10,776 matches
-
nu putea fi înșelat: ziua de 10 Mai rămânea în sufletul tuturor românilor cinstiți și conștienți marea zi națională, ziua gloriei și a marilor înfăptuiri. 23 August devenea ziua decăderii, ziua pierderii tuturor libertăților, a tuturor bogățiilor, ziua umilirilor, a rușinii. Dar să revin la ziua de 23 August 1945. Dominația sovietică deja instaurată își spunea cuvântul. Noul guvern, cuprinzând incompetenți, își ușura sarcina. Destrămarea României începuse. Agenții sovietici, dublați de cozi de topor... se infiltrau peste tot. Armata, printre priorități
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
Stalin, cunoscut de toți cei competenți și informați drept lugubra figură a criminalității secolului al XX-lea și care, singur, și-a impus hotărârea având consecințele grave pe care astăzi după patruzeci de ani24 le trăim cu durere, umilință și rușine. Revin la septembrie 1945. Între timp, sub controlul trupelor sovietice și al organelor politice, ajutate bineînțeles de cozile de topor, ce se iveau destule, cum de altfel apar totdeauna în astfel de situații, România înainta cu pași siguri în noul
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
mi se întâmplă, nu vroiam să cred nimic, nu vroiam decât să ies din acest coșmar, să mă văd afară liber. Este greu să exprim starea în care mă aflam, odată momentele de furie oarecum trecute, un sentiment părcă de rușine mă cuprinse. Cum este posibil să mă aflu în asemenea situație? Ce-ar gândi toți cei dragi care mă cunosc, tata, mama, în special, pe care îi idolatrizam, camarazii, prietenii, toți cei ce mă cunoșteau nu de ieri, de alaltăieri
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
și supunerea față de ea. „Mă mâna, mărturisește I. Negoițescu, un teribil demon vital, un nemaipomenit impuls de afirmare, un individualism acut.“ A te supune demonicului din tine înseamnă a te supune până la căpăt firii tale adevărate, fără să-ți fie rușine de ea, trăind frenetic în conformitate cu ea: „graba, precipitarea, spontaneitatea - iată trăsăturile esențiale ale caracterului meu.“ Scindată, ființa lui e contrariată când de impulsurile biologice de „sălbăticiune“, când de cele psihice, profund extatice. După cum însăși natura sa e una aparte, cu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Filofteia (1874-1963), fiica restauratorului Ioniță Dimitriu din Slatina și a soției lui, Sultana, în casa cărora s-a născut și nepotul lor, ce avea să-mi fie genitor. Numele de Filofteia mi s-a părut ridicol și-mi era parcă rușine să-l atribui mamei părintelui meu, până când mi-a căzut în mână faimoasa operă a episcopului genevez François de Sales, Introduction à la vie dévote, în care sfântul om își adresează îndemnurile unei Philothée, simbol al tuturor femeilor iubitoare de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
doua zi însă, a treia și a patra, zadarnic am vizitat cinematograful la aceeași oră, ca și cum m-aș fi prezentat la o întâlnire dinainte fixată, cel dorit nu a mai reapărut. Nu mă gândeam că poate teama lui de mine, rușinea lui fuseseră și mai mari. Au urmat, de-a lungul începuturilor liceale, alte câteva experiențe sexuale, dintre care notabile sunt încă un „succes“, durabil, și, durabil de asemenea apoi, un eșec, ambele din lumea cazonă. Întâiul dintre acești ostași atacați
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și am continuat cu confesiunea propriu-zisă a particularității mele erotice. N-am folosit cuvântul „homosexual“, fiindcă nu-l cunoșteam, cum nu știam nici că există o întreagă categorie de oameni cu înclinații asemănătoare. Mă simțeam ciudat, aparte, și totuși normal. Rușine îmi era doar de faptul că, la vârsta interdicțiilor, practic sexualitatea. Dar ce anume am scris în teza-confesiune nu pot nicidecum preciza, căci am uitat cu desăvârșire. Am așteptat cu sufletul la gură și ușor frisonând apariția dascălului după citirea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
sau filosofice"5. Dar realizările celui de-al Doilea Imperiu s-au revendicat cel mai adesea de la supunerea efortului colectiv în profitul intereselor private. Inițiativa publică era preluată de afaceriștii în căutare de câștiguri personale, pe care le acumulau fără rușine în disprețul interesului general. Dacă examinăm consistența acțiunii publice impulsionate de Napoleon al III-lea, trebuie să-i atribuim împăratului și un spirit întreprinzător care lipsea proprietarilor și rentierilor în numele cărora vorbea. Napoleon al III-lea a îndrăznit să treacă
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
ai mâncare. E rușinos să fii sărac. Poate ai fost bolnav, poate ți-ai pierdut locul de muncă, poate ai părinți pe care trebuie să-i îngrijești... Nu contează motivul pentru care nu ai, dar a nu avea e o rușine, un stigmat. Devii un paria, un nepricopsit. Un izolat. Oa menii nu se adună în jurul unui om aflat la necaz, ci se îndepărtează și râd de la distanță. Ai ieșit vreodată pe poarta din spate a grădinii? Scrisoarea 6 Am găsit
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
hoții și toți aceștia care în fața legii ar fi niște nepricopsiți au făcut chetă și au strâns un pumn de bănuți. Mi i au dat și mi-au spus: du-te să-ți iei mâncare. De la ei nu îmi era rușine să primesc ajutor. Ofereau tot ce puteau. Stăteau cu grijă când mă întorceam mai târziu. Îți amintești că, în țară, cu doar o săptămână în urmă, nu aveam pe nimeni alături? Scrisoarea 13 — Hai la depozit! „Depozitul” e un loc
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
răbdare și nervi de fier ca tu, om la 40 de ani, cu familie în România, să poți căuta zâmbind prin gunoaiele supermarketelor și să speri că mâine sau poimâine vei munci. De ce nu se întorc acasă? Pentru că le e rușine! Cum să vină fără mașină, fără euro? Trebuie să reziste, pentru că, într-o zi, cineva va avea nevoie de ei! Am cunoscut oameni care-și perfecționaseră arta de a locui în pustiu. Au găsit prin gunoaie scânduri, au ridicat o
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
bani nici de drum. Oa meni buni din țara mea, întrebați-vă ce face cel plecat de lângă voi! Dacă zice doar că-i frumos în Italia, chemați-l acasă! Nechemat nu vine, pentru că se simte gonit și părăsit. Este o rușine să n-ai de lucru în Italia, atâta vreme cât România e plină de șomeri? Scrisoarea 14 Un șomer emigrant e totuși mai fericit decât un șomer din România. Are speranță! „Poate mâine vine ăla care voia să-și tencuiască fațada la
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
să spăl farfurii și să curăț șemineul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. La un moment dat, mai târ ziu, Concetta a început să bufnească, să se vaite și, întoarsă cu spatele ca și cum i-ar fi fost și ei rușine, mi-a spus: — La cât te plătesc, vreau și eu puțină afecțiune! Eu eram înmărmurită. A înțeles din tăcerea mea că ceea ce voia ea nu se cumpără la kilogram. Scrisoarea 48 Se discută mult zilele astea despre emigranți și despre
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
e foame tot timpul, mânca o mână de paste la prânz și bea seara un ceai. A încercat să-și cumpere separat, din banii ei. Nici așa nu era bine, o certa și-i ținea evidența oricum. Să le fie rușine, de asta nu-i ia Dumnezeu! Mi-amintesc cum am început să-ți scriu. Spuneai că e bine că sunt aici, că e o țară minunată, civilizată și cu o cultură veche. Așa e! Spune-i asta și tinerei palide
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
vreau să povestești mai departe, să se știe că sunt multe femei care dorm în frig (din economie, nu pentru că nu ar fi soluții), care suferă de foame sau sunt jignite, pipăite și speriate. Dar nu spun nimic. Le e rușine! Scrisoarea 82 Știi care a fost un noroc al meu? Că am lucrat numai pentru bolnavi cu inimă bună. Drăguții, mulțumesc și pentru un pahar de apă, zâmbesc și mă laudă. Pentru că au fost buni, nu mi-a fost silă
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
la muncă, dar doi ani și ceva a fost singură. A oftat și a lăsat privirea în jos: — E! Ce-am mai pățit și eu pe aici! Dar nu spune nimeni ce anume a pățit! Toți ascund pentru că le e rușine să admită că au fost ne voiți să rabde foame, frig și umilințe. E ca și cum ai recunoaște că ai fost slab, că nu ai putut mai mult. Și veșnic e acel miraj care te face să suporți, să nu renunți
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
perpelea înainte de plecare. Îi trebuia cam 100 de lei și n-avea. Nu este jenant ce-ți spun. Când ai copii, le cumperi lor ce le trebuie și tu rămâi mereu ori fără una, ori fără alta. Nu mi-e rușine de lumea în care trăim. Nu mie trebuie să-mi fie rușine. Trebuie să spunem adevărul. Asta e, în țară e o mare cheltuială și să-ți iei o pijama. Se muncește pentru un dram de mâncare și pentru întreținere
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Nu este jenant ce-ți spun. Când ai copii, le cumperi lor ce le trebuie și tu rămâi mereu ori fără una, ori fără alta. Nu mi-e rușine de lumea în care trăim. Nu mie trebuie să-mi fie rușine. Trebuie să spunem adevărul. Asta e, în țară e o mare cheltuială și să-ți iei o pijama. Se muncește pentru un dram de mâncare și pentru întreținere. Știi, acum am patru perechi de pantofi. Îi țin pumnii Claudiei! Scrisoarea
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
de nailon, gunoiul dădea pe afară și tot așa. Atmosfera era tensionată, Rita se prefăcea că este o mare doamnă gospodină care-mi arată ce să fac... Până la un moment dat când dispare, iar fata ei începe să plângă de rușine. Mama ei era beată. I-am spus că nu e o boală care se ia, că ea nu este vinovată de problemele celor mari, că și mama mea a băut și că și eu m-am rușinat... S-a aruncat
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
iar pe ea, o copilă italiancă, au violat-o. Patru români au violat o altă fată, de 20 de ani. Ea declară că vrea doar să fie lăsată în pace, că viața ei nu mai e viață, că îi este rușine să meargă pe stradă, parcă ar fi vina ei că într-o seară i-au ieșit în cale patru români. Rumeni În fiecare zi, cazuri de agresivitate și delincvență provo cate de rumeni. O familie de români l-a omorât
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
în care bătea o fată, o altă româncă, și o obliga să se prostitueze. Un român, eliberat după o detenție de doar trei luni, a ata cat din nou un magazin și l-a rănit grav pe proprietar. E o rușine. Ministrul de externe român vine la Roma pentru a se stabili noi măsuri de securitate. Nu se stabilește nimic. Și știți de ce? Pentru că deținuții reprezintă o cheltuială. Decât să fie hrăniți degeaba, li se iartă pedepsele și li se dă
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
nevastă-mea i-a povestit cuiva cum te porți și acel cineva a scris despre tine. Toată România va ști tot dacă pățesc ceva! A doua zi patronul s-a întâlnit cu Maria, nevasta acestui „nenorocit”. A plecat ochii cu rușine și de-abia a îngăimat un salut. Vezi, ei se poartă așa pentru că ne cred separați și slabi. Fără neam. Fără apărare. Cum ar trebui să ne protejăm? Scrisoarea 148 Un alt lucru ce m-a ținut pe loc în
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
întrebe ce înălțime are, câte kilograme, dacă e frumoasă... — Păi la ce vă trebuie să știți cât e de înaltă? Doar vine la treabă! Da, dar eu aș dori și companie! — Ce fel de companie? — La pat! Ce, ți-e rușine de ceea ce auzi? O femeie singură, fără acte, fără bani, fără familie și fără acoperiș, poate fi victimă sigură! Toți știu, nimănui nu-i pasă. Băsescu îi felicită pe cei care muncesc în afară pentru strădania lor și pentru sumele
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
mai vădit, aleargă spre acesta. La sfârșitul veacului, se înălța eșafodul; la capătul istoriei, eșafodul care va fi înălțat va avea o altă măreție, pentru că pe el va urca regele creației. O societate care se bucură fără măsură și fără rușine de bunăstarea ei se năruie la prima lovitură: lipsită de orice principiu vital, fără vigoarea de a se putea împotrivi forțelor care se năpustesc asupra ei, ea este cuprinsă de fascinația morții. Dacă Revoluția a biruit este pentru că puterea era
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
primejdioase; și cum principiul și impulsul urii și al prieteniei, al recunoștinței și al răzbunării sunt aceleași, și cum acest impuls îi lipsea, urmările erau nenumărate și vătămătoare. Era peste măsură de timid, știa asta și îi era atât de rușine încât se prefăcea că este tocmai dimpotrivă, până la a se mândri cu aceasta. Dar adevărul era, cum s-a observat în sfârșit, printr-o experiență mai întinsă, în timpul autorității sale, că nu se putea obține nimic de la el, nici iertare
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]