10,052 matches
-
în lupte grele cu armata germană regulată și cu forțele Grenzschutz, până în momentul încetării focului pe frontul de vest de pe 16 februarie. Delegația franceză a silit Germania și alte țări să recunoască Armata din Polonia Mare ca forță aliată. Înaltul comandament din Poznan a fost subordonat guvernului de la Varșovia pe 25 mai 1919, iar frontul din Polonia Mare a încetat să existe pe 8 martie același an. Soarta teritoriului Poloniei Mari a fost dezbătută în timpul tratativelor de pace și soluția a
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
9-a Germană. Operațiunea a fost planificată a se desfășura în paralel cu operațiunea ofensiva de la Nămoloasa la care s-a renunțat între timp. La începutul lunii iulie, pe baza planului de campanie elaborat în luna mai 1917 de către Înaltul Comandament s-au definitivat instrucțiunile pentru Armatele 1 și 2 române. Astfel, armata 1 trebuia să execute lovitură principala în zona Nămoloasa, apoi, pe terenul pregătit de aceasta, armata a 2-a, condusă de generalul Alexandru Averescu trebuia să execute o
Bătălia de la Mărăști () [Corola-website/Science/305978_a_307307]
-
execute o lovitură secundară pe direcția Mărăști. Obiectivul operațiunii era luarea sub control a pozițiilor inamice din sectorul Poiana Încărcătoarea - Răcoasa. Pe ansamblu raportul de forțe era destul de echilibrat, însă pe direcția loviturilor preconizate de Armată a 2-a, Înaltul comandament român a masat forțe suplimentare generând astfel un raport de forțe mai avantajos. Unitățile combatante erau următoarele: Armata a 2-a română avea următoarea grupare a forțelor : Grupul Gerok avea în componență: Raportul de forțe era următorul: Interesant de știut
Bătălia de la Mărăști () [Corola-website/Science/305978_a_307307]
-
mai precis elemente ale grupului Gerok cu forțele principale dispuse între dealul (vârful) Momâia și dealul Arșiță Mocanului. Distribuția liniei de front era tot 12 km/divizie. Ordinul de luptă dispunea că ofensiva principala se va desfășura în trei faze: Comandamentul inamic fusese informat despre operațiunea armatelor aliate, insă consideră că avea capacitatea să respingă ofensiva acestora și chiar să lanseze un contraatac. Lucrările defensive ale unităților germane și austro-ungare erau structurate pe 2 poziții: Premergător asaltului trupelor terestre, artileria română
Bătălia de la Mărăști () [Corola-website/Science/305978_a_307307]
-
artilerie inamice). Pregătirea de artilerie a durat din 22 iulie oră 12.00 până a doua zi la orele 20.00. Eficientă acestei pregătiri a fost bine apreciată de ofițerii români, fiind continuu verificată de trupele din prima linie, astfel încât Comandamentul armatei a 2-a decis prin ordinul nr. 1908 declanșarea asaltului terestru în ziua de 24 iulie oră 04.00. Ofensiva de la Mărăști a început în dimineața zilei de 11 iulie 1917 la ora 03:50. Ostașii români, cu baioneta
Bătălia de la Mărăști () [Corola-website/Science/305978_a_307307]
-
obiectivul fixat pentru prima zi a ofensivei. Concomitent cu acțiunile diviziei 3 infanterie, brigadă 12 din divizia 6 infanterie a cucerit o parte din pozițiile inamice de pe dealul Puturoasa. Pentru a umple golul dintre divizia 3 și brigadă 12, Înaltul Comandament a introdus în lupta regimentul 17 infanterie din divizia 1 din rezerva Armatei a 2-a. Corpul 8 armata rus a atins în mare măsură obiectivele zilei, reușind să cucerească vârful Momâia (625 m). Rezultatele primei zile de ofensiva au
Bătălia de la Mărăști () [Corola-website/Science/305978_a_307307]
-
km. Concomitent cu desfășurarea ofensivei de la Mărăști, ofensiva rusă pe frontul din Galiția s-a terminat dezastruos iar trupele Puterilor Centrale au trecut la ofensiva pe toată lungimea frontului și au ocupat orașul Tarnopol. În încercarea de a stabiliza fronul, Comandamentul Suprem rus, a decis unilateral retragerea Corpului 40 armata rus de pe frontul românesc și transferarea acestuia pe frontul din Bucovina. Astfel la cererea generalului rus D.G. Scerbacev, Armata a 2-a română și-a extins frontul și pe aliniamentul ocupat
Bătălia de la Mărăști () [Corola-website/Science/305978_a_307307]
-
Miniștri. A participat la ședința guvernului Ion Antonescu din 19 iunie 1941, când s-a hotărât declararea războiului împotriva Uniunii Sovietice. Ca urmare a unui atac cu bombe lansat în seara zilei de 22 octombrie 1941 de partizani sovietici asupra comandamentului garnizoanei din Odesa al Armatei Române, Alexianu, ca reprezentant al guvernului, a ordonat și supravegheat represaliile și masacrul din noiembrie 1941: În calitate de guvernator al Transnistriei, Alexianu a organizat ghetouri și lagăre de internare a evreilor și a 25.000 de
Gheorghe Alexianu () [Corola-website/Science/306171_a_307500]
-
pierderea armatei franceze, care a rămas prizonieră într-o tabără de prizonieri improvizată în Saarland („Tabăra Miseriei”, cum au denumit-o francezii), a aruncat guvernul francez în haos; energicii adversari ai lui Napoleon au răsturnat guvernul și au proclamat republica. Comandamentul german se aștepta la o propunere de pace din partea francezilor, dar noua republică a refuzat să negocieze. Armata prusacă a asediat capitala Paris până la jumătatea lui ianuarie. La 18 ianuarie 1871, prinții germani și comandanții militari principali l-au proclamat
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
de sublocotenent. Avansează treptat pe scara ierarhică: căpitan (1893), maior (1899), locotenent-colonel (1908). În perioada 1908-1911, lt.col. Ioan Dragalina a fost comandant al Școlii Militare de Infanterie din București. La începerea Primului Război Mondial avea gradul de general de brigadă și comanda Comandamentul 3 teritorial. Pentru meritele dovedite în ridicarea nivelului știintific al școlii, pentru ordinea și disciplina instituită în învățământul militar, Ioan Dragalina este decorat cu Ordinul Steaua României, clasa V-a. În aprilie 1911 Ioan Dragalina este avansat colonel și numit
Ioan Dragalina () [Corola-website/Science/306259_a_307588]
-
iunie 1456. Asaltul propriu-zis a început în ziua de 4 iulie. Sultanul Mehmed și-a desfășurat armata în trei secțiuni: corpul Rumelian pe flancul drept, corpul Anatolian pe flancul stâng, iar în mijloc erau gărzile personale ale sultanului, ienicerii și comandamentul. Ienicerii și anatolienii erau trupe de infanterie grea. Corpul Anatolian avea majoritatea celor 300 de tunuri, iar flota otomană de aproximativ 200 de vase fluviale avea restul. Flota era postată în principal la nord-vestul cetății, pentru a supraveghea terenul și
Asediul Belgradului () [Corola-website/Science/304719_a_306048]
-
școala se închide pentru că nu are dascălii necesari. Clădirea devine cazarmă, spital, bucătărie. După revoluție pe tronul Țării Românești urcă Barbu Știrbei care cumpărase terenul pentru școala craioveană. În 1852 școala s-a închis din nou și clădirea sa devine comandament țarist și spital. Gheorghe Marin Fontanin protestează, este arestat, alungat, dar se întoarce și în 1854 deschide iar școala (acum gimnaziu). În 1860 i se adaugă un internat, iar din 1864 devine liceu. În 1885 este numită „Liceul Carol I
Colegiul Național Carol I din Craiova () [Corola-website/Science/304748_a_306077]
-
a lucrat ca cercetător științific, coordonator al programelor de dezvoltare a tehnicii blindate și autovehiculelor militare (1970-1981), iar apoi a devenit șef al Secției Dezvoltare (1981-1986), adjunct al șefului (1986-1990) și șef (1990) în Direcția Tehnică Tancuri și Auto a Comandamentului Infanteriei și Tancurilor. În perioada Revoluției din decembrie 1989, avea gradul de colonel inginer. El a condus unitatea motorizată care a mutat arhiva CC al PCR din sediul Comitetului Central în depozitele armatei. Abia în anul 1995 Armata a început
Niculae Spiroiu () [Corola-website/Science/304801_a_306130]
-
companie de infanterie (1978-1980) și apoi locțiitor al șefului Biroului Cercetare (1980-1983). Este numit apoi Comandant de Batalion la Institutul de Medicină Militară din București (1983-1987). În anul 1987, este numit expert pe probleme de mobilizare a resurselor umane în cadrul Comandamentului 1 Teritorial din București, funcție pe care o deținea și în momentul izbucnirii Revoluției din decembrie 1989. În anul 1991 este transferat în cadrul Regimentului 3 Mecanizat din București. În anul 1993, absolvă Academia de Înalte Studii Militare din București, fiind
Corneliu Dobrițoiu () [Corola-website/Science/304799_a_306128]
-
ispășindu-și în prezent în închisoare sentința pronunțată în 1999. Prin aceeași hotărâre, a fost degradat militar, urmând a fi scos din evidențele militare. Potrivit motivării sentinței dată publicității în 5 decembrie 2007, Victor Atanasie Stănculescu a făcut parte din comandamentul care a condus acțiunea de reprimare a manifestațiilor de la Timișoara și a exercitat cu „vădit exces de zel” atribuțiile ce i-au revenit în cadrul acelui comandament. Aceasta a dus și la numirea sa de către Nicolae Ceaușescu, în seara de 20
Victor Atanasie Stănculescu () [Corola-website/Science/304802_a_306131]
-
sentinței dată publicității în 5 decembrie 2007, Victor Atanasie Stănculescu a făcut parte din comandamentul care a condus acțiunea de reprimare a manifestațiilor de la Timișoara și a exercitat cu „vădit exces de zel” atribuțiile ce i-au revenit în cadrul acelui comandament. Aceasta a dus și la numirea sa de către Nicolae Ceaușescu, în seara de 20 decembrie 1989, în funcția de comandant militar unic al municipiului Timișoara. Magistrații ÎCCJ au susținut că Victor Stănculescu (ca și alți comandanți militari de atunci) nu
Victor Atanasie Stănculescu () [Corola-website/Science/304802_a_306131]
-
armate, deținând această demnitate pâna în 1966, când a murit. În august 1959, a fost înaintat la gradul de general de armată. În timpul revoluției ungare din 1956, Sălăjan a făcut parte (împreună cu Emil Bodnăraș, Alexandru Drăghici și Nicolae Ceaușescu) din Comandamentul Național organizat pentru a împiedica orice revoltă internă posibilă în Republica Populară Romînă. A fost decorat cu mai multe ordine ale României socialiste: medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România" (1961) etc. Circumstanțele morții generalului Leontin
Leontin Sălăjan () [Corola-website/Science/304808_a_306137]
-
a survenit într-un moment destul de tensionat al relațiilor militare româno-ruse și la un an de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Leontin Sălăjan participase în primăvara anului 1966 la mai multe întâlniri la vârf pe tema contribuției militare a României la Comandamentul Pactului de la Varșovia, desfășurate la Moscova și la București. Potrivit istoricului militar Alexandru Osca, la întâlniri au avut loc discuții controversate în legătură cu înființarea unui consiliu militar care să funcționeze pe lângă comandantul-șef sau pe lângă Comitetul Politic Consultativ. Delegația română și-
Leontin Sălăjan () [Corola-website/Science/304808_a_306137]
-
română și-a exprimat numeroase rezerve și a făcut contrapropuneri la proiectul de statut, dorind ca România să aibă independență sporită față de Moscova, după ce avusese loc plecarea din România a armatei și consilierilor sovietici. Generalul Sălăjan a spus între altele: „"Comandamentul Forțelor Armate Unite trebuie să fie un organ de coordonare și nu de comandă, iar relațiile dintre armatele statelor participante la Tratatul de la Varșovia nu poate fi aplicat principiul comenzii unice."”. „"După retragerea trupelor sovietice din România și, mai ales
Leontin Sălăjan () [Corola-website/Science/304808_a_306137]
-
în cadrul lagărului sovietic o autonomie sporită, fapt care n-a fost aproape niciodată bine văzut de hegemonul sovietic, indiferent de ce lider s-a aflat la Kremlin"”, declară col. prof. univ. dr. Constantin Hlihor. Pentru a soluționa divergențele, comandantul-șef al Comandamentului armatelor din Tratatul de la Varșovia, mareșalul sovietic Andrei A. Greciko, a stabilit în zilele de 27-28 mai 1966 o întâlnire separată cu responsabilii români - ministrul Sălăjan și generalul-locotenent Gheorghe Ion, șeful Marelui Stat Major al armatei române. Convorbirile comandanților militari
Leontin Sălăjan () [Corola-website/Science/304808_a_306137]
-
de Partid de la Constanța (martie - iunie 1947). În octombrie 1948, este încadrat în armată cu gradul de locotenent, devenind instructor de tineret în Direcția Superioară Politică a Armatei (octombrie 1948 - mai 1950) și apoi șef al Secției de Propagandă în Comandamentul Trupelor de Tancuri, Blindate și Mecanizate (mai 1950 - aprilie 1951). În această perioadă a avansat rapid în ierarhia militară, fiiind promovat pe rând la gradele de locotenent major (decembrie 1949), căpitan (august 1950) și maior (aprilie 1951). Urmează apoi cursurile
Ioan Ioniță () [Corola-website/Science/304807_a_306136]
-
și apoi membru al Comitetului Central al PCR (1965-1984). De asemenea, a fost deputat în Marea Adunare Națională. Generalul Ioniță devine apoi comandant al Aviației Militare (februarie - noiembrie 1956), membru în Consiliul Militar (decembrie 1958 - noiembrie 1959) și comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene (octombrie 1959 - decembrie 1962). Pe rând este avansat la gradele de general locotenent (martie 1961), general colonel (octombrie 1964) și general de armată (mai 1971), cel mai înalt grad din Armata Română din acea perioadă. După ce în perioada
Ioan Ioniță () [Corola-website/Science/304807_a_306136]
-
Din județul Bihor, mai precis Bihorul de Nord (care în septembrie 1940 a fost anexat de Ungaria) au fost deportați peste 1.000 de etnici germani, la ordinul Comandamentului Militar Sovietic din Orosháza (Ungaria), deoarece Kremlinul a considerat că, în pofida Convenției de Armistițiu semnată de România cu Puterile Aliate, Transilvania de Nord ca fiind teritoriu maghiar ocupat de trupele sovietice. Artificiul juridic introdus de Andrei Ianuarievici Vâșinski în art.
Atrocitățile Armatei Roșii () [Corola-website/Science/304849_a_306178]
-
din flanc Armata a 8-a germană, dar, după un succes inițial, au fost înfrânte. După acest eșec, polonezii au pierdut definitiv inițiativa strategică și nu au mai contraatacat la scară mare. Guvernul polonez al primului ministru Ignacy Mościcki și comandamentul mareșalului Edward Rydz-Śmigły părăsireră capitala în primele zile ale campaniei și s-au îndreptat către sud-est, ajungând la Brześć pe 6 septembrie. Mareșalul Rydz-Śmigły a ordonat forțelor poloneze rămăse intacte să se retragă în aceeași direcție, în spatele râurilor Vistula și
Invadarea Poloniei (1939) () [Corola-website/Science/304828_a_306157]
-
și artileria grea) rezerva la dispoziția Marelui Cartier General. Acestora li se adăugau alți 257.193 de militari în partea sedentară. Un element care a impietat puternic punerea în execuție a acestui plan a fost faptul că formarea celor patru comandamente de armată s‑a făcut după declanșarea mobilizării și nu înaintea ei, așa cum ar fi fost normal. Prin urmare, comandamentele nou create nu au putut să gestioneze această operație dificilă, preluând comanda asupra forțelor subordonate și controlul operațiilor aflate în
Participarea României la Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/304763_a_306092]