10,579 matches
-
din Grecia ceea ce ne picase cu tronc. ─ Ce-i de făcut?mă-ntrebam. Cumpărăm o sacoșă sau un geamantan. Să mergem la magazine. Iarăși am coborât. Janeta opta pentru o sacoșă sau un săculeț de pânză încăpător pe care-l zărise într-un magazin, dar nu mai știa unde. Ne-am tot învârtit, ne-am tot sucit până a găsit magazinul respectiv, dar ne-am dat seama că astfel de săculeț nu este chiar încăpător. Ce mai încoace- încolo, cumpărăm un
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
pe la pârâul Murelor, în sus, către izvorul cu teiul sfânt. După ce zăbovea și acolo, cobora la stânca stearpă; aici, o imagine panoramică încântătoare: Cucorănii în stânga, Ipoteștii drept la vale, Cătămărăștii și Stânceștii mult la dreapta. Sus, pe dealul din fața Stânceștilor, zărea castelul singuratic 36, ascunzând la distanța aceasta cine știe ce taine care trezeau din nou imaginația copilului. După un timp, întoarcerea acasă îi venea peste mână și o amâna cât putea de mult. Spre seară, dădea târcoale casei până când găsea un moment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poale de codru. Era crăiasa acelei păduri și-i păzea pe oamenii locului, precum și turmele lor de oi. Într-o zi, la marginea pădurii au poposit hunii. Un tânăr hun călare, ce căuta un izvor cu apă rece, a fost zărit de frumoasa zână, care, cu o singură săgeată slobozită din arcul ei, l-a ucis. Tatăl tânărului, fiind vrăjitor, a prefăcut-o pe Sitna într-o pasăre aurie cu ochii verzi. Mama fetei, înțelegând că și-a pierdut pentru veșnicie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
bune și rele) cu frumusețile și cu necazurile ei, poetului îi rămâne în minte pentru că este casa și atmosfera copilăriei lui, raiul celui mai fericit timp al existenței sale. O va spune în Geniu pustiu, esențializând și poetizând totul: Am zărit întunericul lumei sub un troian de ninsoare, adică într-una din acele colibe cari iarna nu-și mai manifestă esistența lor decât prin fumul cel verde ce tremură asupră-le75. Între topoii esențiali ipoteșteni, biserica și cimitirul dețin un loc aparte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ar merita exclamația lui Hagi "Regret, dar n-a ieșit", însă întoarsă pe dos: ne bucurăm, cărțile "au ieșit" cu bine și au drum sigur către cititori. N -aș putea spune că l-am cunoscut pe Labiș doar l-am zărit, la o Consfătuire a scriitorilor tineri. La "Junimea", versurile i-au fost publicate în 1971. Când am trecut prima dată prin Mălini, părinții lui Nicolae încă mai locuiau în căsuța de lângă școală. Caietele lui Nicolae (acum, în mare parte, risipite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
și cu mari regrete, dar cu speranța că nimic nu se pierde: Cântec de marinari Când nava se leagănă-n larg Și zorii pe boltă se-aprind La Gabie-n port la catarg Eu zarea întreag-o cuprind. Departe pe mare zăresc Căsuțe cu fum liniștit; Ogorul întins strămoșesc Și munții înalți de granit. Iar vântul ce-aleargă pe mal Mi-aduce din patrie dor; Văd oameni în țară muncind În fabrici, pe-ntinderi de-ogor. Spre țărm pescărușe de zbori La
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
nori albicioși, cum îi lâna oilor înaintea spălatului, și cerul părea gata-gata să sloboadă un roi de fulgi. Și uite-așa, când coboram valea Obrejii, uitându-mă, fără să vreau, în urmă în nădejdea că s-ar putea să-i zăresc pe-ai mei, coborând din Dealul Târgului numai ce-mi apare, venind dinspre Fălticeni, o arătare mare, cenușie, prin dreptul pâlcului de copaci de la Giurgiu, la vreun kilometru și jumătate, venind chiar pe urmele mele. Doamne, nu se poate! îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
zincată. O alee de brazi ducea spre intrare. Lângă peretele de miazăzi, în curtea școlii, era o scenă impozantă și serbarea începuse deja sub un cer senin, blând, îmbietor. Am intrat și noi în curtea școlii, printre spectatori. Le-am zărit și pe colegele pe care voiam să le vizităm. Ne-am vorbit prin semne, apoi ne-am înțeles să rămânem până la sfârșitul programului, după care am mers împreună la casa colegei la care stătea în gazdă prietena mea. Ne-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
atâta uitat și când fetele, săracele, luându-se cu joaca, uitaseră să ne tot toace la cap cu întrebările: "da, când vine tata?, da, cum e îmbrăcat?, da, rămâne, de-acum acasă, ori tot pleacă la oaste?" numai ce-am zărit, mai întâi un nor de colb, care se ridica și se târa deasupra șoselei, apoi am deslușit ca printr-o sită rară, coloana de militari; și, pe măsură ce se apropiau, ni se păreau învăluiți în mantale de colb. Veneau în pas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și-ntâi, în oamenii din preajma dumitale...! Îi răspund scurt și concis la întrebările sale, servim dulceața de cireșe amare, mai intervine din când în când și părintele Melchisedec, apoi cum pe măsuța dinspre fereastră, din spatele scaunului pe care e Maestrul, zăresc niște pagini cu un scris mărunțel, ca niște șiruri de furnici îndrăznesc și formulez întrebarea pentru care-am venit: ...Să presupunem că cineva, un tânăr ca mine, scrie că de scris, scriu mulți, de izbândit, mai puțini cum ar putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de nori, pregătindu-se să aterizeze, ferestrele mici, hublourile s-au umplut de șiroaie. Vizibilitatea s-a redus. Era vreme de ploaie. Dedesubt se vedea marea, ca o tipsie uriașă de cenușă lichidă. Din loc în loc, pe fața acesteia se zărea câte-o navă, cât o coajă de nucă, brăzdând luciul apei și lăsând în urmă o dâră lungă de valuri înspumate, ce se micșorau și dispăreau hăt în urmă, la capătul opus al acestei cărări prelungi. Avionul a aterizat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Mariana, promițându-ne să ne aștepte în hol, împreună cu colega ei, pe la ora 17, ora Suediei. 2. Intrând în labirintul istoriei și meditând la cele ce-au fost odinioară Din Hotel Astor, de la etajul II, unde mă aflu singur, se zărește la vreun sfert de milă, Marea Baltică. Am fost găzduit pentru o noapte, într-o cameră elegantă, foarte curată, cu aer condiționat, cu o canapea vișinie, dublă, în mijloc; spre geamul din dreapta e o măsuță cu două fotolii; pe măsuță se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și casa mea, în drum spre oraș, zice "șeriful". Ne abatem, iarăși, din drumul drept, spre Timișoara. O luăm pe un drumeag spre miazăzi, pietruit, bun. Dar, ocolim puțin. Ajungem, astfel, în satul său, Chișoda. Într-un pâlc de copaci zărim o căsoaie mare, din piatră, cu 7-8 odăi, cu acoperiș din olane, cu o bucătărie de vară, cu șură mare în preajmă și magazie de lemne toate împrejmuite cu un gard înalt din plase de sârmă și stâlpi de beton
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
câmp spre șoseaua de centură. După zece minute de mers, drumul m-a scos În fața sediului Unității. Era o casă de cărămidă cu fundație Înaltă și acoperiș Încropit din bucăți de carton ondulat, aflată În plin câmp, iar În spatele ei zărisem ceva ca un hangar, care părea să se potrivească descrierii lui Andrei. Până să mă apropii de poarta mare de tablă, lăsată lipită de gard, m-am pomenit Împresurat de o haită de șapte-opt javre flenduroase. Nu făceam decât să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
fără de moarte, călăuzește-ne cu lumina crucii Tale, iartă-ne nouă neputința și nesocotința... La geam, Întunericul fugea și se risipea peste lanuri de porumb, peste dealuri și pâlcuri de pădure. Mi se Închideau ochii. III Până să oprească trenul, zărisem pe geam ceasul de pe peronul gării Timișoara. Trecuse de opt și jumătate când mă tot sfădeam și mă târguiam cu Andrei pe culoar, În fața ușii compartimentului În care dormea Laur. Sforăia cu mâinile Încrucișate peste capul căzut Într-o parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
tras În lume. Paltonul său cu mânecile Înnodate În jurul brâului se zbătea ca o trenă lungă prin sfărâmătura de pământ și parcă dansa și izbea cu toporul În toată pădurea asta de dihănii care fugărește poporul. Pe urmă l-am zărit pe Carol Înotând prin mulțime, izbind cu pumnii și coatele În toate părțile ca să-și facă loc, asudat și congestionat și cu tâmplele Înnegrite de funingine și deja smulsese ranga din mâna micuțului. Se apleca și se lăsa pe vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Da’ nu-i de glumă cu ăștia, păi uite-i că, ba s-o fută pe mă-sa! Au somat și au ridicat puștile și-am mai rotit o dată privirea peste tot grupul și mi s-a părut că-i zăresc pe Hansi și pe părințelul Andrei. Noi suntem poporu’, restu’ s-o mai fi vărsat pe drum. Ba uite acolo În față și două femei cu copii În brațe și pe tipul ăla care-și rupe cămașa de pe el și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Altădată aș fi folosit timpul ăsta ca să scriu romane pe care nu sunt În stare nici eu să le citesc, o Îndeletnicire desigur la fel de inutilă ca foiala mea de-acum. Și totuși, Într-o bună zi, Întorcându-mă acasă, am zărit-o prin mulțimea care ieșea din gura metroului. Era la câțiva pași Înaintea mea și mă gândeam că poate mă văzuse și ea și Încerca să mă evite. Am rămas puțin În urmă și am urmărit-o o vreme, stând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cu foametea... Bietele animale zbierau de foame pe câmp, ziua și mugeau prin ogrăzi noaptea. Bucatele se scumpiseră, că nu te puteai apropia de ele... dar, nici așa nu se găseau. Era o secetă și o uscăciune că nu se zărea în plină vară o frunză de copac, și vitele mureau pe câmp de foame, și oamenii mâncau papură uscată... ca pe timpul lui Papură Vodă... După calvarul marelui refugiu, Moldova își începea pe cel al foamei către Oltenia, neatinsă de secetă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
cu gândul la Căpitanul Baltă... care, în închipuirea mea, apărea mare, tot mai mare... lângă el apărură încă doi.. trei.. tot mai mulți, până ajunseră un convoi de osândiți... care, creștea... creștea nesfârșit de lung.. și, în care l-am zărit pe Florin.. și pe alții... M-am pomenit murmurând, sub pătură, cuvintele bătrânului din Poiana Teiului... „Cu toți suntem osândiți.. toți !”. Peste puțin se suna deșteptarea. Era prima duminică de după Bobotează.. a anului 1948... PARTEA A TREIA „Nimic nu se
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
al frunzelor și cântecul înăbușit al păsărilor nocturne. Mergeam desculț prin iarbă, urmând fără să mă opresc poteca aceea ce se înfunda în inima pădurii și se termina brusc, ajungând într-o poiană largă. Acolo, în acea zonă secretă, am zărit deodată doi cerbi ce se luptau hieratic între ei cu coarnele încleștate: se înfruntau demonstrativ ca să cucerească o femelă. Căprioara tânără privea neutră, stând retrasă mai la distanță. Am rămas grozav de surprins când am văzut-o apoi alergând îngrijorată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
a dreptul comice. Nu reușeam să mai citesc un rând, așa de mare era artificialitatea și superficialitatea. Am hotărât să ies din casă și am luat-o încet pe drumul ce duce la Colosseu; atunci mi s-a părut că zăresc o umbră în spatele meu. De data asta mă urmăreau cu adevărat. Am ajuns foarte speriat la locuința unui prieten. Pe când îl salutam, am auzit cum vocea mea avea alt timbru; mă observam și mă simțeam aproape complice la o faptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mult, căci orice rând citit mă întrista enorm. Mi-a confirmat ceea ce știam deja: acum, acolo toți m-au uitat. Până și soția mea, care are un nou amant. Proserpina Dedimineață, ieșind mai devreme în pădure ca să mă plimb, am zărit-o de departe pe Aia care mi-a apărut brusc în verdele palid al unei poieni. Culegea viorele și crini albi și le strângea într-un fel de șorțuleț pe care-l purta dinainte. M-am gândit că fiica lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de-acasă și mă ascundeam printre tufe, la poalele muntelui Morrone, așteptând încordat să văd dacă mă urmărește cineva. Mi-era teamă, dar senzația aceea, de a percepe pe cineva nevăzut în preajmă, îmi plăcea; se petrecea la fel când zăream vipere verzui pe lângă altarul lui Hercule Curinul. Mă întrebam cum este când te mușcă o viperă. Calea Lactee Într-un cântec elegiac rostit de Aia, păstorul tânăr face o călătorie pe Calea Lactee, dezbrăcându-se complet de spaimele caducității lui. Mă simt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
lor de foc. Până la urmă adorm. Nu pot spune cât timp durează somnul meu. Știu doar că senzația de arsură e cea care mă trezește. Atunci mă ridic și mă duc să mă scald în apa mării, limpede și generoasă. Zăresc pești mici, meduze și alge minuscule. E o senzație de mare plăcere și nu rezist ispitei de a mă scufunda. Încep să înot. Trupul meu se bucură îndelung de răceala apei. Mă întorc pe mal epuizat, mă întind pe nisip
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]