9,501 matches
-
urmează structura riturilor de inițiere și de consacrare. Primirea Într-un partid politic sau integrarea În mișcări de contestare precum Mau-Mau, Klu-Klux-Klan ori zapatismul amplifică modelele riturilor de inițiere. Comemorările politice urmează schema rituală a ofrandelor (fără a uita de sacrificiile politice sângeroase specifice atât societăților antice dezvoltate precum regatul aztec sau Babilonul, cât și societăților tribale), iar paradele festive ori marșurile de protest reiau modelul riturilor În mișcare. Manipularea politică a carnavalului este un adevăr arhicunoscut (vezi exemplele din A
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
realizările colective. În sesiuni festive, În ajunul aniversării, Partidul și celelalte organizații sociale și politice Îi dau raportul lui Lenin În ceea ce privește activitățile desfășurate În anul precedent. Instituirea sistemului de Subbotniks socialist În onoarea aniversării nașterii lui Lenin permite aducerea unor sacrificii În onoarea lui Lenin, sub forma ofrandelor În muncă, aduse În timpul liber (C. Lane, 1981, pp. 211-212). Comemorările iau În stăpânire spațiul, după modelul riturilor În mișcare, prin cortegiile care schimbă modul de utilizare a orașului: coloanele strict organizate ale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
vezi sinteza punctelor de vedere În A. Apter, 1983, și B. Lincoln, 1987). În esență Însă, riturile de rebeliune apar ca un mijloc de a controla violența, de a evita revoltele de amploare și de a menține, cu prețul unui sacrificiu simbolic, ordinea existentă. Conform acestui model interpretativ, și alte rituri precum carnavalul sau sărbătorile de inițiere ale tinerilor, cele de tip Halloween sau Purimul ebraic sunt forme ale riturilor de rebeliune, deoarece facilitează exprimarea nemulțumirii și contestării, fără a pune
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
victoriei revoluției, a faptului că vechea ordine s-a schimbat și că nu este nevoie de alte schimbări, adică de acte suplimentare de violență. Ne Întâlnim aici cu tema violenței malefice, contagioase, dezvoltate de René Girard În teoria sa asupra sacrificiului. Riturile de rebeliune apar ca un substitut al sacrificiului, ca un mecanism simbolic de transferare a violenței asupra unor obiecte (Întrerupând astfel „reciprocitatea violenței”) și de purificare a societății prin performarea lor (vezi alte exemple În D. Kertzer, 2002, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
schimbat și că nu este nevoie de alte schimbări, adică de acte suplimentare de violență. Ne Întâlnim aici cu tema violenței malefice, contagioase, dezvoltate de René Girard În teoria sa asupra sacrificiului. Riturile de rebeliune apar ca un substitut al sacrificiului, ca un mecanism simbolic de transferare a violenței asupra unor obiecte (Întrerupând astfel „reciprocitatea violenței”) și de purificare a societății prin performarea lor (vezi alte exemple În D. Kertzer, 2002, p. 163; J. McIntyre, 1989; F. Salamone, 2004; P. Shaw
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sărbătorii” (p. 214) - este vorba despre tradițiile procesiunilor cu măști performate de Ziua Nebunilor și În alte parade carnavalești. În același sens, manifestările Împotriva adversarilor Revoluției, precum Lordul Bute și Thomas Hutchinson, Îmbrăcau formele riturilor „țapului ispășitor” și sugerau iminența sacrificiului eliberator. Ulterior, demonstrațiile cu efigii ale Puterii engleze, care erau arse, spânzurate sau decapitate se integrează În categoria riturilor charivari, utilizate cu scop politic, iar acțiunile violente Împotriva lidelor loiali Coroanei britanice, care erau bătuți de mulțimea revoltată, sau distrugerile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
explicit În text, mecanismul sacrificial: prin moartea divinității se realizează transferul de forțe, care Însă circulă numai pe un palier al sistemului. Divinitatea transmite ceva lumii profane, fără a mai primi (cel puțin În termenii acestor mituri) altceva În schimb. Sacrificiul unilateral al divinității declanșează Însă reciprocitatea sacrificială - aceasta trebuie să fie refăcută prin devoțiunea oamenilor, adică prin instituirea sistemului de rituri de comuniune de tip rugăciune, ofrandă sau sacrificiu: În ajunul morții sale, Pangu s-a metamorfozat de tot: respirația
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mai primi (cel puțin În termenii acestor mituri) altceva În schimb. Sacrificiul unilateral al divinității declanșează Însă reciprocitatea sacrificială - aceasta trebuie să fie refăcută prin devoțiunea oamenilor, adică prin instituirea sistemului de rituri de comuniune de tip rugăciune, ofrandă sau sacrificiu: În ajunul morții sale, Pangu s-a metamorfozat de tot: respirația i s-a prefăcut În vânt și nori, glasul i s-a făcut tunet asurzitor, ochiul drept s-a făcut soare, ochiul stâng s-a făcut lună, șira spinării
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
p. 359). Dintre nenumăratele constructe mitologice consacrate explicării originii focului și a consumului de alimente coapte, mitul prometeic a suscitat numeroase interpretări. Voi urma aici analizele subtile ale lui Jean-Pierre Vernant (1995), care se referă Îndeosebi la episodul instituirii primului sacrificiu În onoarea zeilor. Zeus Îi cere titanului Prometeu să organizeze acest sacrificiu originar și exemplar, care urma să consacre separarea definitivă dintre statutul divin și cel omenesc: Prometeu, răzvrătindu-se Împotriva regelui zeilor, vrea să-l Înșele spre profitul oamenilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
consumului de alimente coapte, mitul prometeic a suscitat numeroase interpretări. Voi urma aici analizele subtile ale lui Jean-Pierre Vernant (1995), care se referă Îndeosebi la episodul instituirii primului sacrificiu În onoarea zeilor. Zeus Îi cere titanului Prometeu să organizeze acest sacrificiu originar și exemplar, care urma să consacre separarea definitivă dintre statutul divin și cel omenesc: Prometeu, răzvrătindu-se Împotriva regelui zeilor, vrea să-l Înșele spre profitul oamenilor. Fiecare din cele două grămezi pregătite de titan e o Înșelătorie, o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cădea În ea, este pentru a-și distila mai bine răzbunarea. Optează deci pentru grămada cu exteriorul atât de ispititor, cea care ascunde oase necomestibile sub un strat subțire de grăsime. Acesta e motivul pentru care, pe altarele parfumate ale sacrificiului, oamenii ard pentru zei oasele albe ale victimei, ale cărei cărnuri și le vor Împărți. Ei păstrează pentru dânșii partea pe care Zeus n-a ales-o: cea a cărnii. Stratagema lui Prometeu este una eronată, pentru că el subestimează omnisciența
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
eforturi (nevoia de a se hrăni În permanență); b) instituirea eternității zeilor - prin alegerea „hranei” eterice formate din fumul oaselor arse și parfumurile libațiilor, zeii nu mai depind de hrana materială, hărăzită putreziciunii și degradării; c) definirea modelului canonic al sacrificiului. Următoarele secvențe mitologice dezvoltă interpretarea decăderii umanității: Dar Zeus, În mânia lui, nu-și oprește aici răzbunarea. Înainte chiar de a crea din pământ și apă prima femeie, Pandora - care va aduce oamenilor toate relele de care nu știau Înainte
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Dar oamenii sunt singurii care Își prepară mâncarea, după anumite reguli și după ce au oferit zeilor spre a-i cinsti, viața animalului care le e dedicată, Împreună cu oasele. Grăunțele de orz, presărate pe capul victimei și pe altar, sunt asociate sacrificiului de sânge, pentru că cerealele, hrană specific umană, implicând muncile agricole, reprezintă pentru greci modelul plantelor cultivate ce simbolizează, În contrast cu existența sălbatică, viața civilizată. De trei ori coapte (prin coacere internă, prin acțiunea soarelui, prin mâna omului care prepară pâinea), ele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
scandinavă), el identifică trei Încălcări ale normelor religioase, războinice și sociale. Astfel, eroii, dominați de furia sacră sau de sentimentul invincibilității, Îi jignesc pe zei sau pe reprezentantul lor uman, regele sacerdot, fie prin cuvinte (Heracle), fie prin batjocorirea unui sacrificiu În onoarea lor (Sisupala Încearcă să-l oprească să aducă omagiul lui Brahma, iar Starktar Îl ucide pe rege În timpul unui sacrificiu). La rândul său, Remus contestă decizia haruspiciilor, iar Ahile Îl jignește pe Apollo. În alte situații, eroii abdică
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
jignesc pe zei sau pe reprezentantul lor uman, regele sacerdot, fie prin cuvinte (Heracle), fie prin batjocorirea unui sacrificiu În onoarea lor (Sisupala Încearcă să-l oprească să aducă omagiul lui Brahma, iar Starktar Îl ucide pe rege În timpul unui sacrificiu). La rândul său, Remus contestă decizia haruspiciilor, iar Ahile Îl jignește pe Apollo. În alte situații, eroii abdică de la codul războinic și folosesc un vicleșug pentru a-și doborî inamicul: Sisupala atacă o cetate În chip laș; În absența adversarului
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
al marii treceri (sau, În versiunea lui Vasile Crețu, 1980 un mit al drumului) În care sunt incluse genuri folclorice, teme, figuri eterogene. La fel, Mircea Eliade (1991, 1995) și apoi Ion Taloș (1978) vor vorbi despre un mit al sacrificiului; O. Buhociu (1979), M. Coman (1980), I. Datcu (1999), Mircea Eliade (1995) și T. Herseni (1977) de mituri eroice și inițiatice; Romulus Vulcănescu (1986) de mituri antropogonice teogonice etc. În aceste cazuri, mitul devine clasa Înglobantă, clasă În care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
c) temele etiologice, În care se adună istorisirile legate de acțiunea unor protagoniști benefici sau malefici (precum Maica Domnului, Dracul, Solomonarul, Meșterul Manole, Ielele, Toderii, Priculicii, Joimărița) care, folosindu-se de operatori mitico-magici precum vraja, dansul, darul magic, obiectul fermecat, sacrificiul etc., fie făuresc diverse lucruri ieșite din comun, fie le strică pe cele ce sunt, fie instituie noi relații Între oameni, oameni și alte ființe, oameni și lucruri; d) tema eroică, ce consacră Înfruntarea (fie directă, de tipul luptei vitejești
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Nos fleurs et nos cœurs: la visite présidentielle en province comme événement institué (1888 - 1998)”, În Terrain, nr. 38 Mauss, Marcel; Hubert, Henri, 1996, Teoria generală a magiei, Polirom, Iași Mauss, Marcel; Hubert, Henri, 1997, Eseu despre natura și funcția sacrificiului, Polirom, Iași Mazilu, Dan Horia, 2001, O istorie a blestemului, Polirom, Iași McIntyre, Jerilyn, 1989, „Rituals of Disorder: A Dramatistic Interpretation of Radical Dissent”, În Journalism Monographs, nr. 112 McLeod, James, 1999, „The Sociodrama of Presidential Politics: Rhetoric, Ritual and
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
divine conlucrând, conform credințelor bogomilice, la prozelitismul catolic, lumesc, și transcendentalismul ortodox și la duhurile pustei și ale pădurii. Jertfa cu efect moral metamorfozant intervine în toate trei piesele. Prima și ultima dramatizează din nou „eresuri”, practica magică păgână a sacrificiului uman slujind înălțării unui edificiu (aici, sacru) și sugerând „frăția” Diavol-Dumnezeu sau aducând în scenă identitatea dintre căpetenia moților, tribunul Avram Iancu, și o pasăre „fără nume”, blestemată să se „facă om”, așa cum spun niște stranii versuri populare. Daria și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
accente naturaliste Balanța de Ion Băieșu. În dramaturgie, modul satiric se concretizează într-o continuare a direcției caragialiene pe coordonata politică prin piese precum Apostolii, Plicul de Liviu Rebreanu, Escu de Tudor Mușatescu, Ultima oră de Mihail Sebastian, Generația de sacrificiu de I. Valjan, dar și mai puțin cunoscutele Schimbarea la față de George Mihail Zamfirescu, și farsa într-un act Competența de N. D. Cocea. Comedia de moravuri implică satira existenței burgheze la Al. Kirițescu (Gaițele), Tudor Mușatescu (Titanic vals), I.
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Un gazetar de rasă), care tocmai prin aproprierea procedeelor ironice acreditate de Caragiale, izbutesc decisiv să pastișeze, adică să revalorifice omagial creația înaintașului. În privința dramaturgiei, câteva exemple de utilizare a comicului ironic descoperim în piesele lui I. Valjan Generația de sacrificiu (pentru care primește în 1937 Marele premiu pentru dramaturgie al Teatrului Național) și Lacrima, cu titluri care dezambiguizează, într-o notă de amărăciune, intenția ironico-satirică: "generatia de sacrificiu" este sintagma prin care se autodefineau senatorii și deputații români de după Primul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
utilizare a comicului ironic descoperim în piesele lui I. Valjan Generația de sacrificiu (pentru care primește în 1937 Marele premiu pentru dramaturgie al Teatrului Național) și Lacrima, cu titluri care dezambiguizează, într-o notă de amărăciune, intenția ironico-satirică: "generatia de sacrificiu" este sintagma prin care se autodefineau senatorii și deputații români de după Primul Război Mondial, deși nu își sacrificaseră decât nopțile pentru petreceri pantagruelice, sfidând mizeria și sărăcia populației, iar "lacrima", care apare pe obrazul unui procuror când află, din întâmplare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o transferă planului "absurd-fantastic"184. Lui Eugen Ionescu, lumea lui Caragiale i se pare a fi nedemnă de statutul existenței: "personajele reale sunt exemplare umane în așa măsură degradate, că nu ne lasă nici o speranță. Fără sentimentul culpabilității, fără ideea sacrificiului, lipsite de orice idee, aceste personaje cu conștiința uluitor de liniștită, sunt cele mai josnice din literatura universală"186. Toate personajele comediilor, între care Dandanache și Rică Venturiano constituie extremitățile, sunt reduse la o caricaturală mască, îndărătul căreia nu pulsează
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
văduva colonelului Stavăr, de Mioara, "păpușa" lipsită de dorința de autocunoaștere a ibsenienei Nora, și de Valter, "băiatul deștept", profitor și lichea veselă, tipul amicului ingrat, și pe de altă parte, universul sufletelor pure, nepervertite, capabile de iubire autentică și sacrificiu, așa cum se dovedesc a fi Ion, un tip de Cănuță "om sucit" prin inocență și inadaptabilitate și Frosa, metamorfozată fabulos și neconvingător din servitoarea neîngrijită și răutăcioasă în idolul de frumusețe și gingășie sufletească așteptat. Un tip de umor "roz
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
are coajă, dar are și miez...Ei, coaja o lapezi fără pagubă"50, după cum se exprimă un personaj al piesei. Comportamentul miticist și pișicher, de farsor simpatic, ascunde un suflet sensibil, pentru că Mitică e "băiat bun". Profunzimea sentimentelor, spiritul de sacrificiu, natura duală a caracterului, noblețea sufletească etc. sunt calități ascunse sub paravanul miticist al neseriozitații și al superficialității, aparențe impuse de un for interior, ca pandant al apelativului "Mitică", preferat în locul sugestivului dar neobișnuitului nume de botez, Mai. Configurarea dimensiunii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]