10,353 matches
-
În timp ce ne îndreptăm spre taxiul pornit, Suze se uită la bagajul meu absolut șocată. — Bex... de ce-ai cumpărat o canoe gonflabilă? — E pentru când stai pe-o parte. Sau așa ceva. — Și stropitoare? N-am găsit nicăieri spray de plante. Respirând greu, îndes sacoșele în grabă în taxi. — Și ce nevoie am de spray de plante? — Știi ceva, n-a fost ideea mea, da? zic defensiv. Hai! Grăbește-te! Printr-un miracol, reușim să băgăm toate astea în taxi. O vâslă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
suni acum, n-o să suni niciodată! Te cunosc, Bex! — Suze, nu te prosti! Tocmai naști! Hai să ne punem prioritățile în ordine, da? — Nasc după ce suni! spune Suze încăpățânată. Au! Se crispează brusc. Iar a început. — OK, spune moașa calmă. Respiră... și încearcă să te relaxezi... — Dar nu mă pot relaxa dacă ea nu dă telefonul pe care trebuie să-l dea! Altfel, iar o s-o amâne până la sfântu’ așteaptă! O cunosc! — Ba nu! — Ba da, Bex! Deja ai amânat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să suni unde zice ea. Hai, scumpete, sună! se bagă și femeia în halat roz. — OK! OK! Scotocesc în geantă după mobil și formez numărul. Sun. Gata, Suze, poți să te duci! După ce te aud spunând ce trebuie să spui! Respiră adânc, ca să acoperi durerea... — Alo! îmi ciripește vocea lui Robyn în ureche. Aud cumva clopote de nuntă? — Nu e nimeni, zic, uitându-mă la Suze. — Atunci, lasă un mesaj, spune Suze, cu dinții încleștați. — Respiră adânc, hai... — Apelul dumneavoastră e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spunând ce trebuie să spui! Respiră adânc, ca să acoperi durerea... — Alo! îmi ciripește vocea lui Robyn în ureche. Aud cumva clopote de nuntă? — Nu e nimeni, zic, uitându-mă la Suze. — Atunci, lasă un mesaj, spune Suze, cu dinții încleștați. — Respiră adânc, hai... — Apelul dumneavoastră e foarte important pentru mine... — Hai, Bex! — Bine! Ciulește urechile. În clipa în care se aude bipul, trag aer adânc în piept. — Robyn, sunt Becky Bloomwood... și te-am sunat să-ți spun că gata, nunta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
asemenea tradiție. — Vrei să spui că inventez, sau ce? Nu! Firește că nu! Am să-i spun lui Judith, zice Robyn, ridicând receptorul și rotindu-și Rolodexul în căutarea cărții de vizită cu numărul de telefon, iar eu mă calmez, respirând încă precipitat. Simt că mi se învârte capul. Se întâmplă prea multe odată. Cât am stat închisă între patru pereți cu Suze și Ernie, totul a mers înainte cu toată viteza, fără ca eu să știu, și acum am scăpat complet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Oamenii care treceau pe lângă mine mă priveau mirați, dar mie nu-mi păsa. Ia o gură de băutură și eu mă uit la el, fără să-mi pot dezlipi privirea. Nu îndrăznesc să scot nici un sunet. Nu îndrăznesc nici să respir. — Și, pe la ora prânzului, a ieșit din bloc o femeie. Era brunetă și avea o haină foarte frumoasă. Îi cunoșteam chipul din fotografii. Era mama. Rămâne în tăcere câteva clipe. — Și atunci... m-am ridicat repede. Ea și-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu e deloc în regulă aici. Suntem prea ahtiați după lucrurile materiale. Prea obsedați de ideea de a avea succes. De bani. De ideea de a încerca să impresionăm oameni care nu vor fi impresionați niciodată, indiferent ce... Se oprește, respirând precipitat. Nu contează decât să fii om cu adevărat. Chiar ar trebui să cunoaștem oameni fără adăpost. Chiar ar trebui să cunoaștem niște țărani din Bolivia. — Păi... da, zic după o pauză. Dar, cu toate astea... — Mă tot gândesc la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să fugi pur și simplu în lume! Trebuie să înfrunți singură toate astea, chiar dacă asta înseamnă să-ți ceri scuze la patru sute de persoane în parte, în genunchi. Dacă fugi, atunci... ești doar o egoistă nesimțită și lașă. Se oprește respirând precipitat și îl aud pe Ernie plângând în surdină, în fundal. Sunt complet șocată, de parcă tocmai mi-ar fi dat o palmă zdravană peste față. — Ai dreptate, spun în cele din urmă. Îmi pare rău, spune ea, și nici ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fi ridicol, spune Elinor după o pauză. Situația a fost infinit mai complicată decât ți-o poți imagina tu. — Ai profitat de... slăbiciunile mele. M-ai folosit. Pe mine și compania mea. M-ai tratat ca pe un... Se oprește, respirând din greu și rămâne în tăcere câteva secunde, încercând să se liniștească. Partea cea mai tristă a poveștii este faptul că unul dintre motivele pentru care am venit la New York a fost cel de a petrece mai mult timp cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
clipa în care situația e din nou sub control, tu vrei să arunci iar totul în aer! Exact în clipa în care, o dată în viața ta, nu mai ești în rahat până la gât și pot și eu în fine să respir liniștită... — Suze... — Becky? Ridic privirea, speriată. Luke se află în pragul ușii, în boxeri și tricou și mă privește pe jumătate adormit. — Ce-i cu tine? spune. — Nimic, zic, acoperind receptorul cu mâna. Vorbesc cu Suze. Du-te înapoi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
alătură viguros și curând întreaga sală aplaudă din suflet. Gary șoptește ceva în urechea lui Luke și acesta se întoarce spre mine, nedumerit. — Și verigheta? Lasă verigheta, zic, cu dinții încleștați. Inima îmi bate să-mi spargă pieptul și abia respir. Din clipă-n clipă mă aștept să se ridice cineva. Aștept ca cineva spună „Ia stați așa...“ Însă nimeni nu face asta. Nimeni nu zice nimic. A mers. Ochii mei se intersectează cu ochii lui Michael preț de o fracțiune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să ajung până aici. Cred că ai un mic secret pe care ai uitat să-l împărtășești invitaților tăi. Își ia o față plină de compasiune. Nu e prea politicos, nu crezi? Nu mă pot mișca. Nu pot nici să respir. Am nevoie de o zână bună, repede. Laurel mă săgetează cu o privire îngrozită. Christina își lasă jos paharul de șampanie. — Cod roșu. Cod roșu, aud vocea lui Robyn dinspre buchet. Urgent. Cod roșu. Alicia face turul ringului de dans
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Într-adevăr, toate curentele noastre culturale vibrează, În deosebite grade, de antisemitism”. După ce comentează evreofobia din cadrul junimismului, poporanismului, naționalismului și chiar socialismului românesc, Ștefan Zeletin conchide tranșant și cumva abuziv : „Așadar, Întreaga cultură În care se face educația tinerimii române respiră ura elementelor agrare Împotriva evreilor” <endnote id="(741)"/>. Și intelectualii români din perioada interbelică, cei angajați În zona politică a extremei drepte, au comentat (În termeni mai degrabă apreciativi) „spiritul anticapitalist” al românilor. Pentru Vasile Băncilă, de pildă, „În psihologia
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
le-au provocat. Cercetătorii animați de curiozitatea față de cauzele obscure și de amănunte, în stare să dedice zile, săptămîni sau luni ca să le depisteze, sînt din ce în ce mai rari. Mulți din breaslă au manșetele și gulerele perfect curate. Scriu „eseuri”! N-au respirat niciodată aerul cu praf și bacterii degajat de dosarele vechi și de colecțiile de reviste și ziare. Eseurile pot fi scrise oriunde, pe faleză sau la poale de munte, pe baza cîtorva fișe. în schimb, biografiile și anumite exegeze n-
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
moment dat te trezești că nu rezonezi cu prea mult sau prea mulți din jur, deși în aparență viața este perfectă. Paradoxal, când lucrurile merg „uns” urmezi calea aproape din inerție și sunt rari cei ce se opresc din drum, respiră adânc și decid să schimbe direcția spre una mai spinoasă. Unul din obstacolele majore este dezamăgirea familiei și a prietenilor, a celor care și-au cimentat deja o imagine despre tine și singura alternativă este că ești nebun. Până la urmă
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
aură. Ajunge la mine, îmi pune mâna pe cap, dă să îmi pună mâna pe chakra inimii, și face brusc un pas în spate uitându-se în jur că și cum a primit un pumn în cap: „Ce...” Își revine, respiră adânc, se apropie din nou și se repetă aceeași scenă de parcă o forță nevăzută încearcă să-l îndepărteze fizic pe Alfonso, chiar să-l lovească, în momentul în care încearcă să mă atingă. Alfonso concluzionează că am ceva care mă
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
din nou și se repetă aceeași scenă de parcă o forță nevăzută încearcă să-l îndepărteze fizic pe Alfonso, chiar să-l lovească, în momentul în care încearcă să mă atingă. Alfonso concluzionează că am ceva care mă protejează după care respiră din nou adânc și începe să mă curețe cu gâfâieli ca și cum ar fi la cine știe ce război. Sunt prea șocată după episodul cu lumânarea ca să mai încerc măcar să înțeleg ceva din ce se întâmplă acum. S-ar părea că deși nu
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
mixtură între cântece de greieri, de păsări și țipete de maimuțe. Nu după multă vreme peisajul devine obosit și copacii par acoperiți cu o pâclă de praf iar aerul, în ciuda dimineții și a pădurii tropicale, îmi pare destul de greu de respirat. Apare și explicația la următoarea cotitură a drumului: o masă de turle și furnale, cu unul ceva mai înalt în depărtare, din care iese o flamă enormă acompaniată de un fum negru și gros. Intrăm în Shushufindi orășel exclusiv dedicat
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
așez în hamac. Imaginile sunt din ce în ce mai îndepărtate, culorile din ce în ce mai stinse și simt din nou pe „Don Julio” venind să vadă cum o mai duc. Îi spun mental ok, îi mulțumesc pentru intervenții și simt cum se îndepărtează din nou. Rămân respirând greu, incapabilă să mă mișc, incapabilă să deschid ochii, pe jumătate trează, și aud cai care nechează și aleargă în spatele tufișurilor. Mă întreb de unde au apărut, parcă nu i-am văzut în timpul zilei, apoi îi văd, în frunte cu unul
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
care se bălăcește fericită), să privesc conturul difuz al soarelui întinsă în apa rece a râului. Roca din jur este, în mare parte, quartz, iar apa râului este transparent de cristalină și rămân magnetizată în mijlocul tabloului feeric, aproape neîndrăznind să respir pentru a nu îi tulbura perfecțiunea. Într-una din dimineți aud nechezat și tropăit de cai în apropiere, ridic capul și privesc un armăsar alb, impunător, trecând râul de-a lungul pietrelor, la câțiva metri de mine, într-o ploaie
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
e de sensibil...). Aș mai adăuga că Margo e cel de-al treilea film al lui Cărmăzan în trei ani și că încep să mă împac cu ideea ; nu pot să nu simpatizez întrucîtva cu un om care filmează așa cum respiră. Pe de altă parte, cei mai mulți dintre noi nu consumăm atîția bani publici la fiecare respirație. Dilema Veche, septembrie 2006 Toți e hoți Ticăloșii (Romînia, 2007), de șerban Marinescu Noul film al lui șerban Marinescu, Ticăloșii, e un film despre clasa
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
la dreapta, nici ca să urmărească personajul care iese din cadru într-un moment important, nici ca să facă loc personajului care intră doar pe jumătate. E ca și cînd, aflîndu-ne clandestin în lumea aceea, nu ne-ar da mîna nici să respirăm, sau ca și cînd ne-am uita la ea la Romînia anului 1987 printr-o crăpătură din balamaua timpului. Pentru început, vedem cum o studentă numită Otilia (Anamaria Marinca) se agită să obțină o cameră de hotel pentru ea și
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
să devină din ce în ce mai buni, și nu datorită vreunui machiaj menit să le potențeze degradarea, ci datorită forței de sugestie pe care o capătă, pe ecran, o situație ca a lor intimitatea claustrofobică în care trăiesc, aerul greu pe care îl respiră. Chiar atunci cînd personajele ajung la limita rezistenței, Pintilei și Dorobanțu, cu o altă intuiție de natural entertainers, le fac sau, în orice caz, ne fac un cadou : dau timpul înapoi, la o discuție simpatică despre sex, pe care o
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
ori sâmbăta, după ora 12, mergeam cu toți și cântam 1.1/2 - 2 ore în curtea spitalului, unde coborau pacienții din spital, ascultau și le distribuiam literatură. Eram foarte mulți în camere iarna și aproape că nu mai puteam respira. Ne sufocam pentru că nu puteam deschide geamurile din pricina copiilor mici sau a celor bolnavi. Într-o seară, în casa sorei Narcisa, s-a rupt patul din cauza numărului mare de persoane care stăteau pe el. În casa acestei familii am avut
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Când am ajuns la o bătrână ne-a spus că: “La moarte mă așteptam, dar ca să vină cineva să-mi deschidă ușa, nu mai credeam!” Am găsit foarte multe case complet îngropate în zăpadă. Simțeau oamenii că nu mai puteau respira, prinși în case de câteva zile. Ne-am mobilizat să mergem la televiziuni și să facem apel pentru ca voluntarii să vină să deszăpezească zecile de case îngropate în zăpadă. Fratele Goleanu împreună cu fratele Andrei au fost la Speranța TV, la
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]