10,749 matches
-
în oglindă a măreței reședințe a cruciaților, trecând prin fața noastră, îndepărtându-se cu toate enigmele sale nepătrunse. Prindem ocazia pentru a face fotografii cu Felicitas Hoppe, cu VITALIE CIOBANU și cu Andrei Bodiu pe punte, având drept fundal turnurile medievale. Admirăm malurile verzi ale râului, cu sălcii pletoase și stuf - o vegetație foarte bogată, un verde pe care ploaia parcă îl face și mai intens, mai puternic. VITALIE CIOBANU: Corrine are mult umor și un fel de a-și pune o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aici cântă și un jazz bandul. Așadar, o croazieră de plăcere. Până la urmă, ca să anticipez, s-a dovedit o călătorie pe cinste. Îți încărcai farfuria cu mâncare și urcai sus pe punte, în bătaia vântului, unde e mai plăcut - poți admira malurile îndepărtate ale râului - dar și mai frig. Chiar destul de frig. Noroc că ne-am echipat bine la hotel. O vreme ca de toamnă, deși suntem la sfârșit de iunie. Țărmurile pe lângă care lunecăm sunt năpădite de macarale portuare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fontă, de dimensiuni impresionante. Mai cumpărăm un bilet (de data aceasta fără să mituim și să stăm la rând) și urcăm pe esplanada suspendată sub boltă a catedralei, de unde se deschide o nouă perspectivă asupra orașului. Mai ales, e de admirat vederea spre Ermitaj și Neva, cu podurile-i arcuite... Plouă din nou, și Vitalie și-a pierdut umbrela la Riga (exact ca într-o poezie „postmodernă” de Grigore Vieru). Și-a uitat-o în Biblioteca Națională, unde am avut o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de serviciu de pe coridor... 10 iulie, luni VASILE GÂRNEȚ: Notez tot mai puțin în jurnalul meu. Nu mai am entuziasmul și spiritul de observație de la început, iar sejurul - aproape 14 zile - în spațiul ex-sovietic, prea lung pentru câte e de „admirat” aici, mă plictisește. Poate că și faptul că știu destul de bine acest mediu mă face să fiu tot mai apatic, mai dezinteresat. Iată o notă despre hotelul de la Minsk. Deși are mulți supraveghetori la recepție, femei de serviciu la fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în șa. Familii pe roți. Bărbații râd în gura mare, fumează și sorb din paharele cu bere. Spuma li se prelinge pe mustăți. Mă prind că dau târcoale grupului de cai-putere de pe șosea, imitând gestul reflex al adolescenților avizi să admire și să comenteze motocicletele cu ghidonul înalt, exact ca în filmele americane. Polonia e o țară liberă, occidentalizată, vrea să spună atitudinea provocatoare a posesorilor lor. Plăcerea exhibării unei opulențe de anarhiști motorizați și a unui life style, care să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a provocat acea gravă maladie a lui Bouillaud, de care am vorbită, se găseau și unele cărți semnate de Tudor Vianu, Estetica, în primul rând, pe care o citeam și reciteam ca pe un roman, Arta prozatorilor români etc. Îl admiram în acea vreme - și acum! - și pe „îndepărtatul” și dispărutul G. Ibrăileanu, mentorul critic al școlii literare ieșene, un formidabil complice al scriitorilor moldoveni, ghid literar și psihologic de o uriașă onestitate, cum, cu excepția bucureșteanului Lovinescu, puțini au trăit în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ca și Blaga, dar, ca și în cazul marelui poet clujean post-rilkean el însuși, a avut contra sa statul comunist și cerberii săi cu profil calibanesc, și este uitat, cum vedem, și de cei ce păreau că-l „înțeleg și admiră”, dar care, o dată trecuți de vama Curtici, își aruncă pe fereastră, din goana trenului, amintirile, aprecierile și vechile entuziasme! Această „uitare și rușinare” de valorile tale, această iute „adaptare” la criteriile și valorile pe care le găsești „acolo”, dintr-un
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
forme și volume. Spre deosebire de ceea ce cred unele „spirite liberale” când atacă ideea de „poet național”, națiunile au nevoie de legende. Dar chiar și mult înainte de constituirea națiunilor, poate începând cu Plutarh, oamenii, comunitățile umane organizate au simțit nevoia de „a admira” până la idolatrie pe „cineva” care s-a diferențiat în mod spectaculos și absolut, o admirație însă care va fi preluată de mai multe generații. Nu numai „massele”, dar și vârfurile umane, ceea ce numim geniu, au simțit la rândul lor această
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cineva” care s-a diferențiat în mod spectaculos și absolut, o admirație însă care va fi preluată de mai multe generații. Nu numai „massele”, dar și vârfurile umane, ceea ce numim geniu, au simțit la rândul lor această „nevoie”, Napoleon îl admira pe Alexandru cel mare, Stendhal și Dostoievski, pe Napoleon, iar Shakespeare a devenit „idolul” a nu puțini literați, înainte de a deveni ei înșiși, la rândul lor, „modele perfecte”, traversând generațiile, în ciuda gustului schimbător și uneori tiranic, iconoclast, care e și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
umane și a reflexelor ideatice, în singurătate, cum se spune!, vreau „să aflu” nu numai cum „am fost de fapt”, dar și partea mea „de vină”, ca și partea de comoditate și automatisme ale altora. Pe care nu rareori îi admiram, capabil cum eram de devoțiune sentimentală și ideatică, și pe care îi respingeam „veșnic” - veșnic voind să mă apropii, să mă fac înțeles! Și singura mare excepție a fost Nichita! Și el, doar în primul deceniu al prieteniei noastre; apoi
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
unde mă găseam în acea iarnă, se afla și tânăra glorie a realismului socialist, membru plin c.c., Titus Popovici, tronând deja în manualele școlare și acolo, în palatul unde a murit Ferdinand, într-un luxos apartament, la primul etaj. Admirându-mi Francisca, sau abil fiind, se integra doar corului de critici pozitive care mi-au analizat primul roman, mă curta, mă invita serile la el, unde jucam, „ca bătrânii noștri ardeleni!”, preferans și beam vermut italian. Eu însumi eram atras
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de întrebări acuzatorii și de răspunsuri de-ale mele mai mult în doi peri - mă minunam de covorul imens ce acoperea uriașul parchet și m-am interesat dacă era cumva „o comandă de la o mânăstire”, apoi am început să-i admir creioanele colorate de pe birou, de proveniență străină, iar la sfârșit, văzând că zelul lui de anchetator nu slăbește, crezându-mă speriat, probabil, l-am atacat pe propriul teren, cu armele proprii, tactică pe care am mai exersat-o cu succes
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a unor iraționale tendințe genetice ale ramurilor mele genealogice reunite - mici intelectuali români și mici comercianți germani, șvabi! -, tendințe, simpatii instinctive care, probabil sub „presiunea” vitalității mele deosebite, mergeau în primul rând spre acei „ambițioși”. Care, la rândul lor, îi admirau pe alți „ambițioși”, de data aceasta staturi istorice, proeminente, un Cezar sau Alexandru, pentru generațiile mai vechi, un Napoleon, idol universal al tinerei burghezii în plină evoluție, nu numai fantasticul strateg, legiuitor și conducător de oameni, dar și cel ce
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
posibilitățile... Cu atât mai surprinzătoare a fost, într-o zi, pe la începutul după-amiezii, interpelarea lui Geo, făcută pe un ton cam sec, „că nu vin la redacție!”. Cu Geo eram și bun prieten, pierdeam nopți întregi la restaurantul U.S., îl admiram nu numai pentru poezia sa inovatoare în spațiu românesc literar postbelic - după o scurtă perioadă stalinistă, iute părăsită și liric și psihologic! -, o poezie „de tip francez!”, anti-retorică, opusă total registrului liric al prietenului meu „absolut”, Nichita, ce practica retorismul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
după revoluție, când Franța nu a deschis o librărie de carte franceză într-o țară, singura, latină și francofonă - atunci încă francofonă, în ’89 și’90! - nici o editură importantă franceză nu a arătat vreun interes deosebit față de „producțiile” noastre autohtone, admirându-i însă pe Ionescu și Cioran, scriitori formați aici, la noi, lansați „la ei”, dar păstrându-și până la sfârșit elementele esențiale ale formației și spiritualității românești!... Iar scriitorii francezi care ne-au vizitat după revoluție au venit, au vorbit frumos
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și nu numai o dată și nu numai într-o singură formă, sub un singur unghi: - Nu cumva... am greșit? Nu cumva greșesc?... Cine sunt eu, la urma-urmei, să mă împotrivesc unui șef de stat pe care până mai ieri îl admiram în mod public, care se bucură de o asemenea audiență internațională? Nu cumva „inconstantul” sunt eu, „carieristul” nefericit sunt eu, cel care - cum m-au acuzat apoi vechi și „credincioși” inamici literari -, nesatisfăcut de saltul social efectuat în țară, dar
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a desluși pilonii reali ai dăinuirii noastre, dreptul nostru de a fi în istorie. Cu poezia sa, în primul rând, pe care am opus-o, instinctiv, încă din adolescență, celei a lui Arghezi - Arghezi pe care îl știu și îl admir și azi, dar care, pentru spiritul meu din tinerețe și dintotdeauna, reprezintă „sudul”! Sudul literar, dar și caracterial, temperamental, cu panașul și podoabele sale incontestabile, dar „străin” cumva mie, eului meu profund și irațional, care rămâne cumva rece în fața câmpiei
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dacă nu cumva al mărginitului: și totuși consulul îl primise bine. "Cina la Botta, un tip dărâmat într-un oraș în Ruine: neagă tot, îmi dă impresia că urăște totul, poate în afară de morți; exaltă din toate puterile Evul Mediu, îl admiră pe domnul Maistre. Acum învață pianul și mărturisește că nu-i foarte silitor. Faza actuală din viața acestui om: obosit de atâtea tentative (viața lui e un mozaic, medic naturalist, arheolog, consul), a ajuns acum la muzică și nu mai
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
au putut de bine spațiul înconjurător elen și păgân al învățătorului lor, ca nu cumva să șocheze auditoriul grijuliu în ce privește ortodoxia. Incorecte din punct de vedere religios, aceste orașe grecești situate în imediata apropiere a regatului nabateean ce poate fi admirat la Petra, exact ca și Tyr și Sidon, cetăți romane. Mentalitatea evreiască întoarce spatele mării, porturilor, contoarelor comerciale de pe coastă (marea fiind considerată a fi sediul răului, un rezervor de monștri gen Leviathan sau Behemot). Cultura elenistică s-a propagat
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
din Pont a existat realmente, privind inscripția (e singura) de pe o piatră de calcar găsită în acest teatru: [Pon]tius Pilatus [Praef]ectus Jud[aea]. Mă plimb apoi de-a lungul bibliotecii lui Origene și a lui Eusebiu din Cezareea, admir mozaicurile de pe sol, dalele de marmoră și capitelurile corintice împodobite cu o cruce, mulțumit să aflu că aici s-au făcut primele copii pe pergament ale Scrierilor Sfinte. Prima istorie a Bisericii (pe la 320) și primul ghid "turistic" al regiunii
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pleca din Karni. Faceți legi împotriva discriminărilor, dar drumurile etnice interzise unora și permise celorlalți (israelienii n-au chef să circule pe drumurile arabe, dar palestinienii nu au dreptul să circule pe drumurile evreilor) nu vă indignează. Dacă nu cumva admirați chiar canalizarea fluxurilor, gândind totul în termeni tehnici de vărsătoare de gunoi. În marginea rețelei capilare principale, veți avea în curând o sub-rețea de tuneluri care ne va permite într-o zi, nouă indigenilor, să trecem dintr-un buzunar, dintr-
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
vei vedea pe sergentul din fruntea unei forțe de apărare islamice venite pentru recuperarea patrimoniului, interzicându-i arhiepiscopului de Sevilla accesul la Giralda, ai să-ți amintești de cele văzute aici. Întors a doua zi la fața locului, am putut admira minbarul, covoarele și cenotaful lui Abraham dincolo de grilajul blindat, acoperit, ca și cel al Sarei, de o tapisere neagră damaschinată. Privind printr-un minuscul orificiu din planșeul încăperii, am avut chiar impresia că discern, iluminat de o candelă, grota de la
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
regnul mineral, în vreme ce creștinul se însoțește mai degrabă cu vegetalul de la lemnul răstignirii până la crinul legat de cultul Fecioarei Maria -, nimic n-o atestă mai convingător decât priveliștea ce ți se așterne la picioare de pe Muntele Măslinilor, așa cum o poți admira pe înserat din înaltul celor Șapte Arcade, fostul palat al regelui Iordaniei transformat în hotel. În fața ta vezi deslușindu-se, în umbra zidurilor lui Saladin, cimitirul musulman; vizavi, mai în josul colinei de pe care privești, vechea necropolă evreiască, parte integrantă a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ducând de la Miron Costin, Neculce și Eminescu la Rabelais, la Voltaire, Hugo, Balzac și Maeterlinck, de la Dante la Schiller și Georoge Eliot, de la Dostoievski la Cehov și Korolenko. Declarație semnificativă: în Rampa, într-un interviu din 1911: Pe Plaut îl admir, pe Dostoievski și pe Tolstoi îi simt (...) Ceea ce interesa pe Sofocle nu-i mai interesează pe contemporani..." Palmaresul lecturilor lui, bunăoară cele din 1906, face impresie; Sadoveanu preia din cărțile altora puncte de vedere felurite: despre religie, despre virtute, fericire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o vadă... Când pleacă Voinea cu Maria și cu bătrânul spre Plopeni, începe a vorbi (în glumă) cu mustrări felurite (cu M îi ziua de 11 Mai) cu vizitiul lui. Un țigan care și-a făcut poartă nouă și o admiră, iar gard n-are deloc... O femee care-și tunde bărbatul dinaintea casei... Săteanul care și-a tăiat calul, pentru că n-are cu ce-l hrăni. Două scrisori. Sunt prostii, pe care mult ar da un om de duh. Unele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]