10,806 matches
-
au fost numiți rege și regină a statului marionetă al Franței, Regatul Olandei. După înfrângerea militară a lui Napoleon I, deportarea sa în 1815 și restaurarea monarhiei Bourbonilor în Franța, toți membrii dinastiei Bonaparte au fost forțați să plece în exil. Louis-Napoléon a ajuns în Elveția, unde a locuit cu mama sa la Castelul Arenenberg din cantonul Thurgau și în Germania, unde a frecventat gimnaziul de la Augsburg, Bavaria. Mai târziu s-a stabilit în Italia, unde, împreună cu fratele său mai mare
Napoleon al III-lea al Franței () [Corola-website/Science/304256_a_305585]
-
el lider activ al cauzei bonapartiste. Louis-Napoléon s-a întors în Franța în octombrie 1836, și a încercat să inițieze la Strasbourg o lovitură de stat prin care să reinstaureze imperiul. A fost însă arestat și s-a întors în exil în Elveția. Când regele Franței, Ludovic-Filip, a cerut extrădarea sa, Elveția a refuzat să predea un om care a fost cetățean și membru al forțelor lor armate. Pentru a evita un război, Louis-Napoléon a părăsit Elveția pentru America Centrală. Între 1838
Napoleon al III-lea al Franței () [Corola-website/Science/304256_a_305585]
-
o nouă constituție. Nu a avut mari contribuții și ca orator public mediocru nu a reușit să impresioneze membrii săi. Unii chiar au crezut că, după ce a trăit în afara Franței aproape toată viața, vorbea franceza cu un ușor accent german. Exilul său temporar din 1848 s-a dovedit a fi de bun augur pentru alegerile prezidențiale din decembrie când a fost capabil să-și îmbunătățească imaginea și l-a învins pe principalul său adversar, Louis-Eugène Cavaignac, care a condus represiunea împotriva
Napoleon al III-lea al Franței () [Corola-website/Science/304256_a_305585]
-
După o călătorie de vară în Caucaz și în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: "Prizonierul din Caucaz" și "Fântâna din Bahcisarai". În 1823 se mută la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până în 1826. Cu ajutorul anumitor autorități, reușește să-i facă o vizită Țarului Nikolai I pentru o petiție cu privire la eliberarea lui, pe care o și obține. Tot atunci (1823), începe să lucreze la
Aleksandr Pușkin () [Corola-website/Science/304262_a_305591]
-
Menelaus i-a promis Afroditei un hecatomb, adică sacrificarea a 100 de boi, dacă o va câștiga pe Elena și nu și-a ținut promisiunea, ceea ce a mâniat-o pe zeița iubirii. Cei 2 frați, Agamemnon și Menelaus, trăiau în exil în palatul lui Tyndareus de ceva timp. Ei au fost goniți din Argos, cetatea lor natală, după ce tatăl lor, Atreus a fost ucis iar tronul preluat de fratele lui Thyestes și fiul lui Egist. Însurându-se cu Elena, Menelaus a
Războiul troian () [Corola-website/Science/303827_a_305156]
-
acasă în Creta, prima persoană a fost chiar fiul lui, dar Idomeneus a respectat jurământul. Zeii au fost furioși pentru acest act de cruzime și au trimis o epidemie de ciumă în Creta. Cretanii l-au trimis pe Idomeneus în exil în Calabria (Italia), iar mai târziu în Colophon (Asia Mică), unde a și murit. Dintre aheii mai puțin cunoscuți, foarte puțini au ajuns acasă. Conform epopeii Odiseea, flota lui Menelaus a fost dusă de furtuni în Creta și Egipt, de unde
Războiul troian () [Corola-website/Science/303827_a_305156]
-
1643-1715), războaie coloniale perdante (Războiul de șapte ani, 1756-1763), revoluții și regi decapitați (Ludovic al XVI-lea, 1793) sau alungați (Ludovic la XVIII-lea, în 1830, Ludovic Filip d’Orleans, 1848), restaurări de imperii universale cu sfârșit tragic pentru inițiatori (exilul lui Napoleon I în Insula Sf. Elena, 1815, unde va muri câțiva ani mai târziu, prizonieratul lui Napoleon la III-lea, 1870, după înfrângerea de la Sedan din partea prusacilor), răbufniri proletare (Comuna din Paris, 1871), alianțe militare și participarea la cele
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
de revoluționari proscriși, printre care se afla și soțul ei, duși de turci cu o mizerabilă ghimie în susul Dunării spre a fi scoși din țară în Austria, în septembrie 1848. Merge și el un timp la Paris, dar trăiește în exil în Elveția și la Graz. Apoi, pleacă spre Ardeal cu o misiune din partea comitetului revoluționar român de la Paris. Este arestat la Budapesta, având asupra lui materiale revoluționare. Moare în noaptea de 22 spre 23 aprilie 1851, în urma torturilor suferite în
Constantin Daniel Rosenthal () [Corola-website/Science/303938_a_305267]
-
emotivitatea artistică și din receptivitatea intelectuală a Renașterii. În el se zbătea continuu umanul, finețea realizărilor și suplețea gândirii..." cum scria Faust Brădescu (vezi "Libertatea", New York, Anul VII, Nr. 63, Noembrie 1987, pag. 1-2). A colaborat la numeroase publicații din exil, printre care: "Carpații" (Madrid), "Căminul" (Brazilia), "Drum" (Mexic - Statele Unite), "Cetatea Luminii" (Brazilia) și multe altele. Fondator în 1977 și Director al revistei de sinteză naționalistă "Discursul Contemporan" (Paris), care s-a bucurat de un mare prestigiu în lumea exilului. A
Ioan Mirea () [Corola-website/Science/304282_a_305611]
-
din exil, printre care: "Carpații" (Madrid), "Căminul" (Brazilia), "Drum" (Mexic - Statele Unite), "Cetatea Luminii" (Brazilia) și multe altele. Fondator în 1977 și Director al revistei de sinteză naționalistă "Discursul Contemporan" (Paris), care s-a bucurat de un mare prestigiu în lumea exilului. A ilustrat numeroase lucrări apărute în exil, atât ale autorilor români, cât și ale celor străini. S-a stins din viață la 3 octombrie 1987. Pictor și sculptor, născut în 1912 la Răsucenii de Jos. A studiat medicina înainte de a
Ioan Mirea () [Corola-website/Science/304282_a_305611]
-
Brazilia), "Drum" (Mexic - Statele Unite), "Cetatea Luminii" (Brazilia) și multe altele. Fondator în 1977 și Director al revistei de sinteză naționalistă "Discursul Contemporan" (Paris), care s-a bucurat de un mare prestigiu în lumea exilului. A ilustrat numeroase lucrări apărute în exil, atât ale autorilor români, cât și ale celor străini. S-a stins din viață la 3 octombrie 1987. Pictor și sculptor, născut în 1912 la Răsucenii de Jos. A studiat medicina înainte de a se dedica picturii, pe care și-a
Ioan Mirea () [Corola-website/Science/304282_a_305611]
-
primăvara anului 1646, tatăl său a pierdut războiul și Carol a părăsit Anglia din cauza temerilor pentru siguranța lui, mergând mai întâi la Insulele Scilly, apoi la Jersey, și în cele din urmă în Franța, unde mama lui deja trăia în exil iar vărul lui primar era micul rege în vârstă de opt ani, Ludovic al XIV-lea al Franței. În 1648, în timpul celui de-al doilea război civil englez, Carol s-a mutat la Haga, unde sora lui Mary și cumnatul
Carol al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/304330_a_305659]
-
avea să devină Lady Castlemaine), Londra i-a făcut o primire călduroasă regelui. Curând, Carol a fost înconjurat de un adevărat harem iar moravurile curtenilor le-au imitat pe cele ale regelui. El a lăsat întreaga putere sfetnicului său din exil, Edward Hyde. Trupul lui Cromwell și a încă câțiva regicizi au fost dezgropate, spânzurate și apoi îngropate la piciorul spânzurătorii. La scurt timp după încoronare se formează al doilea parlament englez. Nevoia de libertate este atât de puternică încât chiar
Carol al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/304330_a_305659]
-
în mod deschis Franța catolică și a început Al Treilea Război Anglo-Olandez. Parlamentul s-a arătat ferm și a refuzat să recunoască regelui dreptul de a reglementa asemenea chestiuni prin ordonanțe. Carol a șovăit, și-a amintit de rebeliune, de exilul săi și a cedat. De altfel, o parte din "Cabală" luase atitudine împotriva lui și-i impusese "Test Act" (Actul de mărturisire (a credinței)), răspuns național și protestant împotriva alinței cu Franța și a "Declarația regal de indulgență". Această lege
Carol al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/304330_a_305659]
-
între 1918 și 1939. Ea a fost distrusă de Germania Nazistă și de Uniunea Sovietică după o invazie concertată la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Milioane de cetățeni polonezi au murit în cursul ocupației naziste. Guvernul polonez în exil a continuat să funcționeze și, prin intermediul numeroaselor formațiuni militare poloneze de pe Frontul de Vest și cel de Est, polonezii au contribuit la victoria Aliaților. Forțele Germaniei Naziste au fost obligate să se retragă din Polonia pe măsură ce Armata Roșie înainta, ceea ce
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
dar Rusia și Prusia au planificat și au pus în aplicare în 1793 a doua împărțire a Uniunii, care a lăsat țara cu un teritoriu drastic redus, practic incapabilă să existe ca stat independent. Reformiștii, radicalizați de evenimentele recente, în exil sau pe teritoriul ce încă mai aparținea Uniunii, au început să pună la cale insurecții naționale. Tadeusz Kościuszko a fost ales conducător al insurecției; popularul general venea din străinătate și, la 24 martie 1794 la Cracovia a proclamat o revoluție
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
foști combatanți și alți activiști polonezi au emigrat către Europa de Vest, unde au fost la început primiți cu entuziasm. Acest element, denumit Marea Emigrare, avea să domine în curând viața politică și intelectuală poloneză. Împreună cu liderii mișcării pentru independență, comunitatea din exil a cuprins cele mai mari minți literare și artistice poloneze, inclusiv poeții romantici Adam Mickiewicz, Juliusz Słowacki, Cyprian Norwid și compozitorul Frédéric Chopin. În Polonia ocupată și subjugată, progresul a fost căutat și prin activități de autoinstruire, cum ar fi
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
factor posibil crucial în special în cazul apărării Marii Britanii. După ce Germania a invadat și Uniunea Sovietică în iunie 1941, Polonia a fost ocupată integral de armata germană. Polonezii au format o mișcare secretă de rezistență și un guvern polonez în exil, mai întâi la Paris și apoi la Londra, guvern recunoscut de Uniunea Sovietică (relațiile diplomatice, rupte de la agresiunea sovietică din septembrie 1939, au fost reluate în iulie 1941). Pe parcursul celui de al Doilea Război Mondial, circa de polonezi au intrat
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
fost reluate în iulie 1941). Pe parcursul celui de al Doilea Război Mondial, circa de polonezi au intrat în Armia Krajowa, circa au luptat sub comandă sovietică, și circa au luptat pe Frontul de Vest în unități loiale guvernului polonez în exil. În aprilie 1943, Uniunea Sovietică a rupt relațiile deteriorate cu guvernul polonez în exil, după ce armata germană a anunțat descoperirea gropilor comune ofițerilor polonezi uciși la Katyń, în URSS. Sovieticii au susținut că polonezii ar fi comis un act ostil
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
polonezi au intrat în Armia Krajowa, circa au luptat sub comandă sovietică, și circa au luptat pe Frontul de Vest în unități loiale guvernului polonez în exil. În aprilie 1943, Uniunea Sovietică a rupt relațiile deteriorate cu guvernul polonez în exil, după ce armata germană a anunțat descoperirea gropilor comune ofițerilor polonezi uciși la Katyń, în URSS. Sovieticii au susținut că polonezii ar fi comis un act ostil prin faptul că au cerut Crucii Roșii să ancheteze aceste rapoarte. La lichidarea ghetoului
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
orașul a fost scena revoltei din ghetoul Varșovia. Eliminarea ghetourilor din orașele poloneze a dus la asemenea revolte declanșate de insurgenți evrei disperați, în fața deportărilor și exterminării. În timp ce Aliații occidentali cooperau din ce în ce mai mult cu Uniunea Sovietică, influența guvernului polonez în exil a scăzut permanent după moartea liderului său celui mai de seamă — primul ministru Władysław Sikorski — la 4 iulie 1943. În iulie 1944, Armata Roșie și Armata Populară a Poloniei controlată de sovietici au pătruns în Polonia și, după lupte prelungite
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
din Polonia ocupată, eveniment politic major al celui de al Doilea Război Mondial a fost Revolta din Varșovia din 1944. Insurecția, la care a participat majoritatea populației Varșoviei, a fost instigată de Armia Krajowa și aprobată de guvernul polonez în exil, în încercarea de a forma o administrație necomunistă a Poloniei înaintea apropierii Armatei Roșii. Revolta a fost pusă la cale cu așteptarea ca forțele sovietice, care sosiseră în urma operațiunilor lor și se aflau de partea cealaltă a Vistulei, ar fi
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
la acea vreme erau în primele etape de formare a unui guvern postbelic. În iulie 1944, s-a înființat la Lublin un „Comitet Polonez de Eliberare Națională”, care a cauzat protestele primului ministru Stanisław Mikołajczyk și ale guvernului polonez în exil. Până la Conferința de la Ialta (februarie 1945), considerată de polonezi ca fiind punctul de întorsătură în care s-a pecetluit soarta națiunii de către Marile Puteri, comuniștii înființaseră guvernul provizoriu al Poloniei. Poziția sovieticilor la Conferință a fost una puternică, corespunzătoare gradului
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
au dat asigurări că guvernul provizoriu comunist va fi schimbat, cu includerea în el a forțelor democratice din țară active la acel moment în străinătate (scopurile declarate au fost Guvernul Provizoriu de Unitate Națională și alegeri democratice), dar guvernul în exil de la Londra nu era menționat. După acordul final de la Potsdam, Uniunea Sovietică a păstrat mare parte din teritoriile obținute prin Pactul Molotov-Ribbentrop din 1939 (astăzi vestul Ucrainei, vestul Belarusului și o parte din Lituania din jurul Vilniusului). Polonia a primit în
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
a pretinde că există o susținere largă pentru politicile partidului. Deși acordul de la Ialta cerea alegeri libere, cele din ianuarie 1947 au fost controlate de către comuniști. Unele elemente democrate și prooccidentale, în frunte cu Stanisław Mikołajczyk, fostul prim ministru în exil, au participat la Guvernul Provizoriu de Unitate Națională și la alegerile din 1947, dar au fost eliminate prin fraudă electorală, intimidări și violență. În vremuri de schimbări radicale, ei au încercat să conserve un oarecare grad de economie mixtă. Guvernul
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]