94,231 matches
-
Ordin?». Fratele i-a răspuns: «Nu tu care ai părăsit Ordinul tău și rătăcești prin lume, și din acest motiv poporul te ia în râs.... Mergi pe drumul tău, frate muscă!». Auzind aceste lucruri, Elia a amuțit și s-a retras descumpănit. Cel care i-a răspuns fratelui Elia cu această fermitate a fost fratele Bonaventura din Forlì, așa cum am auzit chiar din gura lui (p. 235-237). Refuză reconcilierea 31. Cea de-a treisprezecea vină a fratelui Elia a fost aceea
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
cred în Scriptură. Mai bine, să se facă un foc cu lemne din pădure. Eu voi intra în foc împreună cu înțelepții voștri; cei ce vor arde, vor fi o dovadă că legea lor e rea». Dar înțelepții sultanului s-au retras imediat, astfel că sultanul a început să zâmbească, spunând: «Nu cred că voi găsi pe cineva dispus să intre în foc cu dumneavoastră». Fericitul Francisc a replicat: «Vreau să intru eu singur; dacă eu voi arde, puneți acest lucru pe seama
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
acceptat. Răspundem că nu pot să facă acest lucru, deoarece această facultate nu o au nici măcar miniștrii provinciali, dacă nu li se dă în această privință o împuternicire specială, iar ministrul general le-o poate acorda sau le-o poate retrage. Și fiindcă, conform Regulii, facultatea de a admite frați în Ordin poate fi conferită doar miniștrilor provinciali, aceștia nu mai au puterea de a o conferi altora, deoarece doar lor le-a fost conferită și nu altora. 10. În al
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Este permis să fie încredințată miniștrilor, fie vicarilor lor cât și fraților prudenți, acceptarea în provinciile lor, în urma părerii fraților chibzuiți, a acelora ce intră în Ordin; totuși, nu este indicat să fie admiși orișicum cei care vor să se retragă [în Ordin], ci doar aceia care, fiind favorizați de posedarea primelor forme ale cunoașterii și de alte lăudabile circumstanțe, pot fi utili Ordinului, să fie folositori sieși printr-o viață meritorie și altora prin exemplul lor. Tot la fel, și
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
intra În joc. În cazul managerilor, opțiunea respectivă nu ar trebui să-i pună prea mult pe gânduri. Una dintre cele mai mari greșeli ale managerilor este alegerea de a nu se băga În politica de birou. Astfel, ei se retrag din procesul care facilitează acțiunea În organizație. Acest sistem de conducere este, de fapt, deosebit de important pentru funcția internă principală a organizației: alocarea și mișcarea resurselor. Faceți sondaje printre alegători Nici un politician bun nu-și ia angajamente până nu află
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
bun augur pentru orice evaluare. Dacă intervine ceva În timpul unei evaluări anuale (sau semestriale) care Îl ia prin surprindere pe angajat Înseamnă că managerul nu și-a făcut treaba pe parcursul Întregului an. Când pregătesc o evaluare, Îmi place să mă retrag preț de câteva ore Într-un loc unde știu că nu voi fi deranjat. Atunci când fac aprecierea, Îi spun angajatului că se bucură de Întreaga mea atenție pe parcursul evaluării. Este vorba despre o etapă esențială a procesului, care le transmite
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
forța" în casa lui Messalinus, dacă acesta i-ar interzice-o. E deja mult dacă recunoaște că sulmonezului nu i-a fost mereu închisă, deși el a fost unul dintre nenumărații doritori. Tatăl lui Messalinus, cel puțin, nu i-a retras niciodată prietenia, dimpotrivă i-a stimulat și i-a ghidat cariera literară. La moartea acestuia poetul i-a oferit un dublu și suprem omagiu: lacrimile și versurile sale, care au fost declamate în plin for (v. 27-30). Se adaugă prietenia
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
23, Virgiliu în 19, Agrippa în 12, Octavia în 11, dulcea și neconsolabila sa soră, Druso (fiul Liviei și al lui Claudius Nero și fratele lui Tiberiu) în anul 9, Mecena și Horațiu în 8, în anul 6 Tiberiu se retrăgea la Rhodos, în anul 2 a izbucnit scandalul Iuliei maior, în anul 2 d.H. murea L. Cesar, în 4 G. Cesar, în 8 scandalul Iuliei minor, în 9 a avut loc înfrângerea și moartea lui Varus...281. Ce contrast strident
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de acomodare. Inspirația cere o civilizație (un confort), scrisul implică retragerea Într-un spațiu de securitate. Unul (Heliade) deschide imaginația, escaladează ierarhiile, desființează frontierele dintre obiecte, trăiește, Într-un cuvînt, cu fervoare și teamă În lumea elementelor primordiale; celălalt se retrage din lumea fizică pentru a deschide, În alt plan, drum liber reveriei poetice. O reverie recuperatoare, consolantă, euforică... Poetul este, În această epocă de Începuturi, un profet și, În egală măsură, un logothet, un meseriaș al scrisului, un geniu și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
peșteră Întunecată, simbol, evident, de ordin moral: „azil al pocăinței”. Aici locuiește o „groaznică iazmă” ce zbiară „sătănește”, alt simbol, din galeria, acum, a monștrilor cu care se luptă poetul În Satire. Alexandrescu manifestă o oarecare preferință pentru asemenea spații retrase În care sălășluiesc umbrele, iazmele. SÎnt locuri sumbre, ascunse de ochii lumii, bătute de viscole rele, stăpînite de neguri. Ele stimulează În așa chip gîndirea Încît gîndirea, de obicei potolită, resemnată, Închisă În propria-i suferință, devine ageră și devoratoare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dulci și efectul lor imediat este dezmierdarea. „Sorbirea” deschide poarta voluptăților secrete. Natura bosforiană este, În egală măsură, incitantă și sedativă: incintă privirea, dezmiardă urechea, mărește apetitul pentru voluptate, copleșind În același timp, sufletul, moleșindu-l, silindu-l să se retragă din vîrtejul vieții exterioare. O pleoapă grea cade peste materia În fierbere. Un ochi dedat cu perversiunea plăcerii se deschide În interiorul acestui „eden al lumii” În care Își plasează Bolintineanu subiectele lui poetice. * În calea tuturor stă, strălucitoare și voluptuoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a lui esență, acela care poate Să germe sau să spargă mulțimile de sferi, De lumi nenumărate, dînd forme, dînd puteri, Mișcări, compuneri, viață p-o lege de dreptate, Atît aceste două lucruri sînt depărtate!” Însă clipa trece, divinitatea se retrage din lume și rămîne lucrarea ei. Bolintineanu este atras de formele ei spumoase, fosforescente, azurate, cu toate că În spatele lor stă umbra unei mari tristeți. Conrad aruncă o ultimă privire lumii („o privire și fie cea din urmă!”) și privirii se arată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În poemele acestea făcute să Îmbărbăteze inimile și să seducă urechea, un peisaj, o formă de sensibilitate față de lucruri, pentru simplul fapt că universul material dispare pur și simplu din poem. Stînca neagră, rîul spumegos, rîpa stearpă, luna ce se retrage după deal constituie un nevinovat repertoriu de regie. Discursul este aproape alb, imaginile - puține - sînt stereotipe. Imposibil de surprins o mișcare mai originală a imaginației. Bolintineanu nu renunță, nici aici, la unele obsesii. Dalbul Îl urmărește („dalbe lupte”, „dalb mormînt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
S-a isprăvit, orașul este dinainte condamnat În ochii tăi!” - notează memorialistul. Soluția este evaziunea, fuga continuă, căutarea unui adăpost comod, cald. O soluție ce nu angajează totuși literatura. Literatura redevine o preocupare numai În sezonul hibernării. Aici poetul se retrage În „odaia Încălzită” și drumurile fanteziei se desfundă pe măsură ce drumurile reale sînt acoperite de zăpadă. La adăpost de frig, de vînt, de ploaia nesuferită, de o natură, altfel zis, ostilă, poetul poate să se gîndească la o natură În straie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o reverie (o evaziune eșuată) și o agresiune materială. Scriitura, despre care Alecsandri nu face nici o referire exactă, reprezintă Împăcarea dintre cele două elemente (spații) aflate la extremitățile sensibilității lui poetice. Versul domolește agresiunea iernii și dă oarecare consistență visului. „Retras În pace”, Într-o fecundă singurătate, cu rănile Închise, poetul poate, În fine, să-și transcrie melancoliile lui de om Înfricoșat de dezastre. Începutul Pastelurilor sugerează tocmai cadrul și starea ce permite nașterea poeziei. Să cităm cîteva fragmente din Serile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de la Mircești: „Perdelele-s lăsate și lampele aprinse, În sobă arde focul, tovarăș mîngîios Și cadrele-aurite, ce de pereți sînt prinse, Sub palida lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe cîmpul Înnegrit; Iar eu, retras În pace, aștept din cer să vie O zînă drăgălașă, cu glasul aurit. Pe jilțu-mi, lîngă masă, avînd condeiul-n mînă, CÎnd scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor, .......................................................................... O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare, Profundă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de viscol află dulcea, zîmbitoarea „ospeție”. Focul este simbolul ambivalent al acestui adăpost: este un combustibil și, În același timp, o sursă de lumină. CÎnd iarna vine călare pe crivăț, vîntul șuieră prin hornuri, boii rag, cîinii latră... omul se retrage spre acest obiect ocrotitor și luminos („omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc”). Succedaneu al soarelui, focul mai are o funcție stimulatorie: provoacă meditația și eliberează imaginația... El face ca singurătatea să fie agreabilă, retragerea să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sălbăticia stîncilor nu vindecă rănile Îndrăgostiților. Încercarea de a se Îndepărta de obiectul erotic este dezastruoasă. La origini, gestul este, poate, calculat: a provoca, prin absență, durerea nemilostivei ibovnice, Însă strategia dă greș: cel care suportă durerea este seducătorul, bărbatul retras În pustiuri... De tema exilului sentimental se leagă, În poezie timpului, o altă temă, mai importantă: aceea a peisajului (spațiului) erotic. Vom vedea de Îndată În ce chip. S-a spus că poezia Văcăreștilor, a lui Conachi este o poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aruncată de pe balcon, aprinde aria cu grîne. Dama la modă pune, În fine, să fie scoasă livada străbună și comandă tufari de Anglia. Abate un rîu prin grădină și, sub un vechi platan, ridică un chioșc unde să se poată retrage pentru a visa... Conachi Însuși tună și fulgeră Împotriva femeii care Își unge fața cu ghileală, Își muruiește obrazul cu băcan, Își Încinge grumazul cu pietre strălucitoare și Își umezește zulufii cu ape mirositoare. Punctul lui de vedere e că
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se fac un trup Întreg”... Adiata prevede, cum se știe, călugărirea Catincăi, Într-o mănăstire din apropierea Viforiței, acolo unde poetul vrea să-i fie Îngropat trupul. Cumintea, iconoama, supusa Catinca a luat moștenirea lăsată de soț, dar nu s-a retras la mănăstire. N-au avut nici un efect jurămintele, blestemele din adiată. Bietul Anton Pann a mai pățit-o o dată. A doua direcție a poeziei merge spre CÎntecul de lume pe care, esteticește, Îl Întemeiază. Speță deformată de canso În medii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-l să vibreze factice, în cel mai melodramatic mod cu putință, la glasul iubirii (obligatoriu!) nefericite. Ajungând prematur la concluzia "zădărniciei sentimentelor omenești", Bizu încearcă să se convingă din nou (a câta oară?) că a ales bine atunci când s-a retras din joc, pentru a-și cultiva, în singurătate, grădina. Refuzul vieții pare astfel justificat de bilanțul dezastruos al experiențelor sale amoroase (puține, dar edificatoare e amintită, printre altele, și "povestea" dramatizată în Aripa morții), experiențe care i-au demonstrat că
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de jugul conjugal și caută ajutor la Moș Alecu Urdăreanu, fostul tovarăș de încredere al tatălui ei, Conu Grigore Bârzu, pe care Lică, deși ar fi trebuit să-i fie credincios (socrului își datora cariera), l-a silit să se retragă de la șefia partidului, grăbindu-i sfârșitul. Încântat de hotărârea femeii, bătrânul încredințează afacerea lui Poslușnicu, un avocat de origine țărănească, ajuns om mare tot prin generozitatea lui Grigore Bârzu. Nemaigăsindu-și locul acasă, lângă ticălosul de Lică, Mili vizitează pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pentru Poslușnicu nu exista suflet, cum nu existase nici pentru Lică"), Mili (ca și Bizu, ca și Eminescu) începe iar să viseze, cu gândul la altfel de amoruri, mai blânde, mai puțin triviale, pe potriva temperamentului său, de femeie sensibilă. Se retrage din nou la conac, fără să se mai gândească la Bizu, cu sentimentul că și-a găsit, în sfârșit, rădăcinile. Realizează însă curând că nu asta își dorea, de fapt, și devine acră, egoistă, exasperată de monotonia vieții și de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
al vestimentației ("cărnos", "dinții mari, galbeni", "hainele groase, necălcate, pătate", "urme grase pe guler", "mânca urât, sorbea prelung") sunt prezentate în roman ca niște simptome caracteristice ale unei propensiuni accentuate spre reflecție solitară și spre abstragere ("ochii îi erau absenți", "retrași în sine, priveau înăuntru"; "lucra în el o forță inconștientă, care-l scotea din logica momentului și-l făcea să se conducă după norme proprii și imprevizibile"). Emblematică în acest sens rămâne scena cu "ploșnița" (din primul roman al ciclului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Safta - Silviu Dumitrescu Ilie - Jules Cazaban, actori rămași în istoria teatrului românesc pentru calitățile lor excepționale. Dar pe neașteptate dughenele se răresc și de aici în colo se înșiră str. Cuza Vodă cea caracteristic moldovenească, cu case gospodărești, curate și retrase după garduri îngrijite, pline de verdeață și flori, asemănătoare aceleia unde s-a născut Victor Ion Popa. Casele și gospodăriile pământului Moldovei. * Familia institutorului Ion Popa, un bine cunoscut dascăl, fost și revizor școlar, locuia pe str. Cuza Vodă la
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93467]