9,446 matches
-
populară și nici chiar În toate societățile simple. Această constatare ne obligă să acceptăm ideea că mitul nu este unitatea de bază, ci un produs secundar, altfel spus - doar un epifenomen al unei realități culturale mai profunde. O privire asupra bibliografiei de specialitate ne arată că „rădăcina” mitului a fost căutată În două direcții: a) În forme culturale presupuse a fi originare - riturile sau literatura orală; b) În manifestări spirituale Înglobante - „spiritul religios”, „gândirea mitică”, „psihologia primitivă”, „inconștientul” (individual sau colectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sunt deschise și Închise prin indici rituali, precum lăsarea cortinei și stingerea/aprinderea luminilor) și procesul ritualic ce subîntinde orice performanță (permanența viziunii rituale arhaice de-a lungul istoriei umane). Așa cum se observă din această sumară trecere În revistă a bibliografiei referitoare la criteriile ce pot fi folosite atât pentru definirea categoriei de ritual și a categoriilor Învecinate, cât și pentru clasificarea diverselor manifestări integrate În aceste categorii, câmpul ceremonial este marcat de o dublă eterogenitate - a fenomenelor sociale și a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
că, indiferent de formele diverse de manifestare, variind În funcție de continent și epocă, riturile magice relevă un nucleu de caracteristici structurale comune. După ce se va fi familiarizat cu elementele de bază ale magiei, cititorul astfel inițiat va putea alege, prin aprofundarea bibliografiei, Între diversele școli de gândire și Între diversele modalități de definire, clasificare și analiză a acestor rituri. Vrăjitoriatc "Vrăjitoria" La modul general, vrăjitoria se referă la „credințele depre modurile În care o persoană poate produce rău altcuiva sau o persoană
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
exemple În care o nenorocire ce afectează comunitatea este atribuită unei persoane bănuite de vrăjitorie, iar această „certitudine” conduce nu numai la forme de pedepsire corporală sau de deposedare materială, ci și la exilări sau la execuții rituale. O vastă bibliografie (Barry et alii, 1996; J. Delumeau, 1986, vol. II; C. Ginzburg, 1996; M. Harris, 1974; R. Muchembled, 1978; J.B. Russell, 1981; K. Thomas, 1973) este consacrată fenomenului vrăjitoriei diabolice europene și proceselor declanșate de vânătoarea de vrăjitoare (fenomen considerat de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
specifice fiecărei culturi (M. Douglas, 1975). Interpretările evoluționiste care condamnau asemenea tehnici de vindecare drept „iraționale” și „nerealiste” ignorau exact specificitatea reprezentărilor culturale despre viață și moarte, despre trup și suflet, despre sănătate și boală, despre terapie și vindecare. În bibliografia antropologică, se folosește deseori sintagma „rituri de suferință” (ritual of affliction), propusă de Victor Tuner (1967). Aceasta se referă la suferințele produse de intervenția neașteptată și răuvoitoare a unei puteri (divine sau umane) În viața unei persoane. Intervenția provoacă boli
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
tehnicile arhaice pentru divinație sau vindecare (B. Colby, 2004). Pe lângă șamanii proveniți dintre membrii societăților unde s-au practicat constant aceste rituri, În chiar inima societăților occidentale apar ceea ce antropologii au numit „neoșamani”: persoane care, prin lectura unor texte din bibliografia antropologică sau parapsihologică și prin exerciții repetate de obținere a ASC, au ajuns să-și controleze stările de transă și să exercite „ședințe” șamanice. Exemplul cel mai cunoscut este acela al antropologului Michael Harner, care, după studii etnografice În Peru
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Juan. Cum Castenada nu a putut produce, În afara cărților sale, care dovedesc o mare forță literară, nicio probă etnografică pentru a-și justifica aserțiunile, ideile sale „nu pot aduce decât o contribuție imaginară” (M. Harris, 1974, p. 253; vezi sinteza bibliografiei pe această temă În J.M. Atkinson, 1992). După P. Johnson (2003, p. 349), neoșamanii se deosebesc de strămoșii lor prin Însăși dependența lor de universul modernității: ei sunt preocupați mai mult de „eul” personal și de aportul experiențelor abisale În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
acestor rituri În mai multe culturi și propun diferite semnificații pentru Înțelegerea lor. În paralel, alte titluri oferă interpretări teoretice și chiar paradigme integratoare, În care originea și evoluția culturii și religiei sunt legate de actul sacrificial. În ansamblul acestei bibliografii, unele au dobândit valoare de model exemplar: sacrificiile iudaice, cele ale Egiptului, Greciei sau Romei antice, cele aztece sau hinduse, cele ale civilizațiilor Nuer, Dogon sau Lugbara din Africa etc. Dintre acestea am ales, pentru multitudinea fațetelor, modelul sacrificiului adus
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
civilizatori”, frecvent aplicată acestor figuri mitice. În alte culturi, eroii civilizatori pot avea un caracter mai „umil”, ei fiind oameni obișnuiți sau, adeseori, animale cu atribute umane - spre exemplu, coiotul din mitologiile nord-americane. Acest gen de eroi au intrat În bibliografia de specialitate sub eticheta de trickster, deoarece se bazează mai puțin pe forță și mai mult pe viclenie, iar acțiunile lor sunt când nobile și pozitive (pentru om), când meschine și negative. În felul acesta, el este păcălitorul inteligent și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
al armoniei, asociat cu simțul măsurii". Remarc structura documentată a volumului, calitatea cercetării, modalitatea de integrare în text a surselor bibliografice, diverse și relevante. Există un echilibru permanent între sursele tradiționale și actuale, între textele teoretice autohtone și străine. Iar bibliografia este folosită ca argumentare a propriilor idei, dar și punct de plecare a demonstrației independente. Consemnez fluența exprimării. Subordonat calităților general stilistice, discursul critic se singularizează prin acuratețe și atentă distribuție a lexicului în enunț și a propozițiilor în frază
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din proza și dramaturgia românească, își dovedește legitimitatea. 1.2. Semnul lui Caragiale Înainte de orice, crucială este definirea noțiunii de caragialism nucleul termenului de "postcaragialian" propus pentru decuparea temporală și structurală a perioadei literare avute în vedere. Apelând la imensa bibliografie critică în căutare de indicii, descoperim doar explicitări parțiale și sporadice utilizări ale termenului ca atare. Încrezători în abilitatea de a surprinde esența caragialismului, atunci când nu-l echivalează cu comicul 13, mulți exegeți de prestigiu au acordat prioritate unui anumit
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
atotcuprinzătoare în intenție, în diacronie și în sincronie, la nivel global sau național se dovedesc întotdeauna completabile și sunt puțini cei care la finalul investigației nu recunosc limitele studiului propus. De exemplu, după o imersiune de tip inițiatic în imensa bibliografie consacrată comicului, Jean-Marc Defays pornește propria cercetare cu asumata conștiință a relativității acesteia: "Ca și frumosul, adevărul, binele, și asemeni sacrului, cu care el este într-un intim raport, comicul nu se pune în termeni rezolutivi și de soluționare (va
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
termeni: hazliu, nostim, hazos, haios, vesel, poznaș, caraghios, șăgalnic 18. În ceea ce privește persistența amintitelor confuzii, foarte multe studii insistă asupra distincției dintre râs și comic precum și asupra deosebirii dintre râsul pur și simplu și cel estetico-literar. Dacă Adrian Marino menționa în bibliografie câteva lucrări de sinteză precum cea a lui G. Dumas (Le rire et les larmes), Th. Ribot (La Psychologie des sentiments), Paul Zarifopol (Râs și comic), E. Dupréel (Le Probléme sociologique du rire), în schimb, o cercetare precum Humor Scholarship
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comicului este cel legat de identitatea rasială, etnică, națională, sexuală etc. În ultima perioadă se remarcă ascensiunea interesului pentru studiul comicului din perspectiva raporturilor acestuia cu astfel de condiționări, care practic impregnează substanța de bază cu ingrediente active noi. Din bibliografia întocmită de Don. L. F. Nilsen pentru umorul diferențiat astfel, rezultă importanța crescândă a acestui fenomen în lumea occidentală actuală în care oficializarea toleranței generează efecte subversive manifestate printr-un comic rezultat dintr-un "social class feeling of superiority and
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
social-politic de după cel de-al Doilea Război Mondial este responsabil însă de absolutizarea tezei privind virulența satirică din scrierile caragialiene, prin participarea unei pletore de interpreți mai mult sau mai puțin avizați, mult mai puțin obiectivi. O privire retrospectivă asupra bibliografiei critice consacrate marelui dramaturg înregistrează cu un sentiment de exasperare faptul că, în afara câtorva analize de profunzime, aproape toate lucrările și articolele despre viața și opera lui Caragiale publicate, de pildă, între 1948-1962 se referă argumentat sau mașinal, cu o
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
I. L. Caragiale deschide galeria scriitorilor pentru care parodia și pastișa sunt forme ale "satirei literare"94: George Topârceanu (Parodii originale, 1916), Marin Sorescu (Singur printre poeți,1964), Mircea Horia Simionescu (ciclul Ingeniosul bine temperat, 1968-1983, în special Dicționarul onomastic și Bibliografia generală), Al. George (Clepsidra cu venin, 1971), Mircea Cărtărescu (Levantul, 1990). Semnificația polemică a discursului parodic este semnalată, de exemplu, de George Topârceanu care nu ezită să sublinieze nota de creativitate a parodiilor sale "originale" asociate cu veritabile pagini de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un umorist"poate indica, fără prezumție, o anumită maturitate artistică la nivel național. 3.12. Modul umoristic Etimologia, variantele, raporturile cu alte moduri, istoricul abordărilor etc. pot constitui, în cazul umorului, o lucrare în sine de dimensiuni apreciabile. Spre exemplu, bibliografia de dată mai recentă întocmită de Don L. F. Nilsen (Humor Scholarschip. A Research Bibliography) pentru diversele problematici ale umorului, cuprinde sute de titluri, multe de neocolit în orice demers teoretic pe această temă. Ne limităm, din motive evidente de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Ranetti se confunda cu cel al contemporanului și colaboratorului său de la "Moftul român", Caragiale: întrucât cel dintâi își semnase cu inițiale zeflemelele la adresa inculturii lui Caion, acesta a crezut că aparțin "penei măiastre a lui Caragiale"130. De altfel, autorii Bibliografiei I.L. Caragiale 131, demonstrează popularitatea imensă a operei caragialiene în epocă și pătrunderea definitivă în conștiința publică, probată la nivelul publicisticii de la începutul veacului trecut. Studiul amintit pune în evidență abundența aluziilor la onomastica, situațiile și caracterele caragialiene în cadrul acestei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
încă, ora 10 și. Mișcare albă, fărâmițată, prin geamul aburit. Platanul pick-up-ului învârtește un L.P. cu Bob Dylan. Pofta de scris se instalează după o baie fierbinte, ușurătoare. Zi de libertate azi, fără ore. Teancuri de teze, de extemporale, de bibliografii, în continuare, pe masă. Carpați fără. [...] Școală, clase, caiete, versuri, cerneală roșie, sandvisuri, pauze, vorbe, ziare, autobuze, întârzieri, liste, tabele, note, oboseală, râs strâmb, grimase, manuale, tăceri, cataloage, "moaca roșcată a servietei", țigări, somn, ciorapi curați, un ceas deșteptător, cămăși
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de sacrificiu, prefață de Despina Valjan și Ion Potopin, Editura Minerva, București, 1985. Zamfirescu, George Mihail, Teatru, Editura Minerva, prefață de Valeriu Râpeanu, București, 1974. 2. Antologii Antologia piesei românești într-un act, vol. I, II, studiu introductiv, note și bibliografie de Valentin Silvestru, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979. Crăciun, Gheorghe (coord.), Competiția continuă (Generația '80 în texte teoretice), Editura Paralela 45, Colecția '80, seria Antologii, ediția a II-a, 1999. Desant'83, antologie și prefață de Ov. S. Crohmălniceanu, Editura Cartea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Brook, antologare, postfață și note de B. Elvin, Editura Minerva, București, 1973. Dramaturgie română contemporană, vol. I, II, Prefață si note de Valeriu Râpeanu, Editura Tineretului, București, 1967. Literatura românească de avangardă, antologie, prefață, postfață, tabel cronologic, note, comentarii și bibliografie de Gabriela Duda, Editura Humanitas, București, 1997. Satira în literatura română, vol. I., antologie, studiu introductiv și note de Virgiliu Ene, Editura Albatros, București, 1972. 3. Istorii literare Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Aristarc, Onești
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de azi pe mâine, Editura Semne, București, 2009. Ștefănescu, Alex, Istoria literaturii române contemporane, 1941-2000, Editura Mașina de Scris, București, 2005. 4. Studii și lucrări monografice despre Caragiale și ceilalți scriitori analizați Antonesei, Liviu, Semnele timpului, Editura Junimea, Iași, 1988. Bibliografia I.L. Caragiale în periodice (1952-1912),Vol. I, II,coord. Marin Bucur, cuvânt înainte de Eugen Simion, autori: Mioara Apolzan, Marin Bucur, Georgeta Ene, Rodica Florea, Dorina Grăsoiu, Stancu Ilin, Dan C. Mihăilescu, Editura "Grai și suflet Cultura Națională", București, 1997 Călinescu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Biberi, Ion, "Urmuz și Morgenstern", România literară, an XVI, nr. 32, joi, 11 august, 1983. Bogza, Geo, "Urmuz premergătorul" în revista Unu, nr. 31, noiembrie 1930, reprodus în Literatura românească de avangardă, antologie, prefață, postfață, tabel cronologic, note, comentarii și bibliografie de Gabriela Duda, Editura Humanitas, București, 1997. Călin, Vera, "Procedee caragialiene", în Gazeta literară , IX, 1962, nr. 25 (432), 21 iunie, p. 6. Călin, Vera, "Tonalități satirice la Caragiale", în Gazeta literară , IX, 1962, nr.22, (428), 31 mai, p.
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Survival", American Quqterly 37.1, 1985, p. 81, apud. Don Nilsen, Humor Scholarship A Research Bibliography Greenwood Press, 1993, p. 219). 42 Vezi, de pildă, capitolul National Styles of Humor, în care Don Nilsen analizează și exemplifică sumar o imensă bibliografie pentru umorul departajat în funcție de criteriul naționalității. (Don Nilsen, op. cit., pp. 131-213). 43 Cu o astfel de problemă se confruntă traducătorii, neputincioși uneori în efortul de menținere a valențelor comice a multor "caragialisme", neutralizate și secătuite prin echivalarea cu termeni corecți
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și Julieta la Mizil în Antologia piesei românești într-un act, vol. II, coord. de Valentin Silvestru, Editura Dacia, 1979, p. 155. 130 V. articolul semnat "Tarascon" [G. Ranetti] în "Zeflemeaua" I, nr. 12, decembrie 1903, p. 3, comentat în Bibliografia I. L. Caragiale, vol. II, Vol. I, II, coord. Marin Bucur, cuvânt înainte de Eugen Simion, autori: Mioara Apolzan, Marin Bucur, Georgeta Ene, Rodica Florea, Dorina Grăsoiu, Stancu Ilin, Dan C. Mihăilescu, Editura "Grai și suflet Cultura Națională", București, 1997. 131 Bibliografia
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]