92,267 matches
-
și transparența. O întâlnire oficiale trebuie să se asemene pe cât posibil unei întâlniri oficiale a unei companii cu “oficialități alese” De regulă, întâlnirile oficiale ale clubului au loc lunar. Agenda acestor întâlniri trebui să includă: Cluburile de investitori sunt în general formate că și parteneriate generale ( General Partnerships), dar de asemenea pot fi formate că și SRL ( limited liability company ) , parteneriat cu răspundere limitată ( limited liability partnership ), corportatii sau proprietate exclusive ( Sole Partnership ) ce transfera active imobiliare către un Trust, deținut
Club de investitori () [Corola-website/Science/335991_a_337320]
-
să se asemene pe cât posibil unei întâlniri oficiale a unei companii cu “oficialități alese” De regulă, întâlnirile oficiale ale clubului au loc lunar. Agenda acestor întâlniri trebui să includă: Cluburile de investitori sunt în general formate că și parteneriate generale ( General Partnerships), dar de asemenea pot fi formate că și SRL ( limited liability company ) , parteneriat cu răspundere limitată ( limited liability partnership ), corportatii sau proprietate exclusive ( Sole Partnership ) ce transfera active imobiliare către un Trust, deținut de membrii clubului, similar cu un
Club de investitori () [Corola-website/Science/335991_a_337320]
-
42 Infanterie" - (Râmnicu Vâlcea), "Regimentul 66 Infanterie" - (Balș), "Regimentul 43 Infanterie" - (Slatina), "Regimentul 59 Infanterie" - (Caracal) și "Regimentul 21 Artilerie". Divizia a făcut parte din organica Corpului I Armată. La intrarea în război, Divizia 11 Infanterie a fost comandată de generalul de brigadă Ioan Muică. Divizia a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, între 27 august 1916 - 11 noiembrie 1918. La declararea mobilizării, la 27 august 1916, Divizia 11 Infanterie a făcut parte din compunerea de
Divizia 11 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336012_a_337341]
-
august 1916 - 11 noiembrie 1918. La declararea mobilizării, la 27 august 1916, Divizia 11 Infanterie a făcut parte din compunerea de luptă a Corpului I Armată, alături de Divizia 1 Infanterie și Divizia 2 Infanterie. Corpul I Armată era comandat de generalul de divizie Ioan Popovici, eșalonul ierarhic superior fiind Armata 1, comandată de generalul de divizie Ioan Culcer.<br>Ordinea de bătaie a diviziei era următoarea:<br> În prima jumătate a anului 1917, Divizia 11 Infanterie s-a reorganizat în spatele frontului
Divizia 11 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336012_a_337341]
-
11 Infanterie a făcut parte din compunerea de luptă a Corpului I Armată, alături de Divizia 1 Infanterie și Divizia 2 Infanterie. Corpul I Armată era comandat de generalul de divizie Ioan Popovici, eșalonul ierarhic superior fiind Armata 1, comandată de generalul de divizie Ioan Culcer.<br>Ordinea de bătaie a diviziei era următoarea:<br> În prima jumătate a anului 1917, Divizia 11 Infanterie s-a reorganizat în spatele frontului. Divizia a fost inclusă în compunerea de luptă a Corpului I Armată, alături de
Divizia 11 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336012_a_337341]
-
În prima jumătate a anului 1917, Divizia 11 Infanterie s-a reorganizat în spatele frontului. Divizia a fost inclusă în compunerea de luptă a Corpului I Armată, alături de Divizia 2 Infanterie și Divizia 4 Infanterie. Corpul I Armată era comandat de generalul de brigadă Nicolae Petala, eșalonul ierarhic superior fiind Armata 1.<br>Ordinea de bătaie a diviziei era următoarea:><br> Pe perioada desfășurării Primului Război Mondial, Divizia 11 Infanterie a avut următorii comandanți:
Divizia 11 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336012_a_337341]
-
944, emirul Nasir al-Dawla a ordonat construirea unei moschei pe locul unde au fost înmormântați cei doi imami. În scurt timp, moscheea a devenit un adevărat sanctuar pentru credincioșii șiiți. Printre cei mai importanți pelerini veniți la Samarra se numără generalul Arslan al-Basasiri în 1053 și însuși califul Al-Nasīr li-Dīn Allăh în 1209. Șahul Naser al-Din Shah Qajar a coordonat ultima mare restaurare a moscheii în anul 1868, în anul 1905 fiindu-i adăugat domul de aur. Domul are aproximativ 20
Moscheea Al-Askari () [Corola-website/Science/336011_a_337340]
-
În anul 2009, domul și cele două minarete au fost complet restaurate iar moscheea a fost redeschisă. din Samarra este unul dintre cele mai importante sanctuare ale musulmanilor șiiți, atrăgând anual mii de pelerini. Importanța sa și a orașului în general se datorează nu numai faptului că aici se află înmormântați al zecelea și al unsprezecelea imam, ci și faptului că al doisprezecelea și ultimul imam, Muhammad Al-Mahdi, a dispărut în mod misterios în acest loc. Imamul Al-Mahdi este cunoscut ca
Moscheea Al-Askari () [Corola-website/Science/336011_a_337340]
-
13 december el a fost închis pentru câțiva ani. În 1683, Kara-Mustafa a fost ucis în luptele de la Viena, iar Marin a fost liber să revină în Ragusa. În 1683, otomanii au fost învinși în bătălia de la Kahlenberg lângă Viena. Generalul din fruntea armatei austriece era ragusanul . În 1684, emisarii au înnoit un acord convenit la Visegrád în anul 1358 și au acceptat suzeranitatea Habsburgilor, ca regi ai Ungariei, asupra Ragusei, cu o taxă anuală de 500 de ducați. În același
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
lungi și grele. O mare majoritate a senatorilor era favorabilă deschiderii porților către Rusia, deși aceasta avea să-i expună răzbunării lui Napoleon, aflat atunci la apogeul ambițiilor și puterii sale militare. Orașul a fost ocupat de francezi sub comanda generalului Jacques Lauriston. Puțin după aceasta, forțele rusești au asediat orașul, însoțite de muntenegrenii dotați și echipați la standardele armatei rusești, deși ofițerii și generalii de armată muntenegreni îi urau pe ragusani, pe care îi acuzau de trădare în timpul domniei lui
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
atunci la apogeul ambițiilor și puterii sale militare. Orașul a fost ocupat de francezi sub comanda generalului Jacques Lauriston. Puțin după aceasta, forțele rusești au asediat orașul, însoțite de muntenegrenii dotați și echipați la standardele armatei rusești, deși ofițerii și generalii de armată muntenegreni îi urau pe ragusani, pe care îi acuzau de trădare în timpul domniei lui . Împrejurimile, pline cu vile, rezultat al îndelungatei perioade de prosperitate, au fost jefuite, pagubele ridicându-se la o jumătate de milion de lire. Orașul
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
de Marina Regală Britanică, care dominase incontestabil Marea Adriatică. Căpitanul la sfârșitul lui ianuarie 1814 cu vasele HMS "Bacchante" and HMS "Saracen". Ei și-au înălțat tunurile pe dealuri și, după două zile de bombardament, cei 500 de francezi conduși de generalul Joseph de Montrichard au negociat termenii capitulării orașului. În scopul de a evita un conflict mai amplu, austriecii au acceptat condițiile capitulării francezilor. Generalul Milutinović a promis că armatele austriacă, britanică și muntenegreană nu vor ocupa orașul înaintea evacuării ultimilor
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
înălțat tunurile pe dealuri și, după două zile de bombardament, cei 500 de francezi conduși de generalul Joseph de Montrichard au negociat termenii capitulării orașului. În scopul de a evita un conflict mai amplu, austriecii au acceptat condițiile capitulării francezilor. Generalul Milutinović a promis că armatele austriacă, britanică și muntenegreană nu vor ocupa orașul înaintea evacuării ultimilor francezi pe corabie. Marele Sfat al nobilimii ragusane (adunarea de 44 de patricieni care fuseseră membri ai Marelui Sfat înainte de abolirea Republicii de către Franța
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
28 ianuarie 1814. În după-amiaza zilei de 28 ianuarie 1814, trupele britanice și austriece au intrat în oraș prin Poarta Pile, și nu i-au lăsat să intre pe rebelii ragusani. Îmbătat de victorie, și având susținerea lui Vlaho Kaboga, generalul Milutinović a ignorat acordul de la Gruž făcut cu nobilimea. Evenimentele au rămas în istorie sub numele de „episodul steagului”. Drapelul Sfântului Blasiu a fost arborat alături de culorile austriece și britanice, dar numai pentru două zile întrucât, la 30 ianuarie, generalul
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
generalul Milutinović a ignorat acordul de la Gruž făcut cu nobilimea. Evenimentele au rămas în istorie sub numele de „episodul steagului”. Drapelul Sfântului Blasiu a fost arborat alături de culorile austriece și britanice, dar numai pentru două zile întrucât, la 30 ianuarie, generalul Milutinović a ordonat maiorului Sabo Giorgi (Đorđi) să-l dea jos. Cuprins de mândrie patriotică, Giorgi, ultimul al Republicii și francofil credincios, a refuzat, spunând "„jer da ga je pripeo puk”" („că poporul l-a ridicat”). Evenimentele ulterioare au demonstrat
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
cel mai mult asimilați croaților. Discuțiile pe tema etniei ragusanilor sunt însă mai ales bazate pe concepte revizuite care s-au dezvoltat după dispariția Republicii; în particular, pe perioada care a urmat Revoluției Franceze. Anterior acesteia, statele nu erau în general bazate pe concepte unificatoare actuale cum ar fi națiunea, limba sau etnia, loialitatea fiind îndreptată mai ales spre familie, oraș și biserică. Marele cartograf Muhammad al-Idrisi considera în 1154 Dubrovnikul ca parte a Croației ("Grwasiah") și îl menționează ca fiind
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
Regimentul 50 Infanterie" - (Focșani), "Regimentul 64 Infanterie" - Tecuci, "Regimentul 51 Infanterie" - (Galați), "Regimentul 52 Infanterie" - (Bârlad) și "Regimentul 23 Artilerie". Divizia a făcut parte din organica Corpului III Armată. La intrarea în război, Divizia 13 Infanterie a fost comandată de generalul de brigadă Alexandru Socec. Divizia a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, între 27 august 1916 - 11 noiembrie 1918. La declararea mobilizării, la 27 august 1916, Divizia 13 Infanterie a făcut parte din compunerea de
Divizia 13 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336019_a_337348]
-
între 27 august 1916 - 11 noiembrie 1918. La declararea mobilizării, la 27 august 1916, Divizia 13 Infanterie a făcut parte din compunerea de luptă a Armatei 1, alături de Corpul I Armată și Divizia 12 Infanterie. Armata 1 era comandată de generalul de divizie Ioan Culcer.<br>Ordinea de bătaie a diviziei era următoarea:<br> În prima jumătate a anului 1917, Divizia 13 Infanterie s-a reorganizat în spatele frontului. Divizia a fost inclusă în compunerea de luptă a Corpului III Armată, alături de
Divizia 13 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336019_a_337348]
-
În prima jumătate a anului 1917, Divizia 13 Infanterie s-a reorganizat în spatele frontului. Divizia a fost inclusă în compunerea de luptă a Corpului III Armată, alături de Divizia 5 Infanterie și Divizia 14 Infanterie. Corpul III Armată era comandat de generalul de brigadă Constantin Iancovescu, eșalonul ierarhic superior fiind Armata 1.<br>Ordinea de bătaie a diviziei era următoarea:><br> Pe perioada desfășurării Primului Război Mondial, Divizia 13 Infanterie a avut următorii comandanți:
Divizia 13 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336019_a_337348]
-
devenit conducătorul de facto al țării până la moartea sa în 1935. În noiembrie 1925 guvernul condus de Władysław Grabski a fost înlocuit de guvernul lui Aleksander Skrzyński, care a obținut sprijinul mișcării Democrația Națională și al Partidului Socialist Polonez ("PPS"). Generalul Lucjan Żeligowski a devenit noul ministru de război în guvern. Cu toate acestea, după ce "PPS" și-a retras sprijinul, acest guvern a căzut și a fost înlocuit cu cel condus de Wincenty Witos, format de Partidul Poporului Polonez „Piast” și
Lovitura de stat din mai 1926 () [Corola-website/Science/336035_a_337364]
-
de la 20 octombrie 2014. Reprezentant al Partidului Democrat Indonezian al Luptei PDI-P (condus de fosta președinta a Indoneziei,Megawați Sukarnoputri) este primul președinte al Indoneziei care nu s-a ridicat din vechea elită politică a țării și nu a fost general în armată. În trecut a îndeplinit funcțiile de primar al Surakartei (2005-2012) și guvernator al Jakartei Victoria să de la 20 septembrie 2012 în alegerile pentru postul de guvernator al capitalei Jakarta a fost interpretată că reflectând votul popular pentru lideri
Joko Widodo () [Corola-website/Science/336018_a_337347]
-
pentru a candida la președinția țării. Alegerile s-au ținut la 9 iulie 2014 iar rezultatul lor s-a anunțat la 22 iulie. Comisia electorală a stabilit că el a obținut mai mult de 53% din voturi, învingându-l pe generalul în rezervă Probowo Subianto, fost ginere al președintelui Suharto și co-fondator al partidului Gerindra. Acesta din urmă a contestat rezultatele preliminare anunșate și înainte de terminarea numărătoarei voturilor a decis să se retragă din competiție. Victoria lui Widodo, comparat uneori cu
Joko Widodo () [Corola-website/Science/336018_a_337347]
-
Praga. Cu toate acestea, rațiunea sa a început să cedeze în 1795, astfel că în 1801 el a trebuit să fie internat într-un azil de nebuni, dar prin 1803 și-a revenit complet. Și-a petrecut restul vieții în general la Praga sau în zonele de la țară unde locuiau prietenii lui, conții Nostitz și Czernin, dar moartea lui a avut loc la Brno, unde plecase în 1828 pentru a studia în bibliotecile locale. În timp ce faima lui se bazează în principal
Josef Dobrovský () [Corola-website/Science/336013_a_337342]
-
tactic care s-a constituit la 27 august 1916, prin transformarea Comandamentului capului de pod Turtucaia în comandament de tip divizie. Divizia a făcut parte din organica Armatei 3. La intrarea în război, Divizia 17 Infanterie a fost comandată de generalul de brigadă Constantin Teodorescu. Divizia a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, în două perioade: între 14/27 august 1916 - 24 august/6 septembrie 1916 și 1/13 noiembrie 1916 - 20 decembrie 1916/3 ianuarie 1917. Divizia 17 Infanterie
Divizia 17 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336041_a_337370]
-
mobilizare. La declararea mobilizării, la 27 august 1916, Marele Cartier General a decis ca trupele aflate în capul de pod Turtucaia să fie constituite într-o divizie de infanterie de sine stătătoare, în subordinea directă a Armatei 3, comandată de generalul de divizie Mihail Aslan.<br>Ordinea de bătaie a diviziei era următoarea:<br> După înfrângerea din Bătălia de la Turtucaia, Divizia 17 Infanterie a fost capturată iar personalul făcut prizonier. Marele Cartier General a decis desființarea ei la 24 august/6
Divizia 17 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336041_a_337370]