11,589 matches
-
nimic cu admiterea („Mă înțelegeți, contestația e un vax, nici un profesor nu va recunoaște că el sau vreun confrate de-al lui a greșit“), măcar să mă recom penseze cu ceva. Discursul lui mi-a întărit convin gerea că eram un geniu neînțeles și m-a îndîrjit, cu atît mai mult cu cît omul repeta din trei în trei mi nute : „Nu te încrede în nimeni, decît în tine însuți, în nebunia ta ! ! Fii lup singuratic ! !“ (formulă pe care, desigur, o dată ajuns
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
a vrut așa și fiindcă în reconstituirile aceste ale mele nu sunt numaidecât preocupat de succesiunea cronologică a faptelor, mă opresc fără nici o ezitare la lucrurile pe care mi le-a amintit lectura din veche publicație junimistă. Hazardul e un geniu binevoitor, căruia îi datorim atâtea surprinzătoare, delicioase și fantastice situații în viață, încât merită să-l tratăm, ori de câte ori avem ocaziunea, cu recunoscătoare și afectuoasă atențiune. Un sentiment de felul acesta trebuie să-i fi dictat scriitorului Arnoux frumosul titlu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și fericit al peisagiului total. Asemănarea aceasta nu merge însă mai departe. Fericită, Florența are parte de o tinerețe eternă. La ceea ce ea ne oferă azi au lucrat, secoli după secoli, generații de-a rândul, cu credință, cu entuziasm, cu geniu. Florența e o operă terminată, în farmecul și prestigiul căreia e greu să ne închipuim că timpul ar mai putea adăoga mare lucru. Iașul nu e decât un biet oraș sărac și trist, părăsit încă de la începuturile formațiunei sale, deci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
istoriei literare. El a trecut mai departe; și cu ajutorul disciplinei școlare am ajuns să avem în fine revelația miracolului antic, să prețuim tezaurele sale neîntrecute, s-avem din când în când iluzia că ne găsim în fața sufletului divinului Platon, a geniului lui Aristot și să gustăm armonia, de esență superioară și unică, a operei lui Homer, de a căror existență, vai!, atâți muritori pe pământul acesta n-au nici o cunoștință. De bună seamă noi nu ne-am mărginit la atât. Nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
exercitată de prietenia cu Creangă (așa de ciudată și neexplicabilă totuși după unii). Căci pentru Eminescu, Ioan Creangă era incarnația poporului român, cu poveștile, cu cântecele, cu satele, cu apele, cu munții lui, era toată viața noastră rustică, era tot geniul național. În fața lui Creangă, Eminescu trebuie să fi avut același sentiment pe care-l avea în fața Naturei... Dacă unele dintre lucrurile de care am vorbit pornesc din voința unui geniu bun, a unei zâne protectoare, a uneia dintre acele ființe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cu munții lui, era toată viața noastră rustică, era tot geniul național. În fața lui Creangă, Eminescu trebuie să fi avut același sentiment pe care-l avea în fața Naturei... Dacă unele dintre lucrurile de care am vorbit pornesc din voința unui geniu bun, a unei zâne protectoare, a uneia dintre acele ființe mitice care hotărăsc soarta oamenilor în chiar clipa nașterii lor (căci cum am putea explica altfel toate lucrurile și împrejurările aceste?) s-ar părea că geniul, zâna sau ursitoarea care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pornesc din voința unui geniu bun, a unei zâne protectoare, a uneia dintre acele ființe mitice care hotărăsc soarta oamenilor în chiar clipa nașterii lor (căci cum am putea explica altfel toate lucrurile și împrejurările aceste?) s-ar părea că geniul, zâna sau ursitoarea care a vrut să deie Iașului o misiune înaltă și un viitor strălucit, a avut de înfruntat puterea unei voințe rivale care ar fi decis dimpotrivă pierderea acestui oraș. Așa numai s-ar explica straniile urcări și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
între strălucire și decadență, între glorie și umilință care a determinat capricioasa curbă a existenței sale. Toate câte le-am spus despre ceea ce Iașul are mai de preț, mai bun și mai nobil în trecutul lui, s-ar datori astfel geniului bun care-l ocrotește. Toate piedicile pe care le-a întâmpinat orașul acesta în dezvoltarea sa, tot ce a fost pentru el cauză de întârziere, de discontinuitate, de decadență, de suferință, de umilință, n-a putut deci fi decât opera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
bun care-l ocrotește. Toate piedicile pe care le-a întâmpinat orașul acesta în dezvoltarea sa, tot ce a fost pentru el cauză de întârziere, de discontinuitate, de decadență, de suferință, de umilință, n-a putut deci fi decât opera geniului său rău. Cine va triumfa până la urmă, în lupta aceasta? Geniul bun? Geniul rău? E mult de când supremația o are acesta din urmă. Întrebarea e: până când? Pentru totdeauna, poate... Să fie oare cu putință? În toate aceste, un lucru straniu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
orașul acesta în dezvoltarea sa, tot ce a fost pentru el cauză de întârziere, de discontinuitate, de decadență, de suferință, de umilință, n-a putut deci fi decât opera geniului său rău. Cine va triumfa până la urmă, în lupta aceasta? Geniul bun? Geniul rău? E mult de când supremația o are acesta din urmă. Întrebarea e: până când? Pentru totdeauna, poate... Să fie oare cu putință? În toate aceste, un lucru straniu și caracteristic, în care pare a se reflecta tot tragicul destin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
în dezvoltarea sa, tot ce a fost pentru el cauză de întârziere, de discontinuitate, de decadență, de suferință, de umilință, n-a putut deci fi decât opera geniului său rău. Cine va triumfa până la urmă, în lupta aceasta? Geniul bun? Geniul rău? E mult de când supremația o are acesta din urmă. Întrebarea e: până când? Pentru totdeauna, poate... Să fie oare cu putință? În toate aceste, un lucru straniu și caracteristic, în care pare a se reflecta tot tragicul destin al fostei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cu vechii copaci plini de taine. El rătăcea prin împrejurimile unde vechile mănăstiri cu frescele cojite sau cu pereții înnegriți de lepra vremilor își plângeau între hoți, nebuni și bolnavi singurătatea clopotelor amuțite. El făcea versuri pe ritmurile iscodite de geniul poetului, până la cea din urmă strofă a căruia nu se ridică tot nomolul de insanități pretențioase ale galeriei poetice de astăzi. El privea cu un respect religios la mânile, care nu amenințaseră și nu binecuvântaseră sângele vărsat, ale profesorilor cari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
penelul pictorului, dar ar fi curios tabloul în care pictorul ar prinde cu un bold în pieptul femeei zugrăvită de el, un trandafir din grădină. Să presupunem că revista d-lor Mor-Dax e scrisă cu cel mai desăvârșit talent, cu geniu chiar, și tot voi nega că face parte din domeniul numit "artă". Ar fi aproape comic să mă întind aci asupra definiției artei, de aceea voi arăta ce gândesc pe scurt și în mod concret: Un filozof estetician și poet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Își modelează opera, Încît pierdem din vedere că, la rîndul ei, opera Îl modifică pe cel ce-a creat-o. Nu Încape, cred, Îndoială că Michelangelo a fost Înrîurit de statuile sale mai mult decît de cei care-i lăudau geniul. Uneori opera poate chiar devora o biografie. Pe acest drum orice zeu sfîrșește prin a deveni om. Praxitele care, vrînd să sculpteze zeițe, a sculptat femei elegante și frumoase face, așadar, și filosofic În cazul lui Oedip, victoria asupra sfinxului
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ar observa că nici un Îndrăgostit de sine Însuși nu s-a sinucis cum a făcut-o Narcis, ci, din contră, a omorît pe alții. Apoi fîntîna e În acest caz un simplu nume pentru singurătate. Poate că are dreptate Moreas. Geniul antic, zicea el, n-a Încetat să Încînte umanitatea, dar fiecare ia din această Încîntare partea pe care o merită, și cu atît mai rău pentru cei care nu iau decît prea puțin. Mult mai clară ar fi aici o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
În care nu există alternativă; Icar va zbura cu orice risc. Iată răspunsul la zîmbetele celor ce arată cu degetul piramidele goale pentru a demonstra zădărnicia lor. Adevăratul artist dintre cei doi era Icar, deși Dedal a uimit antichitatea cu geniul său inventiv, iar fiul său n-a creat decît sacrificiul propriu. Dedal știa exact cît va rezista ceara În funcție de altitudine. În schimb, fiul său era capabil să creadă În aripile sale, zburînd cu fața strălucitoare, turmentat de lumina ce-i
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
abia zburînd. Acesta este destinul său. Și-l va trăi deci pînă la capăt. Ca și Oedip. Ei nu se pot lepăda de ei Înșiși. Fiul lui Dedal a renunțat la ultima ezitare... Eroarea sa este și riscul său și geniul său... (...SÎnt născut pentru zbor și nu vreau să mă tem să-mi trăiesc destinul. Dimpotrivă, zbor spre destinul meu. Sufletul meu freamătă tot În această greșeală care mă va costa viața; lumina e ca vinul zeilor; și simt cum
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
punct de vedere nu există Întoarcere decît pentru a pustii. Faust a făcut o experiență revelatoare, rămînÎnd cu brațele goale cînd a vrut să smulgă umbrelor frumusețea care Împinsese mii de corăbii pe mări. Euphorion, fructul pasiunii sale, e un geniu fără aripi. Vrea să zboare, dar saltul Îi aduce moartea. E tot ce-a mai putut reînvia din Icar drumul spre ruinele vechilor temple grecești; deși, ajungînd la Napoli, și noi sîntem tentați sa urmăm exemplul lui Petrarca despre care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ar sălbătici la loc. Teama de a fi descendent e absurdă. Ironiile contra epigonilor vor să lovească, de fapt, În gestul care mimează uimirea exploratorului În loc să facă, după puterile sale, terenul să rodească. Ezit să cred ce zicea Delacroix, că geniile nu se afirmă prin noutatea ideilor, ci prin acea idee fixă că nu s-a spus destul ceea ce s-a spus, dar e aproape sigur că fără epigoni pămîntul s-ar paragini. Exploratorul nu știe să spună: rămîn. Destinul lui
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ne putem permite, dar dacă l-am exclude cu totul ar arăta ca suntem mai săraci decât este decent posibil...). Există însă o contradicție și în ce spunea Gorzo ; pe de o parte, el sublinia pe bună dreptate că măreția, geniul sunt factori-surpriză, nu apar atunci când vrem noi (sunt total de acord), nu mă deranjează absența lor (aici nu mai sunt de acord !) ; pe de altă parte, că e timpul să avem mai multe filme bune [...]. Dacă am scoate în fiecare
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
proaste. Perenitatea nu este un fel de test ultim al valorii, așa cum ne-a învățat la școala generală un clișeu nătâng. E evident că ceea ce e peren, ceea ce rămâne mereu proaspăt, precum filmele lui Chaplin, de pildă, sunt produse ale geniului. Dar nu tot ce s-a uitat sau e greu digerabil azi e în mod necesar lipsit de valoare. Cel puțin în privința filmelor, cred mult în valoarea lor de unică întrebuințare. Am văzut în ultimii ani filme care mi-au
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
pe țuțea genial (și nu o dată), dar trebuie făcută precizarea că Cioran o afirmase cu imaginea unui țuțea de-acum șaizeci de ani, când încă nu devenise gânditorul creștin-dogmatic de mai târziu. Și-apoi, când acesta din urmă spune că geniul este inferior sfințirii, nu este oare o ironie față de cuvintele lui Cioran ? Sigur că ping-pongul teoretic dintre ei este savuros (travaliul de montaj în episodul al II-lea este impecabil), dar nu este mai puțin adevărat că ceea ce vedem, de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
filmul, în fiecare cadru : este și nu este. A fost și n-a fost. Dacă a fost ca un fapt clar pentru toată lumea și netăgăduit de nimeni , atunci discuția din platoul de televiziune este inutilă ; dacă n-a fost, așijderea. Geniul moldoveanului Porumboiu este că și-a plasat povestea în intervalul acesta dintre a fi sau a nu fi, care la Shakespeare era tragic, iar la Caragiale era comic. A fost sau n-a fost ? este sută la sută caragialian, clasa
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
din august trecut Un festival am înțeles făcut în câteva luni, cu mult entuziasm și cu dorința de a cinsti memoria celor doi cineaști plecați atât de devreme și de absurd dintre noi. Invitat special : triplu oscarizatul Walter Murch, un geniu al montajului și cel care a inventat de fapt sound design-ul (Toncu ar fi trebuit să lucreze în echipa sa la filmul lui Francis Ford Coppola Youth Without Youth). Atmosferă studențească la Cinemateca Eforie, unde se desfășoară festivalul, cu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
fellinian în aceeași măsură în care este caragialian (și pintilian, firește !), De ce trag clopotele, Mitică ? este, deloc surprinzător, mai prizat de literați decât de cineaști : prinși pe picior greșit de modernitatea propunerii lui Pintilie, aceștia reproșează filmului exact ceea ce face geniul lui : prolixitatea (asumată). A doua este la antipodul acesteia : sobrul Iacob al lui Mircea Daneliuc, din 1988, este transpunerea vizionară și îndrăzneață a unor pagini de Geo Bogza. Daneliuc păstrează decorul interbelic, dar tonul și atmosfera sunt clar contemporane. Mai
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]