9,501 matches
-
comunitar, el afirmă și Întărește comunitatea socială. Cu alte cuvinte, sacrificiul instituie societatea organizată de și prin reguli de reciprocitate. El reprezintă un model al ordinii sociale și tocmai de aceea este performat ori de câte ori această ordine este amenințată. Prin aceasta, sacrificiul (cu model vânătoresc) se opune omorârilor rituale de tipul „țapului ispășitor” - În acestea este afirmată distrugerea ordinii sociale, victima sacrificială nu este consumată În comun, iar sacrificiul vizează alungarea forțelor răului care sunt Întrupate de animalul ucis, și nu atragerea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și tocmai de aceea este performat ori de câte ori această ordine este amenințată. Prin aceasta, sacrificiul (cu model vânătoresc) se opune omorârilor rituale de tipul „țapului ispășitor” - În acestea este afirmată distrugerea ordinii sociale, victima sacrificială nu este consumată În comun, iar sacrificiul vizează alungarea forțelor răului care sunt Întrupate de animalul ucis, și nu atragerea forțelor divine (1983, pp. 172-173). Pornind tot de la caracterul sângeros al sacrificiului, René Girard a construit un model teoretic, la fel de ambițios, În care sacrificiul apare drept mecanismul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În acestea este afirmată distrugerea ordinii sociale, victima sacrificială nu este consumată În comun, iar sacrificiul vizează alungarea forțelor răului care sunt Întrupate de animalul ucis, și nu atragerea forțelor divine (1983, pp. 172-173). Pornind tot de la caracterul sângeros al sacrificiului, René Girard a construit un model teoretic, la fel de ambițios, În care sacrificiul apare drept mecanismul care instituie separarea de animalism, prin opoziția dintre violența „impură”, legată de pulsiunile sălbatice, și violența „pură”, reglementată de mecanismele ritului. Sacrificiul, Înțeles ca „o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În comun, iar sacrificiul vizează alungarea forțelor răului care sunt Întrupate de animalul ucis, și nu atragerea forțelor divine (1983, pp. 172-173). Pornind tot de la caracterul sângeros al sacrificiului, René Girard a construit un model teoretic, la fel de ambițios, În care sacrificiul apare drept mecanismul care instituie separarea de animalism, prin opoziția dintre violența „impură”, legată de pulsiunile sălbatice, și violența „pură”, reglementată de mecanismele ritului. Sacrificiul, Înțeles ca „o violență fără risc de răzbunare” (1995, p. 19), Înlocuiește crima inițială și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
caracterul sângeros al sacrificiului, René Girard a construit un model teoretic, la fel de ambițios, În care sacrificiul apare drept mecanismul care instituie separarea de animalism, prin opoziția dintre violența „impură”, legată de pulsiunile sălbatice, și violența „pură”, reglementată de mecanismele ritului. Sacrificiul, Înțeles ca „o violență fără risc de răzbunare” (1995, p. 19), Înlocuiește crima inițială și lanțul de violențe asociat ei cu o omorâre controlată ceremonial și, prin aceasta, creează normele și valorile culturale, fixează instituțiile sociale, distinge sacrul de profan
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o omorâre controlată ceremonial și, prin aceasta, creează normele și valorile culturale, fixează instituțiile sociale, distinge sacrul de profan și oferă baza pentru toate construcțiile mitologice. Girard consideră că orice ritual Înseamnă repetarea, În plan simbolic, a unui eveniment primordial. Sacrificiul reia și substituie totodată o crimă care a avut loc cândva. Pentru Girard este vorba nu despre o crimă primordială, ci despre un lanț de crime, generator al unei „violențe reciproce” (de tipul vendetei), care nu poate fi oprită decât
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
acte de violență colectivă. Astfel prima omorâre cere una compensatorie, care, la rândul ei, declanșează alte crime, totul Într-un lanț care poate duce la extincția colectivității. Această pierdere a diferențelor și a limitelor este numită de Girard „criza sacrificială”. Sacrificiul este sistemul care oprește, prin reorientare, mimetismul violenței originare. El face acest lucru izolând În interiorul comunității o victimă predilectă, care preia asupra ei păcatul violenței și care, reprezentând crima finală, Închide lanțul violenței: În felul acesta, la baza sistemului sacrificial
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o inspiră unul dintre membrii săi (R. Girard, 1995, pp. 89-90). Spre deosebire de Burkert, Girard plasează victima sacrificială În interiorul spațiului social: ea nu este un animal sălbatic, ci fie un om, fie un animal domestic. Individul ales să devină obiectul unui sacrificiu trebuie să fie vulnerabil, nesprijint de grup și, prin urmare, incapabil să genereze reciprocitatea violenței. În plus, grupul, În unanimitate, trebuie să Îl considere vinovat de ceva și să Îl ipostazieze În criminal, paria, persoană non-gratta. Aceasta Înseamnă că violența
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
schema generală a lumii”. Omul sau animalul ales pentru a fi sacrificat trebuie să fie Încărcat de păcatele comunității (să devină „țap ispășitor”). Eliminarea lui este justificată social și religios, iar acest mecanism explică sisteme rituale construite prin analogie cu sacrificiul, cum ar fi charivari sau „vânătoarea de vrăjitoare”. Când procesul simbolic de transferare a poluției asupra victimei nu este realizat, cel care Îndeplinește ritul trebuie judecat și condamnat simbolic pentru crima sa (ca În Bufonia din Atena antică) sau trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
nesiguranță dintre sfârșitul unui anotimp și Începerea celuilalt (spre exemplu, ceremoniile folclorice europene legate de Înnoirea anului cunosc numeroase rituri de apărare de duhurile malefice, rituri de propițiere, confruntări simbolice cu măștile care Întrupează forțele răului, acte magice, ofrande și sacrificii). Întregul ansamblu „este conceput pentru a dramatiza concluzia unei anumite etape a vieții și pentru a aduce, prin proceduri cvasimagice, fertilitate, prosperitate, căldură sau ploi În anul care vine” (Th. Gaster, 1987, vol. XIII, p. 148). Prin contopirea registrelor, riturile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și este jucat de flăcăi. Mireasa primește salba adusă de ceata mirelui și, astfel Împodobită, se Îndreaptă spre părinți pentru „iertăciune”. Tânăra pereche Îngenunchează În fața părinților miresei, iar lăutarii interpretează cântecele tradiționale care marchează separarea fetei de familia ei, amintesc sacrificiile părinților pentru a-și crește copiii și subliniază amploarea golului care se produce acum În familia fetei. În unele locuri are loc o horă În jurul vetrei, menită să exprime simbolic ruperea de casa părintească. În curte este prezentată zestrea fetei
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ele nu pot fi aplicate În afară, nu pot fi comunicate celor neinițiați; f) numeroase teste și probe (postul Îndelungat, vânătoarea fără arme, călătoria către un loc greu accesibil, dar dotat cu statut sacral, incursiuni războinice, automutilarea); g) efectuarea unor sacrificii, depunerea unor jurăminte; h) rituri consacratoare, care dramatizează finalizarea inițierii prin metafore ale morții și renașterii rituale (performarea ceremoniilor funerare și apoi a celor de naștere, transa și trezirea din transă, intrarea și ieșirea dintr-o colibă - identificată fie cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
victorioase la coliba rituală și proclamă puterea femeilor, care dețin taina creației și a vieții oamenilor și care stăpânesc puterile turmelor de bivoli. Ele ordonă dansatorilor să Înceteze dansul și cer șefilor să meargă În colibă și să asiste la sacrificiul inițiaților. În cea de-a cincea zi, inițiații sunt, pe rând, suspendați, cu ajutorul unor funii trecute prin inelele prinse de pieptul și umerii lor, de tavanul colibei. De inelele prinse de coapse sunt agățate patru cranii de bivol și un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
scut de război. Corpul lor este rotit de mai multe ori până când pielea se rupe și inițiații cad la pământ. Privitorii strigă: „Morți! Morți!”. Pe măsură ce Își revin, inițiații se Îndreaptă către unul dintre craniile de bivol și le oferă, În sacrificiu, degetul lor cel mic. Apoi, În grupuri de câte șase, ei aleargă În jurul copacului care Îl reprezintă pe Lone Man, până când craniile de bivol se desprind de corpul lor. După aceea, ei se pot Întoarce, de data aceasta neînsoțiți, la
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
precum apa (lustratio) sau focul. Păcatele individuale sau de grup sunt mărturisite În public sau sunt denunțate de cetele rituale de tineri (ca purtători ai energiilor vieții) În fața Întregii comunități. Ucideri ritualice de tipul țapului ispășitor sau alte ofrande și sacrificii sunt oficiate În locurile consacrate. Nu o dată, efigii ale răului (mici statui, măști, obiecte care Îl reprezintă sau manechine) sunt arse, aruncate pe ape, sfâșiate În mod ritual. Alteori, distrugerea este Înlocuită prin gonire - zgomote asurzitoare făcute de clopote sau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pomiviticol, apicol), se Împletesc cu calendarul creștin (I. Ghinoiu 1988). Zilele și perioadele „ținute” au atât nume ale sfinților creștini, cât și nume din mai vechi vocabulare sacrale. Actele ceremoniale provin din sfera vrăjitoriei, divinației și purificărilor, a ofrandelor și sacrificiilor, a celebrărilor și comemorărilor etc. În acest sistem ceremonial, dominante sunt interdicțiile, adică riturile de protejare magică Împotriva celor mai diverse surse ale răului. Cea mai importantă interdicție este aceea de a munci: spre uimirea lui I.A. Candrea (1928
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Roma, China și India antice), cât și În societățile simple, fie ele exotice sau folclorice. Procesiunile pot avea un caracter religios sau laic. Ele pot apărea ca unități autonome sau ca elemente ale unui alt complex ritualic (procesiunile care precedau sacrificiile din Grecia antică sau procesiunile integrate În sărbătorile calendaristice). Traseul lor poate fi circular (mai ales În procesiunile religioase În care un obiect sacru este scos din altar și plimbat prin comunitate) sau linear (participanții pleacă dintr-un punct pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lor poate fi circular (mai ales În procesiunile religioase În care un obiect sacru este scos din altar și plimbat prin comunitate) sau linear (participanții pleacă dintr-un punct pentru a ajunge În alt punct, deseori consacrat: procesiunile care precedă sacrificiile, cele legate de riturile funerare, cele ale breslelor medievale etc.). Ele pot fi prevăzute În calendarul religios sau pot fi prilejuite de evenimente ieșite din comun (K. Ashley, 2001, pp. 7-10; B.I. Mullahi, 2003, vol. XI, p. 732; S. Price
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
este dat semnalul de „Împrăștiere”, care pare să simbolizeze Întoarcerea progresivă la viața obișnuită (A. Guellouz, 1996, pp. 315-317). Din acest punct al complexului ceremonial Începe o serie de alte rituri, care au ca scop desăvârșirea pelerinajului prin purificări sau sacrificii: Nahr - imolația. Cea de-a treia zi rituală este pentru pelerin yawm annahr „ziua imolației”. În această zi, toți musulmanii sărbătoresc Id-al-idha - sărbătoarea sacrificiului. ș...ț Pelerinul este de fapt scutit de gestul de sacrificare propriu-zis. În schimb el este
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ceremonial Începe o serie de alte rituri, care au ca scop desăvârșirea pelerinajului prin purificări sau sacrificii: Nahr - imolația. Cea de-a treia zi rituală este pentru pelerin yawm annahr „ziua imolației”. În această zi, toți musulmanii sărbătoresc Id-al-idha - sărbătoarea sacrificiului. ș...ț Pelerinul este de fapt scutit de gestul de sacrificare propriu-zis. În schimb el este chemat să participe la un ritual de sacrificare de natură să Îi răscumpere eventualele neglijențe comise În timpul pelerinajului: ca și celelalte kaffara (penitențe), acest
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
adaugă caracterul tranzitoriu specific comportamentului pelerinilor” (S. Coleman, 2002, p. 358). În ultimele decade ale secolului XX, numeroasele descrieri etnografice au dezvăluit faptul că pelerinajul funcționează ca un sistem compozit, care amestecă credințe religioase, figuri și narative mitologice, unități ritualice (sacrificii, acte magice, componente ale riturilor de trecere, elemente de sărbătoare și chiar carnaval), reminiscențe și constructe de literatură populară și cultă. În plus, pelerinajul a generat numeroase creații arhitecturale, monumente de sculptură și pictură, creații muzicale și, mai recent, produse
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
reprezintă o luptă cu spațiul, iar imaginea sa tipică este aceea a mersului pe jos, pe mari distanțe, În condiții dificile, asemănătoare cu o asceză sau cu o probă inițiatică. Spre deosebire de alte rituri, pelerinajele acoperă o mare durată de timp. Sacrificiile, ședințele șamanice, actele magice, comemorările, celebrările sau paradele politice, ceremoniile funerare și riturile calendaristice nu depășesc limita câtorva zile (chiar dacă ele pot fi dezvoltate Într-o succesiune de secvențe rituale, de durată mai mare, precum inițierile eroice sau vindecările magice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
țel bine definit: să-l vadă cât mai de aproape („pe viu”) și, dacă se poate, să-l atingă sau să obțină ceva (autograf, obiect, parte din vestimentație etc.) de la idolul lor. ș...ț Toate aceste pelerinaje au presupus eforturi, sacrificii și chiar anumite Înfruntări atunci când a fost vorba despre obținerea unei poziții cât mai favorabile; fanii au trebuit să se confrunte fie cu forțele de ordine (polițiști, jandarmi, bodyguarzi) care Încercau să mențină distanța dintre mulțime și vedetă, fie cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a catalizat experiențe de factură ritualică, dând formă, nume și oportunitați de concretizare pentru atitudini și experiențe adânc Înrădacinate În cultura populară. Prin Întreaga sa desfășurare, concertul de pe Stadionul Național a confirmat pelerinajul. La capătul unui traseu ce a implicat sacrificii și devoțiune, fidelii au avut fericirea să constate că miracolul se poate produce și că el s-a produs numai pentru ei: atât spectacolul (care, prin punerea În scenă, a avut aspectul unei epifanii), cât și experiența asociată lui au
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de comunicare cu duhurile strămoșilor; g) dramatizări ritualice: În diversele spații consacrate sărbătorii au loc puneri În scenă (de obicei) ale narativelor mitice de Întemeiere. Prin aceste dramatizări, comunitatea retrăiește, cu o intensitate sporită, momentele sacre ale Începuturilor, faptele, suferințele, sacrificiile, miracolele și victoriile zeilor și eroilor civilizatori; h) rituri de schimb: acestea pot lua diferite forme: 1. transferurile reciproce de daruri, schimburile de vizite Între grupuri sau colectivități, Încheierea de tratate sau confirmarea În public a unor alianțe, acte de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]