9,583 matches
-
de cadre ale celor incomozi. Incomozi pentru mediocritățile vremii! Dacă nu ți-a dat o carte, înseamnă că, în sinea ei, Cristina te consideră totuși un suflet mărunt, meschin, orgolios! Mihai!... "Ajungă-i zilei răutatea ei!" îmi strigă încet Brîndușa, tremurînd de furie. Cerul e senin, doamnă, arăt eu cu privirea în sus, deși ar fi trebuit să fie înnourat, să viscolească! Viscolul să vă prindă așa, dezbrăcată... Măcar din afară să vă lovească furtuna dacă în interior domnește zefirul. Sfînta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
inginerul Ștefănescu... Da, mi-e șef. Ce-i cu el? Fulvia tace. Bagă lingurița în borcanul cu cafea, o scoate plină, cu vîrf, vrea s-o ducă încet spre ibric, dar cu cît e mai atentă, cu atît mîna îi tremură mai tare, cafeaua curge aproape toată, ea se înfurie și răstoarnă ce-a mai rămas în lingură într-o cutie care ține loc de coș de gunoi. Ce scenă! murmură Fulvia, uitîndu-se la cafeaua împrăștiată pe jos. M-a răscolit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
coboară pe lîngă corp. Își scutură capul cu mîndrie, surîzînd din privire și din mișcarea lentă a buzelor, care se deschid, umede, asemenea unor petale în zori. Vrea să spună ceva, dar vorbele i se opresc pe buze, făcîndu-le să tremure. Abia acum își dă seama că a ajuns într-adevăr la mine, că și-a aruncat pe masă toate cărțile... E emoționată și începe să se piardă, ca o lumînare ce se topește încet: rămîne din ea doar lumina privirii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tot ce-mi va sta în putere să vin în iulie, august și septembrie în Franța, pentru că nu știu dacă aș putea rezista altminteri doi ani, care pot fi trei-patru. Dar nu-mi fac planuri. Abia dacă las să-mi tremure gândul unor astfel de nădejdi; decepția și renunțarea ar fi prea mari. Scrie-mi, ți-ajunge numai pledul albastru? Ai găsit vreo pernă mare? Pui așternutul tău? Ai găsit pe fundul valizetei roșii scrisoarea mea, pusă în momentul plecării? Noaptea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ți vine să urli, să țipi... Mă gândesc la toată seria de zile de sărbătoare petrecute aici, în familie, la cele din copilăria ta, în care te simțeam atât de mult a mea și atât de necesară vieții mele, încât tremuram de emoție și de teamă. Noroc, copilul meu, fata mea dragă. De ziua ta, inima mea va striga după tine; voi fi aproape de tine și dincolo de viața pământeană, foarte aproape, ca o răsuflare pe buze. Inutil să-ți spun cât
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe care o cunoști și care s-a închis cu un sunet sec la plecarea ta. Apoi, scara de marmură și ușa noastră, pe care atât de mult aș vrea s-o văd într-o zi deschizându-se umilă și tremurând în fața eroinei singurului roman pe care l am scris vreodată: cel al iubirii mele materne. Cum o mai duci, preaiubito, mica mea prietenă, viața mea toată? Ai grijă de tine, îmbracă-te călduros, ai grijă de sănătatea ta, fii prudentă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ta; pe stradă, mai bine zis în tramvai, nu văd pe nimeni, mă gândesc numai la tine; rumeg toate cuvintele de dragoste nefolosite de doi ani și jumătate (!!!). Când sunt în clasă, amintirea ta îmi străluminează deodată mintea, buzele îmi tremură, înghit pe alături și îmi continui munca, precum boul care-și amintește, în pragul abatorului, de pajiștile prin care zburda alături de mama lui, cu botul cald încă de laptele supt. Îmi place imaginea ta cu nasul în vânt, alergând pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și m-am așezat pe treptele altarului. Eram cu toții emoționați și încăpățânați ca primii creștini în catacombe. Programul foarte, foarte frumos, și când preotul a făcut apel la neștersele noastre amintiri din copilărie, când a evocat satele, „Steaua“, copilașii ce tremurau de emoție, de frig și de teama câinilor răi din sat, unii plângeau în hohote, alții lăsau să le curgă pe obraji lacrimi tăcute, fără să le șteargă. Era patetic și sfâșietor. Ascultă un pic, Mie: „Mititel și-nfășețel, și la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de a pune ventuze, și mi-a pus 28. Iau chinină; antinevralgice nu mai am. Oare doar din cauza chininei îmi bate inima mult mai tare decât de obicei? Sau o fi de vină Azurea neagră? De un timp îmi cam tremură și mâna dreaptă, când duc în plasă o greutate mai mare, sau când frec prea mult și o obosesc. Vezi, îți spun tot. Tot ce-mi trece prin cap și-mi vine sub condei. Ceva mai târziu, când am să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și pe Lucy! Fug pe scări, și mama tocmai coboară scara de la pod, cu un pachețoi alb, învelit în plastic. — Ce-i asta? o întreb, ajutând-o. Nu spune nimic, zice, făcând eforturi să-și camufleze încântarea. Doar... Mâinile îi tremură în clipa în care desface fermoarul husei de plastic. Doar... uită-te! — E rochia ta de mireasă! zic uluită, în clipa în care scoate dantela albă. Nu știam că o mai ai! — Firește că o mai am! Dă la o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ochii îi strălucesc și arată de parcă ar fi stăpâna lumii. Alicia Billington. Alicia Scorpia cu picioare lungi. Îi întâlnesc privirea - și parcă întregul corp îmi e străbătut de un șoc electric. Picioarele, acoperite de pantalonii gri strâmți, încep să-mi tremure. N-am mai dat ochii cu Alicia Billington de mai bine de un an. Ar trebui să fiu în stare să fac față situației. Dar pare că tot timpul ăsta care a trecut s-a topit în neant. Amintirile tuturor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
uitați mai bine peste el când aveți timp... — Nu am nevoie să mă uit mai bine peste el. — Să înțeleg că refuzi să-l semnezi? Elinor mă privește victorioasă, de parcă tocmai i-am confirmat toate bănuielile. Nu! zic cu glasul tremurându-mi. Nu refuz să-l semnez! Semnez tot ce vrei! N-am de gând să te las să crezi că sunt ahtiată după banii lui Luke! Înșfac stiloul de pe masă și încep să-mi scriu semnătura pe prima pagină, atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
plec. La revedere, Elinor. — Becky... spune Luke. Mamă, ce naiba te-a apucat să faci așa ceva? Ies valvârtej din apartamentul lui Elinor, cu creierii duduindu-mi. Aștept câteva momente liftul, dar, văzând că nu vine, mă reped pe scări. Simt că tremur de furie, de umilință. Ea crede că eu nu vreau altceva decât să pun mâna pe banii lui Luke. Crede că nu sunt decât o pipiță pusă pe căpătuială. Oare asta crede toată lumea? — Becky! Luke coboară în grabă scările în urma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Nu știu ce-o fi fost în mintea mea... Se oprește în clipa în care îmi vede lacrimile de pe față. Ești bine? — Da. Mă șterg la ochi. Și, Luke... și mie îmi pare rău. Luke mă privește lung. Chipul îi tremură, ochii îi ard. — Becky Bloomwood, zice în cele din urmă. Ești cea mai generoasă... cea mai darnică... cea mai iubitoare... nu merit... Nu mai poate continua și se apropie de mine, cu o expresie extrem de hotărâtă. În timp ce mă sărută, picăturile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mea că sunt plecați, nu? — Ești sigură? spune Janice. Dacă e important, fac imediat rost de număr... — Nu, sincer, nu e nici o problemă! Nimic important, mă trezesc spunând. Păi, îmi pare bine că te-am auzit... pa! Las receptorul jos, tremurând vag. E doar pentru câteva zile. Ce contează câteva zile? Mă întorc în sufragerie, unde Danny stă într-o rână pe canapea, zapând. — Toate bune și frumoase? zice, ridicând capul. Da, spun. Parcă ziceai ceva de o băutură. — E în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
plictisit. Pe care să-l iau? — Nu trebuie să cumperi nici unul! zice Danny iute. O să-ți fac eu unul special pentru tine. Cadou. — Insist, spune Randall. Dacă nu pot să-mi sprijin propriul frate... — Randall, te rog. Vocea lui Danny tremură de atâta sinceritate. Lasă-mă să-ți fac și eu un cadou. Măcar atâta lucru să fac și eu în schimbul bunătății cu care m-ai ajutat toți anii ăștia. Te rog. Dacă ții tu neapărat, spune Randall în cele din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
deloc. S-a folosit de el cu nesimțire. Dar ce zic s-a folosit, pur și simplu a abuzat de el. Iar el se simte complet trădat. Dar nu vrea să vorbească cu mine despre asta. Vocea începe să-mi tremure. În momentul ăsta nu vrea să vorbească cu mine despre nimic. Nici despre nuntă, nici despre luna de miere... Nici măcar despre unde o să ne mutăm! Proprietăreasa vrea să ne dea afară din apartament și încă nu ne-am găsit o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și, firește, o să vină la nuntă! Ia zi, parcă spunea tati că vrei să-mi spui ceva. — Ăă... Îmi dreg glasul, brusc conștientă de ecoul tăcerii la celălalt capăt; de distanța dintre noi. Păi, voiam să... ăă... O, Doamne. Îmi tremură bărbia și vocea mea de prezentatoare de știri s-a transformat într-un scâncet nervos. Ce-i, Becky? Mami ridică vocea, îngrijorată. S-a întâmplat ceva? — Nu! Doar că... că... Așa nu merge. Știu că Christina are dreptate. Știu că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
New Yorkului. E ca atunci când oamenii se întorc în timp și schimbă cursul celui de-al doilea război mondial. — E o prietenă de-a ta? zice mami inocentă. Am avut o mică discuție amicală despre nuntă... Pământul începe să-mi tremure sub picioare. — Și... ce ți-a spus? reușesc să îngaim. Nimic deosebit! Mami mă privește ușor mirată. M-a întrebat în ce culoare mă îmbrac... și tot zicea nu știu ce despre niște violoniști. Doar nu vrei violoniști la nuntă, nu? — Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
trebuie să faci și îmi povestești tot când vin săptămâna viitoare. — Nici o problemă. Înțeleg. Ai nevoie de o pauză. Becky, îți promit, dacă nu e o urgență, te las în pace. Hai, vacanță plăcută! — Mersi. Pa, Robyn. Pun receptorul jos, tremurând de ușurare. Slavă Domnului că am scăpat de ea. Dar nu mă simt deloc în siguranță. Acum Robyn are numărul de aici. Și ar putea să mă sune la orice oră. Zău, ce înseamnă urgență la organizarea unei nunți? Probabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Suze când ne apropiem de King’s Road. Dar, chiar dacă se suie imediat în avion, tot o să rateze momentul. — Poate că nu! spun ca s-o încurajez. Nu se știe niciodată! — Ba da. Spre îngrijorarea mea, vocea începe să-i tremure. O să lipsească de la nașterea primului lui copil. După ce a așteptat atâta. După ce a fost cu mine la toate cursurile, și s-a agitat atâta. E foarte bun la exerciții de respirație. Profa l-a pus să ne arate în fața clasei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
poate să plece de pe insulă din cauza condițiilor meteorologice defavorabile, dar a zis să vă zic că vine cât poate de repede. — Mersi, spune Suze, schițând cu greu un surâs. E nemaipomenit. Dar, când moașa iese din nou, încep să-i tremure buzele. — Bex, ce mă fac dacă Tarkie nu poate să se întoarcă? Mami e la Ulan Bator și tati nu știe absolut nimic despre bebeluși... O să fiu numai eu singură... — Ba nu! Îmi pun repede brațul în jurul ei. Am eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
strâns. Suze, rămân cu tine cât timp ai nevoie de mine, și cu asta basta. — Și cu nunta cum rămâne? Nu mai trebuie să-mi fac nici o grijă în legătură cu nunta. Suze, rămân cu tine. Punct. — Pe bune? Începe să-i tremure bărbia. Mersi, Bex. Schimbă cu grijă poziția bebelușului în brațe, și el scâncește ușor. Dar... te pricepi vreun pic la copii? — Nu trebuie să știi nimic, stai liniștită! zic încrezătoare. Nu trebuie decât să-i hrănești, să-i îmbraci în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
trimit, adaugă scuzându-se. — Știu. Și îmi pare rău. — Dacă nu m-ar fi sunat Robyn tocmai atunci... ar fi fost deja înăuntru. Toate! — Îți mulțumesc din suflet. Mă uit razant peste plicurile de un bej elegant, și aproape îmi tremură picioarele când văd toate numele de pe lista lui mami, scrise extrem de elegant cu caractere gotice. — Deci le trimiți tu? — Sigur că da. Brusc, am revelația faptului că Judith așteaptă să mă vadă făcând asta. Dar nu vreau să fie cineva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
din partea lui Luke. (Sau pentru aplauze. Deși nu cred să ajungem chiar până acolo.) Atâta vreme cât am să mă țin de text și nimeni n-o să aducă în discuție politica din Uganda, ar trebui să mă descurc. Urc scările cu picioarele tremurându-mi ușor, deși știu că Luke n-a venit încă; mai am încă timp să mă pregătesc. Dar, spre marea mea surpriză, în clipa în care deschid ușa, îl găsesc așezat la masă, cu un vraf de hârtii în față
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]