12,849 matches
-
de paratext (a se vedea, spre exemplu, motto-ul extins al cărții, selectat dintr-un cunoscut poem al lui T. S. Eliot). Epigonic, actantul liric își poartă "frunzele de aur ale durerii", până se transformă în cuvinte "care există și luminează întunericul", se entuziasmează de sângele devenit "cerneală de scris" (Sângele mă părăsi mă striga) și de Mâna scriitoare, un fel de alteritate stranie, ce îl locuiește în timpul actului scriptural etc. Întregi, obsesiile subsecvente temei creației (mâna scriitoare, manuscrisul taumaturgic, logosul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
omului: Când stânci și vai puștii izbea-n putere / Cu vuietul dintâi alpestra undă / În vale zdrumicata și când peste / Cuprinsul așezărilor de mâine / Cu vâlvă lor, dormea necunoscută / Pacea și mute razele de soare / Și luna aurie nearate / ogoare luminau. O! Fericită / Gură de răi, neștiutoare încă / De rele și păcate! (idem, vv. 28-36). Motivului, ce mai fusese utilizat de Leopardi în Imn pentru Neptun și în Eseu despre erorile populare ale anticilor, i se opunea o altă temă leopardiană
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
prin voce: Când eu, neștiutor, senin, sfielnic, / de pe balcon îmi încordam flamandul / auz și-n beznă ochiul șovăielnic, / vrând de pe gură ei s-aud preablândul / glas, căci mai mult nu îmi era dat de soarta, / un ultim glas să-mi lumineze gândul (...) Într-un târziu, cănd vocea suspinată / îmi coborî în suflet (...). (vv. 43-48, 52-53); în Canturile pisane, în Silviei, auzul, iar nu văzul, reprezintă simțul principal al percepției: din vechile pridvoare / spre glasul tău îmi aținteam auzul (Silviei vv. 18-19
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în murmurul măslinilor mauri (Drum la Agrigentum, trad. MB). În versurile sicilianului vorbește Leopardi din Amurg de luna: și căruțașul tânguindu-și jalea / c-un cânt de-alboarea lumii se desparte, / de ea ce de departe, / din geana zării-i luminase calea; / la fel si tinerețea / de viață părăsita / pălește și dispar (Amurg de luna vv. 16-21). Se aude cantul trist și melancolic ce tocmai se stinge, apar luna ce luminează drumul căruțașului (al rotarului la Quasimodo) și marea: pe culmi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
desparte, / de ea ce de departe, / din geana zării-i luminase calea; / la fel si tinerețea / de viață părăsita / pălește și dispar (Amurg de luna vv. 16-21). Se aude cantul trist și melancolic ce tocmai se stinge, apar luna ce luminează drumul căruțașului (al rotarului la Quasimodo) și marea: pe culmi, prin satele din vale, / ajunsă-n crucea boltii, / de dupa Alpi, în marginile zării / sau în adâncul mării / coboară luna și sporește beznă (idem, vv. 9-12).514 Quasimodo îmbracă în accente
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
limba sanscrită și din teoria teatrului, dar și note de curs și conspecte. Cele patru categorii intratextuale sunt completate, ca o componentă de noutate a prezentei lucrări, cu o serie de ipoteze inedite de analiză asupra prozei eminesciene menite să lumineze modernitatea paginilor citite: o cu pretextul nuvelei Cezara, este evidențiată legătura dintre intertextualitate și ekphrasis; o lectura intratextului în cheia MER; o [Archaeus] este citit ca alegorie a intertextualității; o s-a încercat apropierea de un al treilea model cosmologic, neexplorat
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
memoria pe care cititorul le probează. Intertextul lui Riffaterre se referă la indicii și urme percepute de cititor, fie că este vorba despre citat implicit, aluzie mai mult sau mai puțin transparentă ori o reminiscență vagă, tot ce ar putea lumina organi zarea stilistică a textului. A doua contribuție importantă, în debutul anilor '80, îi aparține lui Antoine Compagnon: La Seconde Main ou le Travail de la citation (Paris, [1979]), care oferă un studiu sistematic asupra intertextualității. Conceput ca o "repetare a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de la însemnările fragmentare la operă, se produce interiorizarea hipotextului care poate merge până la identificare cristalizare ce decurge dintr-un proces intim (personajul eminescian descrie cum se "coc" în timp ideile primite din afară): intertextualității îi ia locul intratextualitatea. Endogeneza va lumina frământarea ideii în căutarea formei adecvate, în spațiul variantelor, apoi de la o operă finită la alta. În ceea ce privește depozitul consistent de avantexte lăsat de Flaubert, autorul studiului în discuție mărturisește fascinația pe care a încerca t-o indentificând pentru o singură
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
semantica a câștigat teren, intertextualitatea avansează o abordare prielnică deschiderii textului, dacă nu către lume, cel puțin spre alte cărți, spre bibliotecă. Prin intertextualitate, s-a realizat trecerea de la structuralism la ceea ce s-a numit post-structuralism (Compagnon: 1998, 128). Sunt luminate diferențe de nuanță între dialogism și intertextualitate. La Bahtin, noțiunea care desemnează simfonia vocilor din text avea o deschidere superioară către lume, înspre "textul" social. Discursul critic al lui Bahtin (ce opunea caracterului monologic al romanelor lui Tolstoi opera polifonică
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
raportul fiecăruia cu ideea de intertextualitate. Alte exemple: spațiu-timp, practică-descriere, hipotext-hipertext, implicit-explicit, intertext-intratext. Miturile ne relevă societățile din care provin Claude Lévi-Strauss a descifrat nevoia de originar a omului modern și ne ajută să înțelegem resorturile intime ale funcționării lor, luminând rațiunile anumitor moduri de operare ale spiritului uman3. Considerăm că aceeași funcție este îndeplinită și de către intertext: el relevă literatura din care provine, în măsura în care fiecare epocă manifestă preferința pentru anumite hipotexte la care se întoarce. Intertextualitatea favorizează atât lectura tabulară
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
suprapun în puncte esențiale, ceea ce face cu atât mai vizibilă coincidența. Vom reveni în cuprinsul prezentului studiu la raportul ătman-Brahmăn, la motivul roții sau la cel al viorii, în încercarea unei lecturi a Bhagavad-gïtă și a prozei [Archaeus] care să lumineze chiar mecanismul intertextual (vezi infra, subcapitolul referitor la [Archaeus]). Este transmisă o idee upanisadică de cea mai înaltă valoare: egalitatea între om și Dumnezeu, ătman-Brahmăn, între individual și general, parte și întreg, mic și mare etc. (Pagini eminesciene interpretate în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
un loc privilegiat, însă, este evident, intratextualitatea nu se articulează niciodată la un singur nivel textual. Motorul mecanismului intratextual se ascunde în dialectica repetare-diferire, motiv pentru care, dacă un prim nivel ne face vizibilă repetarea, altul sau alte niveluri vor lumina diferirea. Sunt numeroase contextele în care nivelul lexical pune în evidență repetarea, prin cuvinte din aceeași familie lexicală sau din același câmp semantic, pentru ca elementul de diferire să apară fie la nivelul fonetic (un afix sau o alternanță fonetică), fie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
acum analizată se desenează în punctele de interferență a două serii intratextuale, inegal reprezentate, ce prind contur în jurul celor două nuclee: pereți afumați și ferestre mari, cu lumină neconvingătoare. Între alb și negru, șirul hipertextelor potențează indecizia fotonilor de a lumina o vechime neliniștită și neresemnată a interioarelor de case și de cărți în care Dionis caută refugiu. Sinonimă pentru adăpostul de care Dionis are nevoie este vocabula colț, care împletește semantic o legătură intratextuală (2) vizibilă, fundamentată pe ideea refugiului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
limpezirii căii spre edenul selenar. Este interesant de urmărit desenul colorat din textura prozei : verde este numai mucegaiul, pentru Dionis; tabloul îl întâmpină pe cititor cu linii obscure sau întunecate realizate în nuanțe aflate la jumătatea drumului dintre neculori; roșul luminează incitant pagina de carte veche și orientează subliminal către o dimensiune alternativă; o dată sau de două ori, lumina este și galbenă, o cromatică neutră care nici nu încurcă, nici nu edifică; ilustrare pentru o teorie a secundarului, însă, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și galbenă, o cromatică neutră care nici nu încurcă, nici nu edifică; ilustrare pentru o teorie a secundarului, însă, dacă nu treci de galben, nu ajungi la roșu, apoi la roș. Când personajul este pe pragul dintre epoci, trecerea este luminată în roș16. (S5b)...cerul de înserare era deasupră-i albastru (s.n.), limpede, adânc (s.n.) (Eminescu: 2011, II, 43). (S5c) Nouri mari, rotunzi și plini pare-că de vijelie treceau pe cerul adânc-albastru (s.n.); prin ei munții ridicau adâncuri (s.n.) și coaste-n
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vremea nemărginită este făptură a nemuritorului nostru suflet.[...] În șir, răspunse Ruben, poți să te pui în viața tuturor inșilor care au pricinuit ființa ta și a tuturor a căror ființă vei pricinui-o tu (Eminescu: 2011, II, 45). Intertextul luminează pagina prozei eminesciene, iar aceasta, la rândul ei, zugrăvește imaginea sinecdotică a intertextului 17. Dincolo de reiterarea adevărurilor din gândirea indiană, aceste rânduri surprind funcționarea aparatului intertextual. Vom avea prilejul, în capitolul despre "[Archaeus] alegoria intertextualității" (vezi infra), să constatăm recurența
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
esistă și lucrează simultan" (ibidem). Suprapunerea hipotext/hipertext, percepută ca un efleuraj, poate ascunde esențializarea substanței livrești. "Căci unificarea prin anamnesis a fragmentelor de istorie fără vreo legătură între ele înseamnă a lega începutul de sfârșit" (Eliade: 1978, 117). Sunt luminate astfel aspecte noi ale meca nismului intertextual: ruptura duratei profane și reintegrarea într-un timp primordial. A lega înce putul de sfârșit înseamnă construirea Centrului. Sergiu Al-George analizează rezonanța gândirii indiene în cultura românească și stabilește cores pondența dintre Axis
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ca și cum i-ar fi dor de tavan". Relativ la tomul care va cartografia drumul spre altă dimensiune, hipertextul accentuează asupra caracterului ezoteric ("cartea cea veche cu buchiile neclare și cu înțeles întunecat"), în timp ce hipotextul întărește nuanța de vechime. Nuvela Sărmanul Dionis luminează slab, dar ispititor cartea, în timp ce varianta Umbra mea încearcă să îndepărteze lectorul și să minimalizeze tautologic rolul manuscriptului. Într-un impuls de onestitate, varianta Umbra mea inversează rolurile, în sensul că naratorul nu apare ca un nepriceput "visătorul Dionis" din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
hotărât, în plus, cu dativ posesiv asociat: lămpi-o lampă-lampa-lampa sa-îmi voi aprinde lampa. Lumina este galbenă sau roșie, iar corpul de iluminat poate fi și negru (interesantă sintagma în care se prezintă și astăzi, comercial, aceste obiecte: nu de luminat, ci de iluminat). Pentru roș, sunt preferate "căpițelul de lumină" sau candela între lumânare, candelă, pe de o parte, și lampă, pe de alta, stabilindu-se o distanță de sfințenie și mister, ce ține de natura cunoașterii favorizate de lumina
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
despart de Kant mult timp și câmpuri discursive diferite, Eminescu se menține în imediata proximitate ideatică față de filosof atât în Fragmentarium, cât și în paginile de traduceri și de literatură. Demersul traducătorului se circumscrie practicilor intertextuale de o manieră care luminează genotextul, în dinamica altul/același care îi însuflețește mecanismul. Pe de o parte, ideea din textul-sursă trebuie păstrată, ceea ce trimite la repetare, ca una din cele două componente ale intertextualității. Pe de altă parte, formularea va fi elocventă, conotativă, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
2007, care prezintă între 50 și 16500 de articole. De fapt, sunt tot atâtea antologii de intertextualitate. 10 ITEM (Institut des Textes & Manuscrits Modernes) este o unitate mixtă de cercetare CNRS/ENS care se consacră studiului manuscriselor scriitorilor pentru a lumina procesul genezei (URL: http://www.item.ens.fr/). 11 "Program Tel Quel", text tradus din volumul Logiques (Philippe Sollers), Paris: Éditions du Seuil, Collection "Tel Quel", 1968. 12 Vezi Nota 3, prezentul capitol. 13 [Textul este deci o productivitate (s.a.
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
împrejurul acelei axe care formează jumătatea liniei de atracțiune. E cumpăna pusă în cumpănă" (Eminescu: 2011, X, 245). 81 Acești "ochi" pe care îi vede George Munteanu în portretul ființial, cum ar spune Mihai Cimpoi, poate că sunt sorii care luminează și energizează paradisul selenar al lui Eminescu. 82 Dacă în limbajul curent paranteza păstrează un detaliu mai mult sau mai puțin important pentru întregirea mesajului, în pagina de literatură, ea "se răzbună": de multe ori orizontală, paranteza ascunde ceva esențial
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
criminalului însuși? pentru nefericita sa victimă. Crima este, într-adevăr, perfectă, dar care a fost, pînă la urmă, motivația ei? Iată un mister fundamental al acestui text, asupra căruia nici Poe, nici obscurul lui narator nu par dispuși să ne lumineze. De ce îl urăște Montresor atît de mult pe un ... "Bufon" mai degrabă hilar în manifestările sale, încît să pună la cale complicatul mecanism al unui asasinat impecabil? La ce se referă straniile "injurii" contrabalansate grav! de o așa-zisă "insultă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și apăsat de nevroze, care ascunde un trecut terifiant), îi povestește o lungă istorie (compusă din propriile experiențe, scrisori de-ale lui și de-ale altora, documente, marturisiri ale diverselor personaje, și segmentată cu situații din prezent), istorie menită să lumineze, ultimativ, secretul insolitelor epistole. Țesătura narativă ne poartă mai întîi în America anilor 50, cînd Paul își pregătește doctoratul (despre negustorii olandezi din secolul al XVII-lea) sub îndrumarea unui profesor celebru, Bartholomew Rossi (venit peste Ocean de la Oxford, în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pline de mister și simbolism bizar. Confruntat cu ele, neurologul devine, volens-nolens, un semiolog. El dezleagă cifruri comportamentale, "sparge" coduri manifes taționale, puțin inteligibile la prima vedere. În această zonă se situează analiza (frecvent, o "psihanaliză") lui Sacks, încercînd să lumineze un univers obscur, nu atît datorită învecinării sale cu subliminalul, cît datorită adîncimii lui nu mă feresc să spun abisale. Un muzician rafinat suferă de prosopagnozie, fiind incapabil să recunoască chipuri (inclusiv pe al său) și ființe (inclusiv pe cele
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]