9,822 matches
-
puntea se cutremură, iar eu am fost aruncat în față, lovindu-mă cu genunchiul de spatele imprimantei. O durere sfâșietoare și greutatea mea desprinse aparatul din strânsoare, aruncându-mă împreună cu el peste bord. Eu în aer, căzând cu capul înainte. Oceanul gonind în sus și lovindu-mă în ceafă cu un pleoscăit puternic și apoi... Sfârâind și făcând bulbuci, suprafața apei deschizându-se sub picioarele mele. „Paul.“ o Fata care este lucra la biroul vezi din fața mea avea doi timpul bătăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
harpon. Un zgomot aproape de stânga mea mă făcu să tresar și să mă întorc surprins. Unul dintre butoaiele cu cărți de telefon și aparate de apelare rapidă sări, zbură peste punte, se răsturnă peste bord și goni în patinaj peste ocean, după ludovicianul în retragere. — L-am nimerit! Fidorous își scoase șapca de pe cap și-o aruncă pe punte. — Ai văzut? Ți-am legat rechinul de-un butoi. Rumen la față și plin de adrenalină, bătrânul flutură harponul spre mine ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
descurci cu nodurile? — Păi, mă descurc... Am tăcut, arătând peste umărul doctorului, în largul mării. El se întoarse chiar la timp să vadă butoiul afundându-se sub apă și dispărând. — Ei, asta-i. Rămase tăcut un moment, uitându-se la oceanul gol. — Scout, oprește motorul. Eric, pârghia de colo. Aruncă ancora. — Unde s-a dus? strigă Scout de pe puntea superioară. — S-a scufundat, am spus. — Poate face asta? — După cum se vede, zise Fidorous, coborând înapoi pe punte. Dar nu pentru mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se plimbă o vreme pe punte în cercuri, apoi, când afară începu să se răcească, dispăru sub punte. Mai trecu un timp și tot nici o urmă de butoi sau de rechin. Cerul se transformă din roșu-aprins în albastru-cenușiu, iar mișcarea oceanului se domoli într-un fel de legănare inconștientă. O briză răcoroasă suflă printre balustradele punții și-mi mângâie gâtul îndurerat cu degete tandre. Știam că ceva se schimbase în mine. În parte, mă oferisem să rămân pe punte, de veghe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mână, care semăna cu un ceas deșteptător cu mai multe cadrane. — E sus. Butoiul e la suprafață. — Știm, zise Scout. E chiar acolo. Doctorul apăsă un buton și țârâitul încetă. Am stat toți trei lângă balustradă. Butoiul plutea imobil pe oceanul nemișcat. Brr-brr, brr-brr. Ce face? — Ce să facă? Doctorul se uită la mine. Nu face nimic. A încercat toată noaptea să stea sub apă și butoiul în sfârșit l-a tras la suprafață. E epuizat. — Și-atunci de ce e aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
la mine. Nu face nimic. A încercat toată noaptea să stea sub apă și butoiul în sfârșit l-a tras la suprafață. E epuizat. — Și-atunci de ce e aici? — Hmmm? — Din toate locurile unde rechinul ăla ar putea fi în ocean, de ce e chiar aici? Poate că nu este, zise Scout. Poate a scăpat de butoi. Fidorous încercă să pară calm. — Butoiul ăla nu plutește acolo pentru că ludovicianul e isteț, ci pentru că rechinul e prost. Scout, poți să ne duci mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
controlezi, eu mă duc să rezolv problema. — O defecțiune minoră? Doctore, n-a fost o defecțiune minoră - am auzit toți trei motorul rupându-se în bucăți. Uită-te în jur, dacă vrei, pentru toți sfinții! Adevărul e că suntem în mijlocul oceanului și ne înclinăm. Nu mă pricep cine știe ce la ambarcațiuni, dar știu că atunci când încep să se încline de obicei asta se datorează inundării. — Adevărul e-un mecanism complex, Scout, mai ales în locul ăsta, și nu am nici timpul, nici dispoziția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
bubuit sub noi, butoaiele legate de ludovician frecându-se de fundul navei. Privind, al treilea și ultimul butoi sări peste bord într-o ploaie de apă marină și toate trei o luară la goană, șuierând și împroșcând stropi, în largul oceanului întins. Orpheus se clătină încet înainte și-napoi, după care se își continuă drumul puțin prea repede, înclinându-se la tribord. Am coborât scările alergând și-am dat ocol cabinei. Fidorous și Scout erau deja la balustrade. Scout clătină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Clio. Îmi pare tare, tare rău. 34 Ultima sforțare Alunecând, pierzându-mi dezechilibrul, m-am sforțat să mă ridic în picioare. Împleticindu-mă pe puntea înclinată și udă cu laptopul lui Nimeni la subsuoară, am strigat spre apa nemișcată. — Scout. Oceanul se întindea oriunde mă uitam. — Scout. Doctore Fidorous. Nimic. — Iisuse, m-am auzit spunând. Scout - și apoi, sprijinindu-mă de cabina povârnită, încet, cu fața udă de lacrimi: Clio. Doar pârâitul navei Orpheus. Marea calmă furișându-se, revărsându-se încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
spunând. Scout - și apoi, sprijinindu-mă de cabina povârnită, încet, cu fața udă de lacrimi: Clio. Doar pârâitul navei Orpheus. Marea calmă furișându-se, revărsându-se încet peste punte în vălurele. Marea trăgând încet barca în adâncul ei, ca și când întregul ocean ar fi fost un gigantic animal unicelular, hrănindu-se cu ce-a mai rămas din lume. Cu toții ne scufundăm în apă și nu mai ieșim niciodată la suprafață. Așa se sfârșește totul. Miau. Miiiau. Un Ian cu ochi bulbucați, holbându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
tremurătoare și frântă de lacrimi. Bine, deci, unde ești? Unde ești, rechinule, pentru că eu sunt chiar aici. Sunt chiar aici. Am inspirat sacadat. — Și nu mai am unde să fug. Orpheus stătea înclinat acum la 45 de grade, jos în ocean, apa urcând pe punte. M-am cățărat în V-ul format de peretele dinspre babord al cabinei oblice și punte. M-am întins și-am lungit gâtul ca să mă uit peste balustrada dinspre babord, aflată sus în aer, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am icnit, sunt aici. Tu unde ești? Am ascultat pârâitul bărcii, clipocitul apei în urcare, propriile-mi suspine tremurate. Apa îmi acoperi tibiile. — Unde ești? Și-atunci... Țrr, țrr O masă încâlcită, alcătuită din butoaie și cușcă țâșni la suprafața oceanului calm, la distanță de o sută cincizeci de metri. Încet, mormanul acela începu să înainteze pe apă către mine. — Haide, am spus cu răsuflarea tăiată, uite-mă aici. Și am început să lovesc din picioare, în și afară din apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
abia întrevăzute în ceață, o ploaie de meteoriți a umbrelor. Cu ochii larg deschiși și gâfâind, m-am băgat sub apă când o bucată uriașă de carenă frântă se ivi rotindu-se din albul dimprejur și ateriză cu zgomot în ocean, în spatele meu. Ieșind repede la suprafață, tușind și scuipând, am înotat prin valuri și printre hălci de carne spre grămada năruită a navei Orpheus, m-am cățărat cu pieptul pe ea și m-am ținut bine cât timp au căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
m-am cățărat cu pieptul pe ea și m-am ținut bine cât timp au căzut din cer și ultimele rămășițe. Marea se liniști într-un târziu într-o legănare chinuită, dar ceața rămase deasupra ei, un întreg al doilea ocean de năvoade și pânze de păianjen, stăruitor și unduitor și tăcut. Mi-am lipit fruntea de scânduri, tremurând înfrigurat, înăbușindu-mi suspinele. M-am împins ușor în mâini și-am încercat să mă uit în jur, căutându-l pe Ian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mâini și-am încercat să mă uit în jur, căutându-l pe Ian și bărcuța lui, căutând orice, dar nu reușeam să văd decât la poate doi metri în fiecare direcție și nu era nimic altceva în bucățica mea de ocean. Eram singur singurel în toată albeața aia. M-am lăsat din nou pe scânduri. Am simțit ceva, o vagă vibrație ca o firavă zvâcnire musculară în spatele coapsei. Sunt rănit, mi-am spus, sunt spintecat și răceala amorțește durerea. Am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Și am plâns și am plâns și am plâns. Trecură clipe mohorâte, spălăcite. Și-atunci. Spatele îmi fi atins de-o căldură. Am ridicat ochii. Raze de soare, lumină răzbătând prin ceață și decupând mici petice călătoare de albastru pe oceanul rece. Mi-am schimbat poziția pe epava lui Orpheus, încercând să văd prin ceața tot mai rară bărcuța lui Ian. M-am întors din nou, încercând să văd mai bine și-n clipa aceea am observat ce se întâmpla cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
tremură vantul, Vestea de sus alină pământul. -Hristos a-nviat, strigă vesel o floare! -Da e viu, zic și munții- ce sărbătoare! -E viu, murmură Milcovul rece Sub soare blând câmpia petrece -Mărire Lui Isus, păsări mii ciripesc! Și cerul și-oceanele îi spun "te iubesc"! -Hristos este viu cântă orice făptură! Știrea curge ca mierea în gură. A sfântă-nviere răsuflă pământul Și vestea aleargă mai iute ca gândul. E viu din vecie, El, Dragostea, Viu va rămâne și-n inima
De Pa?ti by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83296_a_84621]
-
Trecea de Gortrumnagh și de Knockavally, ajungea adesea până la Claddaghduff, câteodată până la Aughrus Point. Se afla atunci În punctul cel mai apusean al Europei, În punctul extrem al lumii occidentale. În fața lui se Întindea Atlanticul, patru mii de kilometri de ocean Îl separau de America. După Hubczejak, aceste două-trei luni de meditație solitară În timpul cărora Djerzinski n-a făcut nimic, n-a organizat nici o experiență, n-a programat nici un calcul, trebuie considerate o perioadă-cheie În care-au apărut principalele elemente ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Singurele entități susceptibile de a fi reidentificate și numite Într-o asemenea ontologie sunt funcțiile de undă și, prin intermediul lor, vectorii de stare - de unde posibilitatea analogică de a reda un sens fraternității, simpatiei și iubirii. Mergeau pe drumul spre Ballyconneely; oceanul scânteia la picioarele lor. În depărtare, la orizont, soarele asfințea peste Atlantic. Din ce În ce mai des, Walcott avea impresia că gândirea lui Djerzinski rătăcește pe căi obscure, chiar mistice. Walcott rămânea adeptul unui instrumentalism radical; produs al unei tradiții pragmatice anglo-saxone, marcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lui. Chipul său anxios și mobil părea să-și fi găsit liniștea. Făcea lungi plimbări visătoare, fără un scop precis, pe Sky Road; mergea cu cerul alături. Șerpuind printre dealuri, drumul spre vest urma o pantă când abruptă, când lină. Oceanul scânteia, reverbera o lumină schimbătoare pe ultimele insulițe stâncoase. Rostogolindu-se rapid la orizont, norii formau o masă luminoasă și confuză, cu o stranie prezență materială. El mergea Îndelung, fără efort, cu chipul Învăluit Într-o ceață acvatică vaporoasă. Știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
al lumii occidentale, permanent scăldat Într-o lumină schimbătoare și blândă, unde-i plăcea să se plimbe, unde, cum a scris În ultimele lui Însemnări, „cerul, lumina și apa sunt una”. Astăzi credem că Michel Djerzinski s-a pierdut În ocean. Epilog Cunoaștem numeroase detalii despre viața, aspectul fizic sau caracterul personajelor care s-au perindat În această povestire; totuși, această carte trebuie considerată o ficțiune, o reconstituire credibilă pe baza unor amintiri parțiale, mai curând decât oglinda unui adevăr univoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
albi care vor fi luați de vânt. Cu cât vin mai multe picături, cu atât norii se îngreunează și devin tot mai închiși la culoare. Mai apoi , noi, stropii de ploaie, cădem unul câte unul pe pământ, în mări, în oceane, lacuri sau râuri. — Adică, nu stați niciodată într-un singur loc ? Nu! — Ce interesant! Mulțumesc mult pentru poveste! Dar nu am sfârșit bine de spus ceea ce aveam de spus, că picătura de apă a și dispărut . O pădure magică Delia
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
a zbura peste capetele beligeranților. „Regele Italiei? Ce tupeu! Eu sunt regele Italiei!“ strigă Sinatra. „Noroc cu Columb, altfel rămâneați nedescoperiți“, punctă ironic o voce de pe Bătrânul Continent. „Cine poate Înțelege filmele voastre? Parcă sunt teatru“, veni prompt replica de peste ocean. „V-am vândut Louisiana și nici nu știți unde e pe hartă!“ ripostă Napoleon. „Bucătăria voastră e jalnică, două frunze și-o lăcustă“, ținti la fix un yankeu. „Voi vorbiți? La cât mâncați, aveți deja gravitație“, se stropși un francez
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
abătut În același timp asupra inamicului, ci au apărut la o diferență de câteva minute, răstimp suficient pentru ca bravii noștri luptători să fie tasați, nivelați și făcuți una cu pământul. Să se fi Îndreptat ei atunci ca niște lemingi spre ocean, nemaisuportând gura femeii? Să fi scăpat din vedere gestul reflex al complotiștilor de pe toate meridianele, acela de a-și potrivi ceasurile? Ori poate, cine știe?, ceasurile chiar dezvoltaseră o conștiință mecanică și le sabotaseră sincronizarea. La toate aceste Întrebări, cei
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
tablourile lui Velázquez și de sângele coagulat, depus pe canavale, al lui Tițian, un virus sud-american m-a Înhățat Într-o excursie organizată prin Tierra del Fuego. Mă aflam, așadar, la Capul Horn, admirând locul În care curenții celor două oceane se ciocneau, stârnind fiori sub epiderma lichidă a planetei, stăteam cu un picior deja ridicat spre a desăvârși turul lumii, când un antibiotic nou inventat, Peraxildyne Forte, m-a readus În Îmbrățișarea de satin a cearșafului. Când am deschis ochii
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]