11,537 matches
-
că picturile au fost realizate cu mult talent în stilul renașterii italiene. Chipurile blânde și ochii ce te urmăreau din toate părțile îmi dădeau sentimentul că icoanele erau în realitate niște ferestre, iar în spatele lor se aflau însăși cei imortalizați etern în ulei. Ce om bun și ce glas duios avea părintele... Tot îmi răsare în minte imaginea mustăcioasă a bunicului când mi-a dăruit o tavă mică de plăcinte, pentru a lucra cot la cot cu bunica. Nu era atât
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
care nimeni nu-l spusese 36 cuvântul ce exprimă adevărul, în limbajul lui Eminescu pentru că poetul nu are alt țel, decât acela de a restitui naturii din care a ieșit, lăsând în ea un accent, o rază, un freamăt nou, etern, al său37. Relația biunivocă între copilăria poetului și spațiul plămădirii sale ca poet înseamnă, cu o expresie hölderliniană, a locui poetic, adică, așa cum spune Heidegger, a te situa în prezența zeilor și a trăi în fața apropierii esenței lucrurilor 38. Or
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lungul căreia se formează mai tot timpul un curent de aer, norii sunt prelungi, ei se văd realmente curgând în ritmul curentului. Numai că norii de pe cerul real al Ipoteștilor sunt și norii din textul eminescian, cei care străbat văile eterne ale Cosmosului. Ecoul spațiului real se resimte cu precădere însă printr-un subtil indiciu temporal, prezent în versul al treilea: Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară. Orice poet, oricât de talentat, dar fără geniu, ar fi fost mulțumit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
unei vieți bogate. Mă voi așeza sub cascada unui pârâu; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor... și-n palme-le-mi întoarse spre izvorul etern al vieței, "soarele", viespii să-și zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veci proaspăt să mă dizolve și să mă unească cu întregul naturei 57 [...] Se poate închipui un Eminescu-copil, adormit în raiul său terestru, împreună cu iubita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ne-am propus să demonstrăm: dragostea e o idolatrie a adevărului 177. Pentru Pascoli, poetul [...] nu are alt țel [...] decât acela de a se restitui naturii din care a ieșit, lăsând în ea un accent, o rază, un freamăt nou, etern, al său178. În același sens gândește Eminescu atunci când spune că natura/ Toată mintea ei și-a pus,/ Decât orișice păpușă/ Să te facă mai presus 179. Revenind la iubirea ipoteșteană, întâlnirea dintre cei doi este inițial premoniție: Te vedeam cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Toma Nour, confruntat și cufundat în sine însuși are spre final atitudinea Hyperion-ului, de care nu se va putea despărți tot restul vieții sale tumultoase: Aș vrea să mă prefac și eu într-o stâncă de gheață, să privesc etern răsăritul stelei polare 265. Caracterizări cu totul imprevizibile apar în Avatarii faraonului Tla: I se părea că e un greier amărât suspendat în nemărginire 266... Geniul eminescian, însă răzbate în tot ceea ce poetul cugetă: În mine, în pieire și renaștere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de mătase: el își creează propria viață și atmosferă alta decât cea a prea comunei realități înconjurătoare contribuind cu mijloace proprii la înțelegerea celei din urmă. Trăirea obișnuită este ca o zbatere veșnică a valurilor mării, învălmășindu-se continuu în eterna-i neodihnă 17, pe când cealaltă trăire, trăirea poetică, este un flux al intuiției care constă într-o viziune penetrantă asupra realității, în descoperirea unui sens (s.n.) al lucrurilor mai adânc decât cel practic, pe care li-l conferă intelectul nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
99 Cât privește imaginea iubitei, se poate spune că aceasta stă sub semnul predestinării: căci astfel a fost voința sorții/ Ca tu să-mi dai durerea și voluptatea morții/ Și să-mi răsai din marea de suferinți, înnaltă,/ Ca marmura eternă ieșită de sub daltă 100. Într-o imagine pandant, iubita își caută ursitul reluând motive din literatura populară: Ca să iasă chipu-n față,/ Trandafiri aruncă tineri,/ Căci vrăjiți sunt trandafirii/ De-un cuvânt al sfintei Vineri 101. Ființa ei este mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
altădată însă, el se disipează în reverberații acustice ale întregului univers, încât numai urechea cea mai fină și mai cunoscătoare poate să-l sesizeze. Pornind de la sugestia sunetului, lucrurile pot lua o întorsătură surprinzătoare. În acord cu tristețea unei iubiri eterne, dar și a faptului că totul este trecere, poetul ajunge să atingă alte resorturi; de aici se zămislesc armonii simfonice ca acestea: De ce taci, când fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?/ Mai suna-vei dulce corn,/ Pentru mine vre odată?187
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
miezul bolții cerești eternitatea morții, plină de cele mai adânci mistere: Se poate ca bolta de sus să se spargă,/ Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,/ Să văd cerul negru că lumile-și cerne/ Ca prăzi trecătoare a morții eterne...210 (s.a.). În structura solidă a poemei Luceafărului, cerul și marea vor fi entități similare: Un cer de stele dedesubt/ Deasupră-i cer de stele și vor deveni încet-încet sursele primare ale luminii iscate din lumină, care, izvorând îl înconjor/ Ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
tinerii îndrăgostiți își petrec vremea lângă lac, adorm în căpițe de fân proaspăt cosit, tot lângă lac, înoată pe rând în tăria nopții, urmărindu-se reciproc, dar revin la mal, sub teiul preferat. Deși miza este înalt metafizică imaginea frumuseții eterne -, în adâncimile trăirilor amestecate din Cezara se regăsesc, totuși, reflexe ale iubirii copilărești și materne. Ieronim/Eminescu simțea parecă un ghimp în inimă când ea era față, nu mai avea acea libertate de vis care era esența vieței sale309. Cezara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
materia trece ca prin puncte de tranzițiune. Astfel, ființele privite în sine sunt asemenea unui râu curgător pe surfața căruia sunt suspendate umbre. Aceste umbre stau pe loc ca o urzeală, ca ideea unei ființe sub care undele râului [curg] eterne, altele formează o bătătură, singura ce dă consistență acestor umbre și totuși ea însăși într-o eternă tranziție, într-un pelerinagiu din ființă-n ființă, un Ahasver a formelor lumei 326. Toate aceste umbre țes un joc al dedublării care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe surfața căruia sunt suspendate umbre. Aceste umbre stau pe loc ca o urzeală, ca ideea unei ființe sub care undele râului [curg] eterne, altele formează o bătătură, singura ce dă consistență acestor umbre și totuși ea însăși într-o eternă tranziție, într-un pelerinagiu din ființă-n ființă, un Ahasver a formelor lumei 326. Toate aceste umbre țes un joc al dedublării care, inducându-ne ideea piramidei egiptene, Fac să crezi că după poartă/ Zace-o-ntreagă țară moartă, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Junimea, 1987, 312 p. (Eminesciana; 45) * NECHITA, Vasile C. Meditații economice eminesciene. Iași: Junimea, 1989, 336 p. (Eminesciana; 46) * ȘTEFAN, I.M. Eminescu și universul științei: studiu. Prefață de Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Iași: Junimea, 1989, 160 p. (Eminesciana; 47) * POPA, George. Prezentul etern eminescian. Iași: Junimea, 1989, 287 p. (Eminesciana; 48) * DRĂGAN, Gheorghe. Poetică eminesciană. I. Temeiuri folclorice. Iași: Junimea, 1989, 204 p. (Eminesciana; 49) * STREINU, Vladimir. Eminescu. Ediție îngrijită, prefață, note și indice de nume de Mihai Drăgan. Iași: Junimea, 1989, 271
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Pe lângă balade", este constituit din prelucrarea unor străvechi legende, în vreme ce al cincilea (și cel mai consistent), " Chipul din fântână", este structurat din meditații pe tema "fugit irreparabile tempus". Permanenta convertire a tristeții în bucurie ("Bucuros de întristare" spune poetul) constitue eternul leit-motiv. În aura răsăritului, albinele "sug tristețe înflorită"; ciclul viață-moarte presupune, în regnul vegetal, misterioase treceri corolă-humă-corolă, iar în marea trecere, înflorirea trudei strămoșilor nutrește împlinirea ei pe spirala secolelor: Ținând de coarne veacul și asudând la plug /Țăranii merg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Moștenirii Kremlinului", a cărei postfață îmi aparține în anumită măsură.) Nu era voie să se vorbească despre excavatorul cutare fiindcă fusese pur și simplu furat (planurile constructive) de la cine știe ce firmă occidentală. La aceste liste, mereu modificate și completate, se adăuga eterna listă de cuvinte interzise: Dumnezeu, înger, sfinți, biserică, duh ș.a.m.d. În fine, o a treia categorie de interdicții permanente se referea la perdeluța cu floricele de câmp ce trebuia așezată peste orice scenuță având oarecari conotații erotice. Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
certitudine, a fost un bun, cinstit, original și profund poet, un mare suflet și un formidabil luptător pentru românitate. La alte popoare, militanți cu astfel de statură sunt nemuriți încă din timpul vieții, prin urcarea lor în marmura statuii. În eterna și fascinanta Românie, Grigore Vieru a fost copios contestat și rănit sufletește, în virtutea unor mărunte considerente conjuncturale, drapate în exigențe artistice. Poezia lui o fi inegală, dar este poezie. Cunoscându-i opera în amănunt, i-am putut înțelege exclamația "Scriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
chiar de opusul ei, doar se cânta monocord, entuziast și calp, zidirea, șantierul, construcția nouă, barajul, Bumbești-Livezenii, compresorul proptit cu piciorul ș.a.m.d. Dacă onor scriitorul român ar catadixi să mai și coboare din turnul de hârtie al gâlcevilor eterne, ar putea constata că, în anno domini 2009, avem belșug de "ruinuri". Cântăreți, ioc! S-a început cu demolările în lumea satului, unde au fost puse cu grăbire la pământ acareturile CAP-urilor, gest salutat entuziast de o gazetăriță care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
murit / fără teamă de orbire / Pe Domnul l-am întâlnit (...) Spune-mi Doamne, care-i rodul / Încarnării noastre-n Tot? / Suntem oare un nimica / Mai ușor ca negura? Dacă tot murim cu totul / înviem apoi de tot?" Poetul are șansa eternei resurecții prin cuvânt. Asta, nu i-o poate lua nimeni. A trecut destulă vreme de la absurda moarte a poetului. Nici o reacție oficială. Colegiul Medicilor a ajuns să fie sesizat de o persoană... din Israel. Căreia i s-a răspuns că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
computerelor, fantoșă virtuală. Pagina de carte cântărea, în funcție de format, între 500 de grame și două kile, așa că un op de 500 file trecea, în greutate, de o tonă! Fila de carte, alcătuită din rânduri pigulite literă cu literă din "regala" etern mânjită cu negreală lipicioasă, era legată cu sfoară și așezată teanc, pagină peste pagină, până-n pod. Dacă se cuvenea adăugat ori tăiat vreun rând, trebuia să umbli în tot mormanul de plumb ",ieșirea din format" transmițându-se ca vântul prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
a evenimentului sportiv petrecut între 2002-2007 (deși sunt necesare și astfel de lucrări, croite în temeiul motivației cronicărești "ca să se știe!"), ci ca o dezbatere de idei în care unele răspunsuri sunt sugerate, altele rămânând drept viitoare (dacă nu chiar eterne!) teme de meditație. Adrian Dinu Rachieru este mai elaborat și mai speculativ. Așază motto-uri cu schepsis ("Teleexistența bate existența" Magda Ursache), nu iartă cu nici un chip "liga lui Mitică", îl toacă mărunțel pe "Gigi, inimă de leu", care, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Scriitorilor din Iași, motivația "organului": Nicolae Labiș nu-i decât un "ghimpe otrăvitor și dușmănos", autor al unor poezii minate de "idilism și nepăsare: lupta de clasă e bagatelizată, manevrele chiaburești sunt privite de pe poziții deviaționiste"... etc. etc. * "R egrete eterne!", " Nu te vom uita în veci!" vorbe. Uitarea e scrisă-n legile omenești. Citesc monografia "Cimitirul Eternitatea" (Iași, 2008) și trec din uimire în uimire câte personalități ale istoriei românilor, mai ales ale istoriei culturale, se hodinesc sub brazdele Tătărașilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de arest și a dormit pe carâmbul cizmelor, la arestul unității, alături de alt "dizident" ce nu-și lustruise ca lumea pușca. Criticul Z.S. ne apare, în oglinda cernită a unui necrolog, ca "rezistent" căruia i se interzisese semnătura. Lui, eternul subiect al ironiilor noastre, tocmai pentru că-i aflai semnătura în orice publicație deschideai, de la Oradea la Zimnicea! O doamnă, onorabilă altfel, m-a asigurat că "a fost și ea la revoluție". Și a fost: după patru zile, cu fiică-sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
atent doar la articulațiile majore ale fenomenului și ignorând programatic ceea ce ar putea coborî teatrul în prea lumeasca împărăție a nimicului banal. Dar de ce contururi crepusculare? Thalia să fi ajuns pe traiectorie descendentă, după apus urmând intrarea în umbra eclipsei eterne? Blaga spunea (în "Discobolul") că, pe timpul eclipsei, nu soarele este atins de întuneric, ci acei care-l privesc. Chiar dacă teatrul traversează vremuri mai puțin faste, vinovăția nu-i aparține în totalitate. De altfel, de aici cred că începe a doua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
și prin derizoriul peisajului stradal din cartierele mărginașe, orașul românesc încă mai e o combinație între rural și urban. Singura realitate ce începe să rimeze cu starea marilor aglomerații din apus este sufocarea circulației auto și implicarea orășeanului într-un etern urban guerrilla stradal. Motivul principal constituindu-l nu starea materială înfloritoare a cetățeanului ce-și cumpără mașină după mașină, cât precaritatea rețelei de drumuri, rămasă la nivelul "pe vremea când mergeam pe jos." Nu-i mai puțin adevărat că orașul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]