9,883 matches
-
493, 29 aprilie 1920, Chișinău. Sursa: http://www.timpul.md/articol/peisajul-politic-din-republica-moldova-%28ii%29--statuarea-sistemului-de-partid-54474.html?action=print Conducerea partidului a fost asigurată de Pantelimon Halippa (1918 - 1921) și Ion Inculeț (1921 - 1923). Partidul a contribuit la adoptarea unei reforme agrare radicale de către Sfatul Țării la 27 Noiembrie 1918. Conducătorii săi se aflau în fruntea Directoratelor, care asigurau gestiunea treburilor curente din Basarabia și au militat pentru încadrarea organizației într-o structură politică la nivelul întregii țări. La 14 septembrie 1918 s-
Partidul Țărănesc din Basarabia () [Corola-website/Science/306012_a_307341]
-
regii capețieni, au consolidat în mod progresiv "statul regal francez", începând cu finele secolului X, fondând dinastiile Capet, Valois și Bourbon. Capețienii au condus Franța până în 1792, când Revoluția franceză a pus bazele unei republici, într-o perioadă de schimbări radicale începute pe 14 iulie 1789, o dată cu căderea Bastiliei. Prestigiul internațional al Franței a crescut spre sfârșitul secolului al XII-lea și pe parcursul secolului al XIII-lea, atingând apogeul în perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfânt. În perioada lui Filip
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
proclamat Republica a II-a în februarie. Ludovic-Filip a murit în exil în Anglia, în anul 1850. Guvernul era dominat de republicani moderați care au încercat să constituie cât mai repede un guvern pentru a nu-i lasă pe republicanii radicali să devină majoritari. Guvernul provizoriu a impus o serie de măsuri sociale. Unul dintre revoluționari, Louis Blanc, era cunoscut pentru scrierile sale și pentru ideea sa de a crea ateliere naționale pentru scăderea șomajului. Un altul era Alphonse de Lamartine
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
să se asocieze cu proletariatul. În Internațională I s-au înscris 250 000 de francezi. Nu existau partide organizate, ci doar secții naționale. În 1867 deputații au primit drept de interpelare. În 1868, legile restrictive despre presă au suferit modificări radicale. Puteau fi publicate ziare republicane și chiar ziare de opoziție acerbă la adresa lui Napoleon al III-lea. În 1869 au loc ultimele alegeri în care s-au desfășurat campanii electorale fără ca puterea imperială să intervină. Opoziția organizându-se bine, alcătuită din
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
săi republicani doreau un regim autoritar, un guvern mai puternic și s a fie introdus un referendum, deși constituția din 1875 îl interzicea. Se cerea că responsabilitatea executive să fie preluată de președinte. De Boulanger s-au apropiat bonapartiștii, socialiștii radicali și monarhiștii și grupuri antisemite , văzut că un posibil dictator al Franței și finanțat cu presă controlată. Boulanger a fost astfel lansat în jocul politic de către revizioniști și a candidat în mai multe locuri în Parlament, în 1889 fiind ales
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Briand sau Jean Jaures care a fondat în 1904 un ziar: L’ Humanite. Acesta a format în 1905 Partidul Socialist Francez sau SFIO-Secțiunea Franceză a Internaționalei Muncitorești. A reușit să obțină multe mandate în parlament înainte de Primul Război Mondial. Partidul Radical, apărut în 1899-1901, reprezenta interesele burgheziei, clasei de mijloc, intelectualimii și taranimei. Promova reforme realizate lent fără răsturnări bruște și politică moderată. Naționalismul se dezvoltă de pe urma crizelor. Problema Alsaciei și Lorenei era o temă extrem de dezbătută public după crizele de la
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
noi locuințe. Inflația, creșterea costului vieții, diminuarea salariilor reale au contribuit la degradarea condițiilor de viață. Speculanții, intermediarii și industriașii au avut de câștigat de pe urma războiului, devenind noii îmbogățiți. În decembrie 1918 Confederația Generală a Muncii a propus un proiect radical: ziua de 8 ore, egalitatea salariilor indiferent de sex, generalizarea convențiilor colective și naționalizarea unor sectoare economice, unele dintre aceste revendicări fiind legiferate în 1919. Războiul a contribuit la creșterea numărului membrilor de sindicat, în 1920 fiind peste 2 milioane
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
idei, în timp ce SFIC afirmă opoziția față de capitalism și socialismul tradițional, urmând directivele sovietice, adoptând politică clasa contra clasa, interzicând orice apropiere de mișcările de stânga ce competitau pe același electorat. A înregistrat succese electorale în 1924 și 1928 datorită discursurilor radicale, însă au pierdut numeroși aderenți , menținându-și fiefurile electorale din suburbiile pariziene și departamentele rurale la vest de Masivul central. S-a dezvoltat Radicalismul, un curent tradițional francez radical ce se definea prin atașamentul față de Republica, laicitatea statului și prin
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
inflației prin asanare bugetară, creșterea impozitelor și împrumuturilor externe, însă neavând succes, a demisionat. În 1924, alegerile sunt câștigate de coaliția de radicali și socialiști, iar Millerand, nemulțumit, a demisionat și el, fiind succedat de republicanul moderat Doumergue. Liderul Partidului Radical, Eduard Herriot, a devenit premier, conducând un guvern radical omogen, susținut de socialiști care nu puteau să fie la guvernare pentru a nu înstrăina mediile de afaceri franceze. Se urmarea recunoașterea drepturilor sindicale pentru funcționari, eșuând să impună un program
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
cerea libertate și a pornit un război de independența după revoltă din 1954. Armata franceză staționată în Alger a acționat pe cont propriu, profitând de slăbiciunea guvernului parisian care era gata să recunoască dreptul la autodeterminare al algerienilor. Algerienii francezi radicali au înființat Organization Armee Secrete, o grupare teroristă. Egiptul sprijinea mișcarea de eliberare algeriană. Franța și Marea Britanie au ocupat Canalul Suez, dar SUA, URSS și ONU le-au determinat să se retragă. În ciuda opoziției puternice a generalilor, Charles de Gaulle
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
dezvoltat, barierele comerciale europene au căzut. Conservatorismul și paternalismul lui de Gaulle au devenit tot mai învechite. Au erupt proteste în 1968 în urma unui conflict dintre studenți și autoritățile universitare. Protestele s-au extins, studenților alăturându-se sindicaliștii și intelectualii radicali împotriva guvernului. Demonstrațiile, grevele, luptele de stradă slăbesc puterea lui Charles de Gaulle și acesta demisionează în 1969. Succesorul său, Georges Pompidou a introdus reforme, însă criză energetică din 1973 a dus la un blocaj. Guvernul lui Valery Giscard d
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
nu au fost onorate după obținerea păcii. Activismul organizațiilor studențești a determinat liderii conservatori, cum ar fi Klemens Wenzel, Prinț von Metternich, să se teamă de sentimentul naționalist; asasinarea dramaturgului german August von Kotzebue în martie 1819 de un student radical ce dorea unificarea a fost urmată la 20 septembrie 1819 de proclamarea Decretelor de la Carlsbad, care au frânat conducerea intelectuală a mișcării naționaliste. Metternich a reușit să canalizeze resentimentele conservatorilor față de asasinat spre consolidarea legislației care avea să limiteze mai
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
cereau unificarea sub principii naționaliste, promovau tranziția la capitalism, cereau lărgirea dreptului la vot. „Radicalismul” lor depindea de poziția pe care o aveau în raport cu votul universal: cu cât mai largă era definiția pentru vot „universal”, cu atât erau considerați mai radicali. În pofida reacției conservatoare considerabile, ideile de unitate s-au alăturat noțiunilor de suveranitate populară în țările germanofone. La Festivalul Hambach din mai 1832 au venit peste 30.000 de oameni. Promovat ca bâlci, participanții au sărbătorit fraternitatea, libertatea, și unitatea
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
sau neruse, alienând un segment larg al populației imperiului. Naționalitățile importante neruse, (polonezii, finlandezii, letonii, lituanieinii sau ucrainienii), supuse unui proces intensiv de rusificare, au răspuns prin creșterea naționalismului antirus. Foarte mulți evrei au emigrat sau s-au alăturat mișcărilor radicale. Organizațiile și mișcările politice secrete au continuat să apară, să se organizeze și să se dezvolte, în ciuda eforturilor regimului de a le înăbuși activitatea. După înfrângerea suferită în Războiul Crimeii, Rusia a căutat să promoveze o politică externă prudentă și
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
Austro-Ungaria. Reformele lui Alexandru al II-lea, în special ridicarea cenzurii de stat, au intărit exprimarea publică a gândirii avanate politice și sociale. Regimul se baza pe ziarele ruse pentru obținerea sprijinului popular pentru politicile interne și externe. Dar scriitorii radicali, liberali sau naționaliști au contribuit la formarea opiniei publice antițariste, antiimperiale și social-radicale. Datorită faptului că numeroși intelectuali, țărani și muncitori simpatizau cu pozițiile opoziției, regimul a început să considere publicațiile și organizațiile radicale ca fiind periciuloase pentru stat. De-
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
politicile interne și externe. Dar scriitorii radicali, liberali sau naționaliști au contribuit la formarea opiniei publice antițariste, antiimperiale și social-radicale. Datorită faptului că numeroși intelectuali, țărani și muncitori simpatizau cu pozițiile opoziției, regimul a început să considere publicațiile și organizațiile radicale ca fiind periciuloase pentru stat. De-a lungul deceniilor al șaptelea al optulea și al nouălea al secolului al XIX-lea, rușii radicali, cunoscuți sub numele colectiv de "народники" - narodnici, și-au concentrat acțiunea politică asupra țăranilor, "народ" ("narodul, poporul
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
numeroși intelectuali, țărani și muncitori simpatizau cu pozițiile opoziției, regimul a început să considere publicațiile și organizațiile radicale ca fiind periciuloase pentru stat. De-a lungul deceniilor al șaptelea al optulea și al nouălea al secolului al XIX-lea, rușii radicali, cunoscuți sub numele colectiv de "народники" - narodnici, și-au concentrat acțiunea politică asupra țăranilor, "народ" ("narodul, poporul"). Liderii mișcărilor populiste erau scriitori radicali, idealiști și apărătorii terorismului. În deceniul al saptelea, Nicolai Cernîșevski, cel mai important scriitor radical al epocii
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
De-a lungul deceniilor al șaptelea al optulea și al nouălea al secolului al XIX-lea, rușii radicali, cunoscuți sub numele colectiv de "народники" - narodnici, și-au concentrat acțiunea politică asupra țăranilor, "народ" ("narodul, poporul"). Liderii mișcărilor populiste erau scriitori radicali, idealiști și apărătorii terorismului. În deceniul al saptelea, Nicolai Cernîșevski, cel mai important scriitor radical al epocii, a emis teoria conform căreia Rusia poate sări peste capitalism direct în socialism. Cea mai importantă lucrare a sa, "Что Делать?" ("Ce este
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
-lea, rușii radicali, cunoscuți sub numele colectiv de "народники" - narodnici, și-au concentrat acțiunea politică asupra țăranilor, "народ" ("narodul, poporul"). Liderii mișcărilor populiste erau scriitori radicali, idealiști și apărătorii terorismului. În deceniul al saptelea, Nicolai Cernîșevski, cel mai important scriitor radical al epocii, a emis teoria conform căreia Rusia poate sări peste capitalism direct în socialism. Cea mai importantă lucrare a sa, "Что Делать?" ("Ce este de făcut?", 1863), descrie rolul unui individ de "natură superioară" care trebuie să ghideze noua
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
dintre cei mai novatori autori ai genului. Atras mai întâi, ca mai toată generația sa, de teoria critică și de lucrările corifeilor Școlii de la Frankfurt, se orientează treptat spre fenomenologie și spre rădăcinile morale ale existențialismului, revendicându-se de la gândirile radicale alcătuind curentul nietzscheanismului de stânga. În "Sfere", opera sa de căpătâi, în trei volume, apărută de-a lungul a cinci ani și atingând vânzări de peste 20.000 de exemplare, filozoful formulează o teorie integratoare venind în sprijinul unui nou umanism
Peter Sloterdijk () [Corola-website/Science/304838_a_306167]
-
discrepanțe își aveau originea în permanenta oscilare a societății românești în alegerea modelului de dezvoltare socială, în care s-au confruntat două mari tendințe: un model inspirat din experiența Europei Occidentale, bazat pe industrializare și urbanizare, menite să determine schimbări radicale în fiecare aspect al societății românești, iar un al doilea model bazat pe tradiția României de țară agricolă și care punea accentul pe menținerea structurilor sociale și valorilor culturale tradiționale. În viața politică, regele Carol I a jucat un rol-cheie
Participarea României la Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/304763_a_306092]
-
cu excepția radicalilor) au rămas cu un singur mandat, în timp ce dreapta-monarhică a suferit un serios pas înapoi. Ca rezultat cea mai mare parte a locurilor din Parlament (nucleul s-a format în jurul socialiștilor și al radical-socialiștilor republicani de la începutul anului și radicalii progresiști din coaliția de stânga) a condus la așa-numitul " biennium reformist" între anii 1931 și 1933. Nu există unanimitate cu privire la afilierea politică a tuturor parlamentarilor. În plus, grupurile au fost foarte mobile. În conformitate cu aceste situații, rezultatele pot fi defalcate
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
păcatul). Grigorie din Nissa pune ideea apocastasieide a cărei posibilitate nu se îndoiește. O revenire la starea dintâi a omului și a lumii era, după el, necesară. Apocastasia era concepută ca una universală, omul suferind, în contextul ei, o transformare radicală. Resurecția trebuia să fie totală. Un vis al mai multor apologiști și o speranță care ia, unori, forme crispate. Este neîndoios că figura cea mai impunătoare a patristicii, cu toate încercările celorlalți apologiști, a fost Aureliu Augustin, cel care face
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
consfințea mari pierderi teritoriale și de populație pentru Rusia, fiind astfel anulat. Odată cu schimbarea cursului războiului în defavoarea Puterilor Centrale, populația Imperiului Austro-Ungar și-au pierdut încrederea în aliați și în victorie, și chiar mai înainte de semnarea armistițiului din noiembrie, naționalismul radical dusese la proclamarea mai multor declarații de independență (septembrie - octombrie 1918). Dacă la început Aliații au sperat să mențină Austro-Ungaria (eventual cu un teritoriu redus) pentru contrabalansarea puterii Germaniei în Europa Centrală, interpretând cele 14 puncte proclamate de președintele american
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]
-
și de fragilitatea crescută a metropolei. În Irlanda, întârzierile în rezolvarea problemei autonomiei provinciei, cauzate în parte de război, dar și de Răscoala de Paște din 1916 și de încercara eșuată de recrutare a irlandezilor, au crescut sprijinul pentru separatiștii radicali, și a dus în mod indirect la izbucnirea războiului anglo-irlandez din 1919. În Statele Unite, populația, deziluzionată de refuzul politicienilor europeni de a sprijini idealurile de pace ale președintelui Woodrow Wilson, a ales izolaționismul ca cea mai potrivită politică externă. După
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]