10,713 matches
-
pământului era centrul absolut și sfera cerească exterioară era limită absolută; rezultatul a fost conceptul de infinit, un infinit prefigurat nu numai prin Dumnezeu, dar de fapt întruchipat în realitatea empirica". Perspectiva liniară ... infinitate. Criticism istoric ... eternitate? Dovadă că eternalismului filosofic i-ar putea fi "conferit" un rol în revoluția renascentista a gândirii istorice nu va fi probabil găsită vreodată. Eternalismul a fost o doctrină eretica care trebuie tratată cu prudență, în special atunci când intră în conflict cu istoria biblică. Filosofia
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
XVI-lea, în care s-a pus accent pe atenția asupra figurilor neortodoxe, sincretice cum ar fi Giordano Bruno, mai este mult de lucru 23. Dar ce se întâmplă cu impactul eternalismului asupra gândirii istorice, în opoziție cu rolul său filosofic? Istoricii greci și Eternalismul Marea figură în dezvoltarea unui nou tip de istorie în Florența secolului al XV-lea a fost Leonardo Bruni. Deși scrierile lui Bruni au avut foarte puține de spus despre filosofia naturalista, după o atracție inițială
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
spre Platon, el a devenit cel mai important traducător al lui Aristotel din secolul al XV-lea. După cum a declarat în Viața lui Aristotel, unul dintre cele mai atrăgătoare aspecte ale filosofiei aristotelice a constat în aceea că toate disciplinele filosofice în parte filosofia morală, filozofia naturală, retorica și logica au fost consecvențe la nivel intern. Cu siguranta Bruni cunoștea ideea controversată că lumea ar putea fi eternă și necreată, dar nu există nici un indiciu că el ar fi fost un
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
2001, 339-340). Reflectând asupra aproape totalei uitări căreia etruscii i-au căzut victimă un popor civilizat și mândru, care odată controla cea mai mare parte din Italia, dar a cărui istorie și limba s-au pierdut, Machiavelli a făcut declarația filosofica cea mai extinsă ce poate fi găsită în lucrările sale. Acesta se referă la timp și la memoria umană. "Și pentru că acestea [ i.e, religiile ] se schimbă de două sau de trei ori în cinci sau șase mii de ani
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
1532. 42 Într-o anexă la Angelo Ridolfi, Pensieri intorno allo scopo di Nicolò [sic] Machiavelli nel libro "îl Principe", Destefanis, Milano, 1810. 43 Benedetto Croce, Elemenți di politică, Laterza, Bari, 1925, p. 69; Croce, Indagini șu Hegel e schiarimenti filosofici, Laterza, Bari, 1967, pp. 174-186. Vezi și Isaiah Berlin, "The Originality of Machiavelli", în Berlin, Against the Current: Essays în the History of Ideas, Henry Hardy (ed.), Viking, New York, 1980, pp. 25-79. 44 Benedetto Croce, Storia della età barocca în
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
și pasiune. Studiul Ilinei Gregori este exemplar în acest sens și aduce nu doar completări biografice, cartografierea întregii ambianțe sociale, politice, culturale, edilitare ș.a. a Berlinului, nu rămâne doar o simplă întreprindere descriptivă, ci sunt urmărite concomitent și implicit ideile filosofice, sociale, politice ș.a. dobândite aici, a schopenhaueria nismului, a onirologiei acestuia, translate în operă artistică. De asemenea, incursiunile egiptologice pun în lumină sensuri mai bogate pentru evaluarea estetică a scrierilor eminesciene. Este o carte, fără îndoială, de neocolit de acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
dar mai cu seamă în cele ale Timpului, din București, le-a adus în gândirea politică a vremii. Geta Deleanu un nume mai puțin cunoscut în eminescologie vine, la rândul său, cu propunerea unei sistematizări în privința contribuțiilor poetului la gândirea filosofică românească a timpului, într-un studiu ce se fixează, în speță, pe Filosofia culturii 1 acestuia. Pentru a ajunge la înțelegerea exactă, justă, a concepției despre cultură și civilizație a lui Eminescu, pe care îl consideră a nu depăși, cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ce nu se poate schimba fără amestecarea unui element arbitrariu sau nerațional". Important rămâne însă faptul că Eminescu vede în muncă temeiul oricărei societăți. "Întemeierea societății pe munca productivă a claselor sociale specifică Geta Deleanu reprezintă punctul central al explicației filosofice eminesciene". Sub semnul acestui deziderat, autoarea se oprește asupra susținerii de către gazetarul de la Timpul a sistemului de măsuri protecționiste pe care îl cerea pentru industria autohtonă, criticând faptul că lipsește, de fapt, o industrie națională proprie și că "țăranul muncește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
că "țăranul muncește pentru toți", prima cauză a disfuncționalităților românești constând în "introducerea instituțiilor și legilor străine în contradicție cu economia și problemele sociale ale țării". Demersul analitic întreprins de cercetătoare, în cele ce urmează, conduce la concluzia că gândirea filosofică a lui Eminescu este "bazată pe cunoașterea profundă a realităților sociale românești". Într-un al doilea capitol, Geta Deleanu își propune să puncteze teoria despre stat și națiune a lui Eminescu, așa cum rezultă din scrierile sociale și politice ale acestuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Pe de altă parte atrage atenția tot ea -, Eminescu operează o distincție între cultură și educație, aceasta din urmă fiind "parte integrantă a oricărui proces de culturalizare a unui popor". Demonstrația atâta câtă este arată că Eminescu, în gândirea sa filosofică asupra culturii, se bazează pe principii sociale, înțelegând aici principiul instrucțiunii, care nu este altceva decât nevoia de a păstra tradițiile poporului în realizarea unei "civilizații cu adevărat românești". În concluzie, Geta Deleanu constată că "ansamblul concepției lui M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
teoretică viabilă pentru intermedierea unei teorii moderne a culturii", fiind "un element necesar al unei filosofii a culturii". Studiul, datorat doamnei Geta Deleanu, didactic și schematic, nu aduce nimic nou în dezbaterea acestei chestiuni, a culturii și civilizației în conștiința filosofică eminesciană, dar este o decentă punctare tematică în dezbaterea unei problematici mereu actuale în cercetarea operei marelui poet, utilă celor care se apropie acum pentru prima dată de ideile filosofice eminesciene (sau, mai ales acestora), adăugând într-o tratare rezumativă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în dezbaterea acestei chestiuni, a culturii și civilizației în conștiința filosofică eminesciană, dar este o decentă punctare tematică în dezbaterea unei problematici mereu actuale în cercetarea operei marelui poet, utilă celor care se apropie acum pentru prima dată de ideile filosofice eminesciene (sau, mai ales acestora), adăugând într-o tratare rezumativă, o pagină de evaluare pozitivă a publicistului de la Timpul, pe care nu puțini cititori o desconsideră încă, fără a o cunoaște în profunzimea ei. ENIGME MAI MULT SAU MAI PUȚIN
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
rezolvă o criză a limbajului pașoptist, care e o criză a clișeului poetic, neîndoielnic. El o face prin resemantizarea limbajului liric, printr-o umplere a formelor acestuia, rămase vide, uzate, cu substanța unui imaginar hrănit adesea din discursul științific și filosofic al momentului și dintr-o capacitate vizionară hipertrofiată. Eminescu nu devine însă, în felul acesta, paradigma romantică românească, ci doar vârful acestei paradigme, care se organizează în toate momentele ce îl preced. El este rezultatul unei dialectici a istoriei literaturii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
că celor mai noi lectori de poezie, lirica lui Eminescu... nu le mai spune nimic. Pe lângă faptul că exegetul se dovedește un foarte bun cunoscător al creației eminesciene, el operează cu un instrumentar critic de ultimă oră, în relevarea calităților filosofice ale poeziei și poeticii eminesciene. Fără îndoială e o interpretare de subtilitate, care... face bine, prin tratamentul receptării imagologice, modului de înțelegere și aprofundare a creației eminesciene azi, arătând cum poate fi aceasta un câmp real de investigație, atât ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
începuturilor, încercând a defini locul Daciei în istoria lumii. "Mitul național" e cel mai puternic dintre miturile care solicită imaginația și vocația constructivă a tânărului port". Dar, odată integrat Junimii, "ceva se schimbă" în atitudinea, în manifestarea gândirii poetului: "educația filosofică ia locul celei literar-sentimentale. Nu metafora, nu epitetul capătă rol precumpănitor, ci viziunea". Dar începuturile acestei noi atitudini trebuie căutate la universitatea din Viena, ne arată Cornel Ungureanu, unde poetul află un climat românesc "cum nu mai exista la vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ni-l dorim, de fapt, văzut într-un context al mișcărilor ideatice europene, alături marilor creatori moderni, contemporani lui, supunându-l astfel unei grile competitive de performanță și demonstrând ca atare altitudinea la care se situează expresia poetică, profunzimea gândirii filosofice și, nu mai puțin, poziția de autentic deschizător de drumuri. În această ordine a discuției avem în vedre cartea D-lui Paul Iruc (având la bază o teză doctorală, după cum însuși ne atrage atenția, începută sub conducerea regretatului profesor Ioan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
anume realizarea unei mitologii a individului" (Omul de teatru). Ediția din 2002 a Operei poetice eminesciene, realizată la Iași de profesorul Petru Zugun, care "sistematizează și concentrează aria temelor poetice, distribuind versurile eminesciene în trei categorii: "de dragoste", "naționale" și "filosofice", îi prilejuiește lui Dan Mănucă interesante comentarii asupra a numeroase poezii ale acestuia, făcând aprecieri critice demne de a fi reținute prin subtilitatea sugestiei lor de interpretare. Iată un singur exemplu, din multele posibile, privitor la Mai am un singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cunoașterea, înainte de toate, în profunzime a întregului operei eminesciene. TREPTELE SPIRITULUI HYPERIONIC (George Popa) Cercetarea operei eminesciene pe care o întreprinde George Popa, cu statornicie, în numeroasele sale studii (cărți) dedicate acestuia, este una ce vine din perspectiva judecării implicațiilor filosofice. Exegetul însuși și-a construit un sistem de gândire, personal, asupra sensurilor și semnificației umanității în marea dinamică existențială cosmică, având ca sprijin tocmai ideile poetului, pe care le dezvoltă într-un discurs eseistic de rafinament și subtilitate interpretativă. Domnia sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și tratării acestora, în cele două capodopere. Mai este atașat și un frumos exercițiu liric, un poem personal Lume și geniu pe care autorul îl vede ca o "continuare imaginară a dialogului ceresc", inspirat din poemul eminescian și din textele filosofice ale lui Giordano Bruno, dar sugerând și contactul cu ideile hegeliene, pentru a poetiza, encomiastic, un soi de definire a personalității lui Eminescu: "Da, zice Demiurgul lui George Popa pe pământ apare-un ins,/ O altă lume-n lume,/ Cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
culturi franceză și germană se manifestă activ în secolul al XIX-lea la noi arată cum cea de a doua exercită o influență "incidentală și formatoare". Aici se găsește relația dintre Eminescu și Lucian Blaga. Cercetând mai întâi sistemul teoretic/filosofic al poetului de la Lancrăm, Florin Oprescu subliniază faptul că "această teorie postulează fertila ipoteză asupra existenței creatorului modern care, prin recuperarea profunzimilor inconștiente, își articulează o existență multidimensională și paradoxală", confirmând "apropierea și chiar congeneritatea lui Blaga cu Eminescu" prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
inedite și surpând logica formală". E o taină textuală tocmai a construcției polimorfe ce acționează/funcționează nu doar la "nivel compozițional" ci și la nivelul "micro-structural, cel al formelor, stilurilor și prozodiei". Exegetul este pregătit de-acum a urmări "zona filosoficului", care în proză, bunăoară, propune "o mixtură de secvențe textuale, un gen hibrid, construit sintagmatic din fragmente textuale narative, dialogale, epistolare, eseistice, ironice, retorice", ducând totul într-o zonă a fantasticului în care "visul devine la nivel narativ modul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
hibrid, construit sintagmatic din fragmente textuale narative, dialogale, epistolare, eseistice, ironice, retorice", ducând totul într-o zonă a fantasticului în care "visul devine la nivel narativ modul de organizare textuală" (se emplifică prin nuvela Sărmanul Dionis). Tot în zona problematicii filosofice în gândirea eminesciană, se oprește asupra alternativei Ființă/Neființă, așa cum apare în "viziunea arheului eminescian" ("Principiul Ființei/Neființei, ca principiu al Identității, cu nume eminescian de Archaeus, ia în poezie chipuri de eroi lirici, purtători de ontos"). Se continuă prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
decât o demitizare. Subliniem această transformare, întrucât ea funcționează constant în opera lui Eminescu". Se oprește apoi și asupra nuvelei Sărmanul Dionis în care surprinde combinații ale procedeelor comice, "umorul și invectiva", apoi în Avatarii faraonului Tlá identifică o "ironie filosofică", iar în pasajul comediei doctorilor, din același text, identifică "o pagină de teatru absurd". Aur, mărire și amor, a cărei acțiune este plasată într-o epocă mai recentă, are "un aer de comedie mondenă, frivolă, sentimentală și destul de excentrică", fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
-l reciti mereu pe Eminescu și mai ales a-l citi în substanța interioară a ideaticii sale, fără partipriuri și angajamente pătimașe atât pro cât și contra. La urma urmei, sunt intervenții polemice susținute de o cunoaștere profundă a substanței filosofice (și religioase, nu mai puțin) a creației eminesciene, fără de care orice abordare, doar ocazională, se dovedește a fi o impietate grosolană. SECURITATEA ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ (George Ene) Încă de la primele ediții din publicistica eminesciană, discuțiile asupra acestei producții s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în acea peșteră și în "rai", ne amintește mai degrabă felul de a eși de-acolo târându-ne. Cu alte cuvinte pătrunderea în rai ar însemna o reîntoarcere în "Nirvana" adică fantezii de viață intrauterină". Nu vreau să discut sensurile filosofice pe care Eminescu le dezvoltă într-o nuvelă de construcție fantastică, dar faptul că dr. C. Vlad nu le intuiește nu înseamnă că ele nu există, trecând cu vederea ideea labirintică a poziționării insulei spre care acced eroii nuvelei, el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]