, zise Helen. Vreau să-ți cunosc fiecare părticică. Apoi deveni ușor deprimată. De ce ai spus asta, Julia? Nu ai prefera un bărbat, nu-i așa? Julia clătină din cap nu. Se aplecă mai mult spre oglindă, depărtîndu-și buzele și rujîndu-se. Nu mă simt bine cu bărbații, zise ea absentă. Își apropie buzele și-și Întinse rujul. N-o pot face cu bărbații. — Numai cu femeile? Întrebă Helen. Numai cu tine, dorea ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-i Întîlnească privirea lui Viv. Ori de cîte ori se uita În direcția lui, el clipea. Dacă punea picior peste picior, privirea lui se plimba În susul și-n josul pulpelor ei. La un moment dat, Își scoase portțigaretul și se aplecă să-i ofere o țigară, dar ofițerul cu fața acră Îl opri, spunîndu-i: — Îmi cer scuze, dar sînt asmatic. Dacă vreți să fumați, v-aș fi recunoscător s-o faceți pe coridor. După aceea se lăsă pe spate și-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
unghii. Pe degete, observă ea, avea fire de păr scurte, țepoase și brune ca de maimuță. Obrajii Îi erau albaștri - ar fi trebuit să se bărbierească - iar colțurile ochilor și marginile pleoapelor erau roșii. CÎnd trecu pe lîngă el, se aplecă și o Întrebă pe un ton confidențial. — N-ați văzut cumva controlorul? Ea scutură capul infirmînd. — SÎnt niște rechini barbari. În timp ce vorbi, Își luă mîna de la gură, ridică degetul mare imitînd aripioara unui pește, mișcîndu-l ca și cum ar fi Înotat prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Apoi urmă un cioc-cioc-cioc! autoritar În ușă, care-l făcu să sară de parcă ar fi fost Împușcat. Biletele, vă rog! Soldatul se uită la Viv și se strîmbă oribil. Își Începu pantomima, prefăcîndu-se că scoate un bilet din buzunar, se apleacă și Îl strecoară pe sub ușă. Biletele, vă rog! strigă din nou controlorul. Toaleta e ocupată! țipă Viv În cele din urmă. Avea o voce agitată care suna prostește. Știu că-i ocupată, veni replica din coridor. Vreau să vă văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]