9,812 matches
-
bordo, care ieșise peste haină. Un om plăcut și serviabil, de bună-credință. Fără strălucire, din păcate... Sticlele s-au tot golit, coborând la piciorul mesei ; degetele albăstrii ale fetei tremură, cerc, în jurul paharului, pe care îl strânge cu ambele palme. Tremură și umerii ei fragili, gâtul subțire și cald. — Sunt vechi prieten cu nevastă-sa, revine după un timp vocea afumată. — Doamna aceea distinsă, mai în vârstă decât soțul ? țopăie, declanșat, studentul. Da, scenografa spectacolului. — Cum, asta e madam Hariga ? tresare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
neapărat clădirea, fie ea și uriașă, transparentă. Străzile, mai curând. Câmpul, întinderea nisipului, sau întinderea mării, cu soarele deasupra... Încercă, brusc, să înainteze. Vârfurile degetelor presau, dar picioarele nu se urniseră din loc. Nici brațele nu se mișcau. Umerii, doar, tremurau, ca și buzele, din cauza încordării. Ridică, totuși, mâna spre gât. Palpând pulsul stins al venelor. Degetele ei lungi încercuiră gâtul, tremurând, pe claviculă, ca niște șerpi subțiri, gălbui. Ar fi vrut să desprindă mâna, s-o întindă. Să apuce mânerul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să înainteze. Vârfurile degetelor presau, dar picioarele nu se urniseră din loc. Nici brațele nu se mișcau. Umerii, doar, tremurau, ca și buzele, din cauza încordării. Ridică, totuși, mâna spre gât. Palpând pulsul stins al venelor. Degetele ei lungi încercuiră gâtul, tremurând, pe claviculă, ca niște șerpi subțiri, gălbui. Ar fi vrut să desprindă mâna, s-o întindă. Să apuce mânerul unei cești cu cafea, să întâlnească orice alt obiect sau mâna cuiva. Se întoarse spre ceilalți, uimită că nu-i vede
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
el, vinovat, bâlbâindu-se. — Am o alergie, știți. Cel mai mic... cel mai slab... cel mai slab curent mă, mă aiurește, pur și simplu, pufni el, ieșind de după birou, grăbindu-se spre ușă. O împinse, deși era închisă. Se ghemui, tremurând, icnind, răpus, zvâcnind, zguduit, în seria de salve, aplecat, parcă împușcat, deasupra mânerului ușii. Încercă pași mari, împiedicați spre fereastră. Se sprijini de fotoliul femeii, pipăi marginile de lemn, pervazul, închizătorul ferestrei, toate erau la locul lor... totuși strănuta, parcă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cineva și pentru acest joc dublu și pentru mișcările în avans ale rolului meu, de unde știi ? Cine îți dă dreptul să mă disprețuiești ? În timp ce urla, aprinsese, brusc, lampa de deasupra biroului, spre a-și verifica bănuielile. Se ridicase în picioare, tremura, lovind cu pumnii mici în cristalul de pe masă. Se înroșise, umerii i se bâțâiau. Ochii măriți o priveau cu furie. Dădea din mâini, agitat. Trupul convulsionat intrase într-o criză frenetică. Strănuta, da, începuse din nou să strănute iepurașul ! Cine știe ce
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
toate membranele care vibrau, rănite. Plăcerea strănutului ! Parcă i-ar curăți și i-ar regenera toate mucoasele. Icnea, purificat. Întinerit, golit. Nu se mai putea liniști, sleit de puteri. Căzu într-un târziu peste birou, zdrobit. Palma luneca pe sticlă tremurând, bâjbâind. Căuta butonul lămpii, s-o stingă. În întuneric, vocea reveni sfioasă, obsedantă. Se amețise din ce în ce mai rău ?... — Jocul meu e mai periculos decât crezi, fetițo. Mult mai crud decât bănuiești... un joc al minții, calcul și fantezie. O minte mobilă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lângă altul. Negri, deși, parcă de sticlă. Doar ochiul aprins al ferestrei s-ar mai zări printre ei. Tot mai departe, însă, în atelierul unde se împotrivea spaimei și disprețului celor ce trăiau vânduți plăcerilor mărunte. Ar aștepta, cu mâna tremurând pe gâtul umed, să audă urletul lui de fiară victorioasă. Ar alerga din marginea grădinii, până la dânsul. L-ar găsi țopăind, aproape gol, flămând, scheletic, fericit. Mânjit pe o barbă groasă, care ajungea până la ochi, murdar pe mâinile lungi și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în fața unui iepure ! Gata să țipe și ea, de bucurie sau groază, și-ar apăsa palmele nu peste gură, cum s-ar cuveni, ca să nu tulbure tăcerea sălii, ci peste ochii încinși. Exasperată, din cauza efortului de-a se stăpâni. Plăsmuirile tremură o clipă și se sparg. Zac undeva, zgribulit pe fundul vreunui vas. Adâncurile nopții stăruie. Recuperarea se desfășoară incert, pe porțiuni fără legătură între ele. Iarăși copil, pierdut prin lungi curți interioare, năpădite de buruieni ursuze. Rătăcesc printr-un nesfârșit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aud glasul, gros și fierbinte. „Un August Prostul în acest cotidian mlăștinos și rece a devenit orfanul dumitale, distinsă Doamnă... L-am văzut, da, i-am văzut, pentru o clipă, chipul prelung, fruntea, sprâncenele, buclele blonde, ochii mari, în care tremura lacrima.“ Aude, presupun, răpăitul frenetic al ploii. Nici un gest de surpriză sau consimțire, glacială nepăsare. Compartimentul se încarcă de o ciudată energie obscură, suspiciune și presentimente și neputința de eliberare. „Așa sunt trenurile, doamnă, poartă tot felul de rătăciți în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe buze. Pledoaria m-ar fi justificat, poate, i-aș fi câștigat încrederea ? Călătoarea ridică mâna spre gâtul înalt și robust. Îl înconjoară cu degetele. Mâini palide, subțiri, cu pete brune, unghii minuscule, tăiate sau poate roase până la carne. Degetele tremură pe claviculă, urcă, palpează pulsul stins al venelor. Pe cuier atârnă o geantă de vânătoare, din piele roșcată, și căciula cafeniu-roșcat. Salvele ploii se întețesc, furia cerului mă caută. În obrazul de argilă roșcată, cu porii mari, se deschid povârnișuri
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
moarte trebuie să mă gândesc, nenorocirile ciudatei noastre vieți vin să ne îmbogățească trecerea tulbure și nesățioasă. Femeia își încercuise, speriată, gâtul cu degetele, parcă pentru a se apăra. Poate bolborosisem ceva sau gesturile păreau amenințătoare. I-am văzut degetele tremurând pe gât, ca niște șerpi subțiri, gălbui. Voiam să-i spun, într- adevăr, că am ajuns unul dintre cei ce cântă puterea ploii, dar nu-i știe binefacerile. Un neroditor care nu-și mai măsoară izbânzile după anotimpurile ei, dar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
știu să înot. Eu pierdeam după-amiezile cu băieții, în concursuri, la râu. Până în ziua când m-au salvat în ultima clipă, disperați. — La optsprezece ani, un băiat m-a ținut de mână la cinema. N-am văzut nimic din film, tremuram. Pe strada unde locuiam, întâlneam o fată care îmi părea nemaipomenit de frumoasă. Seară de seară o conducea, până în dreptul porții, un bărbat înalt, îmbrăcat neglijent. La despărțire se sărutau, sfârșiți unul în celălalt. Ce imbold îi trimitea în aceeași
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
De-atunci, n-a mai venit. Lucian zâmbise, adică încerca, doar pe jumătate, o tăietură oblică într-un fragment de obraz, timiditate și emoție, doar parțial biruite. Aș fi vrut, nu puteam glumi. I-am răspuns jenat. Franchețea mea neroadă. Tremura, agitat, căutând cuvintele. Liniștea dimineții de primăvară exalta fragilitatea. — Aveam doar șaisprezece sau șaptesprezece ani când m-am descoperit așa. Înjghebasem un mic grup, cu intenția de a ne întâlni și a ne distra împreună. Am adus cu mine o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mult ! L-ar putea provoca, l-ar învia ?... Flacăra mocnește scurt, gata să izbucnească. Dacă l-ar elibera, l-ar elibera, dacă l-ar împinge tot mai adânc, petele și putoarea mlaștinii să fie tot mai vizibile, inevitabile ? Mâna îi tremură pe mânerul ceștii pe care o ridică până la buzele uscate și fără culoare. Manole se apleacă deasupra ceștii. Soarbe : își privește cu recunoștință soția. Știe, probabil, cât de mult îi datorează, n-ar renunța vreodată la slăbiciunile și rupturile ei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să se salveze, așa că zâmbea, lăsa oracolul să malaxeze această pățanie, să creadă că Prostul poate fi înșelat ușor ușor, prea. Nu mai e timp, vine coana mare, în rochie de casă, cu capul în plasa de păr și mâinile tremurând pe andrele. Dar nu, nu vine ! Zadarnic așteaptă cei doi să apară cineva, să-i salveze. Surprinzător, nici chiar imperturbabila Ortansa nu rezistă momentului pieziș. Nu ridică ochii de pe broderiile feței de masă, își înfășoară degetele lungi prin franjurile groase
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ori de câte ori vrea? - Tată, am strigat, Îngrozit, căci Îmi vedeam Umbra cu ochii. În clipa aceea am auzit strigătele unor oameni și am zărit câteva trunchiuri scobite, Împinse degrabă spre apă dintre copacii pletoși de pe celălalt mal. 7. M-am trezit tremurând din cap până În picioare. Câțiva oameni mă frecau cu ierburi, iar pielea mă ardea și mă ustura de-mi ieșeau ochii din cap. Puțin mai Încolo, trântit Într-o rână, bietul Enkim vărsa burți de apă și horcăia. - E treaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
femeile alea acum, măi Krog! - scrâșni Enkim, cu furie, În spatele meu. - Cin’ te-a pus să vii cu mine? Ne-am repezit În crâng și, stk, stk, stk - sulițele alea micuțe ne vâjâiră pe lângă urechi. Apucai să zăresc una care tremura, Înfiptă adânc În scoarța unui copac. Chiotele se apropiau din ce În ce, așa că ne-am aruncat orbește În desiș. Crengile acoperite cu spini ne băteau peste față, pe brațe și piept; stk, stk, stk - se auzea de peste tot, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne Învață ăia pe care-i conduce Enkim la Krog? Se sumeți apoi: - În urma ta, oameni răi dat Umbrei multe neamuri. În urma ta vin unii care voiesc să-ți strice lucrarea. Și, ia spune: cine-i Învață drumul? Șoapta Îi tremura. Îl vedeam cum se tot foia, gata-gata să mă atingă. Dar, nu făcu altceva decât să Înghită În sec. Apoi, luându-și inima În dinți, spuse dintr-o răsuflare: - Ești Krog, ești toiag pentru Tatăl din Cer! Nu ești om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și-și afundă chipul mai adânc Între blănuri. Am privit-o, cum să n-o privesc. Pielea de pe picioare Îi atârna, iar vinele cafenii de pe mâini Îi făcuseră gîlci. Era aplecată de spate și gura Îi duhnea. Mâna stângă Îi tremura, iar din ochi Îi curgeau urdori galbene. - Siloa, i-am spus apropiindu-mă de ea. Îl mai ții minte pe Moru? Se uită și ea la mine și, pentru o clipă, ochii Îi sclipiră ca odinioară, dar asta trecu iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
micuță, cu păr roșu, cu trăsături anemice și cu un nas enorm, care parcă-i Întuneca toată fața, Îl trase de mînecă cu un gest nervos, aproape-brutal și șopti: — Hai să, mergem! Hai să plecăm de aici! Vai de mine! Tremur toată! Vai de mine! Ia te uită cum mai tremur! șopti ea ridicînd mîna care-i tremura În mod vizibil. Hai să plecăm! Văd că nu respiră, nu face nimic, murmură băiatul privind În gol. — Vai de mine! Hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nas enorm, care parcă-i Întuneca toată fața, Îl trase de mînecă cu un gest nervos, aproape-brutal și șopti: — Hai să, mergem! Hai să plecăm de aici! Vai de mine! Tremur toată! Vai de mine! Ia te uită cum mai tremur! șopti ea ridicînd mîna care-i tremura În mod vizibil. Hai să plecăm! Văd că nu respiră, nu face nimic, murmură băiatul privind În gol. — Vai de mine! Hai să plecăm! Îl rugă fata iarăși În șoaptă. Vai de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fața, Îl trase de mînecă cu un gest nervos, aproape-brutal și șopti: — Hai să, mergem! Hai să plecăm de aici! Vai de mine! Tremur toată! Vai de mine! Ia te uită cum mai tremur! șopti ea ridicînd mîna care-i tremura În mod vizibil. Hai să plecăm! Văd că nu respiră, nu face nimic, murmură băiatul privind În gol. — Vai de mine! Hai să plecăm! Îl rugă fata iarăși În șoaptă. Vai de mine! Tremur ca varga... tremur toată! Haide! șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
șopti ea ridicînd mîna care-i tremura În mod vizibil. Hai să plecăm! Văd că nu respiră, nu face nimic, murmură băiatul privind În gol. — Vai de mine! Hai să plecăm! Îl rugă fata iarăși În șoaptă. Vai de mine! Tremur ca varga... tremur toată! Haide! șopti ea. Să mergem! Și toți patru, cele trei fete speriate și băiatul uluit și năucit plecară grăbiți, strînși unul lîngă altul și coborîră panta spre tunel. Iar acum ceilalți oameni, care stătuseră nemișcați, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mîna care-i tremura În mod vizibil. Hai să plecăm! Văd că nu respiră, nu face nimic, murmură băiatul privind În gol. — Vai de mine! Hai să plecăm! Îl rugă fata iarăși În șoaptă. Vai de mine! Tremur ca varga... tremur toată! Haide! șopti ea. Să mergem! Și toți patru, cele trei fete speriate și băiatul uluit și năucit plecară grăbiți, strînși unul lîngă altul și coborîră panta spre tunel. Iar acum ceilalți oameni, care stătuseră nemișcați, se priviră Îngrijorați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nou, porniră, iar polițiștii o luară Înaintea lor spre ieșire, Împingînd mulțimea și strigînd: — Înapoi! Înapoi! Faceți loc! Faceți loc! Faceți loc! Acum mîinile mortului se liniștiseră, legate peste piept, dar hainele lui vechi și ponosite fîlfîiau, iar obrajii galben-cenușii tremurau la fiecare pas al brancardierilor. Marginile gulerului desfăcut se legănau rigid În mers, iar cămașa albă, soioasă, puțin desfăcută lăsa să se vadă o parte din pieptul mort, osos și gălbejit; pălăria cafenie, veche și uzată Îi căzuse atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]