10,579 matches
-
Bisericii Catolice. De astă dată intrarea în lăcaș te obliga să treci prin culoarul subteran unde se află mormintele papilor și mormântul atribuit concetățeanului nostru Simon (Chifa) din Galileea, botezat de tradiția creștină Apostolul Petru. La un moment dat am zărit, la mică distanță, un grup de prelați și de laici rugându-se în genunchi în fața unui mormânt. Era mormântul lui Ioan Paul al II-lea (recent dispărutul papă Wojtyła). M-am oprit lângă grupul în rugăciune, reculegându-mă în tăcere
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
risc așa ceva și nici nu am riscat, dar în schimb mi-am permis să mă delectez cu bârfele care circulau din când în când în curtea sinagogii, precum aceea, savuroasă de tot, colportată de cineva care se presupune că a zărit furișându-se afară dintr-una din case, la umbra serii, o figură cunoscută de bărbat habotnic, care nu a găsit că barba opulentă și perciunii aruncați după ureche ar fi interzis accesul la farmecele unei prostituate... Nu mult timp după
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
în cinci minute voi fi găsit șoferul meu ieșit în mod cu totul nesperat la iveală din masa de cei zece mii de șoferi câți lucrează în Santiago. Bătrânul nu s-a înșelat și, după câteva minute de așteptare tensionată, am zărit mașina cunoscută apropiindu-se de stație și capul șoferului ce se profila prin geamul deschis. Acesta a ieșit din mașină fără să bănuiască ce-l aștepta și când m-a văzut apropiindu-mă de el, pe față i s-a
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
înfrățit cu mine... Mînuța moale și catifelată mă smulge din visuri, trăgîndu-mă ușor: Nene, nene, hai să mergem la mașină! Mergem, puișor, am spus repezit și mi-am îndreptat privirea în altă parte. Dar puișorul era prea isteț și a zărit lacrima ce-mi umbrea privirea. Și, la rîndul său, Albastrul de Voroneț s-a umbrit cu o profundă părere de rău, căci legăturile noastre aveau vechimea pămîntului și eram prinși amîndoi cu rădăcinile în același pămînt. Ispită și păcat Te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mare cînd grămăjoara sa de grăunțe dispărea în mînuțe mici, catifelate. Se lua cîte unul, restul rămînea pentru tata. Apoi, iar cîte unul și tot așa. În ziua aceea ne uitam spre muchia dealului cu disperare și mama nu se zărea. Încet, am început a plînge. Nu, nu țipam, pentru că ne-ar fi auzit tata. Carolina, sora mea mai mare cu doi ani, știa foarte bine că tata poate muri de inimă rea. De aceea plîngeam berechet, pe săturate, dar fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pantaloni, se tînguia întruna. Lasă și tu acum mofturile, știi că-i plac picioarele tale. Numai că hărțuiala continuă a pielii delicate de pe piciorușele doamnei a zgîriat și iritat totul de parcă ar fi suferit de psoriazis. Moș Cazacioc i-a zărit și privea interesat cum cei doi înotau greoi la deal. Îi primește zîmbind larg și oarecum zeflemitor. De ce n-ați venit pe dincolo, pe deal, ați fi putut veni cu mașina pînă aici. Cum? Se putea veni pînă aici? Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
apuce spre București. Case, cîmpuri fără zăpadă, cu o vegetație verde de crezi că a sosit primăvara, toate se succed într-un iureș amețitor înspre înapoi. Pe unele pășuni, chiar în decembrie, sînt vaci albe, curate și dolofane. Oamenii se zăresc rar și nici unul nu cască gura să vadă trenul. Fiecare are ceva de făcut, chiar și cei trei care beau ceva la o masă scoasă pe terasă. Sînt concentrați la discuție și habar nu au că eu trec pe acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de acceptare a împletirii destinelor cu omul. Noi profităm și întregim tabloul cu ființele contopite cu marea. În liniștea noastră, se percepe o vagă dorință ca plutirea pe ape să nu se oprească, să continue la nesfîrșit. În depărtare, se zărește destinația noastră. Insula Ingelei Märtenson. Acolo vom rămîne cîteva ore, ocrotiți de grijulia Ingela. Vom admira, de pe splendida ei terasă, o mulțime de peisaje nemaiimaginate de nici un pictor, oricît de romantic ar fi el. Doar Dumnezeu crează perfecțiunea și omul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
români. El era singur și eu mă duceam la el cu un lighean de gogoși făcute de soție ca să mai vorbim și să ne delectăm cu vinul roze, Souaflias. Deși mă feream, domnișoara conf. Dincă, tot din Timișoara, m-a zărit și a luat-o fuguța după mine, chiar în momentul în care omul mi-a deschis ușa. Bănățeanul se uita cu înțeles la mine și nu conversăm, ca să plece mai repede. Vai ce-mi plac gogoșile! Sînt moartă după ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cît un ou. Nu mai spune! Da, cît un ou, nu mai mare. Iau scara și urc să văd ce luminează așa puternic în perete. În tencuială era ascunsă o bucățică de oglindă cam de doi-trei centimetri pătrați. Abia se zărea de jos. Să nu-mi spui că... Ba da, era pusă acolo de mîna unui om. Doar...Nu mă fierbe, omule! Dar cum fierbeam eu! În casa asta a stat proprietarul unui cazinou, mare mafiot, mare bogătan... Señor Lázaro, cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
avînd cam multă piele și neavînd prea mult de acoperit, se zbîrcise ca un sîmbure de piersică. Zîmbea însă larg și ochii erau extrem de prietenoși, de calzi. Părea un vechi prieten, pe care îl știai încă din copilărie. Cînd a zărit mașina, a început să se agite, să strige și, mai ales, să rîdă cu bucurie vădită: Aici, lăsați-o aici, se adresează șoferului. Pedro are grijă de ea, mă asigură apoi pictorul. Pedro era un băiat negru, înalt cît o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și apoi este închisă cu o trîntitură de pomină. Pașii se aud tîrșîind prin casă. Se caută unicul pahar al casei. Unde ai pus paharul? Adu-mi sticla, dacă nu-l găsești. Marilu caută cu încăpățînare. Aprinde lumina și-l zărește pe o etajeră. L-ai pus aici aseară, tontule. Se duce la frigider și din sticlă toarnă în pahar apă. Cu tact, duce paharul la gură și-l bea tot. Apoi cu pașii, tot tîrșîiți, se duce la pat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
erau Gavrilaș vornicul și Costin postelnicul, iar banii proveneau dintr-o afacere cu niște moșii, făcută de Miron Barnovschi pe când nu era încă domn. Despre pioșenia lui Miron Barnovschi voievod, postelnicul Toma Cantacuzino își amintea: „In multe nopți l-am zărit pe la miazănoapte îngenunchiatu înaintea icoanii, la rugă, cu mare osârdie.” Biserica era în plină construcție când - în 1628 - Barnovschi vodă o închină Sfântului Mormânt din Ierusalim...Deși domnul a dorit să fie înmormântat la ctitoria sa, Dragomirna, până la urmă, fostul
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
renumită orchestră lui Luncuța. La aceste maifestari se discută mult despre centrele universitare, despre renumitele licee și viața lor culturală. Orice asemene bal începea cu hora Bucovinei, iar tineretul studios era îmbrăcat în frumoase costume naționale. Foarte puțini „surtucari” se zăreau printre atâția „izmanari” la o asemenea manifestare. Deci ideea de a realiza un spectacol, era bine înrădăcinată la liceele din Bucovina. Despre ele ne povestea chiar profesorul P. Socaciu, ca în perioada când era elev, avea priceperea de regizor și
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93340]
-
inspira aerul rece și curat de munte și pentru a ne bucura îndeaproape de peisajul mirific. Trecătoarea este situată între Munții Rodnei, aflați la sud și Munții Maramureșului, aflați la nord, la 1416 m altitudine. Pete cristaline de zăpadă se zăreau pe culmile munților falnici. Toți eram fermecați de priveliște. Nu aveam cuvinte să descriem frumusețile care le vedeam. Lăsând în urmă peisajul de vis de la Pasul Prislop ne-am continuat drumul către Borșa. Această stațiune se află în inima munților
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
Ce nu i-ar sta rău de cunună. Dar noi ziserăm c-ar fi urmă de căprioară, Ce i-ar fi împăratului frumoasă soțioară. Iar împăratul în scări se ridica Și-n toată zarea privea Și aci în curtea dumneavoastră, zărea Boboc de lalea Care nu nflorește, Locul nu-i priește Și nici nu rodește! Și ne trimise pe noi, șase lipani călări Cu crampăne de argint, Să zmulgem floarea din pământ, S-o scoatem din rădăcină, S-o sădim la
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
cad la tocmeală cu gureșele femei plătește atâta cât au convenit. Pentru suma aceasta, din cămară li se aduce oaspeților Budihala, o femeie neagră, zbârcită, urâtă, bătrână, cocoșată, pe care mirele o refuză, susținând că el o altă floare a zărit. Femeile sunt de acordă să ofere căprioara cea adevărată, numai dacă nănașul mai dă ceva pe deasupra. Și numai după ce acesta mai pune o foaie, două, mirele este invitat în celar, unde nerăbdătoare-l așteaptă mireasa, care-i face cadou cămașa
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
ca să se sustragă de la soarta comună, s-a dus și a vândut. Profesorul Groapă a intrat în rezistență, poate în speranța că atunci când vor veni americanii, se va alege și el cu ceva. Timpul trecând, și în zare ne mai zărind decât dezastrul, atunci când Securitatea i-a oferit șansa, a căutat să se salveze pe sine cu orice preț, fie și călcând pe viața camarazilor săi. Păcat numai că a pus-o în situația de a suferi și pe soția lui
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
vilei noastre, îi sugeram eu. Hai să le luăm la rând. Nu este pe aici. Cred că pe strada ce duce la Platamonos am văzut eu acest hotel. Am parcurs această distanță holbându-ne după numele hotelului. Nu l-am zărit, că de fapt nici nu era în partea aceea. Convinsă că nu ne-am orientat bine, m-a mai purtat încă o dată pe același drum în după masa aceleiași zile. Furioasă de nereușită, s-a informat din nou privind hotelul
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
fost livezile de măslini, cât vedeai cu ochii cu pomi mai tineri aliniați în rânduri, deci sădiți de oameni, dar și din cei crescuți la întâmplare care erau foarte bătrâni dar viguroși. Toți erau încărcați de măsline pe care le zăream pe ramuri ca pe niște prune verzi. Oare când se coc devin negre?am întrbat-o pe Janeta. Poate că da, poate că nu. N-ai văzut că se comercializează și măsline verzi. S-or coace prin procedeele asemănătoare coacerii bananelor
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
nu. Acum iar mai avem câteva ore de mers și drumul va fi plictisitor că deja s-a întunecat. Seara se îngemăna cu ziua sub aureola apusului. În locul vegetației mai bogate în unele locuri, mai sărace pe altele, se zăreau lumini grupate sau izolate. Parcă ar fi un imens pom de Crăciun împodobit cu milioane de beculețe și jucării printre care cea mai interesantă jucărie ar fi autocarul nostru, îi împuiam capul Janetei. Ce imaginație bogată ai, mamă! Oare cum
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
unde bogăția vegetației tesaliene de care ne vorbise ghida dispăruse. Munții erau stâncoși, fără vegetație, arizi dându-ți impresia că te afli într-un spațiu extraterestru. Parcă am fi pe Selena, mi-am zis gândindu-mă la neregularitățile ce le zărim pe corpul ceresc. ─ Ce-ai zis?m-a întrebat Janeta. Nu te consideri pe Lună înconjurată de munții aceștia stâncoși și goi? Sau pe undeva prin vestul sălbatic străbătut de cai. Cândva și-or fi tropotit copitele pe aici. Am
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
amestec de admirație, de curiozitate și de ce să nu recunosc și de teamă, mai ales că auzisem că unii turiști nu merseseră până la capăt. Ne urcăm până la mănăstirea aceea?mă întreba Janeta arătându-mi unul din locașurile sfinte ce se zărea pe una dintre uriașele stânci. Sigur că doar trebuie să le vizităm. ─ Vezi cât de sus este și ce prăpastie mare o înconjoară? Cum ajungem acolo? Sper că vom merge cu autocarul până mai aproape. Vom vedea. Nu mă mai
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
trebuie să le vizităm. ─ Vezi cât de sus este și ce prăpastie mare o înconjoară? Cum ajungem acolo? Sper că vom merge cu autocarul până mai aproape. Vom vedea. Nu mă mai speria și tu. Uite, încă o mănăstire se zărește în partea cealaltă. Era o priveliște nemaiîntâlnită. Pe coloși de stânci se ridicau mănăstire după mănăstire ca și când se pregăteau de zbor. Nu degeaba numele de Meteora vine de la verbul „meteorizo”- a suspenda în aer. Iată cum este înfățișat în broșura
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
virgine, deși acolo este altă formă de relief și altă climă. Până la autocar am mai mers o bucată de drum pe jos, așa că am continuat să privim și să admirăm în același timp, locurile acelea deosebite. Coborând cu autocarul am zărit mănăstirea Russanu pe o stâncă înaltă și abruptă. Se crede că numele îi vine de la primul locuitor, pe nume Russanu, deoarece era originar din satul Rosana. Se spune că ar fi fost clădită prin anul 1288 de către călugării Nicodim și
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]