10,713 matches
-
și din multe puncte de vedere utilă. Autorul izbutește să demonstreze, de pildă, mecanismele bolii psihice a lui Eminescu, cauzele ei și parte însemnată din atitudinea soci[...]ală a scriitorului. Dar păcătuiește îngrozitor nefăcând nici o clipă pasul către o interpetare filosofică, estetică a operei acestuia. Pentru domnia sa, toate scrierile lui Eminescu nu sunt altceva decât produse ale unui pacient schizofren, cu obsesiile, cu fixațiile, cu angoasele lui, în articulațiile unei gândiri malade. Psihiatrul nu ia în considerare nimic din bagajul imens
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a lumii, totul filtrat la el într-un imaginar poetic de o profunzime nemaiîntâlnită în cultura noastră, până atunci. Pentru el, Eminescu nu este un scriitor într-un lanț evolutiv de scriitori români și străini, într-o istorie literară și filosofică, ci un anume caz patologic, un infantil schizofren care pune în compunerile produse câte ceva din gândurile sale bolnave. Aici este eroarea fundamentală a studiului psihoanalitic al dr. C. Vlad. Incapacitatea de a înțelege pe criterii artistice o operă literară compromite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ci și creează, vorbind, gândire". Un cuvânt, deci, care să exprime adevărul. Un adevăr "ca destin al omului", precizează exegeta, prezent în câteva "ipostaze". Așa, avem de-a face cu un "adevăr al lumii", în care se include și "adevărul filosofic", pe care, după părerea autoarei, "îl putem subînțelege ca fiind adevărul absolut". Termenul/cuvântul adevăr se află des utilizat în scrisul lui Eminescu și urmărindu-i prezența, Lucia Cifor identifică un adevăr al artei, un adevăr al istoriei, un altul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
diferite vârste și în funcție de treptele maturizării, a dobândirii unui cuantum de cuprindere, mereu mai aprofundată, a fenomenului poetic în universalitatea lui. Când eram adolescent spune Eugen Simion citeam Luceafărul și poeziile erotice; mai târziu am descoperit Scrisorile și marile poeme filosofice, am trecut apoi, la Odă (în metru antic), Rugăciunea unui dac și la micile poeme onirice cu accente baudelairiene și nervaliene, cum ar fi Iar fața ta e străvezie. Sub influența lui Cioran m-am întors, într-un timp, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
omului total al culturii românești", nu propunând un Eminescu nou (Un nou Eminescu a apărut, a exclamat N. Iorga după ce a luat act de tezaurul aflat în manuscrisele pe care Maiorescu le-a depus la Academie), ci luând adevărata măsură filosofică a operei aceluia care "a devenit un model și, cu timpul, un mit al spiritualității noastre", fiind pentru noi românii "ceea ce este Goethe pentru germani", adică "conștiința noastră cea mai bună". E vorba, evident de-acum, de "un poet original
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
poemele lui demonstrative, didactice". Privită în ansamblul ei, lirica eminesciană e definită "în termenii unui lirism vizionar", totul e văzut "prin fereastra miturilor fundamentale". E, așadar, o altă deschidere de perspectivă în comentariul acesteia, chiar dacă nu numaidecât inedită (despre poezia filosofică s-au scris tomuri întregi de studii și articole) dar, în orice caz, orientată tranșant spre receptarea prioritară a sonorităților grave și profunde ale ei, cele care dau măsura-i de altitudine poetică națională și universală. Pentru Eugen Simion, poezia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
misterios care știe să citească din cartea lumii, fiind "urmașul zeilor din timpurile mitice"; o poezie în care își află loc "metafizica negației absolute". Un al patrulea mit este cel "erotic", cel din "micile poeme bucolice" dar și din "poezia filosofică" a Luceafărului. Expresia lui este variată, într-un loc "sugerează voluptatea adormirii", în altul "melancolia incompatibilității dintre bărbat și femeie, nostalgia neîmplinirii, chinul dulce, oximoronic". Mitul "oniric" stă la baza unor poeme și proze ce "imaginează lumile posibile, spațiile cosmice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
este înainte de orice o muzică încorporată în limbaj". Iată, un tablou coordonator al operei eminesciene, în cadrul căruia își află loc fiecare comentariu aplicat asupra textelor individuale. Rugăciunea unui dac, din care se citează amplu este, în concluzie, capodopera unui "nihilism filosofic teribil", este "punctul cel mai înaintat într-o metafizică a haosului și a disperării". Se punctează poemele Gemenii, Strigoii, cu stăruință asupra Odei (în metru antic), o odă a geniului "mistuit de propriul vis, o rugă abstractă", aflat în fața "însingurării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
încercase până atunci". E aici o "mitologie universală" abordată din punct de vedere spiritual românesc, în care "modelele istorice și miturile naționale" sunt integrate într-o "imensă panoramă a istoriei". Epica aceasta se desfășoară pe două spații: unul fantastic și filosofic (Avatarii Faraonului Tlá, Umbra mea, Sărmanul Dionis, Archaeus ș.a.), celălalt, istoric și realist (Geniu pustiu, Aur, mărire și amor ș.a.). Urmând demersul din studiul Proza lui Eminescu (1964), practicând rigoarea unor sistematizări ce slujesc unei mai bune abordări a fiecărui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
După cum lesne se poate observa, N. Georgescu nu face numai oficiul de grămătic sau de filolog, ci este un interpret critic al textului, marșând pe sensurile ideatice pe care o grafie sau alta le poate schimba în conținutul, în substanța filosofică din exprimarea literară. Adnotările sale sunt extrem de interesante și nu mai puțin utile pentru cercetătorul operei eminesciene, întrucât munca poetului, pe care o evidențiază variantele manuscrise, se dovedește a fi, cu adevărat, o luptă nu doar cu formele, ci și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Filosofia lui Eminescu nu o găsim în tratate, dar ea răzbate de pretutindeni, încorporată în operă: "Dacă privim opera eminesciană în ansamblu comentează Mihai Cimpoi unele din poemele și nuvelele sale sau chiar în articolele publicistice având formă de dezbatere filosofică (Immanuel Kant este chiar prototipul bătrânului dascăl din Scrisoarea I și personaj-referent în Archaeus), găsim o implicată sau explicită situare în problematicitate sau ridicare la rangul de problemă sub genericul Totul este problemă [...] Eminescu procedează ca și Heidegger spre a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
s-au întrebat, cu justificată motivație, dacă Eminescu este un poet dramatic"). Atenție specială i se acordă Poeziei populare, apoi sunt discutate Traducerile (Avem și în acest caz repertoriate toate textele traduse, fie ele lirice, epice sau dramaturgice, dar și filosofice, istorice sau științifice). Publicistica este tratată pe linia subiectelor abordate ("Urmărind îndeaproape derularea evenimentelor pe scena politică europeană și internațională, publicistul se gândește tot timpul la impactul pe care acestea îl au sau ar putea să-l aibă asupra prezentului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și despre poreclele pe care le-a primit autorul lor, inclusiv unele amănunte vesele și picante. Memorialistului i se spunea Drăgan, Drăgănescu și, mai ales, președintele celor nouă (care erau, de fapt, opt!), care nu pricep niciodată nimic din disertațiile filosofice ale lui Maiorescu și Eminescu sau din poeziile lui Samson Bodnărescu (Pogor era un "naș" inspirat în privința poreclelor atribuite, inclusiv lui Maiorescu). Pagini de literatură autentică, întâmplări hazoase, scene vesele, aluzii, șarje amicale și portrete personalizate își găsesc locul potrivit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Pogor, Titu Maiorescu, P. Carp, Nicu Scheletti, Iacob și Leon Negruzzi se adunau regulat o dată pe săptămână sara, de obicei la d-nii Pogor sau Maiorescu, ceteau piese din Shakespeare, versuri din Goethe, Heine, Victor Hugo, Musset și alții, discutau chestiuni filosofice și științifice culese din cetirea lui Darwin, Kant, Schopenhauer, H. T. Buckle, Auguste Comte, discuțiuni interesante care la sfârșit erau regulat întrerupte prin un ceai întovărășit de un zdravăn cozonac. Începutul acestor întruniri a avut loc cam pe la anul 1863
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Eu cred că da, cu condiția limitării creșterii demografice. Până la acel moment de criză, civilizația biomasei realizase cele 7 minuni antice, catedralele, invențiile lui da Vinci, tiparul, hârtia, oțelul, telescopul, microscopul și chiar un generator de curent electric; realizase sisteme filosofice, marile descoperiri geografice și chiar rachete și calea ferată, chiar dacă din lemn și chiar dacă undeva prin România. Ar fi urmat și emblema secolului XX: automobilul desigur, și acesta ar fi fost inventat, chiar dacă ar fi arătat altfel; argumente? Primul motor
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
dar globale. Acum abia am atins miezul sau scopul capitolului de față: a sublinia imposibilitatea unei soluții energetice globale și care să fie și nepoluantă. Cel puțin deocamdată. De la apariția sa, Pământul se entropizează continuu. Fără a intra În considerații filosofice privind rolul acestui proces În ansamblul evoluției Universului, mai precis a necesității sau legității lui, Îi mai subliniez un aspect: entropizarea Înseamnă și creșterea gradului de fragmentare; un exemplu am dat chiar În capitolul anterior, anume, de la un continent unic
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
negura istoriei, străin deci societății ce-l promova dar, paradoxal, În plin proces de generalizare. De aceea, câte popoare/cultúri au promovat romantismul, tot atâtea curente romantice. Cu atari premise și caracteristici, depășind stadiul exaltării emotive și constituind o concepție filosofică, romantismul nu putea fi, din punct de vedere ecologic, decât protectiv pentru natură, natură complet neglijată, agresată chiar, Începând cu apusul Evului Mediu; de unde Încercarea, lăudabilă dar totuși anacronică, a unor romantici de a reînvia o altă epocă apusă, feudalismul
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
zguduitoare, ca și efectele În planul mediului, a asocierii dintre om și schimbare. Asta vreau să detaliez astăzi. Noțiunea de entropie și desigur antiteza sa negentropia, are un evident caracter integrator și este, prin urmare, atât controversată cât și speculată filosofic. Totuși pot fi stabilite câteva corelații utile discuției de față. Lăsând deoparte deocamdată aspectul informațional pe care-l integrează entropia, putem discuta un aspect chimic și unul fizic/mecanic. Astfel, din punct de vedere chimic, se poate stabili o paralelă
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Început și sfârșit. Cum ar fi Marea explozie sau, mai aproape de noi, formarea Terrei. Ei bine, starea inițială a planetei a fost negentropică. Adică, un mediu reducător, fără fir de oxigen În atmosferă și un relief cumplit de accidentat. Elementele filosofice erau separate, creând antiteze: Apa, Aerul, Focul - adică magma - și Pământul - pe atunci stânca - stăpâneau zone bine diferențiate ale planetei. Dar Viața, nonbiologică Încă, a planetei, Întreținută de forța motoare de care abia am amintit, a purces deîndată la entropizare
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
microorganisme, chiar autotrofe, entropizează mediul. Plantele Însă negentropizează mediul, dar numai din punct de vedere chimic, prin acțiunea lor reductivă asupra acestuia; din punct de vedere mecanic, și ele fragmentează și dizolvă substratul, entropizându-l; adică, adâncesc Întrepătrunderea celor patru elemente filosofice amintite mai Înainte. Bilanțul e totuși În favoarea negentropizării, adică a ordinii. La nivelul biosferei, prin simplul fapt că toate elementele chimice și energia au un circuit Închis, trebuie ca entropizarea indusă de heterotrofe să fie compensată de negentropizarea indusă de
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
abordarea acestei probleme globale, ci oricare membru al societății, În fond participant la Viața planetei. Un cititor atent a băgat desigur de seamă oscilațiile mele: Între optimism și pesimism, pragmatism și sentimentalism, evoluționism și conservatorism, de ce nu Între concret și filosofic ș.a.m.d. Dar tot el e obligat să integreze, căutând media, medie care are desigur o tendință, una pe care o cred obiectivă. Asta, pentru că În suita celor o sută de episoade n’am plecat de la o idee preconcepută
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ȘCOALA ȘI PEDAGOGIA ROMÂNEASCĂ LA ÎNCEPUT DE SECOL XX 67 5.1. Școala în perioada de aplicare a legislației haretiene și a luptei pentru marea Unire 67 5.2. Pedagogia tendințe spre desprinderea de herbartianism 70 5.2.1. Pedagogia filosofică 71 5.2.2. Pentru o educație ancorată în realitățile românești 74 5.2.3. Primele manifestări ale pedagogiei experimentale și ale "educației noi" 75 6. REORGANIZAREA ÎNVĂȚĂMÎNTULUI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ 81 7. DEZVOLTAREA MIȘCĂRII "EDUCAȚIA NOUĂ". CRITICI 84 7
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
FASCISTĂ ȘI NAȚIONAL-SOCIALISTĂ 116 11. ȘCOALA ȘI PEDAGOGIA DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA DINTRE CELE DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE 118 11.1. Realizări și dificultăți în dezvoltarea învățămîntului 118 11.2. Aspirația spre sistem în gîndirea pedagogică 126 11.2.1. Pedagogia filosofică 127 11.2.1.1. Școala formativ-organicistă 127 11.2.1.2. Pedagogia culturii 133 11.2.1.3. Pedagogia personalitară 137 11.2.2. Pedagogia sociologică 139 11.2.2.1. Implicațiile unor cercetări și reflecții sociologice în domeniul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
învățămîntului. Urmăream să le înlesnim slujitorilor școlii extinderea orizontului pedagogic, înțelegerea atît a complexității fenomenului educațional, cît și a posibilității multiple de interpretare și realizare. Ediția din 1983 poartă însă pecetea acelor ani o exacerbare a meritelor unei anumite concepții filosofice și pedagogice și un sporit accent critic în aprecierea altor concepții. Cititorul atent va fi făcut însă constatarea că de fapt cele mai de seamă progrese înregistrate în domeniul științelor educației, cele mai relevante ipoteze, idei și teorii pedagogice s-
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
plenare. În școala lui Cizek desenul după model, realizarea unor copii fidele erau înlocuite cu desenul din imaginație, cu activitatea spontană, creatoare (3 bis, p. 39). Acțiunea practică de promovare a artei prin școală a fost sprijinită și de mișcarea filosofică a vremii. Pozitivismul filosofic care cunoscuse o puternică afirmare în secolul al XIX-lea și care nu poate fi străin de orientarea școlii spre utilitarism este, către sfîrșitul secolului, supus unor critici vehemente. Omul trebuie să pătrundă se susținea de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]