10,836 matches
-
de general de brigadă (cu o stea) la 1 februarie 2002 și apoi la cele de general-maior (cu 2 stele) la 1 decembrie 2004 și general-locotenent (cu 3 stele) la 23 decembrie 2006. Este transferat în funcția de comandant al Brigăzii 33 Mecanizată și locțiitor al comandantului Corpului 10 Armată Teritorial (2002-2003), apoi ca șef instrucție și doctrină (și inspector general al Forțelor Terestre) și comandant al Comandamentului Forțelor Terestre (2003-2004). Înecpând cu data de 1 decembrie 2004, generalul-maior dr. Teodor
Teodor Frunzeti () [Corola-website/Science/311430_a_312759]
-
la bătălia de la Neerwinden (1793). A servit cu această ocazie în armata Rinului, sub comanda lui Dumouriez și a încercat fără succes să îl împiedice pe acesta să se alăture inamicului. Este trimis în Vendée, primind gradul de general de brigadă și apoi pe cel de general de divizie (iulie 1793), dar refuză această din urmă promovare, demisionând pentru a se conforma unui decret care excludea nobilii din armată. Își continuă cariera militară doar după căderea lui Robespierre, în toamna lui
Louis Nicolas Davout () [Corola-website/Science/311449_a_312778]
-
1793), dar refuză această din urmă promovare, demisionând pentru a se conforma unui decret care excludea nobilii din armată. Își continuă cariera militară doar după căderea lui Robespierre, în toamna lui 1794, când luptă în armata Rinului, ca general de brigadă, capturând Mannheim, dar este făcut prizonier atunci când orașul capitulează, în septembrie același an, dar face curând obiectul unui schimb de prizonieri. Revine în armata Rinului și se distinge la Kehl, la Haslach și apoi intră în posesia corespondenței generalului Pichegru
Louis Nicolas Davout () [Corola-website/Science/311449_a_312778]
-
legăturile regaliste ale acestuia din urmă. În relații foarte bune cu generalul Desaix, prieten al lui Bonaparte, Davout se alătură Corpului expediționar din Egipt, în 1799 și participă la toate succesele militare ale acestei campanii (Piramide; Luxor; Aboukir), comandând o brigadă de cavalerie. La întoarcerea în Franța, pe 6 mai 1800, este numit general de divizie și primește comanda cavaleriei „armatei din Italia” . Se căsătorește cu sora generalului Leclerc. Generalul Davout este foarte apreciat de Bonaparte, devenit Primul Consul, iar în
Louis Nicolas Davout () [Corola-website/Science/311449_a_312778]
-
luptând pentru prima dată la 17 mai 1793, împotriva spaniolilor la Saint-Laurent-de-Cerdans. Devine locotenent pe 4 octombrie și căpitan de grenadieri pe 18, apoi, pe 30 este rănit la braț dar insistă să păstreze comanda trupelor, fiind numit șef de brigadă (colonel) în ziua de Crăciun a aceluiași an. În aceași zi, doi dintre frații săi, care serveau alături de el, sunt uciși în luptă și Lannes primește permisiunea de a merge la Perpignan pentru a-și vindeca rana de la braț. Aici
Jean Lannes () [Corola-website/Science/311471_a_312800]
-
la comanda armatei din martie, îl numește colonel și îi acordă comanda a patru batalioane de grenadieri din avangardă, postură care îi permite lui Lannes să se remarce în mod special la Lodi și Dego, fiind numit provizoriu general de brigadă de cavalerie, pe 9 septembrie 1796. Rănit grav la Governolo, merge la Milano să se vindece, dar, în convalescență se întoarce sub arme și luptă la Arcole, unde comandă semibrigada 51 și face minuni de vitejie, salvându-i viața lui
Jean Lannes () [Corola-website/Science/311471_a_312800]
-
își regăsește familia și prietenii, pe care nu îi mai văzuse de 5 ani. Afectat inițial "Armatei din Anglia", Lannes este până la urmă încorporat în "Armata Orientului", participând la capturarea citadelei malteze, pe 12 iunie 1798 și primind apoi comanda brigăzii a 2a a diviziei Kléber. Odată debarcat în Egipt, Lannes se remarcă în timpul bătăliilor de la Alexandria și Rozetta, apoi, din februarie 1799 primește comanda unei divizii și iese în evidență în timpul Campaniei din Siria, în special la asediul de la El-Arisch
Jean Lannes () [Corola-website/Science/311471_a_312800]
-
fost un general român, care a luptat în al Doilea Război Mondial. A fost avansat, succesiv, la următoarele grade militare: sublocotenent în 1912, locotenent în 1915, căpitan în 1917, maior în 1920, locotenent-colonel în 1930, colonel în 1936, general de brigadă în 1943, general de divizie în 1946. Și-a început cariera comandant de pluton în Regimentul 16 Artilerie, Regimentul 2 Obuziere (1912-1916), apoi comandant de baterie în Regimentul 1 Artilerie Grea (1916- 1917). A primit funcții în Marele Cartier General
Mihail Voicu (general) () [Corola-website/Science/311482_a_312811]
-
1917-1919). A fost numit profesor în Centrul de instrucție al artileriei-Mihai Bravu, comandant al Regimentului 35 Artilerie, Regimentului 2 Artilerie grea, Regimentului 24 Artilerie (1921-1938) După ce a fost șef serviciu în Marele Stat Major (1938-1939) a fost numit comandant al Brigăzii 5 Artilerie (1939-1942), comandant al artileriei Diviziei 21 Infanterie (1942), comandant al artileriei Corpului 4 Armată (1942-1943), comandant al Diviziei 14 Infanterie (21 martie 1943 - 14 octombrie 1944), comandant al Diviziei 2 Infanterie (24 octombrie 1944 - 12 mai 1945), locțiitor
Mihail Voicu (general) () [Corola-website/Science/311482_a_312811]
-
comandant al Regimentului de Artilerie din Centrul de Instrucție al Artileriei (1929-1931), secretar al Consiliului Superior al Apărării (1931-1934), în sfârșit adjunct al comandantului și director de studii la Centrul de Instrucție al Artileriei (1934). A fost numit [[general de brigadă]] (1935) și comandant al Brigăzii 19 Artilerie (1934-1935), apoi șef al secretariatului Consiliului Superior al Apărării Țării (1935 - 1937) și comandant al Diviziei 12 Infanterie (1937-1940). A avansat la [[general de divizie]] în (1940). În perioada celui de-al Doilea
Vasile Atanasiu () [Corola-website/Science/311481_a_312810]
-
din Centrul de Instrucție al Artileriei (1929-1931), secretar al Consiliului Superior al Apărării (1931-1934), în sfârșit adjunct al comandantului și director de studii la Centrul de Instrucție al Artileriei (1934). A fost numit [[general de brigadă]] (1935) și comandant al Brigăzii 19 Artilerie (1934-1935), apoi șef al secretariatului Consiliului Superior al Apărării Țării (1935 - 1937) și comandant al Diviziei 12 Infanterie (1937-1940). A avansat la [[general de divizie]] în (1940). În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a comandat Corpul
Vasile Atanasiu () [Corola-website/Science/311481_a_312810]
-
minate, unde au ridicat nori de praf, atât de deși, încât vizibilitatea a scăzut aproape la zero. Au apărut blocaje de circulație, iar înaintarea tancurilor a fost oprită. Între timp, Divizia a 7-a blindată (în rândurile căreia lupta și Brigada I franceză) a executat un atac de diversiune în sud, atacând Divizia a 21-a Panzer și Divizia blindată italiană Ariete. În regiunea Înălțimilor Ruweisat, Divizia a 4-a de infanterie indiană a atacat cu obiective similare pozițiile Diviziei de
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
de infanterie ușoară germană și un mare număr de infanteriști italieni într-o pungă pe malul mării. Aceasta era noua direcție a atacului lui Montgomery din nord, și avea să devină teatrul principal de lupte în zilele care au urmat. Brigada a 26-a australiană a atacat la miezul nopții. Aviația aliată a lansat 115 t de bombe asupra pozițiilor Axei, iar Aliații au cucerit pozițiile vizate, luând 240 de prizonieri. Luptele au continuat în această regiune toată săptămâna, iar forțele
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
el Aqqaqir și Sidi Abd el Rahman. A urmat un baraj de artilerie de o jumătate de oră asigurat de focul a 360 de tunuri care au tras aproximativ 15.000 de proiectile. Atacul inițial al operațiunii trebuia dat de Brigăzile a 151-a și a 152-a de infanterie sprijinite de de Brigda a 9-a blindată neozeelandeză. Comandantul atacului, neozeelandezul Bernard Freyberg, a încercat să nu implice în atac Divizia a 2-a neozeelandeză, cu efective incomplete. Singura contribuție
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
neozeelandeză. Comandantul atacului, neozeelandezul Bernard Freyberg, a încercat să nu implice în atac Divizia a 2-a neozeelandeză, cu efective incomplete. Singura contribuție a diviziei mai sus amintite la luptele Supercharge a fost participarea Batalionului a 28-lea (maori), atașat Brigăzii a 151-a. Infanteria a reușit să-și atingă principalele obiective, dar, la fel ca și în cazul Operațiunii Lightfoot din prima zi a bătăliei, geniștii nu au reușit să demineze un culoar pentru trecerea blindatelor decât cu întârziere mare
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
blindată a început deplasarea spre pozițiile de atac pe 1 noiembrie la ora 20:00, dinspre stația de cale ferată de la El Alamein, cu 130 de tancuri. Pe pozițiile de pornire a atacului au mai ajuns numai 94 de blindate. Brigada de blindate trebuia să declanșeze atacul spre Tel el Aqqaqir la 5:45 dimineața, înaintarea fiindu-i protejată de un baraj de artilerie. Atacul a fost amânat cu 30 de minute, iar brigada s-a regrupat sub comanda lui John
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
au mai ajuns numai 94 de blindate. Brigada de blindate trebuia să declanșeze atacul spre Tel el Aqqaqir la 5:45 dimineața, înaintarea fiindu-i protejată de un baraj de artilerie. Atacul a fost amânat cu 30 de minute, iar brigada s-a regrupat sub comanda lui John Cecil Currie. La 6:15, cu o jumătate de oră mai înainte de răsăritul soarelui, trei regimente ale brigăzii au înaintat spre liniile inamice. După cum avea să noteze generalul locotenent Bernard Freyberg, acest atac
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
protejată de un baraj de artilerie. Atacul a fost amânat cu 30 de minute, iar brigada s-a regrupat sub comanda lui John Cecil Currie. La 6:15, cu o jumătate de oră mai înainte de răsăritul soarelui, trei regimente ale brigăzii au înaintat spre liniile inamice. După cum avea să noteze generalul locotenent Bernard Freyberg, acest atac ar fi fost mai potrivit pentru infanterie, atacul blindatelor împotriva pozițiilot bine fortificate inamice, bine dotate cu armament antitanc, părând să fie precum șarja brigăzii
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
brigăzii au înaintat spre liniile inamice. După cum avea să noteze generalul locotenent Bernard Freyberg, acest atac ar fi fost mai potrivit pentru infanterie, atacul blindatelor împotriva pozițiilot bine fortificate inamice, bine dotate cu armament antitanc, părând să fie precum șarja brigăzii de cavalerie ușoare de la Balaclava, din timpul Războiului Crimeii. John Cecil Currie a încercat să obțină de la comandanții aliați anularea unui asemenea atac al blindatelor, argumentând că tancurile erau obligate să atace pe un front mult prea larg, în condițiile
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
blindatelor, argumentând că tancurile erau obligate să atace pe un front mult prea larg, în condițiile în care erau total lipsite de trupe de rezervă. Currie a apreciat că dacă totuși tancurile erau obligate să să atace în condițiile date, brigada urma să piardă aproximativ jumătate din efectivele sale. Argumentele lui Currie au fost respinse de Bernard Freyberg, care a afirmat că generalul Montgomery este conștient de riscul ca Brigada a 9-a să piardă nu jumătate, dar chiar întregul efectiv
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
dacă totuși tancurile erau obligate să să atace în condițiile date, brigada urma să piardă aproximativ jumătate din efectivele sale. Argumentele lui Currie au fost respinse de Bernard Freyberg, care a afirmat că generalul Montgomery este conștient de riscul ca Brigada a 9-a să piardă nu jumătate, dar chiar întregul efectiv, dar în condițiile în care primului val de blindate avea să-i urmeze cel de-al doilea, al Diviziei I blindată britanică, riscul era unul care trebuia asumat. Tunurile
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
ridicate atacului Aliat, înaintarea blindatelor britanice nu a putut fi oprit cu totul. În prima jumătate de oră de luptă, 35 de tunuti antitanc au fost scoase din luptă, iar Aliații au reușit să ia mai multe sute de prizonieri. Brigada a 9-a a început atacul cu 94 de tancuri și i-au fost scoase din luptă 70 dintre ele, (deși unele blindate au mai putut fi reparate mai apoi), iar dintre cei 400 de tanchiști care au participat la
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
i-au fost scoase din luptă 70 dintre ele, (deși unele blindate au mai putut fi reparate mai apoi), iar dintre cei 400 de tanchiști care au participat la atac, 230 au fost uciși, răniți sau au căzut prizonieri. Atacul Brigăzii a 9-a a provocat pierderi grele liniei defensive italo-germane, dar obiectivul pricipal, spargerea frontului, care să fie exploatată de Divizia I blindată britanică nu a fost atins. Pe de altă parte, atacul Diviziei a 9-a a redus în
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
(n. 7 martie 1892, Szucsány, Imperiul Austro-Ungar - azi Sučany, Slovacia - d. 9 martie 1957, Leopoldov) a fost un militar al Armatei Cehoslovace (1918-1939), apoi general al armatei slovace, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A făcut parte din Brigada (Divizia) de Intervenție Rapidă a armatei Republicii Slovace în perioada 1939-1945. A fost fiul lui Juraj Turanec, lucrător la căile ferate în Vrútky, și al soției acestuia, Helena, născută Seemannová, mamă a 5 copii. După școala generală a urmat liceul
Jozef Turanec () [Corola-website/Science/312334_a_313663]
-
În data de 7 august 1942, generalul maior Jozef Turanec, comandant al Divizei Rapide din Grupul de Armate A, a fost decorat cu "Crucea de Cavaler a Crucii de Fier" ("Ritterkreuz") germană. Au urmat apoi înaintări în grad: general de brigadă, general de divizie, general de corp de armată și, în final, general de armată. La 27 aprilie 1942, la comanda Diviziei I (mobilă) de infanterie a fost numit Jozef Turanec. Sub conducerea sa, divizia a forțat râul Kuban și a
Jozef Turanec () [Corola-website/Science/312334_a_313663]