10,102 matches
-
În final, au fost recucerite doar zonele limitate și o serie de puncte pe malul stâng al Dunării, câmpiile întinse ale Munteniei și Olteniei au rămas în afara dominației Imperiului, urme ale prezenței lor avem la Sucidava, unele fortificații au fost refăcute și acolo s-a construit o bazilică creștină. Așezările romano-bizantine de pe malul nordic au întreținut legături (în secolele IV-VI), cu triburile de alogeni din nordul Dunării și cu autohtonii daco-romani. Stăpânirea Imperiului pe malul de nord al Dunării a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost lichidată în anii 599-600, când avarii și slavii au atacat și devastat complet regiunea din sudul Dunării și au distrus multe cetăți romano-bizantine, de la Singidunum până în Dobrogea. Cetatea Sucidava a fost distrusă de un incendiu și nu a fost refăcută niciodată. Apărarea romană pe Dunărea de Jos s-a prăbușit la începutul secolului al VII-lea, iar unitatea romanității răsăritene a fost sfâșiată de avari și de slavi, care s-au așezat statornic în teritoriile romane din sudul Dunării. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Galerius a luptat de mai multe ori cu carpii la Dunărea de Jos, luându-și numele de Carpicus Maximus. Limesul danubian a fost întărit prin cetăți și forturi, precum cel de la Durostorum, din Moesia Secunda. Și la Tomis a fost refăcut zidul de incintă al cetății, apoi au fost amenajate drumurile ce uneau localitățile Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Capidava, Histria și Callatis. Constantin cel Mare (306-337), reformator activ, a împărțit Imperiul în patru prefecturi, provincia Scythia (Dobrogea) fiind cuprinsă în dioceza Tracia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mică. Barbarii treceau Dunărea nestingheriți, încât, confruntat cu acest pericol, Justinian a reorganizat armata și a recrutat soldați din rândul acestora. La graniță au fost menținuți așa-numiții limitanei, conduși de "dux limitis" (conducător de margine). În paralel, împăratul a refăcut fortificațiile de pe linia limes-ului dunărean. Procopius spune în lucrarea "Despre războaie", că Justinian a vrut să facă din Istru "cea mai puternică apărare a noastră și a întregii Europe". El a refăcut fortificațiile vechi și a ridicat altele noi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
conducător de margine). În paralel, împăratul a refăcut fortificațiile de pe linia limes-ului dunărean. Procopius spune în lucrarea "Despre războaie", că Justinian a vrut să facă din Istru "cea mai puternică apărare a noastră și a întregii Europe". El a refăcut fortificațiile vechi și a ridicat altele noi. În orașele importante s-au ridicat basilici creștine. În anul 536, provincia Sciția Mică a trecut sub comanda militară a unui quaestor exercitus, funcție înființată pentru asigurarea protecției unui spațiu întins de la Dunărea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
III Isaurul o desființează oficial, eparhiile ei sufragane fiind trecute sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol. Se cuvine însă să mai stăruim asupra arhiepiscopiei sus menționate, pentru a vedea legăturile ei cu teritoriile din nordul Dunării. Așa cum am arătat, Justinian a refăcut o bună parte a fortificațiilor de pe linia Dunării și din interiorul Dobrogei. Este vorba despre capete de pod mai vechi de pe malul stâng: Litterata, Dierna, Drobeta, Sucidava, Constantiniana Daphne ș. a. Refacerea fortificațiilor, descoperirile bizantine din secolul al VI-lea, precum
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dominația lor (454-567) a fost mai mult nominală, ei trăiau printre autohtoni, de la care încasau dări. Cele mai multe urme gepide s-au aflat la vest de Munții Apuseni. În timpul lui Justinian (527-565), Imperiul și-a restaurat puterea la Dunăre, au fost refăcute castrele pe ambele maluri, prin contribuția populației romanizate din zonă. 2 După această introducere asupra naturii raporturilor dintre autohtoni și alogeni, să urmărim în continuare, în mod sistematic, evoluția acestor raporturi. După 275, sarmații (iazigii) erau prezenți doar în Banat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reîntors în stepele din nordul Mării Negre, unde cu timpul se vor contopi cu bulgarii de pe Volga înrudiți cu ei. Pustiirile provocate de huni au fost de mari proporții, necunoscute până atunci în Europa, multe orașe au fost literalmente distruse, fiind refăcute abia sub Justinian și mulți oameni au fost uciși sau luați în robie. În regiunile aflate sub stăpânirea lor directă, printre care și teritoriile Daciei, distrugerile și pustiirile au fost simțitor mai reduse, hunii nu s-au așezat statornic, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Acesta este punctul de vedere al istoricului F. Lot, în această problemă, asupra căruia am insistat mai mult, și concluziile sale oneste și obiective nu pot fi ignorate de nici un cercetător. După lucrarea lui F. Lot, istoricul medievist L. Musset refăcea bilanțul marilor invazii în Europa, în lumina studiilor postbelice el publică Les invasions. Les vagues germaniques, Paris, 1969. Lucrarea sa ne dă pulsul cercetării istorice europene față de problema continuității, la câteva decenii de la apariția cărții lui Lot. Iată concluzia lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a întâmplat și în Dacia.21 Dacă examinăm urmările părăsirii Daciei, observăm că apărarea provinciei a fost reorganizată și consolidată sub Galerius și Diocletian. În timpul domniei lui Constantin (306-337), orașul Tropaeum Traiani a fost reconstruit, fortărețele de pe Dunăre au fost refăcute, s-au restabilit capetele de pod de pe malul stâng, iar în dreptul cetății Transmarisca (Turtucaia) s-a înălțat fortificația Constantiniana Daphne. Influența romană, sprijinită pe victoriile lui Constantin, i-a adus pe goți și pe sarmați, care ocupau pe-atunci Banatul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
distrugerea lui. Sursele narative arată că țaratul lui Samuel și-a extins autoritatea și la nord de Haemus până la Dunăre, în zona Vidinului, iar spre răsărit îngloba o parte a țărmului pontic, precum și vechea capitală Preslav, practic, statul bulgar își refăcuse hotarele. Se presupune că Dorostolon, principala fortificație de pe malul drept al Dunării, ocupat de bizantini în 971, a rămas în mâinile lor, ceea ce a asigurat controlul nestingherit al fluviului prin intermediul flotei imperiale. O însemnată parte a Dobrogei, cuprinsă între gurile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
valul de piatră" de la Axiopolis la Tomis, se afla sub stăpânire bizantină. După 976, au avut loc o serie de acțiuni militare în zonă, în sudul Dunării, importanta bază navală bizantină de pe insula Păcuiul lui Soare a fost distrusă, apoi refăcută de ei. În ofensiva sa antibulgară, Vasile II a desfășurat acțiuni militare la Dunărea de Jos, de la Pliska la Vidin, apoi s-a îndreptat spre Skoplje și Ohrida, i-a înfrânt pe bulgari (1014), apoi a desființat statul lui Samuel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ales malul dobrogean (drept), de la Dorostolon și Păcuiul lui Soare până în Deltă: Axiopolis, Capidava, Carsium, Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Noviodunum, Aegyssus. La Noviodunum, se afla o importantă cetate ce controla un vad însemnat strategic, la Dinogetia, pe o insulă a fost refăcută fortificația din secolele IV-VI, punct de sprijin pentru flota militară și comercială bizantină. La Capidava, a fost ridicat un zid și edificii militare, iar la Carsium o cetate cu ziduri și turnuri masive. Cea mai importantă fortificație bizantină la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Păcuiul lui Soare, aflată la 18 km aval de Dorostolon, situată atunci pe malul stâng (nordic), iar astăzi pe o insulă creată de apele Dunării-bază a flotei bizantine. Dar înainte de anul 1000, cetatea a fost cucerită, distrusă și abandonată, apoi refăcută la sfârșitul domniei lui Vsile II. În sfârșit, între Axiopolis și Tomis, s-a ridicat, în jurul anului 1000, un val de pământ de 54-61 km. Dominația Imperiului în zona Dunării de Jos a avut urmări și în ceea ce privește organizarea bisericească: exista
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
semne ale schimbărilor au fost în domeniul politic și social-economic. Cetățile distruse sau avariate în timpul luptelor cu pecenegii, din a doua jumătate a secolului al XI-lea (lupta de la Chiraleș din 1068), printre care Dăbâca, Șirioara, Morești, Moldovenești, au fost refăcute și întărite. Astfel, la Dăbâca, se ridică noi valuri de pământ, înalte de 5 metri și șanțuri de apărare late de 30 metri. Din perioada aceasta datează și primul document cunoscut referitor la Transilvania, cel al regelui Geza (1075), unde
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
grupare, desfacere și regrupare de clanuri, triburi și etnii turce și mongole nomade din trecutul stepei asiatice și care s-a răsfrânt masiv asupra civilizațiilor sedentare din Orient și Europa, la hotarul secolelor XII-XIII, istoria a atribuit misiunea de a reface unitatea stepei asiatice unui trib mongol, tătarii. În perioada medievală, mongolii erau desemnați de alte popoare îndeosebi sub denumirea de tătari. Etnonimele de mongoli și tătari se aplicau, inițial, unor triburi diferite care "nomadizau" la sud de Amur, de o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
româno-turcă (pecenego-cumană), arătând că românii, după asimilarea slavilor, au ajuns la o conviețuire cu cele două populații turanice a căror dominație a durat câteva secole. Expedițiile împăraților de la Bizanț, care controlau malul stâng și care, începând de la Ioan Tzimiskes, au refăcut cetățile de la Dunăre, au beneficiat de ajutorul elementelor locale, românești. De la sfârșitul secolului al X-lea și până la finele celui de-al XII-lea, elementele locale, autohtone, au beneficiat de protecția Imperiului creștin de răsărit, iar cronicarii bizantini subliniau în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
directă cât și dominația tributară. Aceste dificultăți de a o controla, i-au determinat pe tătari să adopte o politică complexă și subtilă, dar Ungaria a rămas un regat creștin liber, sub tutela papalității, care a ajutat-o să se refacă după invazia distrugătoare din 1241. Dintre teritoriile supuse dominației mongole, cnezatele rusești se aflau într-o situație mult mai dificilă, comparativ cu regiunile de la Dunărea de Jos, cu toate că nu fuseseră efectiv ocupate de Hoarda de Aur. Pe lângă un tribut împovărător
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Curtea de Argeș-Câmpulung-Pitești, în zona Bucureștilor, apoi Slatina, Ploiești, Târgoviște, Buzău, Râmnicul Sărat, Turnu Severin, Craiova, Enisala, Păcuiul lui Soare. În secolul al XIV-lea, creșterea demografică se accentuează. După stingerea ultimei amenințări nomade (mongolii), potențialul uman subcarpatic s-a refăcut, perioada de liniște și stabilitate care a urmat după 1241 a dus la o sensibilă creștere demografică. Conform istoricilor, numărul satelor la sud de Carpați era, la începutul secolului al XIV-lea, de aproximativ 2000, în secolul precedent, concentrația de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
193 de oameni din această categorie; în intervalul 1884-1897, cifra aceasta era de 202 822. Colonizarea acestor familii în tot mai restrînsele teritorii otomane era dificilă. Majoritatea acestora soseau într-o stare deplorabilă și deci fără mijloace de a-și reface viețile. Constantinopol era încă centrul guvernului otoman și al imperiului. În 1844, populația lui era de 391 000 de locuitori, dar prin 1913, după Războaiele Balcanice, numărul ajunsese la 909 978. Ca și marile orașe din Balcani, capitala otomană dobîndise
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
rămăsese în mare parte neimplicat în evenimentele din Grecia. Fondurile americane constituiau însă baza ajutoarelor masive furnizate de Administrația de Ajutorare și Reabilitare a Națiunilor Unite (UNRRA), care a salvat țara de la foamete. Între timp, vechile coaliții politice s-au refăcut; cea mai mare influență era exercitată de populiștii lui Tsaldaris, de liberalii lui Soufoulis, de național-liberalii lui Gonatas și Zervas și de Uniunea Politică Națională alcătuită din adepții lui Papandreou, Panaghiotis Kanellopoulos și Sofoklis Venizelos. Ca și mai înainte, partidele
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
reconstrucției după dezordinea și distrugerea din perioada anterioară. În plus, ca națiuni învinse, Bulgaria și România au fost nevoite să plătească despăgubiri și să întrețină armatele sovietice de ocupație. În acest timp, guvernul sovietic folosea resursele țărilor est-europene ca să-și refacă propriile lui ținuturi devastate. Cea mai mare povară era în general suportată de fostele state inamice, dar chiar și regimurile prietene au trebuit să plătească un preț. În afară de costul întreținerii pe timpul ocupației și de sumele primite ca despăgubiri, autoritățile sovietice
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
să repare podurile, invocând lipsa de bani. Așa au procedat spătarul Aslan, proprietarul podului de la Onești pe Trotuș, și beizadeaua Iorga Sturdza, proprietarul podului de la Săucești, care comunica Isprăvniciei că nu va plăti lemnul adus la pod pentru a-l reface, nici în fața „ezecuției oștenești”. În felul acesta toată greutatea obligațiilor apăsa pe restul populației. Deoarece ea era deja extenuată de havalele sau beilicuri, a răspuns acestor noi obligații printr-o opoziție dârză. Locuitorii târgurilor amenințau cu împrăștierea, meșterii fugeau din
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
pe apa Putnii la Focșani, un nou pod stătător la Furceni pe Siret, unul la Onești pe Trotuș, la care s-au folosit 113 oca fier, lucrat de meșteri plătiți cu 20 parale de „oca fier lucrat”. În 1830 se refac podurile de piatră de la Uncești și Telega din ținutul Vaslui, iar la Lipcani se mai fac încă 3 poduri umblătoare. Tot atunci s-au reparat podurile de pe Dunăre de la Văleni, Hârșova etc. După cum se vede, puține poduri au fost lucrate
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
copii și 100 femei. Este neîndoielnic că desfacerea produselor, ca urmare a dezvoltării evidente a acelor întreprinderi, se făcea și pe piața externă. O altă zalhana-manufactură, întemeiată în deceniul cinci, funcționa la Focșani. Distrusă în vremea războiului Crimeii, a fost refăcută și mărită ulterior, așa încât, câțiva ani mai târziu, ea producea, cu 55 de lucrători (dintre care 15 copii), mărfuri în valoare de 376.400 lei. Și pentru această zalhana ne lipsesc știri amănunțite. Nu avem, de pildă, nici o informație privitoare
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]