11,500 matches
-
intră la Liceul de băieți din Bolgrad, pe care-l termină în 1931. Susține strălucit examenul de bacalaureat, însă, din cauza sărăciei, nu poate urma studiile superioare. A rămas orfan de tată în 1917, când părintele său a decedat de pe urma rănilor căpătate în primul război mondial. Se mută în orașul Bolgrad împreună cu mama sa și fratele Ion, unde locuiesc cu chirie. În poezia „Tata” consemnează starea socială a familiei: „Noi ne-am mutat într-un oraș de stepă Tu ai rămas
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
frica persistentă a aventurării silite în necunoscut. Nesiguranța este și ea în firea lucrurilor justificată nu numai de moment ci mai ales de evoluția și experiențele ulterioare ale vieții în noile spații. Determinat de toate noxele condiției de refugiat, de rănile sufletești niciodată pe deplin închise, se ridică acel specific dor, acea complexă stare de nostalgie a locurilor și realităților sufletești pierdute, stare pe care statutul de refugiat le-a alimentat perpetuu. Amintirile apar firesc, din prea mult suflet dar și
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
dacă nu devenim cu toții ceea ce suntem este pentru că undeva ratăm drumul corect ... Ești un om liber? Cât de liber poate fi un scriitor/ artist în acest veac marcat de apocalipse cântate, descântate, atrase, respinse...? Arta e, în aceste contexte, o rană sau o tentativă de exorcizare a răului? Care veac nu și-a avut apocalipsa lui sau holocaustul său? Fii puțin atent: ele nu au fost scrise/descrise de contemporanii noștri, ci de cei bătrâni. Istoria pământului se derulează între o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
fiu Vitruvius. În timp ce un om citește poezie, nu poate face nici un rău Ești un om liber? Cât de liber poate fi un scriitor/ artist în acest veac marcat de apocalipse cântate, descântate, atrase, respinse...? Arta e, în aceste contexte, o rană sau o tentativă de exorcizare a răului? De un lucru sunt sigur, dragă Adrian. În timp ce un om citește poezie, nu poate face nici un rău. Măcar în unitatea de timp dedicată lecturii. Iar după lectură, cine știe, poate fi (avem dreptul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
văzut, fără frustrare, că n-am talent la ele. Totuși mai încerc... Ești un om liber? Cât de liber poate fi un scriitor/ artist în acest veac marcat de apocalipse cântate, descântate, atrase, respinse...? Arta e, în aceste contexte, o rană sau o tentativă de exorcizare a răului? Cum pot fi liber și independent ca artist când văd câte se întâmplă în jurul meu? Când văd câte perversități se întâmplă zilnic în lume sau pe străzi în fața ochilor mei? Nu, nicidecum nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic? Prima dată ne rezolvăm problemele și de dragoste avem pe urmă tot timpul. Rolul nostru, dacă există urechi, este să batem toba până ne va auzi cineva. În aceste contexte arta începe ca rană ce duce spre cicatrizare sau ca să folosesc termenii tăi, o tentativă de exorcizare a răului! În ce relație ești cu critica literară? Te vede, te citește cum trebuie? Ce s-a spus despre tine și tu nu ești de acord
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și trăit?) poezie, dar știu că poetul care nu-și sacrifică tinerețea pentru poezie e un farseur. Poezia ca sacrificiu? Am să duc mai departe ideea și am să-ți amintesc un vers al lui Cesar Vallejo: "Poezia este o rană prin care se scurge tot sângele din trup". Doare? Scurgerea sângelui din trup nu e dureroasă, după cum ne asigură medicii hematologi, după cum depun mărturie sinucigașii care își ratează acțiunea. Dimpotrivă, e vorba de o plăcere dramatică, de o liniște care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de o plăcere dramatică, de o liniște care se insinuează în carne, în inimă, în creier. Sângele e șuvoiul care mișcă turbina din trup, care produce zgomotul, furia, energia, sinergia...! Poetul ar fi, din această perspectivă, a celui care produce rana, chiar sinucigașul de serviciu, degustătorul stărilor limită, trăitorul care a inventat civilizația capabilă să se dezvolte pe tăișul unei lame de ras. Și se trăiesc veșnicii greu de cuprins în minte și în cuvinte chiar pe suprafața tăișului unei lame
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
necunoscut, au fost trecute în contul sorții. În acest caz poetul (păstrăm numele acesta generic, deocamdată, până la încheierea cercetărilor!) disimulează din generație în generație, prin niște coduri destul de rizibile de altfel, ca să nu fie descoperit. Scriind sau spunând poezie, provoacă rana prin care se scurge tot sângele! Dacă e așa, s-a demascat! Înhățați-l! Poezia mai este lupta lui Iacov cu Îngerul...! Dar care din cei doi a rătăcit drumul și bate câmpii, Iacov (poetul) sau îngerul? Ce treabă are
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pribegie, încărcat de bogății, ca să-l întâlnească pe fratele său, Esau, pentru o împăcare târzie. Adormind, în noaptea de dinaintea întâlnirii, Iacov se luptă cu ceva care semăna a om și care se dovedește a fi Dumnezeu. Dumnezeu îi face o rană la coapsă. Îngerul sau Dumnezeu ar putea fi, în această luptă, chiar Esau, cel frustrat de dreptul întâiului născut, drept la care tânjise Iacov. Nu-l văd, totuși, pe poet atât de meschin încât să ia dreptul fratelui său, dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Îngerul este, în acest caz, Esau iar poezia, că e vorba și de ea în întrebare, este gestul final, cel al împăcării. Rembrandt înfățișează, de altfel, lupta ca pe o îmbrățișare plină de căldură. Sau poate că poezia e chiar rana din coapsă a lui Iacov? Sau e semnul greu de descifrat făcut de înger pe pielea coapsei lui Iacov? Sau e durerea surdă resimțită de acesta? Sau e gestul de a șchiopăta prin fața unei omeniri care se mișcă fără poticneli
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cauți. Găsești numai ceea ce ai aflat deja. Dacă toată lumea ar citi poezie, așa cum mănâncă pâine sau cartofi, s-ar banaliza ceea ce ar trebui să fie un lucru excepțional Zici undeva că poezia este intersecția dintre cădere și înalt, exhibarea unor răni invizibile...! Mai este și altceva? Îți spun un secret: e atâta poezie pe lumea asta, nedescoperită, netrăită, că e o fericire să o descoperi, să o jefuiești. Situația e comparabilă cu cea de la invadarea teritoriilor care au devenit continentele americane
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de lumea asta. Mai vine vorba pe-acolo, în poezia ta din "Frig", despre "un înger beat criță", apoi despre "un sfânt întors prea târziu de la birt"...! De unde deducem că poezia e dincolo de intersecția dintre Cădere și Înalt, exhibarea unor răni invizibile. Ce are asta în comun cu treburile noastre mundane, atât de adânc terestre, în care suntem cufundați până-n gât? Cine este bobocul cu ochii încă ne-deschiși: omul de rând sau poetul? Poetul disimulează în individ obișnuit, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și imposibile, te întorci apoi în lumea reală, știi că ai visat, ești convins de inconsistența visului, dar în mână descoperi o pietricică din comorile văzute în vis, pe care ai luat-o din întâmplare, iar la umăr ai o rană ușoară pe care ți-a făcut-o o clanță aurită la ieșire...! Ne putem împrieteni cu câinii, cu papagalii, cu urangutanii sau cu pisicile. Dar nu ne putem înfrăți decât cu omul. În afara omului nu se poate face nicio biserică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
te voi auzi și-Ți voi Întinde Mâna să te ridic la Mine. Te aștept zi de zi, fă măcar un pas către Mine! Eu fac o mie de pași către tine, omule, făptura Mea. Te iubesc așa cum ești, cu răni și haine rupte și pătate de păcate, dar vino și nu deznădăjdui! Vino, vino la Tatăl! Te aștept.” Acesta este ca un mesaj lăuntric ce parcă te-a transformat și nu mai ești omul Împovărat care ai urcat muntele cu
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
apoi pe Fiul Drept Zălog și Legământ. Dragostea din cer coboară Și e viață pe pământ Cine o are-i lucru mare Poate ajunge chiar un sfânt. Dacă ajută pe oricare Frânt, nenorocit În drum, Turnând dragoste și milă, Peste rănile ce-l dor. Și apoi nu-l părăsește Iubitor și rugător Lui Iisus smerit se roagă Să-l primească-n a Lui turmă Iar Iisus atunci deschide Cu drag brațele amândouă Și În turmă il primește Bucuros de-o oaie
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
La Golgota cum sosesc Iar Îl batjocoresc. Crucea o așează jos Și pe ea pun pe Hristos! Mâini, picioare i le prind Cu putere i le-ntind Cuie mari le potrivesc Și pe Cruce-l pironesc! Apoi Crucea o Înalță Rănile s-au deschis tare Curge sânge tot la vale... Iisus greu se chinuiește Setea-L arde și-L muncește Dar cu ce L-au adăpat? Fiere și oțet i-au dat Dar dușmanii n-aveau pace Văzând că Iisus tace
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Îmi dau a mea suflare! Și cum zice acest cuvânt Își dădu Suflet Sfânt! Trupul mort fără de viață Iar Fecioara stă de față Pe Iisus L-au coborât Îl ia Fecioara-n brațe Plângând... La Iisus cu drag se uită Rănile-i sărută: Sărman, sărman Fiul meu, Pe care L-am născut eu, Cum murii curând așa Și lăsai pe Maica-Ta? Fiule, Fiul meu Sfânt Dă-mi măcar un mic cuvânt, Eu nu mai am putere Ca să port așa durere
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Dulce, Ți-oi făcut culcuș pe Cruce! Și de acolo În pământ Sub o piatră de mormânt Picioare și mâini iubite De piroane-s găurite, Capul tot e-mpuns de spini Ochii sunt de Sânge, plini Inima Ta iubitoare, O ce răni adânci are. Sulița a pătruns În ea Străbătând și inima mea Vai, oameni, ce rău ați făcut Când pe Iisus ați Răstignit! Spuneți-mi ce v-a greșit De pe El L-ați omorât? Voi, toți care aveți păcate V-ați
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
toți care aveți păcate V-ați făcut aicea parte Toți câți ați păcătuit Pe Iisus L-ați Răstignit! Vedeți dar plângeți cu mine Pentru al vostru singur bine! Plângeți-L ne Încetat Pentru voi El a Răbdat! Așa Maica cuvânta, Rănile-i săruta, Și cu lacrimi amare L-a dat pentru Îngropare Și L-a dat pe Iisus Într-un mormânt nou L-au pus! Cu piatră L-au Întărit Și-au pus strajă de păzit Toată inima Creștină Astăzi plânge
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
eparhia sa, redactată în cele trei limbi ale popoarelor care luptau în război: română, rusă, bulgară. El arăta că numărul răniților sporea, de aceea era necesară îngrijirea lor cu toată dragostea creștină. „România creștină - scria Melchisedec - toarnă balsamul dragostei pe rănile lor, îi poartă în brațele sale și prin rugăciunile și ajutoarele sale, le trimite îngeri păzitori la patul durerii”. În Războiul pentru Independență, episcopul Melchisedec, asemeni altor ierarhi din diferite eparhii, a donat din propriul salariu. Episcopul a trimis 1
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
în lucrarea sa "Istoria medicinală a lucrurilor care se aduc din Indiile noastre occiden-tale", editată la Sevilla în 1580, vorbește despre "marile virtuți și efectele miraculoase ale ierbii de tutun" în tratarea "durerilor de cap, de stomac, de dinți, a rănilor, mâncărimilor și astmei". Un specialist în tutun, Robert Cudell în documentata sa lucrare "Das Buch von Tabak", publicată la Koln în 1927, menționează că, la sfârșitul secolului al XVI-lea, tutunul se utiliza sub formă de poma-de, tincturi, pastile, pulbere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
de poma-de, tincturi, pastile, pulbere, siropuri, unguente, loțiuni, pentru tratarea colicilor intestinali, erupțiilor cutanate, epilepsiei, astmei, ciumei, fracturilor... Cam în aceeași perioadă, în Portugalia, tutunul era folosit pentru tratarea râiei, a durerilor de dinți, a amețelilor și ca cicatrizant al rănilor. Botanistul cubanez Juan Tomas Roig (1877-1971), în eruditele sale lucrări "Diccionario botanico" (1928) și "Plantas medicinales, aromaticas o venenosas de Cuba" (1945), adăuga la cele de mai sus și folosirea tutunului în tratamentele antitetanic și de paralizie a vezicii, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
de zahăr au fost secole de-a rândul în Cuba "guarapo" și ulterior "aguardiente de caña" apa care arde -, alcool diluat cu apă, care era utilizat nu numai ca băutură, ci și în scopuri medicinale frecții, calmarea durerilor, dezinfecții, tratarea rănilor, dar și pentru higiena personală, înlocuind adesea apa și săpunul. În procesul de producție a romului, etimologic se amestecă origini arabe alambic, alcool -, cu cele spaniole, engleze sau franceze. Din 1650 se menționează o băutură fabricată în Cuba și apreciată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
preț mare. Favoritul lui Hemingway era un "malatobo'', cu coada albă, care la o luptă sângeroasă la Guanabacoa i-a adus pro-prietarului 800 de pesosi, sumă considerabilă pe acele timpuri. Lui Hemingway îi plăceau "cocoșii care răneau'', respectiv provocau "o rană nobilă'' în vena jugulară a adversarilor. La lupte era însoțit de Pinchillo, căruia îi spunea "pariază cât dorești'' bineînțeles din banii "șefului''! La final împărțea cu el câștigul. În general la încheierea luptelor Hemingway își invita concurenții la o bodega
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]