10,586 matches
-
tragediei și, simetric, cea a lui Artemis la sfârșitul ei. Statui de zeițe care figurează, tocmai prin această dualitate, însăși ambivalența forțelor supranaturale, protectoare aici în cazul lui Artemis și răzbunătoare în cazul Afroditei. În Andromaca aceluiași Euripide, statuia și altarul zeiței Thetis reprezintă pentru eroină o veritabilă putere ocrotitoare. De îndată ce acceptă să se îndepărteze de ele, cade într-o cursă. Hermionei, care disprețuiește această putere, Andromaca îi răspunde: „Nu vezi că statuia te privește?”. După înfrângerea suferită, Hermiona va regreta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
putere ocrotitoare. De îndată ce acceptă să se îndepărteze de ele, cade într-o cursă. Hermionei, care disprețuiește această putere, Andromaca îi răspunde: „Nu vezi că statuia te privește?”. După înfrângerea suferită, Hermiona va regreta însă că nu are o statuie în altarul căreia să se refugieze, că e lipsită, așadar, de protecția forțelor invizibile. Iar Thetis va apărea plutind în văzduh, ca și cum ar voi să-și autentifice prezența în statuie. În Ifigenia în Taurida, puterea zeiței Artemis se manifestă într-un mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a zeilor și a morților. Din acest punct de vedere, discuțiile despre originile tragediei, accentul mai mult sau mai puțin apăsat pus pe legătura cu cultul lui Dionysos sau, dimpotrivă, cu cultul eroilor morți își pierd din importanță. Faptul că altarul (thymele) prezent în centrul spațiului tragic e altarul unui zeu sau e eschara, sediul prin excelență al jertfelor aduse ca ofrandă eroilor dispăruți, semnifică oricum că în acest centru al spațiului tragediei se înscrie dialogul cu morții, dar și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de vedere, discuțiile despre originile tragediei, accentul mai mult sau mai puțin apăsat pus pe legătura cu cultul lui Dionysos sau, dimpotrivă, cu cultul eroilor morți își pierd din importanță. Faptul că altarul (thymele) prezent în centrul spațiului tragic e altarul unui zeu sau e eschara, sediul prin excelență al jertfelor aduse ca ofrandă eroilor dispăruți, semnifică oricum că în acest centru al spațiului tragediei se înscrie dialogul cu morții, dar și cu puterile divine. Un spațiu unde invizibilul devine vizibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
la începuturi, odată cu prima ninsoare. Le rostea cu ochii închiși, cu capul înclinat. Le asculta atent vibrațiile multiplicate în toată ființa lui, ca în cutia de rezonanță a unui instrument. Într-al Mării Negre prund⁄ Ler lerului Doamne⁄ La cel dalb altar preasfânt⁄ Hoi leronda lerului Doamne... Nicolae părăsi salonul. Urcă în bibliotecă și se opri în fața portretului Luminăției Sale. Îi plăcea să-l privească în lumina lumânărilor. Doar atunci semăna într-adevăr cu imaginea tatălui său din momentele de inspirație. Viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aproape sfărâmate, D’Autrey se opri și unul dintre cei nouă masoni însoțitori ridică felinarul. Se aflau într-o sală dreptunghiulară sprijinită pe coloane și încununată de o boltă pictată cu îngeri și nori. În mijlocul sălii se ridica un mic altar pe care erau așezate mai multe cărți deschise, un echer și un compas mare. În fund, pe un tron îngust, dar foarte înalt, îi aștepta Venerabilul. Ampla eșarfă aurie de pe cap îi dădea prestanța unui sacerdot egiptean. D’Autrey se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nivela și i-o oferi Primului Supraveghetor, D’Autrey. Firul cu plumb fu oferit celuilalt Supraveghetor, nimeni altul decât omul cu capul pleșuv. Cineva stinse felinarul și, un timp destul de lung, domni doar liniștea și întunericul. După care, din centrul altarului, țâșni o coloană de lumină luminând albastrul cerului, norii și îngerii pictați pe plafon. ― Loja noastră este dreaptă, perfectă și regulamentară! răsună vocea puternică a Venerabilului. Iubirea, înțelepciunea, forța și frumusețea să fie cu voi! Duse o mână la inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lumina forței. După el, fu rândul omului cu capul pleșuv să declare că el dăruia lumina frumuseții. ― Așa să fie! murmurară toți ceilalți nouă masoni care asistau în picioare, câte trei pentru trei din cele patru laturi ale careului din jurul altarului. Și ceremonia continuă în acest fel. Venerabilul enunța o formulă repetată de Supraveghetori și întărită de ceilalți masoni prin monotonul așa să fie. Prințul începea să regrete că acceptase invitația de a asista la ceremonia aceea deosebit de plictisitoare. Totul semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
acela avea dimensiuni considerabile. Un asistent purtând o tavă mare cu un fel de tort dreptunghiular, acoperit de o pulbere albă, se apropie încet de Venerabil, pășind rar, cu o înțepenire controlată, așa cum cerea ritualul. Așeză tava dinaintea acestuia, pe altar, după care se înclină adânc și se retrase. ― O, Tu, Lumină Prea Înaltă, Atotputernică, Înțeleaptă și Mereu Strălucitoare din care se nasc toate luminile!... Vocea Venerabilului se înălța cu o vibrație sporită. Iată, îți aducem lumina și viața pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Să primească împărtășania sau nu? Din prudență, nu mânca niciodată ceea ce i se oferea în afara casei sale și, în nici un caz, de la persoane cu totul necunoscute. Dar, în același timp, nu putea să refuze. Și nici să fugă. Porni spre altar cu pași rari, în zăngănitul regulat al pintenilor. Observă că, din toată împărtășania, mai rămăsese doar o mică bucată, cu marginile foarte regulate. Ultima. Prințul apucă lingura cu mâna dreaptă, înclină ușor capul în fața Venerabilului, apoi se îndreptă spre margine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mâna stângă, ca să nu cadă nimic pe jos, și depunând lingura complet goală în tava asistentului. Venerabilul ridică din nou brațele și rosti formulele de închidere a lojii. Masonii repetau mereu același așa să fie, în timp ce coloana de lumină din altar se retrăgea încet, dispărând apoi cu totul. Prințul se trezi în întuneric deplin, dar cu o mână așezată ferm pe umăr. Un ghem rece îi înțepeni plexul. Trupul i se încordă. Deveni arc gata să sară. Calcula cu rapiditate. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și cuvinte șoptite care pluteau în sus, în timp ce, cu ochii aplecați, scria câteva numere pe o bucățică de hârtie. Trupul ei frumos, care în decursul anilor se dovedise a fi și el o investiție profitabilă, se apleca reverențios peste micul altar cu suprafața de plastic laminat. Fumul ca de tămâie de la țigara pusă în scrumiera din dreptul cotului se înălța șerpuind, ca și rugăciunile ei, sus deasupra monedei pe care o ridicase ca să-i cerceteze data emisiunii: singura monedă de argint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
scrumiera din dreptul cotului se înălța șerpuind, ca și rugăciunile ei, sus deasupra monedei pe care o ridicase ca să-i cerceteze data emisiunii: singura monedă de argint de un dolar ce se găsea printre ofrande. Brățara zornăia, chemând credincioșii spre altar, dar singurul care mai era în templu fusese excomunicat din cauza obârșiei sale și continua să măture. O ofrandă căzu pe dușumea, chiar argintul și Lana îngenunche s-o recupereze. — Hei, mangosito! strigă Jones, violând sanctitatea ritului. Îți pică bine, bre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dacă nu vrai să dea faliment Bucuria Nopți’. Să n-ai necazuri cu plata salariilor. — De ce nu încerci tu să-ți ții gura, băiete? — Zi, pe cine chemi tu „băiete“? Jones luă coada măturii și o împinse cu forță spre altar. Doar n-oi fi Scarla O’Horror. * Ignatius se instală în taxi și îi dădu șoferului adresa de pe Constantinopole Street. Scoase din buzunarul pardesiului o coală cu antetul firmei Levy Pants și, folosind drept pupitru tăblița cu clamă a șoferului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
măruntaiele unui patefon stereofonic imens, vocea lui Judy Garland se străduia să-și facă drum prin vacarmul existent. O mică orchestră de tineri, singurii care nu se mișcau din întreaga cameră, stătea în fața patefonului de parcă acesta ar fi fost un altar. — Divin, fantastic, atât de uman, spuneau ei despre vocea din tabernaculul electric. Ochii și albaștri și galbeni se plimbară de la acest ritual spre restul camerei în care musafirii se atacau unii pe alții în conversații. Broderii în spic și șaluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
învață să facă semnul crucii. Tot ea, mama, îi împreunează mânuțele pentru rugăciune la Doamne, Doamne! Mama, eterna mamă, este însoțitoarea copilului la biserică și apoi la școală. De aceea mamei, dat orită menirii ei, i s‐a ridicat un altar „Căminul” unde nu poate fi înlocuită de nimeni. Misiunea femeii mamă nu poate fi nicăieri mai însemnată, mai rodnică și mai sfântă ca în cămi nul ei, alături de familia sa. Căminul este cea dintâi instituție de educație, iar mama care
OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
și private, î n parlamentul țării, în 19 ministere și mai nou în aviație și în cucerirea spațiului cosmic. Deci, femeia a depășit cu mult limitele căminul ui. Dar femeia oriunde s‐ar afla, ea nu trebuie să uite că altarul principal în care a orânduit‐ o Dumnezeu este căminul și familia sa, unde ea are misiunea principală de a naște, a crește și educa copii. Acolo, în familie, femeia mamă este stăpână, este „Regina vieții”. Vasile Militaru spunea un adevăr
OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
ce învață... și biserica Svântului Gheorghie,... să o cuprindă înăuntru ca să fie Mitropolie, fiindcă așe ceri și trebuința și nu mai poate suferi să vadă o zvântă biserică ca ceea încongiurată de multe necuviincioase spurcăciuni, întinzându-să lăcuirea jidovilor până aproape de altarul ei”. Mai spun boierii divanului: “Aceli scrisori nu s-au cunoscut a fi cuprinzătoare ca să supere cu vecinicie locul Mitropoliei”. Și totuși “iaste cu dreptul”, spun boierii divanului, “să se prețăluiască... și după ace prețăluire să le plătească Mitropoliia”. --Din
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
e bine. Să ne continuăm drumul. Uite că la 24 aprilie 1792 aflăm unde avea “niște casă” Chiriac calfă de pietrari care a dat “jaloba... la Divan,... că are niște casă... în Mahalaoa Făinii... din vale de biserica Curălari dispre altar, și au cerșut hotarnici ca să-și aleagă și să-și hotărască drept locul caselor sale”. --La 29 aprilie 1792, când hotarnicii au venit să vadă la “stare locului”, au constatat că lui Chriac îi lipsește un zapis pentru un loc
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
slujbaș domnesc subordonat portarului n.n), neștiind dumnealui carte”. --Același “Chireac Panaite calfa de pietrari” împreună cu soția și fiii lor au vândut la 2 mai 1792 “niște case cu locul lor la Mahalaoa Făinii din vale de biserica Curălarilor, dispre altar, care case sânt făcute pe temelie de piatră și cu pereții de cărămidă, cu doao rânduri de case pe dedesupt și deasupra șindrilite”. --Cui le vinde, dragule? --“Dumisali polcovnicului Ștefan Mantu”. --Ca să nu plecăm din Târgul Făinii fără o
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
spuneam: “După cât mi se pare, Sevastița a adus-o la izvor și ea a rămas de veghe în lăstăriș”. Acum călca în tăcere pe urmele noastre, ca un scutier în urma stăpânului... Am intrat în biserică tocmai când bătrânul deschidea ușa altarului, slobozind glas de rugă către cer... În cele din urmă, ne-a descoperit și a zâmbit... O simțeam pe Zâna lângă mine vibrând ca trunchiul unui copac în plină furtună... După terminarea slujbei, călugărul a apărut, însoțit de un ucenic
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!" 6. Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mînă, pe care-l luase cu cleștele de pe altar. 7. Mi-a atins gura cu el, și a zis: "Iată, atingîndu-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!" 8. Am auzit glasul Domnului, întrebînd: "Pe cine să trimit, și cine va merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel. 7. În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, și ochii i se vor întoarce spre Sfîntul lui Israel; 8. nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mîinilor lui, și nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteei și la stîlpii închinați soarelui. 9. În ziua aceea, cetățile lui întărite vor fi ca dărîmăturile din pădure și de pe vîrful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Domnul oștirilor. 18. În vremea aceea, vor fi cinci cetăți în țara Egiptului, care vor vorbi limba Canaanului, și vor jura pe Domnul oștirilor: una din ele se va numi cetatea nimicirii! 19. Tot în vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în țara Egiptului, și la hotar, va fi un stîlp de aducere aminte pentru Domnul. 20. Acesta va fi pentru Domnul oștirilor un semn și o mărturie în țara Egiptului. Ei vor striga către Domnul din pricina asupritorilor, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
pe cei ce-l ucideau? 8. Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luîndu-l cu suflarea năpraznică a vîntului de răsărit. 9. Astfel nelegiuirea lui Iacov a fost ispășită, și iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca niște pietre de var prefăcute în țărînă, idolii Astarteei și stîlpii soarelui nu se vor mai ridica. 10. Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuință lăsată și părăsită ca pustia. În ea paște vițelul, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]