9,222 matches
-
să calificăm personajele în acțiune". Prin "gândire", el înțelege retorica utilizată de personaj în discursul său. Ține de gândire tot ce trebuie produs prin cuvânt; se disting aici ca părți: a demonstra, a respinge, a produce emoții violente (precum mila, spaima, mânia și altele de acest gen), ca și efectul de amplificare și efectele de reducere" (cap. 19). "Gândirea" este forma discursului adaptată la situația dramatică: "Este, spune Aristotel, facultatea de a zice ceea ce implică situația și ceea ce convine; acesta și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pare singura susceptibilă să câștige adeziunea publicului. Pe lângă asta, eficacitatea efectului de surpriză (thaumaston) este de netăgăduit. Evenimentul care se produce "împotriva oricărei așteptări", creează, prin irupția unei iraționalități, o puternică emoție. "Reprezentația are drept obiect (...) niște evenimente care inspiră spaimă și milă, emoții deosebit de puternice când o înlănțuire cauzală de evenimente se produce împotriva oricărei așteptări; surpriza va fi atunci mai puternică decât dacă ele s-ar fi produs de la ele însele sau din întâmplare, pentru că noi găsim loviturile destinului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dusă până la capăt și având o anumită întindere, cu ajutorul unui limbaj îmbogățit cu condimente de tipuri variate utilizate separat în funcție de părțile operei 21; reprezentația este pusă în practică prin personajele dramei și nu recurge la narațiune; și, reprezentând mila și spaima, ea realizează o epurare a acestui gen de emoții." (cap. 6) Două trăsături esențiale, după cum vedem, caracterizează tragedia noblețea acțiunii și efectele produse de ea asupra spectatorului prin introducerea a două emoții, mila și teama, provocate de spectacolul pathos-ului, sau
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mijloc se realizează fenomenul de identificare. Cele două afecte sunt îndreptate, unul în afara eului, spectatorul simțind milă pentru erou, celălalt către eu, în măsura în care spectatorul se teme pentru el însuși. "Mila este adresată omului care nu a meritat o asemenea nenorocire, spaima față de nefericirea semenului". (cap. 13) Această introducere în joc a milei și a fricii creează catharsisul. Termenul grecesc, compus din prepoziția cata (în vederea) și din verbul airo (a lua, a ridica, a exalta), îmbracă trei accepții. Conform primului sens, medical
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât cea a poeților." (cap. 6) Dacă cele două emoții tragice principale, mila și teama, se pot naște din spectacol, ele trebuie create în cea mai mare parte de acțiunea dramatică, trebuie să provină "din ascultare și nu din văz". "Spaima și mila se pot cu siguranță naște din spectacol, dar ele se pot naște și din sistemul faptelor însuși: este procedeul care deține locul întâi și îl revelă pe cel mai bun poet. Într-adevăr, trebuie ca independent de spectacol
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le exploatează, uneia pentru că eliberează de pasiuni arătând efectele lor nefericite, celeilalte pentru că denunță viciile ridiculizându-le. "Să fie atacat viciul prin teama de ridicol și de rușine, scrie el în Elemente de Literatură (1787), în cadrul articolului "Drama"; crima, prin spaima față de remușcările care te cuprind și de pedeapsa care urmează; patimile, prin zugrăvirea chinurilor, pericolelor, nenorocirilor care le însoțesc: iată efectele importante ale teatrului." Tragedia este condamnată, de la sfârșitul secolului al XVII-lea, de cei ce o consideră imorală, ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ai tremura mergând la spectacole, și nu te-ai putea împiedica să o faci; atunci în locul micilor emoții pasagere, acestor aplauze reci, acestor lacrimi rare cu care se mulțumește poetul, el ar răscoli spiritele, ar aduce în suflete tulburare și spaimă; ar fi văzute aceste fenomene ale tragediei antice, atât de posibile și crezute atât de puțin, reînnoindu-se printre noi. Ele așteaptă, pentru a se arăta, un om de geniu care să știe să combine pantomima cu discursul, să amestece
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o batistă), ea care spunea chien (câine) și éponge (burete), fără ocolișuri? Iată treptele prin care a trecut cu o pudibonderie și o jenă destul de nostime. În sfârșit în 1829, datorită lui Shakespeare, ea a pronunțat vorba cea mare, spre spaima și starea de leșin a celor slabi de înger care au scos în ziua aceea strigăte prelungi și îndurerate, dar spre satisfacția publicului care, în marea lui majoritate, obișnuiește să numească o batistă: batistă. Cuvântul a fost folosit; ridicol triumf
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
obiectivă vor fi escamotate sau ascunse." Ca și Craig, Artaud este convins că o figurină ar putea avea asupra spectatorului o forță magică mai mare chiar decât actorul în carne și oase. Asemenea unei apariții divine, ea i-ar provoca spaimă. "Un alt exemplu, scrie el în Regia scenică și metafizica, ar fi apariția unei Ființe inventate, făcută din lemn și stofă, creată complet, nesemănând cu nimic, și totuși neliniștitoare de la natură, capabilă să reintroducă pe scenă un mic suflu din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-l citeze pe Euripide, care folosește mult deznodământul cu mașinării, căci îl consideră, pe de altă parte, ca pe "cel mai mare tragedian dintre poeți". 19 Nu trebuie confundat cu "ceea ce înfricoșează" care suscită, ca și "monstruosul", o reacție de spaimă, dar care poate fi credibil. 20 Corneille va relua textual în Primul Discurs cele patru proprietăți cerute din partea eroului tragic. 21 Prin "limbaj îmbogățit", chiar Aristotel explică faptul că el îl înțelege ca fiind "cel care comportă ritm, melodie și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este apropiată de operă. 22 Termenul de "pathos" este tradus când prin "eveniment patetic" (traducere de M. Magnien, Livre de Poche classique), când prin "efect violent" (traducere de Dupont-Roc). 23 Termenul de "phobos" este tradus și prin teamă, și prin spaimă. 24 Termenul de "peripeteia" este tradus atât prin "peripeție", cât și prin "lovitură de teatru". 25 Epistolă către Pisoni este ultimul poem din culegerea Epistole. Epistola îi este adresată lui Pison și celor doi fii ai săi, personaje de rang
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
gustul pentru abstracțiuni („Cade ilogicul din anotimp/ și dintr-un somn alb/ Se deschide o poartă albă”). Poezia se hrănește din câteva teme dominante: criza de comunicare în lumea de astăzi, sentimentul neantului, incapacitatea de adaptare, pierderea candorii, apoi singurătatea, spaima, durerea, misterul („Omul va părăsi cuvântul/ Infecția lirică își va coase limba/ Trecătorul demn de sensurile noi și posibile/ Va pune în mișcare semnificația oglinzilor neparalele”) etc. Important este că toate aceste traiectorii tematice converg spre dilema fundamentală a limbajului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
Teatrul”, „Ateneu”, „Secolul 20”, „Argeș”, „Convorbiri literare”. Un patos secret cutreieră poemele cu o aură de indisipabilă tristețe din primul lui volum, Filtru (1968). În versuri de cizelură neoclasică, emanând o stare de sonet, freamătă neliniști („ne’nțelese”), melancolii, deziluzii, spaime („auzi cum sună-n sânge târziul unsprezece”), stări depresive bântuite de fiorul plumburiu al transcendentului. Iubirile, de vor fi fost cândva, s-au destrămat, și dacă poetul le invocă e pentru că singurătatea („Murim atât de singuri și o dată” - Moartea calei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
domn al celor două coarne șdin coroana sa specificăț, Înalt prin coroana atef, căruia i-a fost dată coroana ureret și bucuria vederii eneadei divine, căruia i-a fost dată domnia În Heliopolis, preaînălțat În manifestările de la Busiris, domn al spaimei de pe Cele Două Coline, magnific În groază În Ro-setau șpoarta lumii de „dincolo”ț, domn al maiestății din Herakleopolis, domn al puterii În sanctuarul din Memphis, desăvârșit În iubire pe pământ. (Hassan, pp. 5 sqq.) Și lista continuă cu titluri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ai Pământului și li se descrie neînduplecarea și ferocitatea (tab. I, 23-36). c) Monștrii Sunt considerate monștri anumite ființe divine, În privința cărora se oscilează Între conceptul de a fi impunător și misterios (termenul latin monstrum) și cel de groază și spaimă, Împreună cu ideea de forță și urâțenie. În ceea ce privește primul profil, ne vom limita la a le aminti pe primele două ființe generate, conform mitului En¿ma eliș, din perechea primordială Apsûxe "Apsû" și Ti³matxe "Tia>mat": Lahmu și Lahamu. Aceștia sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
altă parte, mai ales la Teba, sau Într-un timp diferit, ca În Hipolit a lui Euripide, și care, conform lui Platon (Legile, VIII, 838 C), puteau avea funcția de a-i face pe oameni să renunțe la agresiune prin spaima pe care o provocau. Destinată anume educării poporului (Aristofan, Broaștele, 1500-1503), reprezentarea acestor istorii era supusă unei examinări preventive a magistraților, care admiteau În Întrecere numai tragediile considerate coerente cu ortodoxia statului. Lume ce nu cunoștea distincția dintre sfera civică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care va lua Înfățișarea unei copile mai frumoase și mai bune decât toate copilele din lumea celor vii. Doar În acest moment, persoana respectivă se va fi desprins complet de trupul său muritor și va fi părăsit pentru totdeauna „calea spaimelor” (D³dest³n ș M¶n½g ș Khrad II, 150). Numai două categorii principale de preoți pot executa un ritual atât e bogat și complex: h¶rbad și mobad (În limba pahlavi, mowbed). Primii sunt supuși unui prim nivel (navar) al inițierii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o proliferare a ipotezelor despre destinul ultim al omului. Sunt ipoteze variate și contrastante care nu ajung niciodată să se integreze În nucleul credinței „oficiale” - care rămâne, așadar, În continuare de natură mundană și antimetafizică. Acestea exprimă mai degrabă speranțe, spaime și temeri care nu și-au găsit niciodată un loc legitim În cadrul teologiei dominante și care sfârșesc prin a deveni elemente ale credinței populare (În opoziție deci cu credința mundană preferată, nu fără motiv, de clasa dominantă). Mărturiile figurative ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cetățuia, cumpărată prin trădare, a căzut În mâinile sabinilor, armata lor a și trecut valea care Îi desparte de noi și se Îndreaptă Încoace. Tu Însă, tată al zeilor și al oamenilor, Îndepărtează-i măcar de aici pe dușmani; curmă spaima romanilor și Îndepărtează spaima lor rușinoasă. ție, o Jupiter Stator, Îți făgăduiesc să-ți ridic În acest loc un templu care să amintească urmașilor că orașul a fost salvat prin ajutorul tău”.ș...ț Romanii se opriră din retragere ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a căzut În mâinile sabinilor, armata lor a și trecut valea care Îi desparte de noi și se Îndreaptă Încoace. Tu Însă, tată al zeilor și al oamenilor, Îndepărtează-i măcar de aici pe dușmani; curmă spaima romanilor și Îndepărtează spaima lor rușinoasă. ție, o Jupiter Stator, Îți făgăduiesc să-ți ridic În acest loc un templu care să amintească urmașilor că orașul a fost salvat prin ajutorul tău”.ș...ț Romanii se opriră din retragere ca la o poruncă divină
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Spre deosebire de frica cealaltă, care nu a părăsit sfera instinctului și pe care o împărtășesc cu tot ce este animal, frica aceasta a intrat în ordinea libertății și este frica autentic umană. Ea este acompaniamentul necesar al oricărei hotărâri luate în „spaimă și cutremur“. Din clipa în care, dând dovadă de curaj, m-am hotărât, am riscat sau m-am expus unei primejdii implacabile, se naște în mine frica. Doar cel care s-a hotărât știe ce este, omenește, frica. „Anu ști
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
luare de la capăt nu vor mai fi cu putință. Această presiune a răspunderii în fața cursului lucrurilor ce atârnă de tine și prin care îți angajezi ireversibil viața ta sau pe a altora este suportul, deopotrivă ontologic și moral, al nehotărârii. Spaima de a nu găsi soluția bună, unica soluție. Orice hotărâre implică o răspundere ontologică: care anume variantă a lui „a fi“ este mai bună, mai adevărată, mai frumoasă? Cel ce hotărăște trebuie să judece în spațiul posibilului, în cele din
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ferma lor delimitare, pentru ca adevărata nehotărâre să poată lua naștere. Nehotărârea mea răspunde nehotărârii lor. Și tocmai pentru că lucrurile însele își pierd sau își ascund hotarul, pentru că ele îmi arată doar ne-hotărârea lor, orice hotărâre importantă este luată în „spaimă și cutremur“; căci ea se sprijină pe contururi neștiute: șubrede, înșelătoare, care urmează să apară sau care s-au șters de mult. Miza hotărârii mele poate să răspundă unei absențe, unei eschive, unei întârzieri sau unei sosiri prea timpurii. Ea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lui și nu va compune niciodată cu el, cel ce se hotărăște și-l asumă din plin. Asumându-l, el cunoaște o stare de beție. El plutește și se lasă purtat de febra hotărârii sale. Pentru că hotărârea este luată în „spaimă și cutremur“, pentru că miza ei este un destin care ajunge să fie dobândit chiar și cu prețul vieții, trecerea ireversibilă a pragului care desparte tot ce a fost de tot ce va fi altfel ca până acum este însoțită de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mai fi ca până acum, fără să știu însă cum vor fi ele de fapt; ele vor fi doar altfel. Chipul neștiut al lui „altfel“ în care se va așeza de acum viața mea e cel care induce în mine spaima, cutremurul, starea de beție și febra. Deznodământul hotărârii mele rămâne învăluit în mister. Orice risc presupune această ignorare a mersului lucrurilor și a felului lor de a sfârși. Hotărârea este această trecere a pragului în necunoscutul riscului. Și tocmai pentru că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]